822 matches
-
carne", foști care se sinucid sau care plîng pe grămada de lucruri strînse în grabă din fața buldozerului, un hingher bețiv care se cheamă acum "agent sanitar pentru purificarea mediului" și gîndirea sănătoasă ce se exprimă între două pahare și în lucirea stinsă a ochilor apatici: "Acum eu nu mai sunt al vremurilor". Îngeri maculați, Iadul meschin și Ascuțit ca tandrețea sînt cărți (documente) despre formele de alienare a individului în societatea al cărei ciclu monstruos ne place să credem că s-
Maria-Luiza Cristescu, prozatoarea by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/14975_a_16300]
-
închipuiau o comunicare miraculoasă, o empatie sanguină ce continua să izvorască chiar și după ce sursa i se închisese. Úrsula Iguarán se întoarce la izvorul acum uscat al firului de sînge cu materna disperare de a descoperi că steaua a cărei lucire ne îndruma visele se stinsese, și că nici zeii oamenilor, nici cei ai simulucrurilor nu o vor putea reaprinde. Pe atunci nu mă durea Spania; Latino-America - da. ,Poate că acesta a fost singurul mister din Macondo care n-a putut
Heimatograma by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Imaginative/11461_a_12786]
-
-și / din nevăzut o nouă viață umilă. Un os într-un muzeu descriind / curbe de sânge în spațiu. // O monedă ce n-a capitulat / nici în osânda trândăviei. // O, moarte, dezaprobare tăcută / a tot ce-am făcut / și totuși armonie, lucire / de plâns etern. // Tu nu cauți trofee niciodată, / căci biruința ta-i absolută / și fără dovezi. // Zadarnic s-a umplut cimitirul / cu morți pe jumătate culcați / în alcovuri de piatră, / îngânând cântecul celor vii, / privighetori de tămâie. // Zadarnic mâinile lor
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
îi cădea într-un fel neobișnuit pe chip. Puteam să-i văd ochii, buzele și obrajii, deși fața ei se găsea în spatele unei păduri dese sau a unor gratii de fier. În mijlocul frunții ei strălucea un cristal, ochiul al treilea, lucirea adâncă a adevăratului simț al vederii: creierul. Portretul trezea în mine viziunea. Oare trebuia să intru în viața altuia ca să văd în mine? Întrebarea era mai importantă decât răspunsul. În spatele meu s-a auzit o voce convențională de femeie: - Îți
Logica visului by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/14173_a_15498]
-
Sonoritatea răscolitoare de inimă" pe care o găsea regina în muzica acestui geniu trecînd cu farmec de la un rol al muzicii la altul, de la baghetă la arcuș, și la compoziție, e căutată de Beatrice Lăpădat într-un articol biografic, cu luciri de interpretare. Pe contrapagină, Sergiu Miculescu scrie despre Eugen Ionescu, în anul lui. Și, mai încolo, Daniel Clinci despre futurism, la un secol după manifestul lui Marinetti. Numai atît, și e de ajuns pentru a citi pînă la capăt o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7398_a_8723]
-
vieața!" Așadar, chihlimbaruri cu elitrele altei lumi, "numai aure și sclipet", ca scarabeul din Cantafabule. Pietre, paftale, străluciri, o paletă neo-parnasiană desfășoară Șerban Foarță în versuri de acordul celor mai muzicali dintre simboliști. Conflict? Nicidecum. Materiile grele sînt și suple, lucirile cele mai tari au quelque chose du vague. Un aer de Halimă, de Bosfor, sau măcar de "Dunăre turcească" trece o unduire de mătăsuri peste contururi, diminuîndu-le. O frumoasă alegorie a ispitei îi reușește lui Foarță în Vasiliscul și aspida
Legende despre șerpi și pîsîri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10109_a_11434]
-
ascuns, Vid de reflexe înspre care tinzi, Ci și naintea apei ce-a reluat Azurul celălalt în cer profund, Ce iluzoriul zbor îl trage afund De păsări ce se-ntoarnă ori se zbat, Și înaintea preatăcutei fețe, Fin abanos cu palidă lucire, Precum un vis, ivește-n repetire Crin alb ori marmuri, vagă frumusețe, Cînd ani uimiți abia de poți să-i prinzi Rătăcitor sub luna schimbătoare, Mă-ntreb, azi, ce hazard al soartei oare Făcut-a să mă sperii de oglinzi
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
Gogh. Ca și găina moartă, altundeva, gheata asta văcsuită poate însemna, sic, poezie. Și încă ce poezie, în vremea cînd trandafirul e "un simbol compromis." Plină de simboluri și îndopată cu revolte. Care ating, cu norii și cu jocurile ochilor, lucirea unei biete ghete. Jurnal de sat e-o mînă de poezii pe care i le-ai recunoaște oricui, numai nu lui Gellu Naum. Cum sună: "un început de poem/ despre politica partidului la sate"? Să trecem... Să trecem? Cîntece-le de
Soare și hazard by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7696_a_9021]
-
suferi cumplit și voi jura că Ťa fost pentru ultima oarăť) în fața prăbușirii spectaculoase! ș...ț Găsim țapul pe un pat gros și cenușiu de zăpadă rămasă de anul trecut. Lovit în inimă. Ochii, sub pîcla morții, au încă o lucire de smarald. Apoi, în cîteva secunde, devin opaci." (Cartea de la Gura Zlata) Imaginea ochilor care se întunecă, precum însăși lumina ce se stinge a vieții, i-a urmărit mustrător pe mulți. "în pădurea udă e liniște din nou acum. Doar
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
mai frumoasă pagină dedicată agoniei unui animal îi aparține lui Mihail Sadoveanu. Scena n-are martor vizibil, iar sentimentul se dizolvă în descrierea ei "obiectivă". Rănită de glonțul unui vînător, o căprioară moare în inima codrului: "Umbra creștea în juru-i. Lucirile de pe vîrfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sîngele i se scurgea în iarba moale a țărmului. își plecă o dată botul uscat
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
de orbeți. Chinurile lor, căci chinuri sînt, se desfășoară la persoana a doua, și sfaturile pe care n-o să poată niciodată să le urmeze, tot la aceeași persoană le primesc. Au, poate de aceea, nu zăngănitul metalic al manifestului, ci lucirea statului de vorbă. Simplu, omenește, făcînd filosofia bucuriilor permise: "E mai jos un plai de visuri omenești,/ miei de vată, îngeri mici de zahăr roz/ un covor de iarbă fină, plus o baltă cu rogoz/ pentru barcă și idilă. Suflete
Altă lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7281_a_8606]
-
pe marmură, unde sticla Ținută sus de stindarde cu vițe-n pârg brodate Din care-un cupid auriu trăgea cu ochiul (altul își ascundea privirea sub aripă) Dubla flăcările candelabrelor cu șapte brațe Răsfrângând lumina pe masă-n timp ce Lucirea podoabelor ei se-nălța s-o întâlnească, Din casete satinate în belșug vărsate În fiole de fildeș și sticlă colorată Destupate, pândeau parfumurile ei stranii, sintetice, Sub formă de-unguent, pudr'au lichid, tulburau, amețeau Și înecau simțu-n miresme, stârnite
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
jur împrejur și, pe deasupra acestui grup liniștit, îmi apar planuri și ținuturi nevăzute de această asistență. Catrina este singura complet inactivă, absentă; s-a ridicat chiar acum, slăbuță și ștearsă în rochia de lână făcută în casă, dar cu o lucire în privire pe care nu i-o văzusem niciodată. S-a așezat, nemișcată, în unul dintre fotoliile din salonul cel mare, vecin, cu o atitudine încordată și nostalgică, privește intens în noapte, prin ușa vitrată, deschisă spre grădină, unde un
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
șerpii constrictori, completează Haralampy sorbind zgomotos din pocalul cu pălincă bihoreană, care s-ar strânge singuri de gât, cam cum ar trebui să facă și unii parlamentari români care... -Care, ce?, îl întreb repede și cu destulă asprime. Dar, după lucirea din priviri, înțeleg că prietenu-mi se află într-un moment psiho-liric, așa că nu mă mir de răspunsul său declamativ și prefăcut- slugarnic: -Vecine, "De mă-ntrebi, eu nu știu bine (Înșiși ei nu știu) - Ce să-ntrebi calici ca mine
Prima navă bordel din România by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12342_a_13667]
-
pătrunzătoare, precum acea mireasmă proprie odăilor din vechile case țărănești, amestec de fructe puse la uscat, de lemn ușor putrefiat, de țesături de lînă stătute: "Din cer / Sau dintr-un ochi înspăimîntat / Ființă m-am trezit, / Aureolă pentru lumina fără lucire / În partea nedreaptă a raiului. // Odată și-odată... / Dar cînd fi-va noaptea o floare / Mai înaltă decît crinul? / Doar gîndul mă duce nebun / La albul din lemn dăruit" (Anabasis). E făcut racordul cu tăcerea blagiană: "Cu părere de rău
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
ca și cum ambarcațiunea noastră, eforturile noastre de a lua în piept valurile, totul se va sfărâma într-o zi. Altădată avea forța de a trece peste obstacole printr-un curaj admirabil, acum e obosit chiar când soarele apare la orizont cu luciri de iluzii noi. Cuvintele je suis au bout de mon rouleau sunt mereu în gura lui ca un memento pentru inima mea care aude. Se pare că nici iubirea și nici devoțiunea nu sunt de ajuns, ca și cum omul de acțiune
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
Karajan în coasta muntelui. Singură în scenă, cu o halebardă în mână, chem sfârșitul universului pentru a mă răzbuna. Dar aud, contrariată, bubuituri teribile care mă fac să clocotesc de furie, neînțelegând de unde vin și crezând că-mi denaturează cântul. Luciri rapide apăreau pe chipurile din sală. Ce se întâmplase? Pe prima mea notă, ca prin magie, se declanșase în văzduh o asemenea furtună, cu tunete și fulgere, de parcă natura ar fi răspuns apelului meu, ceea ce publicul, spre deosebire de mine, vedea prin
Elisabeth Schwarzkopf a intrat în lumea celor drepți by Mariana Nicolesco () [Corola-journal/Journalistic/10378_a_11703]
-
pot trece zile, săptămîni, chiar ani întregi - pe ape./ pentru că timpul nu-i prezent și nici primit nu este/ cum nici holera printre sfinți sau orbul peste creste./ un tavan negru prăbușit pe suflete zdrobite/ plutind haotic în alcool și luciri de pirite;/ un teasc (ai zice) șiroind de băuturi alese: /muscat de inimi sîngerii și nadă la mirese" (hruba noastră cea de toate zilele șde sub muzeul literaturii de cearăț). Sînt filele unui jurnal al boemei ce trece peste delimitările
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
o faleza abruptă, unde a ajuns "vânându-l" pe hoț. La somația de a-i restitui cărțile, acesta a început să urle: "Fire-ai al dracului cu cărțile tale!" - și le-a aruncat în apa adâncă. "Avea în ochi acea lucire feroce, orgasmatică, a cuiva care trăia punctul de maximă tensiune al propriului film. Îmi închipui că se simțea ca și când ar fi eliberat cărțile dintr-un prizonierat", notează Paul Constant. Nu cred că există printre cunoscuții mei vreunul care - vorba cântecului
Ce cărți ați furat? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8670_a_9995]
-
tot cu lună plină străina stătea din nou rezemată la poalele mărului. Ofta și vorbea pe limba ei. Cânta un cântec de cătănie învățat de la străbuni. Sub lumina lunii era mai frumoasă decât sub cea a soarelui. Părul auriu cu luciri verzui strălucea mai tare, iar ochii mari albaștrii păreau sticlă vrăjită. Vântul bătea, iar astrul se lăsă învelit de nori. Grigore veni din spatele copacului și o cuprinse pe fată de mijloc. Ea se lăsă cu capul în jos și mușcă
Editura Destine Literare by ANDREEA VIOLETA BOBE () [Corola-journal/Journalistic/101_a_272]
-
șopârlelor, așa că am hugit. Îți las ție plodul ca să-l crești, iar eu hug în codrii, că de mă găsesc la tine tustrei vom muri. Grigore acceptă cu greu despărțirea de șerpoaică. Zilnic avea în minte părul ei bălai cu luciri verzui, ochii aceia vrăjiți, iar graiul său stâlcit parcă-l auzea mai mereu. Anii treceau, copilul crescuse și îi semăna mumă-sii. Era tot un drac de fată, obraznică, căpoasă, rea de gură și nimeni nu se înșelegea cu ea
Editura Destine Literare by ANDREEA VIOLETA BOBE () [Corola-journal/Journalistic/101_a_272]
-
începutul anilor '90 în ,Luceafărul", ,Adevărul literar și artistic" și alte publicații culturale. Indiferent de temă, de subiectul abordat, intensitatea privirii autorului pare să modifice structura realității, însăși compoziția aerului pe care îl respirăm. Locurile și lucrurile familiare capătă o lucire stranie, gesturile cotidiene se înscriu într-o mecanică absurdă, în timp ce distanța socială se micșorează până la anulare. În filele lui Cristian Popescu fojgăie cerșetorii, mutilații, estropiații, surdomuții și nebunii cu acte, o umanitate bolnavă pe creștetul căreia scriitorul așează nimbul sfințeniei
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
-și leapădă din scamă" (Danț). Inspirația e clasică, oarecum pillatescă în umbra peisajului, cu ceva din triumfalismul și prea plinul lui Radu Gyr. De la primul: "Marmora de Paros, albă, rece, grea,/ am s-o înalț să-nvingă depărtarea și/ palida lucire care mă lovi/ când din creanga bolții a căzut o stea" (Antică). Din celălalt: "Ierni de demult cu zurgălăi/ sunați la săniile duse,/ vă mai aud și-acum, când nu se/ mai văd în depărtare căi// și toate vorbele sunt
În fericite aruncări de zaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6824_a_8149]
-
homo homini lupus, agresivitatea inerentă a animalului din om. Solidaritatea și ferocitatea sunt fațetele aceleiași dimensiuni umane revelate sub aspectele ei impure sau, dimpotrivă, epurate de reziduurile de animalitate. Meditațiile existen- țialiste, jocul memoriei încălzite bachelardian la lumina flăcărilor și lucirea sinistră în pupilele lupilor fac ca fiecare clipă să conteze și să adâncească umbrele unor amintiri vechi. Carnahan, din păcate, transformă lupii în protagoniștii unui meci simbolic om-animal, punând în scenă o confruntare în reprize, ca la un meci de
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
sclav, simplu produs al unei supercompanii, retras de pe piață. Dacă Harrison Ford nu-și depășește standardul, de la thrillerul psihologic la SF-ul galactic actorul îl joacă consecvent pe Indiana Jones, în schimb Rutger Hauer face un rol de compoziție memorabil. Lucirea metalică a privirii se întregește în spectrul unei ironii crude, a unui semn de întrebare ipsatoriu. Zîmbetul, grimasele, gesturile, detenta posturală sunt tot atîtea fărîme prin care se recuperează arcimboldesc un profil, iar Rutger Hauer construiește minunat un interregn unde
Când androizii visează oi electrice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9478_a_10803]