721 matches
-
Alboin, împreună cu alți aliați germanici, au invadat Italia de nord. Regiunea fusese complet pacificată cu doar câțiva ani înainte și suferise din plin în timpul îndelungatului "război gotic". Forțele locale romane erau slabe, așa încât, după ce deja cuceriseră câteva așezări mai mici, longobarzii au putut cuceri Milano în 569. De asemenea, ei au capturat Pavia în 572, după un asediu care a durat trei ani de zile, după care au transformat-o în capitala lor. În anii următori, Toscana a fost și ea
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
supuși autorității exarhului. Din punctul de vedere al Constantinopolului, exarhatul de Ravenna consta în întreaga provincie a Italiei. nu era singura provincie bizantină din Italia. Sicilia bizantină forma un guvernământ separat, în vreme ce Corsica și Sardinia țineau de Exarhatul de Africa. Longobarzii își stabiliseră capitala la Pavia și controlau valea râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
consta în întreaga provincie a Italiei. nu era singura provincie bizantină din Italia. Sicilia bizantină forma un guvernământ separat, în vreme ce Corsica și Sardinia țineau de Exarhatul de Africa. Longobarzii își stabiliseră capitala la Pavia și controlau valea râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul de Perugia. Aceste fragmente ale provinciei Italia, au
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul de Perugia. Aceste fragmente ale provinciei Italia, au fost aproape integral pierdute, fie în favoarea longobarzilor, care în cele din urmă au cucerit Ravenna însăși în jurul anului 750, fie în urma revoltei papale, care în cele din urmă s-a separat de Imperiu din cauza iconoclasmului. Relația dintre papa din Roma și exarhul de Ravenna reprezenta o dinamică
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
dăuna sau, dimpotrivă, ajuta Imperiului. Papalitatea putea fi un vehicul pentru nemulțumirile locale, în vreme ce exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul secolelor al VII-lea și al VIII-lea, pericolul crescând din partea longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
râurile Marecchia și Misco, fiind situat imediat la sud față de centrul teritoriului exarhatului guvernat direct de către exarhul ravennat, la răsărit de Ducatul de Perugia, de asemenea teritoriu bizantin, și la nord de Ducatul de Spoleto, care făcea parte din Regatul longobard al Italiei (întemeiat în 568). Este probabil ca ducatul să-și fi extins teritoriul până la Munții Apenini, poate chiar dincolo de aceștia, iar orașul cel mai sudic să fi devenit Numana, pe malul de nord al Mincio. Capitala ducatului de Pentapolis
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
au fost demonstrate atunci când trupele sale din Roma, Ravenna, Pentapolis și Veneția s-au răsculat, declarând că îi iau apărarea papei în fața decretului iconoclast a cărui punere pratică fusese ordonată de exarhul Paul pentru întreaga Italie (727). În 738, regele longobarzilor Liutprand, aflat în drum spre Spoleto, a străbătut Pentapolis și în timpul tranzitului a fost atacat de către un grup de așa-ziși "spoletani" (longobarzi din Italia centrală) și "romani" (localnici din Pentapolis). Se poate ca localnicii să fi fost atrași către
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
a ajunge la Spoleto. Succesorul său, Ratchis, atacat la rândul său unele orașe din Pentapolis, ca și Perugia în 749, înainte de a se retrage și a deveni călugăr. Până în anul 752, Pentapolis a sfârșit prin a fi cucerit de către regele longobard Aistulf.
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
(d. 2 februarie 1062) a fost conte longobard de Aquino, care a ajuns apoi duce de Gaeta, în timpul perioadei de haos din sudul Italiei de la mijlocul secolului al XI-lea. Atenulf s-a căsătorit cu "senatrix" Maria, fiica principelui Pandulf al IV-lea de Capua, în vreme ce fratele său
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
bizantinii, care nu dăduseră curs cererii de ajutor a lui Guaimar, pregăteau o expediție de mari proporții sub comanda generalului George Maniaces, pentru a-i ataca pe sarazinii din Sicilia. La cererea bizantinilor, Guaimar a trimis o cohortă de luptători longobarzi și normanzi, primul dintre aceștia fiind Guillaume, care, prin acțiunile sale din Sicilia, și-a dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii și longobarzii s-au întors fiind într-o
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
a trimis o cohortă de luptători longobarzi și normanzi, primul dintre aceștia fiind Guillaume, care, prin acțiunile sale din Sicilia, și-a dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii și longobarzii s-au întors fiind într-o stare de revoltă antibizantină și imediat au trecut la cucerirea Apuliei, aflate în teritoriul catepanatului bizantin. Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia de sud. Guaimar a fost căsătorit cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua, căsătoria având loc înainte de 1032. Ei au avut șase fii, dintre care cinci le-au supraviețuit, și cel puțin patru fiice. În 1037, Guaimar
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
fost un stat din Evul Mediu timpuriu axat în jurul orașului Gaeta din sudul Italiei. El a apărut la începutul secolului al IX-lea, în condițiile unei crescânde autonomii a comunității locale pe măsură ce puterea bizantină în Italia se reducea din cauza incursiunilor longobarzilor și sarazinilor. Sursa primară pentru istoria Gaetei în perioada sa ducală o constituie "Codex Caietanus", o colecție de privilegii care păstrează în mare detaliu istoria celor din Gaeta, mult mai bine decât este cazul pentru statele de coastă vecine, precum
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
-lea odată cu titlul echivalent de duce, creând astfel un precedent în partiționarea ducatului de Gaeta, fapt care a corodat autoritatea ducală în timp. În anul 962, Gaeta s-a pus sub conducerea lui Pandulf Cap de Fier de Capua, principele longobard de Capua. Cu toate acestea, în 963 doar conducătorii municipali sunt menționați în textul privilegiilor. În 976, împăratul german Otto al II-lea și papa Benedict al VII-lea erau suzeranii recunoscuți ai Gaetei. Era vorba de o răsturnare completă
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
al IV-lea de Salerno. Guaimar nu a guvernat personal, punându-la la conducere pe mercenarul normand Rainulf Drengot, cu titlul de duce. La moartea acestuia din urmă (în 1045), locuitorii din Gaeta și-au ales propriul lor candidat din rândul longobarzilor, pe Atenulf I, până în acel moment conte de Aquino. Sub Atenulf și sub fiul acestuia, Atenulf al II-lea, Gaeta s-a menținut practic independentă, însă conducătorii normanzi din Capua Richard I și fiul său Iordan au supus din nou
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
fiul acestuia, Atenulf al II-lea, Gaeta s-a menținut practic independentă, însă conducătorii normanzi din Capua Richard I și fiul său Iordan au supus din nou Gaeta în anul 1058 și apoi din nou, în 1062. În 1064, conducătorul longobard a fost alungat și un normand, Guillaume de Montreuil, i-a luat locul și s-a căsătorit cu văduva longobardă a lui Atenulf I, Maria, totodată fiică a lui Pandulf al IV-lea de Capua. Conducătorii normanzi din sudul Italiei
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
încă din 1135. Primul duce normand după scurta domnie a lui Rainulf Drengot din vremea lui Guaimar de Salerno a fost Guillaume de Montreuil, numit în 1064. Acesta a căutat să își legitimeze domnia prin căsătoria cu văduva predecesorului său longobard, însă după alungarea sa de către Richard I de Capua, nu mai era necesar pentru ducii ulteriori să se autolegitimeze: normanzii își impuseseră puterea. De la 1067 sau 1068 până la 1091, Gaeta a fost guvernată de către familia normandă Ridello. Geoffroi Ridello a
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
constituie numele care, în Evul Mediu timpuriu, a fost conferit stăpânirilor pe care Regatul longobard le deținea în Italia de nord. cuprindea Lombardia propriu-zisă cu capitala la Pavia, ducatele de Friuli și Trento, alături de regiunea Toscanei. În sud, ea era mărginită de Statul papal ("Patrimonium Sancti Petri") instaurat după Donația pepiniană din 754, întinzându-se
Langobardia Major () [Corola-website/Science/324603_a_325932]
-
trei ani după ce devenise primul conducător civil numit de către papă, în jurul anului 751. În 727, Leon al III-lea Isauricul, ca urmare a unui conflict, îi confiscă papei teritoriile din sudul Italiei precum și Iliricul. În 753, sub conducerea regelui Aistulf, longobarzii au cucerit Exarhatul de Ravenna, principalul sediu al autorității bizantine din Italia, al cărui patriarh deținea putere teritorială ca reprezentant al împăratului de la Constantinopol, independent de papa de la Roma. Ducele longobard de Spoleto și regii longobarzi din nord (Langobardia Major
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
Italiei precum și Iliricul. În 753, sub conducerea regelui Aistulf, longobarzii au cucerit Exarhatul de Ravenna, principalul sediu al autorității bizantine din Italia, al cărui patriarh deținea putere teritorială ca reprezentant al împăratului de la Constantinopol, independent de papa de la Roma. Ducele longobard de Spoleto și regii longobarzi din nord (Langobardia Major) au supus teritoriul roman unei reale amenințări, iar Aistulf a solicitat tribut din partea papei Zaharia. După ce Zaharia a murit în martie 752, Papa Ștefan al II-lea s-a deplasat special
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
sub conducerea regelui Aistulf, longobarzii au cucerit Exarhatul de Ravenna, principalul sediu al autorității bizantine din Italia, al cărui patriarh deținea putere teritorială ca reprezentant al împăratului de la Constantinopol, independent de papa de la Roma. Ducele longobard de Spoleto și regii longobarzi din nord (Langobardia Major) au supus teritoriul roman unei reale amenințări, iar Aistulf a solicitat tribut din partea papei Zaharia. După ce Zaharia a murit în martie 752, Papa Ștefan al II-lea s-a deplasat special la Quiercy-sur-Loire în 753, pentru
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
a întâlnit mai întâi cu fiul de 11 ani al lui Pepin, viitorul Carol cel Mare, care l-a condus pe papă la tatăl său, aflat la Ponthion. La Quiercy, nobilii franci tocmai își dăduseră consimțământul pentru o campanie împotriva longobarzilor. Tradiția romano-catolică consideră că atunci a fost momentul în care Pepin ar fi așternut în scris o promisiune prin care să acorde Papalității anumite teritorii care urmau să fie cucerite de la longobarzi. Nu s-a păstrat niciun document în acest
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]