3,106 matches
-
de suferit. În schimb, pentru oamenii de aici (și ne referim la Tălmăcel) comunitatea nu este un nume lipsit de conținut, ci o realitate plină de substanță, față de care au atitudini predominant pozitive și care constituie o bază solidă de legitimare a identității lor. Diferențele cu care oamenii din cele două sate percep și se raportează la ideea de comunitate sugerează faptul că, variabilele care determină existența și persistența în timp a unei comunități nu sunt legate doar de valori și
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
societate, care este dobândită pornind de la schimbările sociale, culturale și valorice aduse de momentul 1989. Opinia mea este că, dacă ne referim la rural, o mare parte din acesta încă își construiește identitatea-proiect, căutând strategiile identitare cele mai eficiente pentru legitimarea acțiunilor lor, a opțiunilor de viață și uneori a calității vieții în mediul rural. 4.2 Identitate etnică și națională O altă fațetă a identității, relevantă pentru lucrarea de față, este identitatea etnică. Conceptualizând identitatea în mod multinivelar, identitatea etnică
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
sate și prin faptul că are o populație scăzută, îmbătrânită, prin izolare și acces dificil la mijloacele de transport și prin faptul că este un sat sărac. Concluzia ar fi că oamenii din cele două sate utilizează strategii diferite de legitimare a caracterului special al satului în care locuiesc: dacă în Tălmăcel mărcile identitare sunt pozitive și apelează la factorul cultural (tradiții, obiceiuri specifice, religiozitatea ridicată, munca), în Ludoș predomină mărcile identitare negative (suntem "altfel" pentru că suntem săraci, bătrâni, izolați). Reprezentări
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
domeniul. Dar asta nu este totul. Comanda socială pentru sociologie este extrem de restrânsă, în comparație cu ceea ce se întâmplă chiar și în țări învecinate cum ar fi Polonia sau Ungaria. Chiar acolo unde există, ea pare determinată mai degrabă de nevoia unei legitimări de ordin științific a deciziilor arbitrare ale politicului sau economicului, de necesitatea reducerii incertitudinii subiective sau chiar pentru a distribui cât mai ambiguu responsabilitățile în cazul unor decizii discutabile. Poziția sociologului în cadrul sistemului de roluri - ca să folosim metafore sociologizante - este
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
instrument de educație ideologică, dar și ca sursă de emoții cu valoare electorală imediată. Problema vizează în mod acut și imediat selecția conținuturilor la disciplinele „umaniste”, cum sunt istoria și literatura. Istoria și literatura au jucat un rol important în legitimarea statului național modern prin consacrarea unor narațiuni mitologizante privind începuturile și devenirea statului și a culturii naționale (Hobsbawm, 1986; Anderson, 1991). Aceasta este o afirmație valabilă pentru toate națiunile moderne. Poziția istoriei este cu atât mai delicată în România, unde
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
că doar prin mistificare se poate susține ipoteza contribuției școlii moderne la sporirea egalității de șanse. Din punctul de vedere al criticilor marxiști și neoweberieni, asistăm, în fond, doar la sofisticarea proceselor de reproducere a inegalităților sociale, în a căror legitimare școala joacă un rol deosebit de important. Astfel de atacuri sugerează existența unei anumite intenționalități în desfășurarea inegalitară a fluxurilor de mobilitate socială, presupoziție viguros respinsă de gânditorii liberali. Inovatoare au fost, în contextul secțiunii de față, analizele lui Raymond Boudon
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
și ierarhizarea indivizilor după o axă a realizării și alocarea în poziții de status ierarhizate. Anii ’50 și ’60, perioadă de mare progres tehnologic și de creștere economică fără precedent, au adus o cerere presantă de forță de muncă calificată. Legitimarea școlii ca instrument de generare a acestei forțe de muncă s-a materializat în Occident în doctrina funcționalismului tehnologic, iar țările comuniste, cuprinse și ele de febra modernizării și a industrializării, au integrat-o în sintagma „revoluție tehnico-științifică”. Aidoma teoreticienilor
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
și Preston, 1999). Cele mai importante aserțiuni ale modelului acreditărilor se regăsesc în celebrele teoretizări ale lui Pierre Bourdieu (Bourdieu, 1984, 1989) referitoare la rolul școlii în reproducerea inegalităților sociale. În epoca modernă, școala a preluat de la Biserică sarcina de legitimare a diviziunilor sociale, al căror caracter moștenit îl maschează sub atributele meritului, ale talentului și efortului materializate în rezultate educaționale. Generalizarea utilizării diplomelor educaționale pentru obținerea de poziții înalte în firmele private sau în birocrația de stat indică doar consolidarea
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
de putere din școală le reproduc pe cele din societate, mai ales pe cele din întreprinderea capitalistă, și-l pregătesc pe copil pentru alte inegalități. În plus, ideologia coeficientului de inteligență și cea meritocratică își aduc și ele contribuția la legitimarea diviziunii sociale existente. În concluzie, diferențierea sistemelor școlare și inegalitățile și disparitățile educaționale dintre clasele sociale sunt fenomene structurale, și nu accidente sau reziduuri. Familia și școala îi pregătesc pe unii indivizi să exercite responsabilități în cadrul sistemului de producție, iar
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
inclusiv în științele sociale. • În concepția marxiștilor americani Bowles și Gintis, școala domesticește, transmițând trăsăturile de personalitate pe care sistemul economic le consideră potrivite pentru perpetuarea sa. Ideologia coeficientului de inteligență și cea meritocratică își aduc și ele contribuția la legitimarea diviziunii sociale existente. • Un alt marxist, Louis Althusser, a arătat că, pe de o parte, școala transmite ideologia dominantă, iar pe de alta, transmite către zona producției forță de muncă pregătită ideologic pentru poziția de destinație. Capitolul VIIItc "Capitolul VIII
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
exemplu, psihologia, sociologia sau dreptul. Pentru scopul analizei prezente, puterea poate fi definită ca fiind capacitatea de a-i influența pe alții pentru a obține un anumit curs al acțiunii. Sistemele de influență sunt multiple, cu un grad diferit de legitimare, fără a exclude activitatea de tip politic (Mintzberg, 1983). Dacă se au în vedere scopuri analitice, interesează atât sursele de putere, cât și modul de manifestare a acesteia prin concretizarea într-o serie de indicatori. În cazul surselor de putere
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
de persuasiune). Dintre toate analogiile, chiar incomplete, pe care le-am prezentat deocamdată, aceasta din urmă pare a fi de reținut dincolo de modul în care ea explică și îmbogățește cuplul nostru conceptual: cu retorica, ne aflăm la un pas de legitimarea minciunii politice datorată distribuției cetățenilor între grupul retorilor-filosofi, stăpâni odiseici și naturali ai adevărului și minciunii și o mulțime al cărei caracter ahileic este garantat de mai multe legitimări teologice dintre care, așa cum vom vedea, cea mai importantă ni se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cuplul nostru conceptual: cu retorica, ne aflăm la un pas de legitimarea minciunii politice datorată distribuției cetățenilor între grupul retorilor-filosofi, stăpâni odiseici și naturali ai adevărului și minciunii și o mulțime al cărei caracter ahileic este garantat de mai multe legitimări teologice dintre care, așa cum vom vedea, cea mai importantă ni se pare a porni din identitatea atributelor ahileice cu descrierea divinității din Republica pe care am amintit-o. Dar, înainte de a căuta să identificăm cuplul de concepte pe care l-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în această schemă în cele din urmă, apare abia în a doua „componentă”: este într-adevăr important să decidem dacă minciuna politică este scuzabilă sau nu și, cu atât mai mult, să sesizăm modul în care Platon a construit o legitimare ontologică a minciunii politice folosind în câteva puncte esențiale ahileicul și odiseicul în cetatea sa. În planul filosofiei speculative, mai există un amănunt al distribuției în spirit a celor două componente, amănunt extrem de util analizei noastre, chiar dacă indirect: epistemologia aristotelică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pământ, pentru ca ei să îl poată apăra mai bine, ascunzându-le acestora adevărații lor părinți: celebrul mit al fiilor gliei pare astfel o hiperbolă a exemplului restituirii armelor, în care asumarea conștiinței de sine a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
adică raportată nu la ceva de ordin exterior (beneficii, de pildă), ci la activitatea sufletului - singurul în măsură să distingă între bine și rău. Căci, dacă ne situăm pe primul plan, cel al perspectivei exterioare care vede dreptatea sub specia legitimării prin avantaje, raportul dintre dreptate și nedreptate se inversează: nedreptatea e percepută ca dreptate și dreptatea ca nedreptate. „Omul cu desăvârșire nedrept va reuși în toate, va obține cel mai mare succes în cetate, va exercita puterea, va obține bunuri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
M. Hare, care constată că ideile lui Platon par să se delimiteze aici de doctrina pe care o profesa dascălul său, Socrate. Virtutea este un concept compozit, un melanj etic și gnoseologic care se cultivă sub directa îndrumare a filosofilor. Legitimarea pretențiilor de superioritate ale dialecticianului nu reprezintă însă o sarcină deloc ușoară. De unde atunci ascendentul filosofului asupra poetului și artistului în genere? Platon nu se află într-o situație deloc comodă când se vede nevoit să submineze prestigiul artelor. Producând
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fără destin. Expus acestei relații de impunere omul este obligat să recunoască faptul că viața sa, în cele mai mărunte detalii, ia permanent în considerație o seamă de chestiuni neinocente politic. Adevărul este, în orice epocă, un concept saturat ideologic. Legitimarea cunoașterii se petrece în continuare în interiorul unei paradigme „oficiale” agreată și modelată convergent cu interesele clasei dominante dintr-o anumită epocă. Imaginile constituie, în plan politic, un pericol nu doar prin potențialul revolut pe care îl păstrează, ci și pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celorlalte ideologii, pentru că nu se legimita nici În Declarația Drepturilor Omului, nici În precendentele istorice și juridice sau tradițiile culturale și politice și nici În principiul proprietății asupra mijloacelor de producție. Moldovan apela la Înseși legile vieții ca bază de legitimare a eugeniei, un fundament care părea atât de solid, Încât atât el, cât și mulți alții l-au considerat irefutabil. La nivelul analizei istorice, existența unei astfel de poziții demonstrează și inadecvarea abordărilor care Încearcă să Împartă scena ideologică a
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
au avut un impact minim. Cu toate acestea, faptul că Făcăoaru profesa, de la Înălțimea poziției sale academice, o critică dură la adresa democrației liberale, În paralel cu elogierea Germaniei ca model, pare să fi avut o contribuție importantă, deși indirectă, la legitimarea sau chiar promovarea orientării ideologice a noii generații, studenții săi, către xenofobie, rasism și extremism de dreapta. Făcăoaru nu a menționat niciodată numele lui Iuliu Moldovan În Cuvântul, publicația oficială a mișcării legionare, deși a indicat explicit influența altor colaboratori
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
se autodefineau ca promotori ai unei soluții moderate și orientate către menținerea ordinii, păstrând În permanență distanța Între critica liberalismului și a pluralismului parlamentar și potențialele sale interpretări extremiste. Chiar dacă aceste analize, care reliefau aspectele negative ale democrației, contribuiau la legitimarea soluțiilor violente, extremiste pentru problemele României, mulți membri ai elitelor universitare Își mai căutau Încă refugiul intelectual În potențialul progresist al argumentelor științifice, raționale ce fundamentau ideile eugeniste, fără să interogheze implicațiile lor dincolo de intențiile lor imediate și explicite. Alți
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
cazul identificării secuilor drept români „autentici”. În alte situații, eugeniștii erau reticenți sau incapabili să recunoască felul În care eforturile lor de a găsi soluții raționale, moderate pentru ceea ce ei considerau că sunt problemele individualismului extrem contribuiau, de fapt, la legitimarea intoleranței, xenofobiei și a rasismului violent. În ciuda acestor incoerențe, eugeniștii au câștigat susținători entuziaști printre membrii claselor de mijloc. Au existat foarte puține voci care au acuzat analizele eugeniste de incorectitudine științifică sau de inconsistență cu scopurile pe care și
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
popor. Cu toate acestea, toți erau familiarizați cu ideile Secțiunii Biopolitice și cu abordările teoretice propuse de Moldovan și, În mod conștient, s-au poziționat În interiorul paradigmei biologico-deterministe stabilite de mișcarea eugenistă. Participarea tuturor acestor nume ilustre a contribuit la legitimarea autorității intelectuale și a semnificației sociale mai profunde a evenimentului, care s-a bucurat de o publicitate bine Întreținută. În cuvintele lui Racoviță, conferințele din 1927 au elicitat un interes real printre membrii unei audiențe foarte largi: „Norod așa de
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
comandă și cu responsabilități sunt, efectiv, „cei mai buni”, prin faptul că au într-o mai mare măsură decât alții calificările potrivite pentru a exercita funcțiile pe care și le asumă. În acest caz, folosirea termenului elită echivalează cu o legitimare implicită a alcătuirii cercurilor conducătoare: cei care guvernează sunt realmente cei mai apți să guverneze și guvernează pentru că sunt cei mai apți s-o facă. Echivalența dintre elită și elita guvernamentală se mai bazează și pe o altă concepție, apropiată
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
corespundă concepției despre lume ce aparține, într-un anumit moment, poporului luat în considerație”; în acest fel, ea constituie „legătura morală dintre toți indivizii care fac parte din el” (ibidem, p. 322). Așadar, ea nu este doar un „instrument de legitimare”, ci poate fi și „legătura dintre sentimentele și valorile comune ale guvernanților și guvernaților” (Albertoni, 1987, p. 43). Așa cum remarcă Valade, ea este, așadar, „baza juridică și morală pe care este fondată în orice societate puterea clasei dominante” (Valade, 1990
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]