758 matches
-
a spectacolului existențial e cea a unui circ întârziat pentru care tristețea nestatorniciei și imaterialitatea gloriei sunt aspecte esențiale, care nu fac decât să recapituleze - cu obstinația ingenuității care se închipuie născocitoarea lumii - un drum parcurs de toți: Și-n larma lumii s-au pierdut pe drum / Înfrângeri vechi speranțe înșelate / De la trapez doi mari actori de fum / Zâmbesc peste aplauze-nghețate. Spectacularul e implicit, dar și explicit: Când vânturi mari veneau din infinit / Copacii risipiți sincronizau / Spectacolul din geamul aburit
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
lui, cu păpușile sale mincinoase, am strîns atîta sudoare la Încheieturile mîinii cît să-mi ajungă o viață să viețuiesc În pustiu. Nu mă mai dor cuvintele, iar pe clanța ușii tocmai se usucă sarea din vorbele mele. Pășesc prin larma carnavalului printre șoaptele care-mi cîntă-n noapte numai prima jumătate a trupului, cea prevestită-n cărțile argintate- ale tarotului. Șoaptele-cîntec Îmi despică insomnia pînă la Încă nescrisa poruncă: „niciodată nu va fi omul mai rău În moarte, decît acolo unde
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Împletesc o coroniță din ciupercile de pe mormîntul tatei, mă uit pofticios la grinda cea mare din podul casei, ca la o ană, și o aștept pe mama să facem ultima repetiție pentru marele carnaval. Și asta e sigur... Pășesc prin larma carnavalului, printre șoaptele care-mi cîntă-n noapte numai prima jumătate a trupului, cea prevestită-n cărțile argintate, dar mîine trebuie ca numele meu să miște pendulul, să rupă sigiliile ultime ale mașinăriei care-mi ridică În scripeți Învierea. CÎnd nu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
culcat de-a lungul acestuia, încălzindu-i trupul până dimineață. Iar asta nu e tot. Uitat fiind, altădată, la Fundulea, același Pick s-a întors acasă după o săptămână, fără să știe nimeni vreodată cum, epuizat, dar vesel, dând mare larmă la poartă. Firește că toți ochii se scăldau în lacrimi la evocarea bătrânului pointer. Urmașul lui, aceeași rasă, a fost Billy. Cu el și cu „căpăuca“ (termen sadovenian) Dolly, o setteriță zglobie cât zece, aveam să trăiesc fiorii primelor vânători
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
E mai bine. Și pentru ei. Și pentru mine. Numai de n-ar ploua. E o zi splendidă. Soare aproape zgomotos. Peste plajă plutește un vacarm de lumină. Doar spre Constanța zăresc un nor. De pe plajă, se aude acum o larmă veselă. De dimineață, părea că se înnorează. Apoi, cerul s-a limpezit și toți s-au repezit să profite de vremea frumoasă. Ce-ar fi să mă ridic de pe scaun, fără să mai aștept amiaza, și să-i imit? E
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Hills, într-un lux tihnit, care ia tot ce e bun din "patriarhal" și "urban". Practic, fiecare vilă are parcul ei. Gazonul e tuns ireproșabil, udat zilnic și strălucește de curățenie. Florile au culori luminoase, aproape tropicale. Nu auzi nici o larmă. Nu vezi nici un pieton. Rar, trece câte o mașină. Totul pare desprins dintr-un basm cu milionari cumsecade care nu fac toată viața decât să stropească peluzele cu flori și să joace golf. Când se plictisesc, se sinucid. Numele doctorului
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aminti că la Sfânta Sa Naștere, pe cer a apărut o Stea călăuzitoare. Copiii, bucuroși de frumusețea iernii, nu se mai îndură să intre în casă, se trag cu săniile pe derdeluș și se bat cu bulgări de zăpadă. E larmă și veselie și cu greu reușesc mamele și bunicile să-i facă să părăsească joaca și să îi aducă în casă. S-a înserat. În casă e bine, și miroase a gutui, a mere coapte și a pâine caldă. Bunica
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
instalată într-o încăpere lângă primărie, are, deja, câțiva abonați. Nici Făgărașul nu mai e, pentru copii, un oraș magic. Se poate ajunge acolo ușor, într-un sfert de oră cu mașina, și, într-o jumătate de oră, cu autobuzul. Larma dimineților când se pleca la câmp ori "la fan" ține azi de trecut. Doar, din când în când, un tractor mătăhălos străbate, cu zgomot, ulița goală. Satul e locuit îndeosebi de bătrâni, femei și copii. Bărbații au o profesie incertă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să spună, pînă cînd În sfîrșit se agăță din nou de Întîlnirea de joi, cînd ea era liberă. Și dacă te-aș aștepta joi? Asta rămînea de văzut; și mai rămînea de văzut ce se Întîmpla În mijlocul grădinii: Învălmășeală și larmă și Vilma se uită spre locul unde Îi văzuse ultima oară: nici Cinthia, nici Julius numai erau acolo. O luă la fugă și străbătu jumătate din grădină strîgÎnd: Julius! Julius! Din Învălmășeală ieșeau cîțiva copii pe brînci, erau cîinii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Întuneric. Îl așteptau și chiar se gîndeau că ar fi fost grozav să vină la mine și nu la Arenas, de exemplu. Pentru prima oară Îi lăsară mai mult timp singuri În clasă și cu toate astea nu se stîrnise larmă. Stăteau Încremeniți, ca Într-un extaz mistic. În sfîrșit și-a făcut apariția Roșcova și a rămas puțin cam descumpănită fiindcă nu avea pe cine muștrului: erau cuminți ca niște Îngerași și stăteau cu toții cu mîinile Împreunate pe pupitru. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu duioșie pe amîndoi obrajii, În timp ce el repeta: Dodó, spune-mi Dodó ca Întotdeauna... „Ești un om atît de important, darling.“ - „Dodó, Dodó, ca Întotdeauna.“ premierul Își luă paharul cu suc de grepfrut, avea poftă să se Îndepărteze nițel de larma conversațiilor. O luă pe Susan de braț și se apropiară Încet-Încet de un colț al grădinii de unde se putea zări Lima, departe, o puzderie de luminițe care clipeau ca stelele. El nu uita niciodată de Lima și o clipă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Schluter. Pantofi, cămașă, serviciu. Bucle mari din el. Pași pe care-i face. De jur împrejur și de-acolo înapoi. Repetă cum se cere. Ceva ia formă, un „el“ suficient de mare ca să se cațăre la loc în el. În larmă și goană, el rămâne în adâncuri. Uneori, un lan de porumb, cu tulpinile care trosnesc și-i vorbesc. Nu știuse până acum că toate lucrurile vorbesc. A trebuit să încetinească pentru a auzi. Alteori, o insulă de mâl, plutind într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
noapte caldă. Sau broaștele, mai mult sau mai puțin. Auzi cum împroașcă. Ascultă păsările alea. Dar păsările pot fi și mai gălăgioase. Așa-i spusese mama lui. Cu cât mai mici, cu atât mai zgomotoase. Gândește-te la vânt: toată larma aia, care nu se duce nicăieri pentru nimic fără motiv și nu există nici un lucru pe lumea asta mai subțire decât vântul. Cineva zice că-i lipsesc păsările. Cum se poate? Păsările vin tot timpul. Cum pot să-i lipsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din mers. Își legăna capul, cu maximum de vioiciune pe care Weber îl văzuse vreodată la el. — Gata, uite care-i planul. Uite ce-o să fac. Cuvintele lui păreau mărunte și foarte îndepărtate. Weber nu reuși să le distingă în larma din jur. Chipul Barbarei Gillespie, ovalul acela deschis, continua să-l privească, formulând cea mai simplă întrebare posibilă. Viscerele, suspendate în aer, răspunseră în locul lui. Ajunseră amândoi într-un restaurant din Kearney, unul dintre lanțurile alea concepute în Minneapolis sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
polițist voinic, care stătea În mijlocul străzii și-și mișca brațul lui puternic Înainte și Înapoi, ca pe un gîrbaci, umplînd aerul cu Înjurături copioase, bolborosite pe sub buza lui groasă, ca de maimuță. Așa Încît lumina verde se aprinse din nou, larma străzii se redeșteptă, escadroanele Încinse de mașini porniră să se tîrască În sus și-n jos pe stradă: o armată de licurici uriași, dirijată de o maimuță. Apoi vuietul mașinilor de nituit reîncepu, sus, deasupra străzii, pe cerul albastru, brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fiecare a pierdut ceva, și-a uitat ceva, a greșit undeva, constată că-i lipsește ceva strict necesar. Iar acum, Într-un moment de stagnare a Înaintării pe dig, fiecare Își descarcă povara necazurilor; În mizeria fierbinte a aerului Încins, larma glasurilor crește. Iar ținta nedumeririi lor, cel asupra căruia se revarsă toată Încărcătura de ghinion și eroare, conducătorul istovit și suprasolicitat către care se Întorc toți În amărăciunea lor cerîndu-i - Încrezători și naivi ca niște copii - să găsească o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un animal turbat, iar ochii albi și fețele negre, brăzdate de sudoare, Îi urmăresc pașii și ieșirile mînioase cu Încrederea neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și se repede amețit și orbit ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar ei continuă să apeleze la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mă sperie, ci veșnicia mulțumită de sine a provincialismului cultural, mai ales că acesta răsare unde nu te aștepți. Cred că siesta ideilor este numele potrivit al acestei ațipiri duminicale, aceasta se prelungește voluptuos până ce vin rătăciții națiunii și fac larmă pe ulița mare și tulbură odihna, cum zice bănățeanul, din soba din față. Există un provincialism cultural la vedere, acela al regiunii mediocrilor artistic. Iacătă că în capitala Banatului, ca să vorbesc provocativ și dincolo de agenda discuțiilor publice ale premierului, numărul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ducă la salonul de deteriorare R-șaizeci imediat?“ Fu total contrariat de un apel în care se spunea: „O avertizare pentru ingineri de la profesorul Ozenfant. Se va descărca o salamandră în camera unsprezece în jurul orei cincisprezece și cincisprezece“. în final opri larma și ațipi agitat. A fost trezit de un strigăt grav și s-a ridicat. Bolnavul își întindea gîtul din perne, mișcîndu-și capul dintr-o parte în alta, de parcă ar fi căutat ceva, dar Lanak tot nu reușea să-i distingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi se trase în spatele lor. Coridoarele institutului erau total deosebite de camerele între care făceau legătura. Lanark îl urmă pe Munro într-un tunel jos și curb, iar pale de vînt fierbinte îl băteau în spate, urechile îi amorțiră de larma vocilor, pașilor, soneriilor care făceau pling-plong și un geamăt ritmat și monoton. Tunelul avea o înălțime de un metru optzeci, cu secțiune circulară și o alee plată jos, suficient de lată pentru roțile unei tărgi. Lumina nu contenea să strălucească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
clubul personalului? — Du-te în holul cel mai apropiat și intră în orice lift. Dacă îl rogi frumos, o să te aducă direct. Spune-I numele meu. Lanark își încălță pantofii, luă cărțile sub braț și trecu prin draperie, ajungînd în larma coridoarelor de ieșire. De data asta ignoră vocile și învăță să se deplaseze la fel de repede ca și ceilalți din jur. Se părea că aici nu se aplicau legile care dictau de obicei deplasarea corpurilor. Dacă te lăsai pe spate, împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint, cu pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tunet. întreruperea din față părea blocată de o lumină orbitoare, iar vehiculele încetineau cînd se apropiau de ea. Curînd, Rima și Lanark ajunseră la o coadă mare de camioane și autocisterne. Șoferii stăteau pe margine, vorbind tare și gesticulînd, căci larma creștea la fiecare pas. Trecură pe lîngă un alt indicator: VEZI IMAGINEA DE LA PAGINA 391 DIN ORIGINAL :și, în cele din urmă, Rima se opri, își astupă urechile cu palmele și, prin mișcări ale gurii și scuturări ale capului, exprimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu toate astea, pretinzi că vrei soare! — Vreau, dar nu pentru că mă tem de opusul lui. Ce înțelept ești! Cît de puternic! Cît de nobil! Cît de inutil! înțepîndu-se cu furie, intraseră deja în gura tunelului pentru a scăpa de larma exploziei de afară, iar Lanark se opri brusc, arătă spre întuneric și murmură: — Uită-te la capăt! Pentru că ochii li se obișnuiseră deja cu negura, vedeau la adîncime un mic pătrat palid lucitor. Rima se prinse brusc de bară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de fericire și siguranță că începu să chicotească. Fu ajutat să coboare multe scări și să străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]