3,155 matches
-
culoare Gheorghe Boancă este un plastician care se exprimă cu talent prin mijloacele specifice artei naive. Este un modern (nu un monden), detașându-se prin ironie și autoironie de subiectele prezentate (v. seria „Autoportrete”). Lumea lui este înfățișată cu un lirism reținut, împlinit în acorduri cromatice subtile, prin abordarea curajoasă a contrastelor, prin evitarea dulcegăriilor (ca în „Floarea soarelui”), prin dozarea tonurilor și a accentelor rezultate din ludicul tușelor sau chiar din simplele pete în culoare (v. compozițiile sale cu „Târguri
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
să ai inteligență. Că acolo inteligență este! Are o singură trăsătură inadmisibilă în ființa lui: e neconsolator. Eu m-aș întâlni cu Cioran în neliniștile mele, care seamănă cu ale lui, iar el s-ar întâlni cu misticismul meu în lirismul lui. În ce privește cearta lui cu Divinitatea, eu sper ca Cioran să nu moară aici unde s-a născut, cum a murit Kant. Eu pe Cioran îl văd împăcat în amurg cu sine, cu Sfântul Apostol Pavel și cu Absolutul divin
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de vitrine, de candelabre, cu fel și fel de componente ale unui Paradis arhaic, reverii și fantazări învăluite în nostalgii și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul. Fiindu-i străină lumea de azi: Stau mut în fața televizorului/și nu-l aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ale acestei literaturi în care nu există planuri, ci totul se aruncă deodată în flacăra mistuitoare a unei pasiuni născută dintr-o sensibilitate exacerbată. Meritul scriitoarei este cu atât mai mare cu cât ea este unică în literatura română prin lirismul prozei sale, reflectat în viziune auctorială. Autoarea a căutat în fiecare colțișor al sufletului și trupului său în infinitul ipostazelor existente, manifestate sau nemanifestate, expresii cărora le-a dat viață, eliberându-le în personajele sale feminine. Cu siguranță Hortensia Papadat-Bengescu
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
senzații și mai ales, puterea de incizie a observației au la doamna Hortensia PapadatBengescu proporții ce i condiționează și forma: pletoric prin exces de adjective, supărător prin abuz de neologisme, obscur prin îngrămădirea notațiilor, pedant prin științism și exuberant prin lirism, stilul scriitoarei poate fi lipsit de calitățile obicinuite ale clarității și sobrietății; raportat însă la bogația fondului și la ritmul sufletesc, e nu numai un stil necesar ci, prin armonie și echilibru intens, și unul perfect.” Pe o continuă alternare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
analizei, scriitoarea depașește cadrele cam înguste a ceea ce se numea „literatura feminină”. Femeia în fața oglinzii nu e numai cel mai caracteristic, mai unitar și mai bogat volum al autoarei, dar și cel mai bine intitulat : e o definiție a întregului lirism. “Cartea e ca un colan de douăzeci și două de poeme, fără anecdota accentuată, cu un bărbat care circulă între pagini străvezii, cu gest teatral și pururea mut, având doar menirea sacră de a ține trează și în revarsare de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fatale a Alisiei sau a fluxului dragostei contrariate a Manuelei. Dacă s-ar fi mărginit numai la panlirism literatura scriitoarei n-ar fi câștigat decât în intensitate, fără a se diferenția de celelalte opere lirice. Originalitatea ei constă în fuziunea lirismului cu spiritul analitic. Contemplarea se finalizează cu interpretarea fenomenului contemplat, eroina devenind un catalizator între fenomen și sine. “De rasă stendhaliană a analiștilor, ea își mărește viața sentimentală prin îmbinarea analizei, prin care, odată cu atitudinea sinceră până la cinism față de fenomenul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
exclusiv feminin, atitudinea scriitoarei e virilă, fără sentimentalism, fără duioșie, fără simpatie chiar, pornită din setea cunoștinței pure și realizată prin procedee riguros științifice fără dulcegării. Ape adânci, Sfinxul și Femeia în fața oglinzii formează prima etapă a literaturii scriitoarei, a lirismului pur și a autoanalizei incisive, după aceste opere se trece ușor spre obiectivarea acțiunii, tinzând spre un realism naturalist, renuntând definitiv la romantismul-liric al incipiturilor scriitoricești. Frumusețea, caracterul oniric al acestor proze, este confesiunea apropiată poeziei, vizând descifrarea complexului existenței
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
devină“. Kate Fullbrook observă cu pertinență că, deși detaliile existenței ei sunt dintre cele mai cumplite, scrierile nu păstrează din biografia ei decît elementul inedit, exotic călătoriile în Germania, Italia etc.) - jurnalul e alcătuit din notații pline de acuitate, de lirism și emană o poftă de lucru și de a trăi, de scris și de citit, care o va însoți pe Katherine Mansfield până la sfârșitul scurtei sale vieți. În proza de început a Hortensiei Papadat-Bengescu, personajele feminine sunt măcinate de nostalgii
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Inversarea raportului estetic/etic într-o astfel de narațiune e compensată prin frumoasa limbă românească în care autorul scrie și prin reducerea redundanței stilistice, ceea ce îi conferă o remarcabilă fluență. Deși poet, Constantin Clisu este, în proză, imun la tentația lirismului, și bine face. Eventualei necesități lirice el îi răspunde prin puneri în scenă de un romantism suav, ușor convențional, realizând o confortabilă senzație de plutire și măiestrind văluri care acoperă, dar lasă străvederii, zbaterile sorții. Care ne absorb. C. D.
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3120]
-
mult mai ușor atunci cînd dorești neapărat să fii alături de o anumită persoană" etc.), în sfîrșit, dezvoltarea textului plecînd și sfîrșind, ca la marele humuleștean, în ceea ce am numit matrice narativă, unde e pus în valoare timpul amintirii, irigat de lirismul poetului: "Mare noroc pe bietul om că nu dă numai peste hăuri și mocirle în viața sa, ci mai întîlnește și țancuri înfrățite cu soarele și luna, poieni de lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii!". "Aventurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de datorii ? ... Și când omenirea va fi sfărâmat jugul acestui univers perisabil, învingând suferința-i atroce și moartea sa, Gloria Divinității nu se va manifesta pentru a justifica toate aceste lucruri ? Pe de altă parte, în ciuda acestei accepții de elevat lirism al cuplului aparent antinomic, viață-moarte, în una din poeziile din volumul Grădinarul dragostei, Tagore vorbește despre aspirația neînfrânată spre un Dincolo depășind diada amintită, unde se simte străin, așa cum s-au simțit și Heraclit, Leonardo da Vinci, Rimbaud, Eminescu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
individualității. Într-adevăr, corul pierde din importanța pe care o avea la Sofocle; el dă impresia unui accesoriu convențional, de care autorul nu îndrăznește încă să se lipsească. Aceasta nu înseamnă că în unele momente nu se remarcă prin frumusețea lirismului cu care comentează situația tragică în care se găsesc eroii sau atunci când cântă înălțimea lor morală. În același timp, el este deosebit de preocupat de efectele scenice. Intriga, ca element dramatic, cu întorsăturile ei ingenioase și peripathia (peripețiaă - sunt invenții ale
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
sunt lipsite de rigiditate, nu urmăresc grandiosul. „Admirabil cunoscător al sufletului feminin, Euripide arată că femeia în sălbăticia ei este mai capabilă de eroism decât bărbatul învestit cu toate puterile”, scria Liviu Rusu1. Autorului grec nu i se poate contesta lirismul, grația cu care eroinele sale împărtășesc publicului revolta, durerea, dragostea, duioșia sufletului lor. La Sofocle, Electra rămâne singură; disperarea ei este încă și mai mare din cauza vicleșugului lui Oreste, care răspândește vestea că a murit. Recunoașterea fratelui și a surorii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
simbol. Dac? prive?ți un obiect ?i nimic nu se arăt? În ochiul ț?u, de vin? este nu obiectul, ci ochiul care nu ?ție s? priveasc?. Esteticienii no?tri spun c? universul nu este poetic. Devine poetic. Cap??? atâta lirism cât reu?im s? punem (s? transmitem) noi În el. Pentru În?eleptul asiatic universul este paradisul simbolurilor ascunse. Trebuie s? vin? ochiul care s? le elibereze prin exerci?iul contemplă? iei, adic? al concentr?rii, al ??tept?rii" . Opera
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cerului, prive?te cu triste?e ?i luciditate spre ??mânt; Întotdeauna Ins? uime?te prin frumuse? ea reflexelor ro?iatice sau argintii de lumin?. Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de cuvinte", „emo?ia poetic?". Cum fiecare element din univers are „personalitatea" lui, misiunea poetului este tocmai aceea de a „dezv?lui personalitatea laten?? a lucrurilor", „sufletul tainic al acestora". (P. Valery) „Pentru poet, fiecare lucru are personalitatea lui ?i lirism Înseamn? tocmai dezv?luirea personalit??îi latențe a lucrurilor. Prin personalitate În?eleg sufletul tainic din lucruri, care nu se exprim? nici În func?ia acestora (utilitatea), nici În specia mai larg? de care apar?în (clasa, legea) " . (N. Manolescu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i privind la lună plin? / La ??paia de pe lacuri" „O r?mai"; „Neguri albe, str?lucite / ?ese luna argintie" „Cr? iasă din pove?ți"). Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste? ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui „sentiment tragic al existen?ei umane" În care s-a zidit fiin?a poetului ve?nic zb?tându se Între
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
mitice, arhetipale, referitoare la lumea adânc?, interioar?" a poetului, dar ?i „la cea universal uman?", aceast? ultim? strof? a poeziei devenind, „prin universalitatea suferin?ei pe care o exprim?, una din cele mai frumoase ale lumii" . Punct de plecare spre lirismul existen?ial al poeziei secolului nostru, crea?ia lui Mihai Eminescu impresioneaz? astfel prin aceast? „confesiune purificat?, spiritualizat? a suferin?ei" (E. Simion) . Publicat? În acela?i an cu celebra „ Od? (În metru antic) " 1833, poezia „ Trecut-au anii" pare
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
delirant, această metatranzitivitate se instituie dacă nu ca o formă de consens, măcar ca o linie de demarcație transparentă și permeabilă. Pe teren românesc în schimb, concilierea dintre poetici atât de divergente e un câștig periculos. Tulbură apele netede ale lirismului triumfător în '60, clatină cazematele ancorate în real pe care și le-au edificat optzeciștii, acordă nesperate privilegii unor direcții marginale ale unor figuri dominante (să ne gândim numai la dimensiunea politică a poeziei lui Mircea Ivănescu sau la profunzimile
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]
-
se tot îngustează în zare, pe când ceilalți, rămași deocamdată acasă, știu că le va veni și lor rândul. Dincolo însă de această retrospecție, cu tonalitățile specifice, este ceva în poemele lui Emil Brumaru care impregnează și scrisorile de aici: un lirism elegiac, o contrapondere la jubilația infantilă și la frenezia sexualizantă adolescentină. Cu o margine în psihastenie și alta în poezie, acest lirism iese din atmosfera târgușorului provincial, cu umanitatea văzută la scară, și e "transportat" ulterior în bagajele sufletești ale
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
retrospecție, cu tonalitățile specifice, este ceva în poemele lui Emil Brumaru care impregnează și scrisorile de aici: un lirism elegiac, o contrapondere la jubilația infantilă și la frenezia sexualizantă adolescentină. Cu o margine în psihastenie și alta în poezie, acest lirism iese din atmosfera târgușorului provincial, cu umanitatea văzută la scară, și e "transportat" ulterior în bagajele sufletești ale poetului oriunde acesta ajunge cu pasul. Sau cu versul. Scriindu-i lui Raicu, după cum își propune, în fiecare dimineață, după consumarea ritualică
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
se tot îngustează în zare, pe când ceilalți, rămași deocamdată acasă, știu că le va veni și lor rândul. Dincolo însă de această retrospecție, cu tonalitățile specifice, este ceva în poemele lui Emil Brumaru care impregnează și scrisorile de aici: un lirism elegiac, o contrapondere la jubilația infantilă și la frenezia sexualizantă adolescentină. Cu o margine în psihastenie și alta în poezie, acest lirism iese din atmosfera târgușorului provincial, cu umanitatea văzută la scară, și e "transportat" ulterior în bagajele sufletești ale
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
retrospecție, cu tonalitățile specifice, este ceva în poemele lui Emil Brumaru care impregnează și scrisorile de aici: un lirism elegiac, o contrapondere la jubilația infantilă și la frenezia sexualizantă adolescentină. Cu o margine în psihastenie și alta în poezie, acest lirism iese din atmosfera târgușorului provincial, cu umanitatea văzută la scară, și e "transportat" ulterior în bagajele sufletești ale poetului oriunde acesta ajunge cu pasul. Sau cu versul. Scriindu-i lui Raicu, după cum își propune, în fiecare dimineață, după consumarea ritualică
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
necăjiților ostași în vâltoarea războiului, avea să aibă ecou în inima poetului român, acesta regăsindu-se în aceeași dragoste de natură și aceeași romantică melancolie. Alături de Pirin-Planina, Cântec e încă un semn de prețuire a vecinilor noștri, filtrat printr-un lirism delicat și discret: Frumoasă ești, pădurea mea,/ Când umbra-i încă rară/ Și printre crengi adie-abia/ Un vânt de primăvară.../ Când de subt frunze moarte ies/ în umbră viorele,/ Iar eu străbat hugeagul des/ Cu gândurile mele.../ Când strălucesc subt
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]