560 matches
-
fac. — Bun, îmi explică Fat Paul, nu poți să pleci, nu-i așa? De asta nu mai poți scăpa. Ce-i drept e drept, John. Vreau să spun că abia s-au căsătorit. Marți. Dădu din cap, subțiindu-și buzele livide. Se duse spre masa de biliard. Bilele au căzut ca niște bombe și s-au îngrămădit toate în buzunarul lor. Îmi arată bila albă și bila neagră. — Hai, omule, am spus eu. Las-o moartă. Iisuse, doar suntem ca frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei alegară să-i acorde sprijin, văzând-o că era gata-gata de a se prăbuși. Ina și Alex se opriră din vârtejul dansului, veniră în grabă să vadă ce se întâmplă. Olga tremura ca o trestie bătută de vânt; devenise lividă. Din obraji îi fugise tot sângele, abia putând să articuleze câteva cuvinte: - N-am nimic, Ina, scuză-mă, nu mă simt bine, vreau să merg acasă... vreau să merg acasă, acasă... repetă ea cu un aer de disperare. Tatăl Inei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
nu știam unde sunt. Cine era acolo, în inima Irlandei, în inima castelului, în inima ca me rei mele și-a patului meu? M-am dus la geam căutând, instinctiv, lumina. Dar amintirile mele din La răscruce de vânturi... Fantoma lividă bătând cu pumnii-n ferestre: lasă-mă-năuntru, lasă-mă-năun tru... Geamul s-a aburit brusc de la răsuflarea mea înspăimântată. Înfiorat, m-am hotărât într-o clipă. Am mers spre pat și, cu curajul omului încolțit, am dat brusc deoparte cuvertura
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
judecător de oameni În numele absurdului... zâmbet care ți se Înfige În inimă precum acul unei seringi pline de amărăciunea pustiului. Zâmbetul care te dă afară din ființă. — Unde e profesorul Carara? a mai apucat să Îngaime și s-a făcut livid la față, iar perlele spălăcite ale ochilor i s-au Întunecat și i-au alunecat ușor, ca două boabe de strugure, În cupa ascunsă a pleoapelor, și au rămas să Îi privească pe ceilalți doar bulgării albi, Înzăpeziți, de mort
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
-o cu o mână în vreme ce cu cealaltă îi îndesa forțat penisul în vagin. Fața ei era contractată într-o expresie de furie și neputință. De pe gâtul și pieptul lui curgea transpirația, îmbibându-i betelia pantalonilor. Loviturile mâinii lui produceau umflături livide pe brațele și șoldurile lui Catherine, care, sleită de puteri, stătea sprijinită de spătarul banchetei în spatele capului său. Cu penisul pompând fără rost în vulva ei învinețită, Vaughan se lăsă să cadă pe banchetă. Își pierduse deja interesul pentru tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și vâră mâna unde trebuia unde vroiam și eu! În prima clipă nu și-a dat seama ce este, și m-a strâns din nou< s-a îngălbenit, a scos mâna din buzunarul meu și a trecut la catedră. Era lividă, surpriza a fost desăvârșită! Eu m-am așezat liniștit la locul meu, din ultima bancă, am scos cartea de geografie și mi-am scris lucrarea< a fost perfectă! De atunci mă lăsă în pace, nu fac gălăgie la ore, mă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și suntem amândoi foarte obosiți, după o zi lungă. Stăm la el în birou și-i spun să mă asculte. E un cântec vechi despre animalele pe care le cuprinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce citesc poezia cu voce tare sub lumina de neon, la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tot voi da de Stridie și de Mona, oriunde s-ar afla. Partea bună e că durează doar un minut. E un cântec vechi despre animalele pe care le prinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce spun poezia cu voce tare sub lumina de neon, în timp ce Helen îmi atârnă inertă în brațe, proptită de dulăpiorul de oțel. Patrick e plin de sângele meu, de sângele ei. Gura ei stă întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce ignora ajutorul, lividele sclipiri din ochii lui albaștri - toate m-au făcut să croiesc un nou tipar, să accept o nouă realitate sumbră: copilul acela eram eu... Soarele tomnatic nu ezită să îmi șicaneze mugurii indolenței... vântul adie lin, prea lin pentru o
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
reci de sudoare mi se prelingeau lin pe tâmplele acoperite doar de o șuviță roșcată, înspăimântată poate și ea de ziua ce avea să înceapă. Acele ceasului nu se opreau din ticăitul lor ritmat, iar fiecare bătaie îmi făcea sufletul livid, din ce în ce mai agitat. Era momentul în care copilăria mea avea să-și înfrunte crudul sfârșit. Timpul zbura în goană pe acele ceasornicului. Clasa a V-a și o nouă viață, o nouă metaforă a gândirii, era pregătită să mă cunoască. Eu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În acel clarobscur În care se iveau precum niște mase Întunecate gata să prindă viață. Fără ca nimic tangibil să justifice acest lucru, atmosfera părea Încărcată de prevestiri funeste. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tînărului Paul, după ce acesta Își revenise din șoc. CÎnd a plecat, șefu’ ținea o scrisoare În mînă... Plicul purta o pecete de ceară ruptă În două. Abia cînd așeză mașinal partea desprinsă peste cealaltă văzu ce reprezenta pecetea. Și deveni lividă. Un V. La fel ca semnul de pe frontonul menhirului pe care picurase sînge. Nu era o Întîmplare. Totul se lega. * * * Cerul era brăzdat de nori grei, vîntul Începuse să bată, se pregătea o aversă, dar Marie nici măcar nu-și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strălucitoare și niște litere luminoase se iviră net Într-o fracțiune de secundă. Uluită, recunoscu imediat fraza În dialect breton: Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca Din miezul stîncii sîngele va picura, Iar lumina brusc va apărea. TÎnăra polițistă se făcu lividă: și de data asta mesajul Îi era adresat tot ei, personal. Simți aceeași neliniște surdă ca atunci cînd se trezea din acel oribil coșmar care o chinuia iarăși de cînd se reîntorsese pe insulă. Lucas Începu să-și piardă răbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îndeajuns de frumos pentru ea... Și are nevoie de tot mai mult...Pentru ea muncesc și la cabinetul medical, și la laborator, ca un smintit. Dar afacerile merg prost... Am tot mai multe datorii, laboratoarele sînt ipotecate... Chantal se făcu lividă. - De ce nu mi-ai spus nimic? Îi tremura vocea. De emoție pentru soțul ei sau de disperare că era ruinată? - Ca să te cruț, iubire, mîrÎi el. Ca să nu te pierd. E amuzant, nu-i așa? Acum ți-o pot spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi bara trecerea și, sărind În cercul de foc, o aruncă peste Marie ca să Înăbușe flăcările, În timp ce Loïc, În fine ieșit din amorțeala care-l paralizase, venea să-i dea o mînă de ajutor. Polițistul se aplecă peste tînăra femeie lividă. Și brusc Îi răsări În minte chipul Valentinei. Se Întîmplase acum zece ani. Ea Își făcea ucenicia ca polițistă, cu inconștiența și optimismul unei tinereți convinse că viața e veșnică. Într-o dimineață, plecase pentru a urmări un flagrant delict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
totul s-a sfîrșit deja. Ea percepu adînca lehamite a lui Loïc și intră În panică. - Nu doar tu ești implicat În istoria asta! GÎndește-te la consecințe, te implor! - Tocmai, au fost prea mulți morți. - Alo! Alo!... Închisese. Gwen era lividă. O mînă se lăsă grea pe umărul ei. MÎna Yvonnei, tăbăcită, deformată de reumatism articular, ca o gheară puternică de pasăre răpitoare care arată că știe să apuce. - Hotărît lucru, bărbații din viața ta nu sînt decît niște molîi... - Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fie agățat de scripete nu era semn bun. În vreme normală, Încărcătura ar fi fost răsturnată direct În cală, Înainte de a fi triată, calibrată, trimisă la Brest și vîndută la licitație. Profanii, În schimb, nu avură decît să observe chipul livid al Mariei care punea piciorul pe uscat și privirea Îngrijorată În care o Învăluia Fersen pentru a pricepe că o nouă dramă Îndoliase insula. Nu avură decît să vadă limuzina castelului și pe Jeanne coborînd din mașină susținută de Pierre-Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Împodobită cu o verighetă pe care nu o mai scosese de la moartea soției și care, de acum Încolo Încrustată În carne, avea să fie Înmormîntată odată cu el. Loïc. Am privit-o pe Marie cum Îngenunchea la căpătîiul fratelui ei. Plînsă. Lividă. Pentru Întîia oară am Împărtășit sentimentul ei de neputință. Suferința. MÎnia. Durerea. Disperarea, chiar. Am blestemat soarta care se pusese de-a curmezișul drumului meu. Bréhat. Kermeur. Doi pentru prețul unuia, În doar cîteva ceasuri. Chiar dacă, Într-un anume fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se uita la ei stupefiat. - Ei, care e vestea, Morineau? Bună sau rea? - Bună. Jandarmul Îi Întinse un mic dosar. - Legistul e categoric, Loïc Kermeur n-a fost asasinat: s-a sinucis. Abia cînd o văzu pe tînăra polițistă devenind lividă pricepu ce gafă făcuse. - Îmi pare rău, Marie, Îngăimă el făcîndu-se iar roșu la față, credeam doar că o să-ți facă plăcere... Roșeața din obraji i se accentuă. - Adică... vreau să spun că e o crimă mai puțin și... Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi trebuit niciodată să te Întorci! Lovitura era dură, dar Marie continuă s-o braveze. - CÎnd ai venit să mă vezi la spital, ai luat scrisoarea pe care mi-o lăsase Loïc? Răspunde-mi, da sau nu? Jeanne era lividă, la fel ca fiica ei. Cu un gest sec din bărbie, Îi arătă ușa. - Șterge-o de aici. Și Închide ușa În urma ta, e curent. În copilărie, cînd Marie era pedepsită sau dojenită de Jeanne, se ducea să se refugieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întors! Bretonii nu uită niciodată, fato! Ai să descoperi poate adevărul, dar ai să-l plătești foarte scump! Și n-o să mai ai niciodată loc pe această insulă! - Băgați-o pe vrăjitoarea asta În celulă! zbieră atunci Lucas, văzînd chipul livid al Mariei. De Îndată ce ușa biroului se Închise În urma jandarmilor care o duceau pe Yvonne, Lucas nu rezistă ispitei de a o lua pe Marie În brațe. - N-o asculta pe baba asta nebună, e gata să spună orice ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
La cîțiva metri, un corp plutea... Cu voce surdă, Lucas Îi transmise informația lui Morineau a cărui vedetă era Încă departe de zona accidentului. Pilotul duse aparatul cît mai aproape și se puse În poziție de staționare. Polițistul se făcu livid la față dîndu-și seama că ceea ce el luase drept alge erau În realitate niște plete lungi de un blond venețian care se ondulau În ritmul valurilor declanșate de suflul palelor elicopterului. Marie. Zăcea pe burtă, cu brațele agățate de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a avut bunul gust să-și pună capăt zilelor. - Niciodată, mă auzi? Niciodată! - N-ai de ales, Gwen, ori faci cum spun, ori Îi dau caseta asta Mariei. Scoase un dictafon din buzunar și apăsă tasta play. Ea se făcu lividă ascultînd Înregistrarea ultimului apel telefonic pe care-l dăduse Loïc de la hotel... Îi smulse dictafonul din mîini chiar În clipa În care Yvonne declara ca va ști ea cum să-l facă să tacă. El dădu din umeri. - Am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înconjurată cu o panglică. Textul era În dialect breton. Litere de aur pe fond roșu: Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele va picura Iar lumina brusc va apărea. - Cine a putut face una ca asta? exclamă Marie lividă, privindu-i rînd pe rînd pe toți cei de față - cam vreo treizeci de persoane. Familia Kersaint În păr, Anne, Ronan, Philippe... - Cineva ține să ne Înștiințeze că Loïc făcea parte dintre jefuitori și că, sinucigîndu-se, l-a privat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
picioare În toate direcțiile și se pomeni afundat pînă la brîu În Învelișul acela parșiv care-l cuprindea Încetul cu Încetul. Pipăi receptorul căștii, tot Înfipt În ureche - viața era uneori simplă ca o convorbire la telefon! - și se făcu livid cînd constată că firul atîrna În gol. Mobilul eșuase pe nisip la un metru distanță, dar parcă ar fi fost la ani-lumină - iar el se afunda inexorabil În nisiparnița aia cu dimensiuni omenești pe care nimeni nu se va gîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]