586 matches
-
studia putrefacția morală a clasei boierești din România, e o tristă trivialitate în stil împiedicat. Alte încercări de roman cu subiect istoric, medieval (Din bătrîni: Luca, Manea), unionist (Din păcat în păcat), politic ardelenesc (Vasile Corbeiu) sunt neglijabile. Capitolul XV "LITERATORUL" ALEXANDRU MACEDONSKI Pe cât de mulți fură prozeliții "Junimii", pe atât de înverșunați se arătară adversarii ei. Maiorescu (din motive mai mult personale decât teoretice) e combătut cu stilul lui însuși, dat "în lături". La Revista contimporană (1 martie 1873) se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
1873) se strânseră un număr de inamici, încercînd a sugera prin titlu că îi privea literatura sub raportul conținutului, că înțelegeau anume să se aplice la viața "contimporană". Maiorescu îi ironiză crunt. Revista cu atitudini antijunimiste pline de urmări fu Literatorul (20 ianuarie 1880) lui Al. Macedonski. O vreme se susținu acolo împotriva artei pentru artă "poezia socială", înjghe-bîndu-se o școală a tristeții proletare. În curând însă Macedonski, împins de temperament spre arta-lux, începu să profeseze arta pură, scoasă complet din
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
operă mai de lux: ea caută să adapteze cultura apuseană la sufletul românesc, caută să adapteze la noi formele cugetării apusene. De aceea în Muntenia vom găsi o legiune de patruzecioptiști; în Moldova, o legiune de spirite critice și de literatori 1 . 1 Într-un vechi articol din "Sămănătorul", dl Iorga, ridicîndu-se cu drept cuvânt împotriva pretențiilor câtorva tineri din Iași care voiau să E drept că și Muntenia nu se lasă mai prejos, ba chiar stă mai sus, într-un
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
lucru - numai că el nu face distingere între Moldova și Muntenia, ca Kogălniceanu: "Întîmplările anului 1848 au fost fatale literaturii române. Politica predominând, literatura amuți"2, lucru pe care îl spune și Alecsandri în Scrisori (p. 38), când numește pe literatori "cuci rătăcitori" în perioada de după 1848. Acest lucru, cum se vede din istoria literaturii și cum îl vede și Kogălniceanu, nu e just decât pentru Muntenia, unde, zice Kogălniceanu, în acel interval de cinci ani, afară de Vestitorul românesc, nu cunoaște
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cazului revin la august 1883 cu vizita lui Gheorghe Eminovici la București. Tocmai în jurul lui 15 august chestiunea Eminescu devine publică într-un sens mai larg. Grigore Ventura semnează în L’Indépendence roumaine atacul împotriva lui Al. Macedonski care în Literatorul tipărea epigrama „Un X... pretins poet, acum... Și nu e azi decât nebun”. Ce reiese din această polemică în care sunt antrenate multe ziare și care coboară din presă în stradă? în primul rând este prima oară când se rostește
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Alexandru cel Bun” și președinte (din 2000) al Fundației „Casa Limbii Române” din Cernăuți. T. debutează în presa locală cu versuri, în 1962. Mai colaborează la „Concordia”, „Bucovina”, „Glasul Bucovinei”, „Tinerimea Moldovei”, „Cultura”, „Nistru”, „Buletinul «M. Eminescu»”, „Literatura și arta”, „Literatorul”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Septentrion literar” ș.a., precum și la numeroase alte periodice din Ucraina și Serbia. Prima carte, Harpele ploii, i-a apărut în 1981, fiind urmată de altele, în care și-a strâns fie poeziile, fie producția publicistică
TARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290085_a_291414]
-
Si vous écrivez, suivant une méthode surréaliste, de tristes imbécilités, se sont de tristes imbécilités. Sans excuses...”. Cât privește oroarea de literatură, s-a dovedit a fi o simplă poză. Aproape toți suprarealiștii au devenit, mai devreme sau mai târziu, „literatori”, ba chiar militanți. Aragon a publicat nu doar poeme explicit angajate politic, ci și romane. La noi, aproape toți suprarealiștii și-au pus scrisul, după 1948, în serviciul comunismului, lepădându-se de s. cât timp acesta s-a găsit în
SUPRAREALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
viitoare”, în perioada în care începe să se tipărească sub titlul „Generația nouă” (februarie-iulie 1890), figurează ca prim-redactor și publică schițe și scenete în versuri. Este, de asemenea, membru în comitetul de redacție la „Revista Societății «Tinerimea română»” (1882-1890), „Literatorul “ (1883), „Analele literare” (1885-1886), secretar de redacție la „Petrolistul” (1916), redactor la „Binele public” (1882), „Națiunea” (1883), „România literară” (1883-1884), „Universul” (1886-1889), „Moftul român” (1902), „Voința națională” (1908) și, probabil, la „Constituționalul”, „Biciul” (1901), „Moș Teacă”. Alături de Emil Andrieș conduce
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
Național din București (1899) și referendar la Curtea de Conturi. Pentru că, în timp, s-a afiliat la mai multe grupări literare bucureștene, Ț. este acceptat și în publicații foarte diferite: „Columna lui Traian”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literară”, „România literară”, „Fântâna Blanduziei”, „Revista nouă”, „Revista Alexandri”, „Generația nouă”, „Lumea ilustrată”, „Revista theatrelor”, „Universul” și „Universul literar”, „România”, „Zeflemeaua”, „Pleiada”, „Revista literară și politică”, „Ilustrațiunea națională” ș.a. Modest artizan al scrisului, începe prin a transpune din limba
ŢINCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
piese facile, spumoase, cum sunt și altele, după 1900. Produce în colaborare cu Petre Grădișteanu, Mihail Zamphirescu, Ciru Oeconomu, Al. Lara și Oscar Eliot revista umoristică Cer cuvântul! (1874), iar cu V. A. Urechia și Th. A. Myller Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883), lucrare dramatică minoră, ocazională. Ca orice meșteșugar, în lipsa talentului, prelucrează. Astfel, nuvelele lui A. I. Odobescu devin melodramatice compuneri teatrale: Doamna Chiajna (1891, în colaborare cu N. G. Rădulescu-Niger) și Mihnea cel Rău („Lumea ilustrată”, 1893). Prin 1892 încerca din
ŢINCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
absolvent al Facultății de Litere și Filosofie (1903), le-a continuat la Bruxelles, apoi a obținut și licența în drept la București (1911). După ce debutează la „Lumea ilustrată” (1892), colaborează (semnând uneori și N. Preda, N. Stroe, N. Sorin) la „Literatorul”, „Țara”, „Carmen Sylva”, „Orientul”, „Icoana vremei” (editată în 1894, împreună cu D. Th. Neculuță), „Vieața nouă” (1898, unde era secretar de redacție), „Carmen”, „Dimineața”, „Minerva” (unde e redactor), „Minerva literară ilustrată”. În 1907 își adună câteva poezii într-o primă plachetă
ŢIMIRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
lucrează în Ministerul Afacerilor Externe. A făcut parte, împreună cu Cristian Popescu și Ioan Es. Pop, din nucleul activ al promoției nouăzeciste, care editează - inițial ca supliment al „Luceafărului” - publicația „Nouăzeci” (noiembrie 1990 - octombrie 1993). Mai colaborează la „Luceafărul”, „Caiete critice”, „Literatorul”, „România literară”, „Apostrof”, „Adevărul literar și artistic” ori în paginile culturale ale unor cotidiene („Viitorul românesc”, „Curentul”). I s-au decernat premii ale revistelor „Luceafărul” (1993) și „Convorbiri literare” (1998), precum și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1998). E căsătorit cu
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
optând pentru titlul Pythonida (cf. I. Heliade-Rădulescu, Opere, vol. I, ediție critică de Vladimir Drimba, Ed. pentru Literatură, București, 1967, note, pp. 571-575). Dacă Heliade scobora, către zenit se înălța steaua lui Hasdeu. Hasdeu criticul, Hasdeu istoricul, Hasdeu filologul, Hasdeu literatorul, Hasdeu autorul dramatic era puternicul scriitor și polemist în toată plenitudinea darurilor sale creatoare atunci. Bogdan Petriceicu Hasdeu lupta pe două fronturi: lupta, pe de o parte, ca filolog și glosist, împotriva seratei lui Heliade, care apunea fiindcă era ne
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pentru avertismente de genul: „Vezi, fii atent ca nu cumva să te atragă băutura!” Mi-au fost inculcate astfel spaima de a deveni bețiv și oroarea de astfel de inși. Însă, ca student și în primul lustru de după terminarea facultății, „literator” în devenire, am plătit un oarecare tribut „boemei”, stînd în localuri populare și discutînd interminabil, „prin fumul de țigări, ca-n nouri”. *În 1962, cînd s-a dus să viziteze ampla expoziție din Sala Manejului, Nikita Hrușciov a fost instigat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dacă să nu renunțe și să vorbească și el În românește, a decis să citească În franceză și asta nu l-a avantajat. Deloc nu l-a avantajat. Înainte de plecare, s-a oferit să-mi publice intervenția la București, În Literatorul. Un gest de prețuire și curtoazie, evident, chiar de curaj, dacă mă gândeam la „răii” care nu aveau să-mi ierte, cum prezicea, păcatele. Ar fi Însemnat Însă să Întreprind la repezeală o transcriere liberă a ceea ce spusesem, iar numele
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” ș.a. În 1894 a
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
popoarelor. Scrie despre Revoluția franceză, îl interesează Istoria în cântecele poporare, susține rubrici ca „Revista politică” și „Revista științelor”. Dă un Curs facultativ de istorie modernă critică (1875) și un Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri (1883). În „Literatorul” i-a apărut o suită de Studii literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaștere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță ș.a.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea F., a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea F., a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieții poetului, ea conține germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate Despre stil; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
unei critici literare. F. a scris versuri în română (Ritmuri și rime, 1892) și în franceză (Quelques vers. Au profit des blessés, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuși la împământenirea unor forme fixe. Poemul în proză, cultivat la „Literatorul”, este încercat, după model francez, în Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). F. a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). F. a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român”, „Povestitorul”, „Duminica”, „Literatorul”, „Biblioteca familiei” cu texte din Alexander Pope, Ronsard, Voltaire, Molière, Alfred de Musset, H. Murger, W. Scott, J.L. Runeberg, J-M. de Hérédia, Théodore de Banville, E.A. Poe, Longfellow, Petőfi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian. Printre primii la
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
teza Cărți și elemente de retorică în literatura română din secolul al XIX-lea. Secretar general de redacție al revistei „Limbă și literatură” și membru în Biroul Consiliului Societății de Științe Filologice. Colaborează la „Revista de istorie și teorie literară”, „Literatorul”, „Kurier der Bochumer Gesellschaft für Rumänische Sprache und Literatur”. Situându-se între puținii specialiști în istoria retoricii românești, F. realizează trei antologii ale acestui tip de lucrări. De la prima, Retorică românească (1980), urmată de ediția Dimitrie Gusti, Retorică pentru tinerimea
FRANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287077_a_288406]
-
cu un volum scris în dialectul aroman, Cântițe și-ndoauă isturii aleapte, apărut în 1912. Este corespondent al ziarului atenian „Elephteron Vima”, redactor la „Viitorul” din București și director împreună cu Romulus P. Voinescu, la „Propilee literare” (1926-1929). Colaborează la „Sămănătorul”, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Convorbiri critice”, „Flacăra”, „Universul” ș.a. Pentru volumul Spre necunoscut (1924) este distins cu Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români. Temele versurilor lui F. sunt istorice și mitologice (Orientul, lumea creștină), în prelungirea poemului monumental romantic și parnasian, cu descripții
FOTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
din Tei condus de George Țâra, și Cenaclul de Luni, dirijat de Nicolae Manolescu. A fost foarte apropiat de Nichita Stănescu și unul dintre membrii stabili ai boemei gravitând în jurul acestuia. A colaborat la „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul”, semnând și cu pseudonimul D. Gustibus. A debutat la „Luceafărul” în 1978, poemele publicate fiind însoțite de o prezentare făcută de Nichita Stănescu și Nicolae Breban. Debutul editorial îl constituie volumul Gramatica morții (1995), distins cu
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
Prin ganguri de idei” și „Frondări” sau din alte texte cu asemenea implicații sunt emfatice și redundante (Moartea filosofului, Timpul, ce e timpul?, Emoții sintetice, Afirmații ș.a.), rămânând totuși interesante în ce privește paleta relativ largă a lecturilor ce rețineau atenția tinerilor literatori de la F.: Arghezi, firește, Ștefan Petică, Ovid Densusianu, Ion Minulescu, I. M. Rașcu, Emil Isac, Mihail Cruceanu ș.a., dar și Bergson, Guyau, Remy de Gourmont, Moréas, Rimbaud. În ultimul număr, sub titlul Sacra - dar și, indirect, printr-un Trauermarsch -, este
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]