555 matches
-
numărul? mă recepționerul, întinzându‑mi o hârtie. — Nu, mulțumesc, zic, dând din mână. O sun mâine. Și vă rog, spune Luke, să nu mai dați legătura cu camera noastră, până când vă vom anunța noi. Am înțeles, spune recepționerul cu un licăr în ochi. Noapte bună, domnule. Noapte bună, doamnă. Ne urcăm în lift, zâmbindu‑ne stupid unul altuia în oglinzi și, când ajungem în cameră, îmi dau seama că sunt destul de beată. Unica mea consolare este că și Luke pare afumat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vacă încălțată. Michael își dă capul pe spate și începe să râdă cu poftă. — Intuiția feminină. De ce am mai avea nevoie de vreun alt motiv? Continuă să râdă câteva clipe, apoi își lasă paharul jos și îmi surâde cu un licăr în ochi. Apropo - am auzit ce i‑ai zis lui Luke despre mama lui. — Zău? Mă uit la el oripilată. Ți‑a zis el? — Da, m‑a întrebat dacă tu mi‑ai zis ceva de asta. — A! Simt un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
câteva momente, după care mi‑a spus că magazinul Barney’s ar fi foarte norocos dacă aș lucra pentru el. Foarte norocos! Ea a avut și ideea cu rubrica TV. — Ce ți‑ai mai pus deoparte azi? zice, cu un licăr în ochi, iar eu mă înroșesc vag. O să stau cu tinicheaua asta de coadă toată viața? Tot în timpul acelei prime convorbiri, Christina m‑a întrebat dacă am experiență în vânzarea cu amănuntul. Iar eu, ca tâmpita, n‑am avut ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dar mă tem de ceea ce Îi urmează. Dacă nu s-ar fi sinucis, Narcis ar fi sfîrșit prin a se uita cu ură la el Însuși. Așa, luînd hotărîrea să moară, În ochii săi triști strălucește din nou, obosit, un licăr de dragoste. A gustat din nefericirea de a descoperi neantul În propria-i ființă. Aplecat deasupra imaginii sale din apă, s-a trezit deodată aplecat deasupra unui abis care este el Însuși. După aceasta nici un compromis nu mai e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
timp, mă eliberez în pielea unei cenușărese așteptată de o trăsură țesută de iluzii cu destinația: un palat de cleștar neștiut. În drumul meu pierd un pantof și tot eu mă întorc să-l caut... Melancolie Liniștea parcă-i un licăr în noapte. Se-aud îngeri coborând pe pământ și în dansul lor aripile ating clapele universului; o muzica divină se revarsă peste tot. Mă răscolește un dor de necunoscut să-i pătrund tainele ușor, ușor. Insistent, mă îndeamnă, să trag
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ochii lor ce greutăți îi apasă. În mod normal, te identifici sufletește cu ei și îți poți da seama cum se simt, ce îi deranjează sau ce gânduri clocesc. Rareori pot face acest lucru doar după expresia feței sau după licărul din priviri. Uneori, trebuie să mă uit numai la mersul lor sau la postură. Sunt dăți când mă mai înșel. Un om poate fi fericit într-o dimineață și din cauză că a avut o noapte nemaipomenită cu soția, sau amanta, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
E un scump ! tocmai spune Lissy. A zis că o să fie prins toată după masa Într-o Întâlnire, dar că și-a anulat meciul de squash În ideea că poate ieșiți În oraș diseară, dacă vrei. A, spun, cu un licăr de Încântare. Păi, da, mi-ar face plăcere. Mersi, Lissy. Închid și mai iau o gură de vodcă, simțindu-mă din ce În ce mai voioasă. Prietenul meu. Exact așa cum spunea Julie Andrews. Atunci când te mușcă un câine sau te Înțeapă o albină... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un cec pentru tine. Încep să scotocesc stângace În geantă și scot un cec de 300 de lire. — Bravo, spune tata. Te trec În catastif. În clipa În care bagă banii În buzunar, ochii săi verzi sunt străbătuți de un licăr. Asta Înseamnă să Înveți valoarea banilor. Înseamnă să Înveți să stai pe propriile picioare ! O lecție foarte importantă, spune Nev, Încuviințând. Ia o gură mare de bere și rânjește spre tata. Că veni vorba, Emma... săptămâna asta unde lucrezi ? Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
importantă din istoria marketingului.“ Nu-i de mirare că Cyril a intrat așa În priză. — În cinci minute. Dave se uită la ceas. Aproximativ. — Dar... de unde până unde ? spune Katie. Adică, așa, din senin ? În ochii lui Dave lucește un licăr de satisfacție. Evident că a spus povestea asta de o mie de ori de azi-dimineață și se distrează copios. Se pare că vrea să-și arunce și el așa un ochi asupra filialei din UK. — Parcă se retrăsese din afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi bubuie tare și mă fac cât pot de mică În scaun, Încercând să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și amintească. Poate că n-o să... Fuck. Se uită la mine. Văd licărul de surpriză din ochii lui, după care ridică din sprânceană. Mă recunoaște. Te rog nu veni spre mine, mă rog În gând. Te rog, nu veni la mine. — Iar ea cine e ? Îl Întreabă pe Paul. — Ea e Emma Corrigan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
toate prostiile din lume. „Cafeaua de la serviciu e cea mai oribilă chestie pe care am băut-o În viața mea, e curată otravă...“ — Foarte bună ! spun. E chiar... delicioasă ! — Îmi pare bine să aud asta. În ochii lui zăresc un licăr amuzat și simt cum mi se urcă tot sângele În obraji. Își amintește. Fuck. Își amintește. Iar ea e Artemis Harrison, spune Paul. Unul dintre cei mai tineri și mai valoroși directori executivi ai noștri. — Artemis, spune Jack Harper meditativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai trăgeam chiulul câteodată. — Poftim ? Mă holbez la el, perplexă. — La primul meu job, continuă pe un ton normal, aveam un prieten cu care petreceam foarte mult timp. Și noi aveam un cod al nostru. În ochii lui văd un licăr ciudat. Unul dintre noi venea la celălalt și Îi cerea dosarul Leopold. — Și ce era dosarul Leopold ? — Nu exista. Zâmbește larg. Era doar pretextul de care ne foloseam ca să plecăm de la birou. — A. Aha ! Fără veste, mă simt mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
niciodată lângă tine atunci, În avionul ăla idiot ! Te Învârți În jurul meu și-mi spui toate chestiile astea ca să mă stârnești, purtându-te de parcă m-ai cunoaște mai bine ca oricine altcineva... — Poate chiar te cunosc, spune el, cu un licăr În ochi. — Poftim? — Poate chiar te cunosc mai bine decât oricine altcineva. Îl fixez, cuprinsă de un amestec ciudat de mânie și exaltare. Fără veste, mă simt de parcă am juca tenis. Sau am dansa. — Nu mă cunoști deloc mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nou o tăcere stânjenitoare. — Apropo, ți-am găsit cămașa albastră, spun, ridicând ușor din umeri. Am să ți-o aduc. — Mersi. Cred că și tu mai ai câteva chestii pe la mine... — Hei, spune Nick, apropiindu-se de noi cu un licăr răutăcios În ochi, gen să-băgăm-o-strâmbă-mică. Te-am văzut cu cineva aseară. Îmi sare inima din piept de trei metri. Fuck ! Fuck fuck OK... OK... E OK. Nu se uită la mine. Ci la Connor. Cu cine naiba era Connor ? — Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
doar... nu fac decât să mă las În voia petrecerii. — Atunci ce tot caută În jurul tău ? — N-am nici o treabă cu el ! Crede-mă, Connor, nu mă Întâlnesc cu Paul. Crezi că sunt un prost, nu ? spune Connor, cu un licăr mânios În privire. Nu cred deloc că ești un prost ! Cred doar... că exercițiul ăsta de imaginație n-are absolut nici un rost. N-o să... — E Nick, nu ? Mijește ochii. Dintotdeauna a fost ceva Între voi. Nu ! spun impacientă. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dau. — Emma ! Nu uita de mentă ! spune Connor. — Merge și fără mentă, zice Jack, cu ochii În ochii mei. Îți pun și mentă, dacă vrei, zic, fixându-l. — E foarte bun așa cum e. Ochii Îi sunt străbătuți de un mic licăr și ia o gură zdravănă de Pimm’ s. E de-a dreptul ireal. Nu ne putem lua ochii unul de la celălalt. Se vede de la o poștă ce se Întâmplă, nu ? Oare Connor vede sau nu ? Îmi feresc iute privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a fost foarte amabil mai devreme și m-a Întrebat despre familia mea. Și dacă sunt sau nu aici. Poți tu să-i spui că... au apărut, pe neașteptate ? Ridic privirea spre el, disperată, și pe chipul lui citesc un licăr de Înțelegere. — Îi transmit, zice. Și cu asta basta. ȘAPTESPREZECE Am citit odată un articol cu titlul „Cum să faci lucrurile să meargă În direcția În care vrei tu“, În care scria că, dacă o zi nu-ți iese așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un pic cinstiți unul cu celălalt. — Connor, situația... e ușor mai complicată, OK ? — Bine. Mă rog. E barca ta, Emma. O conduci cum vrei. Se așterne o scurtă pauză. — E ce ? zic nedumerită. Barca mea ? — Terenul tău, zice cu un licăr agasat. Am vrut să spun că... mingea e În terenul tău. — A, zic, la fel de nelămurită. Ăă... OK. Am să țin minte. — Bine. Îmi aruncă cea mai intensă privire gen martir-rănit și se Îndepărtează. Stai ! spun brusc. Stai o clipă ! Connor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
moderatoarea cu dispreț. Nu credeți că ăsta e doar un pretext al bărbaților, pentru a le dicta femeilor ce să creadă că-și doresc ? Nu cred, spune Jack, pe același ton plăcut, dar chipul Îi e străbătut razant de un licăr de iritare. — Destul de multe companii au Încercat să se reorienteze brusc către alte piețe, fără succes. Ce vă face să credeți că nu veți păți și dumneavoastră același lucru ? — Sunt Încrezător, spune Jack. Dumnezeule, de ce-o fi În halul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
simțit mai Înspăimântată. — Emma ? spune Jack, intrând cu două pahare de apă În mână. Ești OK ? Ți-am adus și plată și minerală, fiindcă nu eram foarte sigur... Tace și se uită mirat spre Jemima și spre Mick. Cu un licăr de uimire, ia cartea de vizită a lui Mick, care Încă se mai află În mâna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicând sprânceana către Jemima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
noi impulsuri scriitoricești, nu Înainte de-a constata că scrisul lui mai are Încă aspectul ordonat de odinioară, deși s-a mai dilatat, s-a deformat, poate și din cauza vederii slăbite. Oricum, pentru el recuperarea asta târzie, Îi dă un licăr de speranță pe care nu l-a mai trăit de o veșnicie. Privește În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
polițiștilor, denunțătorilor, profitorilor pieței negre? Fețele buhăite ale celor ale celor care de doi ani mănâncă numai cartofi, care zilnic coboară În adăposturi? Vezi cum se Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
supărător de verde sub sprânceana smulsă nemilos pe pleoapa fanată, deasupra genelor Încleiate gros, supărător de negre, culorile, mereu, ele fac prima diferență Între lumea ta și lumea lor! Lângă hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În gura lacomă, larg deschisă, farfurioara roz de plastic a și rămas goală, dincolo de hublou, albul orbitor, catifelat, dedesubt, macheta minusculă a unui alb oraș-jucărie, a alunecat prea repede sub aripa avionului? Ai Închis ochii, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
călătoriei, dar continuă cu povestea lui Tyro, a Alcmenei, a Ifimediei, povești ale vieții, de fapt. Nici un detaliu concret despre regatul Proserpinei... Lumea umbrelor, lumea de dincolo, nu poate fi nici Înțeleasă, nici povestită... Cum de am ajuns Însă aici? Licărul din ce În ce mai panicat al pupilei. Nu mă lăsați aici să mă afund În nisipurile mișcătoare, Întindeți-mi o mână de ajutor! Nu vedeți cum mă cufund până la genunchi, până la brâu? Aruncați-mi o frânghie! Acum, acum apa Îmi ajunge până la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
atunci nu a rostit un cuvânt. ― Dacă n-ai să ieși în firul ista de lumină să te vedem și noi, degeaba o fi frumoasă povestea. Așa că, arată-te - l-a îndemnat profesorul. Tăcutul de până atunci a apărut în licărul de lumină slobozit de un bec prizărit. Era un bărbat bine legat, cu o privire inteligentă și zâmbet timid. ― Spune-ne, frate, de unde ești și cu ce te-ai ocupat până acum? - l-a întrebat învățătorul. ― Păi, sunt dintr-un
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]