2,011 matches
-
să stăpânească vâlva atunci le trebuia toiagul. Femeia se ocupă mai departe în liniște de treburile gospodărești. Mă duc la cimitir, îi spusese el Ilenei, vreau să găsesc mormântul pe lumină ca să nu să orbecăim la noapte, căutându-l cu lanternele. Nu lipsise mult de acasă, orășelul nu era mare și drumul până la cimitir și înapoi nu durase. Locul unde era înmormântat Calistrat era în marginea cea mai îndepărtată de biserică, lângă gardul de sârmă dinspre pădure. Fiind vorba de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușor. Va putea să sape acolo și să astupe groapa înapoi fără ca nimeni să-și dea seama că umblaseră acolo. Mai privi o dată în jur, după care se îndreptă spre ieșire. Trebuia să cumpere un hârleț, o lopată și două lanterne, pe urmă, nu mai avea decât să aștepte căderea nopții. Întors acasă, constatase că Ileana nu se afla acolo. Nici Pop și nici nevastă-sa nu știau unde plecase. Ei erau ocupați cu nepotul și nu băgaseră de seamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
coada cazmalei. În liniștea nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie să te uiți, îi spuse Cristian. Dădu capacul deoparte rezemându-l cu grijă de peretele gropii. Lumină cu lanterna trupul dinăuntru. De sub lințoliul cu care era acoperit cadavrul nu se vedea nimic. Bucata de pânză albă acoperea trupul cu totul. Sper să nu te superi că îți deranjăm odihna, șopti inspectorul în timp ce o dădea de o parte. Pe cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se aplecă apoi peste corpul bătrânului. Își introduse mâna sub creștetul acestuia, ridicându-l ușor. Nu întâmpină nici o rezistență, capul se mișca extrem de ușor bălăngănindu-se în toate părțile. Vertebrele cervicale erau rupte. Îi îndepărtă cămașa din jurul gâtului, luminând cu lanterna partea de sus a gâtlejului. Nu se vedea nici o urmă a lațului traumatic, șanțul de spânzurare nu era prezent. Cercetă îndelung dar în treimea superioară a gâtului nu văzu nici o zonă în care pielea să fi devenit pergamentoasă și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de după aceștia. Zgribulit, inspectorul se apropie și el cu gând să-l ajute. Toată treaba nu dură mai mult de câteva minute. În curând, apăru gura neagră a unui tunel ce se pierdea în întuneric. Pop scoase din buzunar o lanternă și intră înăuntru. Cristian îl urmă imediat. Aici aerul era uscat, zgomotul apei rămăsese în urmă și nici mirosul de umezeală nu se mai simțea. Socrul său îl aștepta, luminând cu lanterna înspre el. Stai aproape de mine! îi spuse acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pierdea în întuneric. Pop scoase din buzunar o lanternă și intră înăuntru. Cristian îl urmă imediat. Aici aerul era uscat, zgomotul apei rămăsese în urmă și nici mirosul de umezeală nu se mai simțea. Socrul său îl aștepta, luminând cu lanterna înspre el. Stai aproape de mine! îi spuse acesta, după care se răsuci pe călcâie și porni voinicește prin tunel. La început, drumul mergea drept, după care podeaua începu să urce, mai întâi ușor, după care, din ce în ce mai abrupt. Nici picăturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care, din ce în ce mai abrupt. Nici picăturile de apă nu mai curgeau din tavan. Pop se deplasa repede, chiar prea repede, ținând cont de vârsta lui. Tunelul se răsucea neîncetat, întorcându-se neașteptat când la stânga când la dreapta. De multe ori, raza lanternei se pierdea dincolo de cotituri. Pe jos, se întindea un strat subțire de nisip sub care inspectorul simțea pietri cele mărunte. Galeria prin care mergeau acum fusese cândva umplu tă cu apă. Roca netezită a pereților nu făcea decât să întărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce trebuiau să păzească perimetrul de lângă platou. Chiar se enervase văzând că nimeni nu se află acolo. Totul părea pustiu, oamenii săi lipseau. Ajuns la gura peșterii, se îngrijoră de-a binelea. Nici aici nu-și găsi oamenii. Înșfăcase o lanternă și ordonase ca nimeni să nu părăsească camioneta în care se aflau, în timp ce el se repezise înăuntru. Odată intrat, își scosese pistolul de la brâu, pășind cu grijă. Teama îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de la brâu, pășind cu grijă. Teama îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se strecura în peșterile talibanilor ca să le curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care le foloseau ei. Zăcea aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care le foloseau ei. Zăcea aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fu suficientă o singură privire ca să se convingă că muncitorii nu erau nici acolo. Uneltele zăceau abandonate la marginea frontului de lucru, dar nu se vedea nici un om. Trecu dincolo de vagonet și se apropie de peretele de piatră. Plimbă raza lanternei de jur împrejur. Se cunoștea că minerii lucraseră acolo, bucăți de material desprinse din perete zăceau la picioarele sale. Deasupra capului, chiar sub tavan, se vedea o gaură îngustă ce continua în adânc. Ridică mâna în dreptul ei. Un curent rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să afle ce era lucrul acela? Observase că nu putea ieși în lumină, poate că asta era metoda. Se întoarse la mașină și deschise torpedoul. Răscoli înăuntru, aruncând de-a valma pe banchetă obiectele care nu-l interesau. Bineînțeles că lanterna era chiar la fund. O luă și se apropie din nou de intrare. Apăsă pe buton, îndreptând raza ca o armă spre peretele colcăitor. Fără efect, nu știa ce se așteptase să se întâmple, dar rămase dezamăgit profund când constată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și acesta să nu pățească nimic. Nici măcar un elefant nu ar fi putut scăpa nevătămat. Ce mai aflase? Că nu poate ieși din peșteră la lumina zilei. Se părea că numai lumina soarelui o ținea blocată în subteran, pentru că raza lanternei nu îi făcea nimic. Nu erau cine știe ce informații, dar nu avea încotro, deocamdată trebuia să se mulțumească doar cu atât. Ceva însă îl rodea în adâncul minții, un detaliu peste care trecuse prea ușor. Tresări dintr-o dată speriat de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Întinse spre cer se Înălța o pîclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbînda finală va reveni totuși Necuratului. Într-o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de-o coastă de femeia lui și de cealaltă de soba caldă. Îl vor Înșfăca de barbă și-l vor trage din pat. Monarhul-protector care Îl salvase odată, de data aceea nu mai apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ingenioase, Însă de o slabă aplicație practică, precum săgeata aerostatică ori titirezul-dinam. Nimeni nu era mai potrivit decît Tomás pentru Împărtășirea acelui secret. Visînd cu ochii deschiși, mi-l Închipuiam pe prietenul meu Tomás și pe mine, echipați amîndoi cu lanterne și cu busole, gata să dezvelim tainele acelei catacombe bibliografice. Apoi, amintindu-mi de promisiunea făcută, am hotărît că Împrejurările recomandau ceea ce În romanele polițiste se numea un alt modus operandi. La prînz, l-am abordat pe tata ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și se zvîrcolea ca și cînd o fiară i-ar fi devorat măruntaiele. — Dar ce are sărmanul, pentru numele lui Dumnezeu? Ce are? gemea doña Encarna din ușă, scuturînd din cap. Doctorul Îi luă pulsul, Îi cercetă pupilele cu o lanternă și, fără o vorbă, Începu să-i prepare o injecție dintr-o fiolă pe care o avea În servietă. — Țineți-l. Asta o să-l adoarmă. Daniel, ajută-ne. Tuspatru, l-am imobilizat pe Fermín, care zvîcni violent cînd simți Înțepătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai mică măsură, ale personalului ambulanțelor, prin natura profesiei obișnuit cu ce era mai rău. Pe măsură ce automobilele avansau pe străzi, se aprindeau pe fațade, unele după altele, de sus până jos, becurile, lampadarele, proiectoarele, lanternele de mână, candelabrele atunci când existau, poate chiar și vreo candelă veche de alamă în trei colțuri, din acelea alimentate cu ulei, toate ferestrele deschise și revărsând în afară, în șuvoaie, un râu de lumină ca o inundație, o difuzie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
extremă, ziarul unde fusese comisarul ieri întreba, Ce Mai Avem De Aflat. Titlul era ambiguu, putea să însemne și una și alta și, în egală măsură, opusele lor, dar comisarul preferă să-l vadă ca și cum ar fi fost o mică lanternă pusă la ieșirea din valea umbrelor ca să-i conducă pașii mâhniți. Dați-mi din toate, spuse el. Vânzătorul de la chioșc zâmbi în timp ce se gândea că, din câte se vede, câștigase un client bun pentru viitor și-i înmână punga de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
oamenii vor continua să trăncănească, iar tu și cu mine vom continua să ne strigăm unul celuilalt inutilități de-a curmezișul scenei, până când ultima, nesuferita cortină va cădea, pleosc!, peste capetele noastre tremurânde. Dar tu-ți Începi spectacolul bolborositor de lanternă magică, cu aproximativ aceeași colecție de diapozitive pe care am avut-o și eu, așa că simt nevoia să-ți scriu, fie și numai ca să urlu despre colosala prostie omenească... Ai ajuns la sfârșitul unei etape: de bine, de rău, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
treilea sfârc al său aveau pregătit pentru noi. Am mers spre partea de nord și ceea ce fusese Portalul V, intrarea publică, prin care mai trecusem, cândva, împreună cu mama, cu mai bine de treizeci de ani în urmă. Mi-am lăsat lanterna în buzunarul hainei. Un om care ține o lanternă aprinsă noaptea nu trebuie decât să-și deseneze câteva cercuri colorate pe piept ca să facă din el însuși o țintă mai bună. Și, oricum, prin ceea ce mai rămăsese din acoperiș strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mers spre partea de nord și ceea ce fusese Portalul V, intrarea publică, prin care mai trecusem, cândva, împreună cu mama, cu mai bine de treizeci de ani în urmă. Mi-am lăsat lanterna în buzunarul hainei. Un om care ține o lanternă aprinsă noaptea nu trebuie decât să-și deseneze câteva cercuri colorate pe piept ca să facă din el însuși o țintă mai bună. Și, oricum, prin ceea ce mai rămăsese din acoperiș strălucirea lunii lumina mai mult decât suficient ca să văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mea, din galeria de la etaj. — Nu contează, îl mai țin puțin așa la îndemână, că s-ar putea să fie șobolani pe aici. Bărbatul râse batjocoritor: — Șobolanii au părăsit locul ăsta de multă vreme. Un fascicul de lumină de la o lanternă îmi lumină fața. — Vino aici sus, Gunther. — Se pare că ar trebui să-ți recunosc vocea, am răspuns, luând-o în sus pe scări. — Și cu mine e la fel. Câteodată îmi recunosc vocea, dar pur și simplu nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-o în sus pe scări. — Și cu mine e la fel. Câteodată îmi recunosc vocea, dar pur și simplu nu și pe cel care o folosește. Nu e nimic neobișnuit în asta, nu? Nu în vremurile astea. Mi-am scos lanterna și am îndreptat-o către bărbatul pe care acum îl vedeam retrăgându-se în încăperea din fața mea. — Mă interesează să aud asta, i-am spus. Mi-ar plăcea să te aud spunând o astfel de chestie și acolo, în Prinz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
acolo, în Prinz Albrecht Strasse. El râse din nou: — Așadar m-ai recunoscut, până la urmă. L-am ajuns din urmă lângă o imensă statuie din marmură a împăratului Wilhelm I care se găsea în centrul unui uriaș hol octogonal, unde lanterna mea îi dezvălui în sfârșit trăsăturile. Exista ceva cosmopolit în ele, deși vorbea cu accent berlinez. Unii ar fi putut spune că semăna destul de mult cu un evreu, dacă ar fi fost să ia în considerare mărimea nasului. Acesta domina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
semăna cu democrația. Deasupra noastră se înălța cochilia a ceea ce fusese odată domul de sticlă al Reichstag-ului. Acum toată sticla lipsea și, în lumina lunii, traversele de susținere din cupru semănau cu pânza unui păianjen gigantic. Nebe își îndreptă lanterna spre stâlpii carbonizați, plesniți, care înconjurau Sala. — Au fost foarte deteriorați în incendiu, dar acele siluete în semiprofil care sprijină stâlpii - vezi cum unele dintre ele țin și niște litere? — Parcă. — Mda, așa-i, unele dintre ele sunt de nedescifrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]