662 matches
-
geme Mark. Ce să încercați? Ce dracu’ se întâmplă aici? Câinele ăsta e nebun. E turbat sau de-astea. Să-i facă cineva felul fiarei până nu mă mușcă. Mark! Uită-te la ea! E Blackie. Câinele agentei scoate un lătrat scurt, de zăpăceală. Are măcar dreptul ăsta. Blackie? Cred că faci mișto de mine. Jos! Poate că face o mișcare ca și cum ar vrea să lovească animalul, pentru că Barbara se bagă între Mark și creatura urlătoare. Ia câinele în brațe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
evident e mort după dumneata. Ea deveni prudentă. —TCC? — Îmi cer scuze. Terapie cognitiv-comportamentală. Era ciudat că ea nu știa termenul. Te interesează? Ea nu-și putu stăpâni un zâmbet. —Uneori, da. Categoric. El scoase un râs monosilabic, ca un lătrat. — Aici te înțeleg. Adesea și pe mine... Ea dădu din cap, citindu-l fără vreo explicație, cu cea mai mare ușurință. Se miră din nou de slujba ei absurdă. Și totuși era foarte bună la ce făcea. Cine era el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Își avea locul lui, pe culoarul îngust din fața bucătăriei. Într-o zi, și Dorin va trebui să muncească în fabrică. Nu numai ai lui o spuneau, ci chiar el însuși. De fiecare dată când sunam la apartamentul lui Dorin, izbucnea lătratul fioros al lui Nero. Eu știam dinainte ce urmează și pregăteam câteva cuvinte liniștitoare. „Nero, potolește-te, Nero, eu sunt.” Nero n-avea însă idee cine sunt eu și lătra mai departe. Încercam să nu mă pierd cu firea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
citi firmanul care se încheia sec: „Mazîl!” Curtea era înconjurată de ieniceri și akingii, așa că tânărul domnitor își acceptă situația de arestat al sultanului. Ca o rumoare, din sala mare, vestea, în șoaptă, apoi ca un zvon, apoi ca un lătrat necruțător al soartei, ajunse în sala mare din iatacul doamnei: „Mazilit, mazilit, Constantin Vodă Duca mazilit; mazilit...” Îi vuiau urechile, e vis, ce-i asta? Jupânesele cu care sta la masă șușoteau între ele, privind-o cu un fel de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
somnul soarelui ce trecuse dincolo de linia orizontului. Vodă, de la fereastră, privea și nu se mai sătura. Înserarea i se părea că amplifică intensitatea zgomotelor, auzea nechezatul cailor scoși din grajduri spre păscut în luncă, forfota argaților, zvon de glasuri și lătrat de câini. I se părea că mirosurile Bărăganului îi sunt aduse de vânt și respiră cu nesaț de câteva ori. În sfârșit în țara lui, era domn pe viață și asta îi va face să înțeleagă pe unchii săi că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
luna... eh, despre lună oare ce s-ar putea spune? Luase cu el întrebarea în visarea în care pășise, detașându-se total de grijile sale. Trecuseră așa prin Hârtiești ca trei năluci din altă lume, fără zgomot, fără să stârnească lătratul câinilor, azvârlind lungi umbrele lor și ale cailor pe garduri văruite în așteptarea Floriilor. Înțeleptul Leu a ajuns la răscrucea de drumuri de la ieșirea din sat, s-a oprit și și-a alungit gâtul înainte întinzând căpăstrul din mâna ieromonahului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
n-a apucat să desfacă ultimul nod al lanțului, uite bestia smucindu-se și ridicându-se pe picioarele din spate, de n-ar lipsi mult să rupă lanțul ca să sară-n gâtul lui Rafael. De-acum nu se mai sfădește: lătratul e un strigăt de luptă și o amenințare. Pare gata să facă moarte de om, Milică, fi-ți-ar javra a dracului și spânzura-te-ai de ea cu lanțu’ ăla. Se oprise lumea-n loc. Se uitau ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-te, prostovane, de unde plouă cu șuturi în fund, hi-hi-hi... Într-adevăr, se mira, dezorientat și intimidat de atâtea perechi de ochi urmărindu-l cum ține lesa cu amândouă mâinile și trage de câinele întărâtat, care nu se mai oprește din lătrat, gata să-l trântească și să fugă cu el târâș ca să dea iama prin lume. — Care dracu’ dai? îngăimă Milică. Ghemuit după tarabă, Rafael striga vesel, ca și cum i-ar fi dat o veste bună: Băi, jigodie! Javră ordinară! Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui s-a sinucis, trăgându-și un glonț în cap. Atunci îl considerase slab, nedemn de statutul unui războinic național-socialist, dar acum înțelege foarte bine gestul. Este și asta o modalitate prin care poți uita ceea ce ai făcut. De undeva, lătratul scurt a unei mitraliere alungă cu răutate tăcerea înfășurată deasupra orașului. Fără să riște nici o mișcare în plus, mișcă iute degetele pentru a alunga amorțeala. Ninsoarea se întețește și aproape că nu mai vede nimic în ciuda faptului că analizează zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
început să zbier de pe balcon: - Sgsdgff! S-g-s-d-g-f-f! Internet! Sunt Jerry! Jerry de pe in-ter-net! Sgsdgff!... Ne-am dat întâlnire! Rottweillerul a ciulit urechile. — N-am cheie, m-am blocat în casă, sunt Jerry, sunt Jerry! Din depărtare, s-a auzit un lătrat. Am început să țopăi și să mișc brațele. Dulăul s-a smucit din lesă, a traversat strada pustie și s-a oprit chiar sub fereastra mea de la etajul întâi, făcând mare tămbălău. Capetele nemulțumite ale unor vecini s-au și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o frântură de tril a unei păsărici, pe care câteodată o ghiceam printre crengile vreunui copac că ar fi privighetoare sau merlă, sau la o amăgire de glas din satul apropiat care putea fi un scâncet de copil sau un lătrat scurt de cățel. Și cum dormeai așa, gol, pe pământul acela primitor, te mai gâdilam pe la ureche sau pe la nas cu un fir de iarbă și, dând cu mâna, spuneai zâmbind: “Pasca mă-ti de furnică sau muscă, ce-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
curțile boltite și dărăpănate, unde dintre rufele albe întinse la uscat se ivea mogâldeața palidă a vreunui bătrânel așezat pe un taburet, bălăngă nindu-se fericit și senil sub soarele cu dinți al lui martie. Tăcerea noastră era întreruptă doar de lătratul câinilor și de zgomotul propriilor pași pe trotuarele tăcute ale amiezilor de sfârșit de săptămână. Uneori ne priponeam de vreun zid vechi și umed ca să ne sărutăm în voie, pentru ca apoi să ne continuăm plimbarea hipnotică, suspendată în timp. Odată ce
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
un deget În aer. E Împuțitul ăla cu două fețe de Kissinger! Îți strânge mâna și-n același timp se pișă pe tine! Milton clătină din cap. Își puse bărbia În piept, agresiv, și scoase un sunet scurt, ca un lătrat de dezaprobare, din gâtlej. ― Trebuie să facem tot ce e În interesul națiunii noastre. Și apoi Milton Își ridică bărbia și o spuse: ― Să-i ia dracu’ pe greci! În 1974, În loc să-și revendice rădăcinile vizitând Bursa, tatăl meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
aș fi crezut niciodată că aveam să rămân acolo zece ani de zile, predând gramatică, mâncând cu muncitorii la bufetul de la Automecani-ca, strângând maculatură, sticle și borcane, făcând recensă-mîntul animalelor iarna, pe viscol, ținut la porți de oameni dușmănoși și lătrat de turme de câini. Și totuși, asta am făcut, zece ani, zi după zi: am fost acolo, ducând copiii la pădurea Andronache, traversând calea ferată plină de păcură, făcând meditații peste meditații ca să pot supraviețui... Duminicile mergeam la talciocul popular
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Taberei, poveștile deveneau aievea, eram spionați de la înălțimile blocurilor de zece etaje de tot felul de indivizi pictați în culorile războiului, eram atacați de haite întregi de coioți flămânzi, altminteri doi sau trei câini vagabonzi dispuși oricând să înceteze cu lătratul și să se lase mângâiați, urmăream parada nesfârșită a turmelor de bizoni cu burduf duruind și oprind în stația Piața Ialomiței, aveam cutezanța să ne îndepărtăm de civilizație și să privim ore întregi dansul vulturilor negri (așa botezaserăm ciorile) în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mașinuțele paradite și-o plimbam pe Zizi peste tot, în remorcă. Se prefăcea că o răstoarnă până mă făcea să plâng de-a binelea ,i se uita pe sub fustă; în acest timp, peste capetele noastre treceau conversația celor două femei, lătratul lui Chombe, melodiile dulcege ale Angelei Moldovan: "Lunca-i lungă, iarba-i verde / Ce-am iubit nu se mai vede." Cea mai veche amintire a mea se leagă nu de casa în care m-am născut, ci de casa asta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
erau singurele reale, concrete, în întreaga lume. Înșiși părinții mei, între care pășeam obosită, cu capul dat pe spate, erau doar niște umbre, în întunericul absolut, cald, catifelat. Ochii le căpătau mici reflexe lucioase de la stele. Nu se auzea decât lătratul câinilor, de foarte departe. Stăteam mult în stația de tramvai, până își aducea aminte să treacă și rabla noastră, după multe vagoane de serviciu sau tramvaie cu alte numere decât cel așteptat. Tata, care se suia primul, mă trăgea în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din ce în ce mai îngrețoșată și mai amețită. Priveam în pământ, și amestecul acela de lăstari, omizi, frunze moarte, ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca ziua, că acesta ne-ar vedea ochii și pe noi toți, în starea în care suntem. Acum simt și eu ca ei: ar fi suficient să se tragă cu pușca, să se strige strident sau să se audă un lătrat răsunător pentru ca firul gingaș pe care se ține capul meu răvășit de o furtună mută să se rupă. Acum, în liniștea moartă a nopții, mă tem tocmai pentru acest firicel. Stau în fotoliu. Capul mi-e atât de încordat, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Era o încântare dimineața, când se ducea la fântână. Îi răspunse Cameliei că nu avea! Când vei avea și apă curentă, am să vin! Bine. Se sui în mașină și plecă înapoi, la casa lui de vacanță. De departe auzi lătratul lui Toni. Îl aștepta în poartă, îi sări cu labele lui mari pe umeri și-i linse fața. Era, pentru amândoi, o bucurie de nestăpânit. Începu, de a doua zi, drumurile la primărie, unde nu putu să rezolve nimic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
întoarse mai potolit, închise radioul, demară și își spuse să meargă cu atenție, fiindcă Maria Tănase îl întorsese pe dos. Ajunse cu bine la Bucura! Satul îl întâmpină ca o ilustrată de Crăciun totul era alb, drumurile, casele, pădurea... Auzi lătratul lui Toni! Dragul de el, cât îi lipsise! Era ciudat, alături de Ana, singura ființă care-l iubea, care se bucura de prezența lui, care îi căuta privirea ... Parcă mașina, descărcă portbagajul, se hârjoni cu Toni prin zăpadă și apoi, amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
picioarele îi erau de plumb. Se sprijini de pereți și se târî până sus, în pat, urmat de Toni, cu urechile pleoștite și coada între picioare. Adormi pe moment și iar nu avu somn, doar coșmaruri. Îl trezi, spre dimineață, lătratul lui Toni. Era năuc, capul îi vâjâia, avea mii de gheare care-l zgrepțănau în stomac... Începu a căuta ceva prin pat, întoarse plapuma, cearceaful, salteaua. Căută pe jos... Avusese din nou coșmarul de la Paris cu nuvela lui Merimée, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în pantă iar casa respectivă era la jumătatea străzii pe partea dreaptă. M-a întâmpinat o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani. În curte lătra un câine la care proprietara a strigat, în limba germană, să termine cu lătratul. Auzind acele cuvinte în limba ce îmi era familiară, am întrebat tot în limba germană, despre anunțul privind primirea în gazdă. Ideea e că a funcționat, primindu-mă bine, m-a condus în camera în care se găseau două paturi
Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
lor. Barbarul din suburbii nu are cum să împartă cu ceilalți normele cetății ca pe un bun interior. Barbarul din suburbii nu știe să mânuiască decât instrumentul contondent al agresivității lui fizice; de unde și felul lui de a vorbi prin lătrat. Dar asta poate fi pus și pe seama tinereții, care se crede stăpână pe viață în mod vânjos, intempestiv și crud. Ce te faci însă când tinerețea asta nu mai trece și când barbarul devenit adult își cere drepturile fără să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ei, bunicii ei și un câine lup ― fără să mi-i reprezint vizual, doar ca pe entități vocale. Bunicul și câinele lup au voci asemănătoare, deși a câinelui e mai frumoasă, pentru că bunicul îndeobște se răstește, în timp ce câinele are un lătrat timbrat și armonios. Vocea bunicii nu se aude niciodată în curte și din cauza asta trebuie doar să-mi imaginez că ea există. Vocea tatălui e prezentă în măsura în care se adresează adeseori câinelui. Vocea mamei are identitatea chemărilor fetiței la masă. Iar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]