546 matches
-
veneau prin cer ca duhurile vrăjitoarelor". Haita se dezlănțuie apocaliptic: "Cele patruzeci de fiare nocturne se abătuseră în crâncen asalt asupra porții închise". Descrierea acestora pendulează între tonuri luminoase și obscure, creionând un subtil desen în alb-negru: "Erau enormi, și licărul ochilor li se aprindea și se stingea ca licuricii; smalțul cel alb al pământului le ședea de minune, îi prindea ca propriile lor blăni". Câinii sunt obiectivarea terorii protagonistei: "fiorul fricei, care i se prelinse lung și cutremurător de-a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nostru, a trebuit să coborâm din tren. Doar caporalul nostrum ne-a spus mie și lui Rică: - Jandarmul vă invită să luați loc în caleașcă, dar repede, până nu se înfurie! Am văzut totuși că în ochi îi sticlește același licăr de omenie și că nu ne disprețuiește și am tulit-o spre ieșire încât nici nu știu cum am ajuns într-unul din camioanele cazone ce ne aștepta. Până la Băneasa nu știu cât am făcut căci era noaptea. Am intrat pe poarta regimentului, intrau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la care ar fi aspirat nu mai conta în oceanul dezastrului general. Lovită moral și fizic, gândea ca atare și nu concepea că totul ar putea fi și altfel. În toate aceste întâlniri ale lor se născuse în ea un licăr de omenie pentru tânărul prizonier. Poate răsărise dintre spini bobocul de floare care se desfăcea, boboc ce putea fi un început de dragoste? Se îndrăgostise frumoasa Mariusia de acest om? Sfedu n-a aflat-o niciodată de pe buzele ei. Acum
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vin la spătărie? — Hai să aflăm, sugeră fericit domnitorul că poate abate în altă direcție atenția de la vestea propriu-zisă. Dar cu ce spune Corai că plănuiește Gin Ali Pașa, cum rămâne? întrebă prințul Constantin. Ștefan prinse cu privirile-i triste licărul ochilor tatălui său, care nedumerit ridică din sprâncene. O clipă voievodul se simți nehotărât, dar când Ștefan aproape imperceptibil dădu afirmativ din cap ca imediat apoi să se întoarcă distrat spre fereastra pe care intra lumina dimineții însorite, Brâncoveanu înțelese
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domn nu este ca să fie pază, și cu greu își stăpâni un hohot de râs. Intră în sala în care aburul suflărilor făcuse aerul de nerespirat, trecu printre trupurile adormite și se lungi în patul lui, lăsându-se împurpurat de licărul roșu al candelei cu pahar rubiniu. Stând întins, se tot întreba dacă ar fi putut să ajungă nebăgat în seamă la grajduri și să plece călare. Oare unde a lipsit Ștefan patru zile? Mâine turcii o aduc pe Marica de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
timp, mă eliberez în pielea unei cenușărese așteptată de o trăsură țesută de iluzii cu destinația: un palat de cleștar neștiut. În drumul meu pierd un pantof și tot eu mă întorc să-l caut... Melancolie Liniștea parcă-i un licăr în noapte. Se-aud îngeri coborând pe pământ și în dansul lor aripile ating clapele universului; o muzica divină se revarsă peste tot. Mă răscolește un dor de necunoscut să-i pătrund tainele ușor, ușor. Insistent, mă îndeamnă, să trag
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
omenești. Oricum populația Terrei a crescut nepermis de mult... Sunt destui pregătiți ca s-o diminueze. Ce rațiuni pot decide însă cine să moară și cine să trăiască? Dacă eu l-aș pierde pe Yon, cu noaptea ochilor lui, cu licărul inteligenței lui native, cu dorurile mele cele multe, la ce-aș mai trăi atunci? De aceea, îl caut mereu în noapte, îl caut prin ploaia de vise, ca să-mi ia din suferință. Zbuciumul meu e poate nefiresc, dar uneori el
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
sau ai prezicătorilor. În general, oamenii apelează la prezicători ca la o ultimă speranță. Ei cred că lucrurile pot fi rezolvate în cele din urmă prin intervenție divină. Este un gest disperat pentru mulți clienți, gest care, paradoxal, ascunde un licăr de speranță. 10.3. Spectatorii Dacă protagoniștii actului divinatoriu sunt prezicătorii și clienții, spectatorii fac parte din categoria care asistă, care cunoaște câte ceva "despre". Sunt "specialiștii" care-și dau cu părerea. Desigur, ei pot deveni oricând și clienți. În funcție de opinia
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
vreodată și care vor exista la nesfârșit. Universul a avut un început, acum aproximativ 15 miliarde de ani, și de atunci spațiul a continuat să se extindă. Speranța lui Einstein într-un univers constant, etern, murise. Mai rămânea totuși un licăr de speranță, o alternativă a Big Bangului: teoria stabilității. Unii astronomi sugerau că ar exista izvoare din care țâșnește materia și că galaxiile se îndepărtează de aceste izvoare, îmbătrânind și murind. Dar, deși fiecare galaxie se îndepărtează și moare, universul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
mea este credința, te ispitesc să crezi! În tine? Nu! Te ispitesc să crezi în Dumnezeu! Cum așa?! Se trage violent din spatele meu și eu tot nu mă întorc la el, doar vuietul de jos al mării, câte o stea licăre deasupra și două umbre care se luptă, Te ispitesc să crezi că nu-ți dai drumul de pe stânci fiindcă te ispitesc eu! Și sare la grumazul meu, o clipă vreau să-mi părăsesc rolul și să mă lupt bărbătește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-i așa? Nu ești în stare să-mi spui nimic nou și cum ai putea să-mi spui?! Ultimele scântei de jar abia de mai pâlpâie în cenușă, mă zvârcolesc neputincios în așternutul meu de iarbă și crengi și afară licăre primii zori, se crapă de ziuă, mă ridic și ies în aerul tare al dimineții, în același loc ca și aseară, mă așez pe piatra alungită ca o laviță de la intrarea în peșteră, mă sprijin cu spatele de stâncă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
povestesc vouă, dar n-o să repet asta în fața nici unui procuror, în instanță sau la vreun alt polițai. Vorbesc serios! Cum ieșiți pe ușă, pa și pusi, Sally! — S-a făcut, promise Russ. Obrajii lui Sally se îmbujorară. Treaba asta și licărul mânios al ochilor ei o făcură să pară cu cel puțin zece ani mai tânără. — Vineri, pe 10 ianuarie, am primit un telefon la hotelul unde locuiam. Un tip ’cea că-i prieten de-al lui Charlie și vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fi străbătut de nici un elan, de nici un impuls, de nici o voință; m-aș Înfășura În Întunericul placentar din care am ieșit, o larvă obscură hrănindu-se cu imageria visului. Corpul meu se surpă lent În propria-i materie, agonizând În licărul Întrevăzut al unor metamorfoze cosmice. O stare indefinită mă cutremură; deodată, simt cum trupul Începe să se dilate, crescând mușuroi amorf, insensibil la orice reacție exterioară. Mi se umflă capul, un deal fără limite precise, iar ochii, ca două telescoape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am cerut... Nu pot să-mi Închipui de ce a plecat. Am fost doar atât de fericiți amândoi pe munte... Nopțile erau ale noastre, ce nopți minunate au fost... Cerul strălucea prin mii de stele și fiecare dintre ele avea un licăr ireal, de feerie. Copacii se conturau negri și misterioși. Nu, nu eram pe pământ atunci. Acum, când Îmi dau seama că totul s-a prăbușit, acum da, sunt pe pământ. A dispărut așa, deodată. N-a mai venit, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trase în sus fermoarul vindiacului și-și plimbă privirea peste podiș. Suprafețe de chiciură se vedeau în umbra lizierei de pădure, mărginite milimetric de pășuni și de câmpuri, peste care se întindea o fâșie palidă de ceață în destrămare. Un licăr albastru, mai mult o părere decât un cer de toamnă. În spatele celor doi prieteni, Frau Saner spunea că aveau să se mute din timp, la primăvară: o casă înseamnă, firește, mai mult de lucru, i-a și spus lui Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fierărie ciocănită pe macazuri, până ce, în sfârșit, privirile ne alunecară de pe ultima cisternă înnegrită de țiței. La capătul ei, un frânar înălțat deasupra tampoanelor învârtea manivela, cu privirile fixate înspre o umbră de om, ce legăna, departe, un felinar cu licăr verde. Seara vânătă ne întâmpină, întovorășindu-ne până la primul felinar aprins de lângă gară. Această carte cuprinde a doua parte a romanului B A G A J... Mențiuni critice despre B A G A J... Ignoranțele grave trebuiesc mărturisite: nu-l cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu trebuie să luați imediat o decizie, adaugă el, văzându-i cum cască gurile de uimire. Gândiți-vă. Nu vă grăbiți. Ei bine, eu n-am nevoie de timp, zice Burgess când se Întorc la bucătărie. Gândiți-vă numai, America! Licărul din ochii lui arată limpede că găsește irezistibilă ideea de a așeza atâtea mii de kilometri Între el și frontul de vest. — Tu ce părere ai, Joan? — Mă prind, spune Joan. — Și tu, Minnie? Întreabă el. — Nu știu. E tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sau explorînd abisurile vitraliului, mă transform continuu. Doar vocea asta rămîne stranie, impersonală ca mesagerul cuiva. V. mergi în întuneric. Pietrele caldarîmului strălucesc în jur un întuneric greu. Căldura străzii pe care colinzi se desprinde încet din beznă abia ghicind licărul șopotitor al fîntînilor. V. tînăr oscilează între Robinson și homo viator. Pelerinul prin existență în căutarea propriei datorii. Un Crusoe părăsit în mijlocul vieții și, pe care numai izolarea îl face s-o identifice și s-o iubească cu adevărat. V.
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ochii-i aveai plini cu lacrimi de sânge și trupul gol de amintirile unde se nasc stelele... În zadar te mai caut Nu mai pot să rămân paravanul tăcerii dezbrăcate de golul nesfârșit al cuvintelor. În zadar te mai caut ... LICĂRUL LUNII Visul mi s-a făcut pârtie de iad, unde lupii s-au ascuns în tranșee de nori, m-au căutat să mă ningă prin timp, dar n-au găsit decât sufletul meu prea alb de iubire. Orașul oftează în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Mi s-au lungit ochii în fulgii cețoși. Ei m-au sărutat în ziua din urmă și mi-au spus pe un ton dureros: Ai grijă de sufletul tău, poetă, și nu-l amesteca în foamea de ger, lupii au licărul lunii, te cuprind și te macină-n cer. Ah, câte cuvinte aș dori în noaptea asta să le arunc pe fereastră, dar e atât de târziu... numai o adiere mă sărută și pleacă, mă rezem în zidul odăii și privesc
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Elena Marin Alexe Licăr de stele bolta revarsă Noapte de toamnă pură frumoasă Șoapta fierbinte în tainic fior Plânsă de nouri pășește ușor Iar doare cumplit omul din mine Setos de firesc și prea plin de sine Se-așterne umbra de jalnic suspin Plânge
Ascunsa durere by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83270_a_84595]
-
sau sunetul telefonului. Atunci, ca de fiecare dată, chiar și pe vreme de iarnă, când zuruiau vânturi înghețate, deschidea ușa-fereastră spre balconul care încojura apartamentul pe două laturi, ca o terasă, din prag se uita până departe, peste oraș, urmărind licărul luminilor, întorcându-și privirea ce îi rămăsese surprinzător de bună, în ciuda vârstei, către turnul televiziunii, cu luminițele sale roșii în vârf, sau către turnurile și mai îndepărtate ale Casei Scânteii pe care nu reușea să le distingă întotdeauna în orizontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bătuse în ușă câteva ore mai devreme și nu mă dusesem să-i deschid; probabil zărise lumină pe sub ușă și își dăduse seama că n-aveam chef de ea. Iar acum, dintr-odată, stând singur în întunericul întretăiat doar de licărul stupid al televizorului, mi se părea ridicol să prefer acele imagini lipsite de sens, care nu-mi spuneau nimic, companiei unei femei atrăgătoare și inteligente. Mai presus decât orice, furia m-a împins să fac un gest impulsiv și egoist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vilă impozantă, cu ornamente aurite, ca un feeric parapet crenelat. Umbrele lor se arcuiau În jurul unui acoperiș alb de forma bulbului de ceapă, invazie a noii arhitecturi arabe, care nu datora nimic Magrebului aflat de cealaltă parte a Strîmtorii Gibraltar. Licărul de aramă aparținea imperiilor deșertice ale Golfului Persic reflectate În oglinzile de prost gust ale atelierelor de design de la Hollywood, și gîndul mi-a zburat la atriumul companiei de petrol din Dubai pe care Îl traversasem la pas cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mare cât de curând, fie chiar și pentru o singură zi! Eduard mă privește în continuare surprins. Cred că-și imaginase o altfel de conversație cu mine astăzi. Mă măsoară din nou cu ochii lui cenușii, în care zăresc un licăr de mirare, parcă amestecat cu un strop de admirație. îi susțin privirea, înfierbântată. Nu mai îmi pasă cum arăt, îmi pasă doar cum gândesc în acest moment. — Ești fermecătoare când pui pasiune în ceva! îmi spune el, zâmbitor, într-un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]