767 matches
-
modificări deja operate. Un prim tip - previzibil - de transformări privește substituțiile unor cuvinte compromise de cadrele conceptuale ale anilor '30 (rasă, sânge): rasă e înlocuit în 1974 cu popor (o "conștiință a latinității rasei" devine, de două ori, "conștiință a latinității poporului"). Sensul general al modificărilor vizează atenuarea și eliminarea referirilor la pesimism, reacționarism, anti-civilizație, iraționalism. Uneori dispar, indirect, doar elementele care întăresc ideea: în "poezia pășește pe drumurile sale cele mai proprii", sentimentul pesimist nu trebuie să fie caracteristic, de
Fragor... Fragosus by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14546_a_15871]
-
și pentru asta. Felul meu de a fi este de a spune «am făcut», nu de a spune «am de gând să fac»", a susținut Oprescu. Academicianul Râzvan Theodorescu a arătat importanța simbolisticii monumentului împăratului Traian, care realizează "întâlnirea între latinitate și creștinism, cei doi piloni ai poporului român". La rândul său, directorul MNIR, Ernest Oberländer Târnoveanu, afirma că este "un cadou" de la Primărie, care "nu va sta multă vreme", fără a preciza însă ce intenționează să facă în acest sens
De ce statuia împăratului Traian de la MNI naște controverse () [Corola-journal/Journalistic/22980_a_24305]
-
fi găsite acolo unde nu te aștepți, pentru că românii și produsele lor culturale au călătorit și călătoresc mai mult decât suntem poate conștienți. Cu atât mai explicabile sunt prezențele românești într-o țară de care ne leagă conștiința comună a latinității, cum este Portugalia, despre care a scris în coloanele revistei profesorul Mihai Zamfir, ambasador în această țară. Chestiunea este departe de a fi necunoscută - dar, din fericire, și neepuizată - și intelectuali români de anvergură, precum N. Iorga, Mircea Eliade și
Lisabona și Scarlat Lambrino by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/7739_a_9064]
-
a petrecut mulți ani consacrați studiului și activității de profesor universitar - dar și de o notă de tristețe, prin observația asupra insuficientei dezbateri a ideilor sale în țară. Volumul trasează pas cu pas o istorie a limbii române, pornind de la latinitate și romanitate, prin contactele esențiale (slav, maghiar, turcesc), pînă la "tentația germană" și la occidentalizarea romanică din perioada modernă. Alcătuit din traducerea unor studii apărute în ultimele două din cele patru volume ale profesorului Nicu-lescu purtînd titlul comun Individualitatea limbii
"Cealaltă latinitate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8120_a_9445]
-
însă una "postmodernă", relaxată, a relativismului absolut - ci una obsedată de căutarea adevărului și a autenticității. Autorul constată că nu au fost suficient puse în valoare diferențele dintre limba și cultura română și celelalte limbi și culturi romanice: depărtarea de latinitatea culturală, dezvoltarea într-un mediu popular, profundele influențe străine. Umple deci acest gol, conducîndu-și cititorii pe căi de cercetare insuficient exploatate și oferind o imagine care poate interesa azi mult mai mult decît cea a unei latinități "normale", banale: pentru că
"Cealaltă latinitate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8120_a_9445]
-
romanice: depărtarea de latinitatea culturală, dezvoltarea într-un mediu popular, profundele influențe străine. Umple deci acest gol, conducîndu-și cititorii pe căi de cercetare insuficient exploatate și oferind o imagine care poate interesa azi mult mai mult decît cea a unei latinități "normale", banale: pentru că implică plurilingvismul, diversitatea culturală, interferența contactelor și a influențelor. Studiul introductiv al cărții explică motivele pentru care româna ilustrează o altă latinitate, profund diferită de cea occidentală; dincolo de pierderea contactului cu "cultura înaltă" occidentală, este evocată tema
"Cealaltă latinitate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8120_a_9445]
-
și oferind o imagine care poate interesa azi mult mai mult decît cea a unei latinități "normale", banale: pentru că implică plurilingvismul, diversitatea culturală, interferența contactelor și a influențelor. Studiul introductiv al cărții explică motivele pentru care româna ilustrează o altă latinitate, profund diferită de cea occidentală; dincolo de pierderea contactului cu "cultura înaltă" occidentală, este evocată tema substratului, a concordanțelor româno-albaneze, cea a puținătății elementului germanic și mai ales cea a caracterului constitutiv, decisiv, al contactului cu slavii (ilustrat de analiza unor
"Cealaltă latinitate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8120_a_9445]
-
R.S.R. și nepoata Academiei R.P.R.? Ajung astfel la utilitatea unei asemenea măsuri. Un prim argument a fost (iarăși) pur propagandistic: dacă scriem "fântână", sîntem urmașii Romei, iar dacă scriem "fîntînă", devenim niște pîrliți de balcanici. Cui trebuie să-i demonstrăm latinitatea limbii române? Cei care o știu, fie ei români sau străini, o știu oricum, iar pe ceilalți n-o să-i lămurească un semn cu căciulă care marchează un "a" latinesc (și măcar dacă ar fi așa întotdeauna!). Specialiștii nu au
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
cuvintele compuse. Așadar, dacă brava reformă ortografică provoacă încurcături la nivel de traducător, mă întreb cum se va descurca un ins care abia dacă a absolvit liceul. în fine, chiar dacă un asemenea act ar fi cu adevărat util pentru afirmarea latinității limbii române 3), adică dacă acceptăm ascendența unui principiu spiritual asupra unuia pur pragmatic, eu cred că utilizarea semnului "â" doar în cuvintele legate de țară ("România") și cetățean ("român") marca mult mai puternic latinitatea limbii române. Exista un fel
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
cu adevărat util pentru afirmarea latinității limbii române 3), adică dacă acceptăm ascendența unui principiu spiritual asupra unuia pur pragmatic, eu cred că utilizarea semnului "â" doar în cuvintele legate de țară ("România") și cetățean ("român") marca mult mai puternic latinitatea limbii române. Exista un fel de demnitate a lui "â", semnul la care apelezi doar în situații speciale. Folosirea lui - rară, dar semnificativă - crea un focar de solemnitate în rîndul scris. "â" avea o oarecare aromă de literă sacră (nu
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
național, de parcă am ascunde un bunic alcoolic în odaia din fundul curții? Personal, sînt la fel de mîndru și de fondul latin al românei, și de vocabularul slav, și de influențele maghiare, germane, turcești sau bulgărești. Fiindcă - în ciuda rușinii mascate de exacerbarea latinității - asta sîntem. Suntem. Sântem șsicț. Sumus.
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
București (CGMB), a vorbit pentru despre plăcuțele de la Sinaia. Acestea din urmă au fost adunate de autorul Dan Romalo care a scos în 2003 lucrarea "Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?". Simona Crețu lucrează în prezent la o strategie - "Latinitate contestată", fiind vorba despre necesitatea studierii plăcuțelor în școli. Legătura cu Carol I Aceste plăci se pare că au fost găsite de regele Carol I atunci când a construit Castelul Peleș. Mulți spun că ar fi fost de aur plăcile și
Istoria românilor ar putea fi rescrisă. "Nu este normal să spui un astfel de lucru" by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/29607_a_30932]
-
mea este că plăcuțele trebuie introduse în școli și studiate. Oamenii trebuie să cunoască istoria", a conchis Simona Crețu. Românii trebuie să știe că strămoșii noștri vorbeau o limbă foarte evoluată și că există dovezi foarte clare pe care susținătorii latinității le-au negat de 100 de ani. Așadar, plăcuțele de la Sinaia trebuie să fie popularizate în sistemul educațional. Etapa cu latinitatea în istoria noastră nu trebuie să fie luată drept o rea intenție. La momentul respectiv poate a fost justificată
Istoria românilor ar putea fi rescrisă. "Nu este normal să spui un astfel de lucru" by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/29607_a_30932]
-
să știe că strămoșii noștri vorbeau o limbă foarte evoluată și că există dovezi foarte clare pe care susținătorii latinității le-au negat de 100 de ani. Așadar, plăcuțele de la Sinaia trebuie să fie popularizate în sistemul educațional. Etapa cu latinitatea în istoria noastră nu trebuie să fie luată drept o rea intenție. La momentul respectiv poate a fost justificată acea teorie. Simona Crețu consideră că această carte a lui Dan Romalo ar trebui să fie introdusă lectură obligatorie la licee
Istoria românilor ar putea fi rescrisă. "Nu este normal să spui un astfel de lucru" by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/29607_a_30932]
-
parvenit, devenit baron local, al cărui portret este păstrat cu evlavie pe noptiera «celorlalți» români.” Așadar, fiecare dintre noi este o insulă de civilitate într-o mare de barbarie (așa cum în manualele de istorie țara noastră e o insulă de latinitate într-o mare slavă - o considerație scoasă de mult din contextul lingvistic în care a fost emisă și folosită pentru a trasa o imagine de sine națională în opoziție cu vecinii „rudimentari”; în felul acesta, cum spunea cu altă ocazie
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4994_a_6319]
-
a din a și care a participat la dezbaterile din Comisia Senatului, a arătat cu acel prilej (de altfel, d-sa și-a expus argumentele și în revistă noastră, cu ani în urmă) că a din a pune în evidență latinitatea limbii române. Argument plăcut și urechilor d-nilor A. Păunescu și E. Simion. Mă întreb că un naiv ce sînt: oare i din i nu pune în evidență aceeași latinitate căci, dacă vrem să reîncepem să scriem paine sau caine, atunci
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
cu ani în urmă) că a din a pune în evidență latinitatea limbii române. Argument plăcut și urechilor d-nilor A. Păunescu și E. Simion. Mă întreb că un naiv ce sînt: oare i din i nu pune în evidență aceeași latinitate căci, dacă vrem să reîncepem să scriem paine sau caine, atunci trebuie totuși să continuăm să scriem rîu și pămînt. Numai așa latinitatea noastră ar fi pe deplin confirmată. Ideea d-nei Caragiu, după care vocală i nu este decît rodul
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
Simion. Mă întreb că un naiv ce sînt: oare i din i nu pune în evidență aceeași latinitate căci, dacă vrem să reîncepem să scriem paine sau caine, atunci trebuie totuși să continuăm să scriem rîu și pămînt. Numai așa latinitatea noastră ar fi pe deplin confirmată. Ideea d-nei Caragiu, după care vocală i nu este decît rodul închiderii aceleiași vocale a care îi obsedează pe latiniști, n-are nici o relevanță în context, chiar dacă ar fi istoricește corectă. Dincolo de a din
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
a care îi obsedează pe latiniști, n-are nici o relevanță în context, chiar dacă ar fi istoricește corectă. Dincolo de a din a, pasionații reformei nu trec decît o singură dată: cînd vor să scriem șunt în loc de sînt. Aici argumentul apropierii de latinitate pică din prima la examen: șunt nu vine din persoană I a indicativului latin. E un cultism, adică o forma propusă de latiniștii secolului al XIX-lea. Indicativul moștenit este s (cu vocală de sprijin, is), iar sînt vine din
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
al XIX-lea. Indicativul moștenit este s (cu vocală de sprijin, is), iar sînt vine din sînt, persoana a treia plural a verbului. (Origine mult mai probabilă decît sintunt propusă ulterior de Al. Rosetti.) Cum se poate observa, toata chestiunea latinității e oțioasa. Rămîne aceea a caracterului ca atare al ortografiei noastre: fonetica sau etimologica? De la Maiorescu s-a impus tendința fonetica. Spre binele scrierii, zic eu. E nepractic să scriem în două feluri același sunet. Tocmai partizanii lui a din
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
scrie, așadar, înțeles și chiar subînțeles. De ce atunci aruncă vina "schizofreniei" asupra noastră? Cît despre revenirea la adevăratul etimologism, nimeni n-are curajul s-o ceară, deși ar fi forma cea mai înaltă de a ne manifestă, nu e așa, latinitatea. Doar că am avea nevoie să știm de fiecare dată de unde provine sunetul actual, adică etimonul latin, ceea ce nici lingviștii nu știu în toate cazurile; ne-am complică viața cu existența, pe lîngă cuvintele moștenite din latină, a celor împrumutate
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
Relațiile dintre lingvistica română și cea europeană, Helmuth Frisch a demonstrat în mod convingător faptul că includerea românei între limbile romanice, în edițiile succesive ale unei asemenea culegeri din secolul al XIX-lea - Mithridates -, a contribuit destul de mult la recunoașterea latinității sale. Pentru mulți nespecialiști, o formă spectaculoasă de poliglosie constă în cunoașterea cîte unei serii lexicale - de pildă, a numerelor de la 1 la 10 - în cît mai multe limbi. Cea mai populară listă de echivalențe plurilingve este desigur cea a
Urări în mai multe limbi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11035_a_12360]
-
integralitatea lor. Dumneavoastră, domnule profesor, faceți traduceri și scrieți în limba dumneavoastră, a noastră, românească, și în limba franceză. Dar vă dați seama că nici traducerea care se face între limba română și franceză, care au totuși rădăcini comune în latinitate, nu e una ideală. Limba ebraică este o limbă a gândirii traduse în acțiune, este o limbă a idealului ce-și așteaptă realizarea. Timpul nu ne permite să avem o discuție mai largă în această privință. Să vă dau doar
Alexandru Șafran, marele rabin al Genevei - "Memoria este un act etic, și etic înseamnă acțiune, înseamnă viitor" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16053_a_17378]
-
captare a cititorului, cu siguranță mai interesat de evoluția cuvintelor și a sensurilor, în legătură cu istoria și mentalitățile, decît de detalii "tehnice" ale foneticii și morfologiei - dar și pariu științific: demonstrația se plasează astfel tocmai în zona în care, prin tradiție, latinitatea romanei a fost mai contestată, a fost considerată că mai puțin evidență. Volumul cuprinde așadar capitolele obligatorii pentru o tratare completă a subiectului, dar dispuse într-o ordine mai puțin comună: de la fixarea cadrului istoric ("Considerații preliminare"), se trece la
Romanistică, românistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18038_a_19363]
-
o mare sensibilitate organică, vibrînd la impredictibil), dl Mihai Zamfir încearcă a găsi la Lisabona "semne românești și bucureștene". Le descoperă mai întîi pe o filieră spirituală, aptă a evidenția relația interioară dintre cele două popoare aflate la marginile teritoriului latinității. Mai multă vreme, românii ortodocși aflați în Portugalia sărbătoreau cu discreție Paștele și Crăciunul, într-o capelă mică de la marginea Capitalei, pusă la dispoziția lor de către credincioșii catolici doar în cele două puncte culminante ale anului. Slujba de rit răsăritean
Epistolar portughez by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9448_a_10773]