619 matches
-
materialul pe care îl are. Hagienuș mărturisi dolent că n-are fonduri la minister. Madam Pomponescu ceru imediat fixarea sumei, spre a se ordonanța ca ajutor din partea ministerului lui Pomponescu. Văzând că n-o scoate la capăt, Hagienuș își reluă lamentațiile: . - Ce mă fac, domnule Gaittany, Pomponescu îmi dă ghes să scot revista, are să ceară ministrului meu să mă execut. . - Atunci e regretabil, va trebui să scrii, recunoscu șiGaittany, care, ca om cu experiență, nu se lăsa surprins de nici o eventualitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv;aștept încrezător. În realitate, fizionomia sa dezmințea această versiune, că-pătînd o crispație de amărăciune înrudită pe departe cu aceea a lui Pomponescu, deosebirea fiind totuși că ministrul își făcuse din blazare un gest monden, în vreme ce fața lui Gonzalv exprima lamentația. Trecând ocazional prin piața unde Ioanide ridicase biserica, Gonzalv rămase surprins. Apăruse și palatul municipal, inclusiv G. Călinescu campanila. Totul era turnat în beton și în parte și umplut cu cărămidă. Se lucra. - Poftim! zise Gonzalv indispus. Pe vremea asta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și singura mea ocupație era să stau lângă geamul ud și să mă uit afară, în curtea din spate a casei, ca să văd singurul pomișor de acolo zgribulindu-se sub rafalele de ploaie. Dar nu mă pierdeam în reverii sau lamentații ca alte fete rămase nemăritate. Prea nu trăisem nimic niciodată, prea învederat tot ce atingeam devenea cenușă. Îmi era tot mai limpede că, tocmai pentru că nu mă alegea nimeni, eram o aleasă. Nu Aleasa, căci mă simțeam prea măruntă și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
erau armonioase, încărcate de o semnificație profundă; aluneca și se răsucea ca o cobră. După ce s-a terminat dansul, tata și unchiul au fost împinși în celula în care i se dăduse drumul reptilei. În locul strigătului așteptat, se auzi o lamentație întreruptă de înfricoșătoare hohote de râs, apoi un urlet nebun. Ușa se dechise, unchiul ieși. Fața îi îmbătrânise brusc, iar părul... Frica, zgomotul pe care îl făcea bestia târându-se, șuieratul șarpelui furios, ochii săi scânteietori, imaginea dinților otrăviți, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe jumătate băiat la petrecerea de ziua lui, pe jumătate violator de copii. Bonnie îi aduse un CD player și căști, chestie care lui Karin nu-i trecuse prin cap. Veni cu o cutie de CD-uri - muzică pentru fete, lamentații despre orbul bărbaților -, chestii pe care Mark nu le-ar fi ascultat nici mort. Dar cu căștile în urechi, Mark închidea ochii, zâmbea și bătea cu degetele în coapsă. Lui Bonnie îi plăcea să asculte și ea poveștile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
demonstrației. Existența este și ea o parodie multiplicată a unor existențe anterioare, iar teatrul, literatura în general, nu poate fi altceva decît o parodie a parodiei. Oricît ar părea de lejeră, teoria este profund sceptică: în locul oricărei agitații eroice ori lamentații lirice, singura șansă a omului de a-și apăra demnitatea este să ia totul în rîs. Tot ce ar părea grandios este, la exigența imensă a teoreticianului, derizoriu, inclusiv dramele consacrate de o întreagă civilizație, de la Hamlet la Doamna Bovary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
data viitoare. La urma urmei, după cum ziceam, Viena chiar e aici, după colț. La noi în UE. LA LOC teleCOMANDA Recursul Priveghiului Alex SAVITESCU „În România se vorbește mult. Suntem un popor epic, liric, dramatic, gata oricând să practice confesiunea, lamentația, memorialistica și bancul.“ Rândurile de mai sus, semnate de Andrei Pleșu, au apărut recent într-un articol din revista „Dilema Veche“. Constatările domniei sale au fost, încă o dată, puse în practică în zilele de după moartea patriarhului Teoctist. Toate televiziunile de știri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
toate degetele din mijloc. Mihnea, Petre, Sorin, Nick și Răzvan n-au prea pierdut vremea în ultimii ani, așa cum, din păcate, mulți reușesc să scoată aerul din subsoluri fără să reușească să scoată capul. Mesajele, mascate în strigăt, cânt și lamentație vorbesc de la sine, provoacă și descriu o privire atentă de jur împrejur, cu accente subtile și controverse despre religie, identitate, angoase și țara în care trăim. Au fost suficiente două albume pentru a crea un act artistic așteptat cu interes
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
trebuie să corespundă fiecărei dezvăluiri, se dereglează. Depresia este insurecția nevăzutului. Suprafața, sediul splendorii, este constrânsă să abdice. Regula este acum a adâncului, a neantului, a prăpastiei, a tot ceea ce până atunci stătuse la pândă. 7 mai De ce oare orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția cu care intri în dormitorul cuiva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unor cenzuri care îți garantau un capital constant de nefericire. Este cert că alegând acest drum am ajuns, cu vârsta, la o pudoare esențială, la sincopă în exteriorizarea discursului afectiv. Era de altminteri stilul practicat în familia mea. Nu existau lamentații, așa cum nu existau îmbrățișări de despărțire sau regăsire, nici declarații de iubire sau de dor. Viața afectivă în familia mea curgea prin albii subterane, iar apele izvorâte din sufletul fiecăruia se întîlneau între ele pe tăcute. Tatăl meu nu m-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
său În roman, scrisori pe care deja le pusese discret la contribuție În cărțile precedente. Recitirea lor nu fusese ceva plăcut. Tatăl lui i se destăinuise, iar el nu-și amintea să fi răspuns cum se cuvine acelor mărturisiri, acelor lamentații, acelor confidențe. Scrisorile tatălui erau aproape toate bătute la mașină. Cu un an Înainte să moară, Îi scrisese: „Bat la mașină din ce În ce mai puțin bine, pentru că mașina Îmbătrînește odată cu proprietarul ei și pentru că mi-am prins În portiera mașinii singurul deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ale tragediei antice, de la decor la argumentele întrebuințate de personaje. Acțiunea din Oedip la Colonos este plasată pe o cărare singuratică și mărginită de hățiș unde sosește pribeagul în straie zdrențuroase, dus de mână de Antigona. Oedip salvat debutează prin lamentațiile personajului istovit de continua și încă zadarnica lui rătăcire : De zile întregi ne sfâșiem tălpile și unghiile făcându-ne cărare printre mărăcinișuri (I 1) . Atât protagonistul lui Sofocle cât și cel al dramaturgului român își proclamă nevinovăția cu privire la crimele din
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
blestemul casei lui Pelops cadă peste tine, rătăcito ! (scena 14). Corul caracteristic tragediilor antice este eliminat din lucrarea modernă, iar rolul reflecțiilor acestuia pe marginea acțiunii în desfășurare este preluat parțial de personajele implicate. De pildă, durerea exilului exprimată în lamentația femeilor din Grecia care alcătuiesc corul la Euripide se regăsește în cuvintele pline de nostalgie pentru ținutul fericit al copilăriei adresate de Ifigenia regelui Toas, drept argument pentru rugămintea ei de a fi lăsată să se întoarcă pe meleagurile natale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
grecii înfruntă destinul spre a asigura izbânda democrației asupra despotismului : actul tragic îl săvârșește conștiința liberă a unui neam întreg (p. 103). Protagonistul din Cei șapte în fața Tebei corespunde profilului eroului tragic imaginat de Alice Voinescu. De la început, Eteocle respinge lamentația corului de femei și își îndeamnă concetățenii să lupte împotriva naturii pasive a deznădejdii (p. 112). Adept al eroismului bărbătesc în fața resemnării feminine, el este omul cel nou care prin act își salvează eul din valurile pătimirii (p. 113). Supus
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să nu vii! Și mă bucur, mă bucur că acuși o să ajungi în gura ei. O meriți. Și se pricepe să ia oamenii peste picior, ah, ce bine se pricepe!... PARTEA a III-a Itc "I" Clipă de clipă auzim lamentații că la noi nu există oameni cu simț practic; că oameni politici, de exemplu, avem mulți; și generali sunt mulți; administratori de orice fel, oricât ar trebui, acum putem găsi pentru orice domeniu - dar practicieni nu avem. Cel puțin toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
magnifică a anumitor zile la Saint-Malo și la Combourg, pentru ca să-l poți scuza pe Chateaubriand. E drept că, în afară de câteva pagini din Memoriile lui, cu greu mai poate fi recitit, căci retorica lui, având amploare, este lipsită totuși de substanță. Lamentațiile lui nu sânt destul de gândite și plictiseala lui nu-i destul de esențială. Dacă l-am iubit totuși, a fost pentru desfășurarea somptuoasă a vieții lui, pentru a fi ridicat vidul lăuntric la rangul de artă. Așa și-a știut gospodări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
motive de tragedie? În lume, acele adevăruri au devenit locuri comune, pentru care au suferit mulțimile. Evidențele cu care trăim zi de zi, cu care nu murim, sânt fructul dezastrului anonim. Cu toate acestea, nu găsesc nimic mai revoltător decât lamentațiile pe marginea soartei maselor. Ele sânt prea tari pentru a nu putea obține ceea ce revine tăriei lor și dacă s-au înșelat și se înșală, aceasta ține de soarta lor, de limitele imanente ale acestei soarte. Este cea mai frecventă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă în orașele săsești din Ardeal vreo ceată de flăcăi români doinind în înserări, n-a putut să nu sufere sub contrastul strivitor pe care-l prezintă masivitatea constructivă a orașului și lamentațiile acelea prelungite, atât de inaderente la civilizație, la efortul constructiv. Contrastul nu trebuie explicat prin deosebirea noastră organică de sași, ci prin distanța incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și sălcii plângătoare. Sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care nu-și pot regăsi instinctele în singurătate. Natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit, și ei prin platitudine. Lamentațiile maghiare își au sursa în această tristețe a instinctului. Aviditatea de spațiu se satisface în acele lungimi monotone, care trezesc automat reprezentarea unui infinit spațial. Tărăgăneala melodică este expresia cea mai adecvată a progresiunii nedeterminate în structura spațiului. Mă leagă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
furie neașteptată, tocmai de asta mă voi simți eu bine, tocmai pentru că el este atât de nefericit, iar atunci îl trăgeam spre mine pe Udi cel uluit, așezându-i mâna pe sânii mei, gemând adânc, acoperind tusea aceea plină de lamentații. Uneori îl auzeam izbucnind în lacrimi, în ciuda respirației grele a lui Udi, în ciuda frecării membrelor noastre transpirate, lacrimile sfâșietoare ale unui copil neglijat, care știe că nu va veni nimeni la el, și chiar și acum, când stau culcată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
doi ani, la Arenele Romane. Că am scăpat viu, e din cauză că aproape zilnic îmi iau doza de 110.000 de volți! Iar de-o săptămână, cu pipeta, cianura noului album United Abominations. Not one night! Ențiclopedia Encarta Luiza Vasiliu Profesionalismul lamentației Am fost și eu la o conferință de presă. Am dus cafeaua și sticksurile, am ajutat adică la partea de protocol. Și-apoi am ascultat, fără să scot o vorbă, întrebările și răspunsurile, comentariile, schimbările de program ale simpozionului. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
înstrăinatului, al pribeagului a fost admis ca stare lirică. Poezia populară, dar și versurile lui Alecsandri, Eminescu nu sunt lipsite de ,,inimă pribeagă”, „inimă străină” etc. Și în ultima jumătate de secol românii au fost condamnați la trăiri poetice și lamentații de inimă albastră. Sentimentul tragic putea fi înecat în vin sau în lacrimi: fie de râs, fie de plâns. ,,C-așa-i românu!...” De aceea, probabil, un analist literar reproșa romanului autohton o anume inadecvare față de temele mari ale tragicului
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
înstrăinatului, al pribeagului a fost admis ca stare lirică. Poezia populară, dar și versurile lui Alecsandri, Eminescu nu sunt lipsite de ,,inimă pribeagă”, „inimă străină” etc. Și în ultima jumătate de secol românii au fost condamnați la trăiri poetice și lamentații de inimă albastră. Sentimentul tragic putea fi înecat în vin sau în lacrimi: fie de râs, fie de plâns. ,,C-așa-i românu!...” De aceea, probabil, un analist literar reproșa romanului autohton o anume inadecvare față de temele mari ale tragicului
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]