658 matches
-
în automobilul astfel împodobit, și convoiul satanic se îndreptă spre strada lui Pomponescu. Acolo unitatea se opri în fața casei fostului ministru și, așezîndu-se într-un careu, iluminând cu facle imaginile morților, intonă, sub conducerea lui Munteanu, un număr de cântece lugubre, compuse de un cântăreț de bar. Unul din ele se termina prin acest refren: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! G. Călinescu După producția muzicală, unitatea țipă în cadență: "Răz-bu-na-re! Răz-bu-na-re!", chemând pe Pomponescu și amenințîndu-l. Zărind iluminația de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
numai problemelor de specialitate. Nu îndrăznea să forțeze lucrurile prea devreme și, mândru cum era, nu voia să pară a solicita ceea ce putea avea fără discuție. Urma deci să estimeze adevăratul raport de forțe. Cu anecdotiști ca Smărăndache și prezicători lugubri ca Gulimănescu nu era chip să-și facă o noțiune justă. Pomponescu trimise o carte de vizită lui Gaittany, exprimîndu-și părerea de rău de a nu-l fi văzut de mult. Termenii erau puțin ambigui. Pomponescu totuși, știind că Gaittany
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
alte stări sufletești complexe precum: sentimente de neîmplinire, de inferioritate, de inaptitudine, sentimente de descurajare, de solitudine (idem). Totodată, tristețea are mai mult de-a face cu trecerea timpului; căci, la timpul prezent avem de-a face cu stări sufletești lugubre, ursuze, de morocăneală, iar la timpul viitor, avem de-a face cu descurajare, pierderea speranței. Între cele două momente temporale (trecut și viitor) ne simțim dezamăgiți (tristețea pricinuită de speranțele și de încrederea înșelate) și pesimiști (tristețea legată de inutilitatea
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
destul de speriați, mi-a venit ideea să cobor către miezul nopții sub geamul lui și să rotesc un tub de plastic, cu alură de burduf lung și deșirat, foarte la modă atunci printre copiii din Heidelberg, care scotea niște sunete lugubre, sinteză de vânt care străbate un cimitir, de cețuri și fantome peste mlaștini irlandeze, de urlet îndepărtat de fiară în pădure. După care m-a apucat teama să nu-i fi provocat amicului meu vreun infarct, drept care l-am sunat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să ne revedem sistematic pentru că am nevoie de ei ca de o garanție a non-abrutizării mele. ( Mai e ceva: orice punte aruncată în urmă, către altă generație decât a ta, către prieteni tineri, este singura soluție pentru a evita singurătatea lugubră a bătrâneții. Vai de cel care moare în cotlonul lui ca "ultimul reprezentant al generației sale".) 25 februarie Ieri, după ce m-am despărțit de "copii", am simțit nevoia să recitesc paginile despre Don Giovanni-ul lui Mozart, cu care Kierkegaard deschide
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de mari (să fi fost 47?), a căror culoare originară nu mai putea fi precizată, și a reluat conversația din punctul în care se întrerupsese: "Eu mi-am dat doctoratul, dumneavoastră aveți postul de corector?" Apoi a emis un râs lugubru și a adăugat: "Diploma de doctor de la Paris am ars-o. Nu mai sânt fizician. Am să fac literatură. Vreau să scriu teatru. Un post de corector m-ar păstra în sosul literelor. Și, oricum, trebuie să am din ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ni place, neci avem timpul de-a ne ocupa cu secături și greșeli de virgulă, pe cari timpul și școalele românești ale viitoriului le vor șterge cu desăvârșire și din grai și din scris. Eu, din partea mea, sunt mai puțin lugubru decât d-l critic și, deși țin la desființarea acelor greșeli, totuși nu văd în esistența lor deznaționalizarea noastră și corumperea poporului român. În capitolul VII autorul scoate ochii Foii cu vreo câteva vorbe străcorate în coloanele ei, rămășițe negreșit
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
se fac daniile din documentele amintite mai sus. Deci albinăritul se dovedește a fi pe aceste locuri de durată milenară o practică transmisă din generație în generație, cu reglementări ce atestă o indestructibilă continuitate de viețuire, nu în niscai caverne lugubre, ci pe locuri înfloritoare, ce asigurau posibilități și condiții de viață și propășire. Nu întâmplător, zona a fost locuită stabil încă din epoca pietrei. E de admis, oare, să credem că oamenii din a doua jumătate a secolului al XVII
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
unde este posibil să descoperi (C) principalele indicii care fac să apară și să transpară adevărul despre demoni, mai bine «tacă-mi gura», după cum zicea Herodot 4. Dar să vorbim despre sărbătorile religioase și despre sacrificii, despre zile nefaste și lugubre În cursul cărora sunt sfâșiate victime, se mănâncă carne crudă sau, invers, se postește, oamenii se bat cu pumnul În piept, În vreme ce În nenumărate locuri sanctuarele răsună de măscări șaischrologiaiț 5 și de nebune «alalai», urlete scoase cu capul dat
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Vapniarca”, materialele urmând a fi depuse într‐un muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea și precizarea caracterului de luptători evrei antifasciști a foștilor întemnițați de la Vapniarca.” Dar iată și Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un vuiet lugubru și aspru / În noapte răsună / Sun t vânturi și geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numește. / Se zbate, se zbate și nu ațipește / Mintea de gând uri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
inevitabilă - Moscova -, care îți dă imaginea întreagă a coșmarului rusesc de acum și parcă dintotdeauna, reamintindu-ți iar și iar nefericirea de a fi încă, după 10 ani de la implozia U.R.S.S.-ului, ostaticul fără speranțe al acestuia. O atmosferă lugubră de loc damnat, o corupție inimaginabilă la toate nivelurile, ce te agresează începând cu taximetristul, care încearcă să te scuture de toți banii disponibili ( „plătești mai scump, dar cu mine ai garanția că ajungi teafăr și nevătămat de la Vnukovo la
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
unul devenind eseistul belgian de frunte al epocii lui, iar celălalt un înfocat idealist care s-a sinucis la 28 de ani sunt de asemenea splendid descriși în detaliu. Dar mama vitregă Fernande, sora lor mai tânără, este o creatură lugubră și patetică care tânjește sincer după moarte. Pe scurt, argumentul sună că Yourcenar ar fi o femeie care este bărbat. "Fiind Hadrian" i-ar fi putut servi drept epitaf. Cu toate acestea, recent, lucrurile au început să ia o altă
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
capul cu casca lui Hades pentru a nu putea fi văzut de pământeni, o cască având puterea de a-l face invizibil și despre care Hesiod spune că era confecționată din piele de câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
doar e urmărit fără-ncetare." Nunta se confundă cu moartea și cu un fantastic care amintește de Poe: "La aceeași veșnică nuntă/ și veșnică moarte/ La care umbra de pe el/ pare să-l poarte." "Lespedea de gheață" ne trimite prin lugubrul ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și obsesia de a-i elimina. În ciuda decrepitudinii mintale, el adoră jocul de-a masacrul, ale cărui victime sunt de obicei discipolii care l-au adorat aproape mistic până mai ieri. Rituri și ritualuri ale unei societăți dresate cu biciul lugubrei idelogii care a făcut ravagii și în România, compun fațetele unui roman politic dar și polițist, gotic și psihologic totodată. Și peste toate, iubirile frumoasei Suzane, retezate în fașă de ghilotina cerințelor superioare de stat și de partid, altfel spus
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lacrimile paradisului), pe care apoi le poartă, în uriaș buchet, spre mormintele victimelor (sisif); dimineața se trezește primul, "cu inima plină de toate durerile lumii" și cu "ochii scăldați în roua pustiului" etc. De aici, senzația inițială că personajul (când lugubru, când luminos) este dramatic scindat, că morbul dublei sale naturi îl infestează, cu o lentoare otrăvită. Dar în ultima secțiune a cărții, instanța auctorială își devoalează, finalmente, miza portretistică, cea de a reface traseul existențial al Poetului însuși, cel în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
beznă (idem, vv. 9-12).514 Quasimodo îmbracă în accente corozive adagiul trist din versurile maestrului; zefirul leopardian de ascendentă vergiliană devine în noua poezie vânt distrugător, cu funcție similară celei a timpului: vânt, / ce pătează și macină gresia și inima / lugubrilor atlanți dărâmați / în iarbă (Drum la Agrigentum, trad. MB).515 Fragmentul descriptiv din Amurg de luna este, la rândul său, urmat imediat de meditația despre trecerea timpului și despre pierderea dureroasă a tinereții. Vântul și colina, apoi pădurile din versurile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
apri / îl mare, alza le nuvole dagli alberi: (...). Stradă di Agrigentum: Là dura un vento che ricordo acceso / nelle criniere dei cavalli obliqui / în corsa lungo le pianure, vento / che macchia e rode l'arenaria e îl cuore / dei telamoni lugubri, riversi / sopra l'erba. Anima antică, grigia / di rancori, torni a quel vento, annusi / îl delicato muschio che riveste / i giganți sospinti giù dal cielo. La dolce collina: E la pioggia insiste / e îl sibilo dei pioppi illuminati / dal vento
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fragor; quando gli ameni / Futuri seggi di lodate genți / E di cittadi romorose, ignota / Pace regnava; e gl'inarati colli / Solo e muto ascendea l'aprico raggio / Di febo e l'aurea luna. Oh fortunata, / Di colpe ignara e di lugubri eventi, / Erma terrena șede! (Inno ai patriarchi). 299 Te nella polve della vită e îl suono / tragge îl destin (Nelle nozze della sorella Paolina). 300 Îl momento della morte, e quelli che immediatamente la precedono sono assolutamente momenti di riposo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Lascia l'età mortale (Îl Tramonto della luna); Giunta al confin del cielo, / Dietro Apennino od Alpe, o del Tirreno / Nell'infinito seno / Scende la lună (Îl Tramonto della luna). 515 Vento / che macchia e rode l'arenaria / dei telamoni lugubri, riversi / sopra l'erba (Stradă di Agrigentum). 516 Grido antico ragiona (Inno ai patriarchi); or dov'è îl grido de' noștri avi famosi?(La seră del dì di festa). 517 Fermă è l'antica voce / odo risonanze effimere (Isola di
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Vechiul Testament să precizăm aici anticipînd-o profetic, în unele interpretări teologice, pe Fecioara Maria!), iar lozinca familiei e un terifiant citat latin. Auzindu-l (în asociație cu descrierea balzonului), Fortunado ar fi trebuit să se îngrijoreze, mai ales la rostirea ușor lugubră a dușmanului Montresor: "Nemo me impune lacessit!", adică "Nimeni nu mă insultă fără a fi apoi pedepsit!". Neimportant pentru bietul Bufon care intenționează să meargă mai departe și să guste din rîvnitul vin de Amontillado! Sesizîndu-i obtuzitatea, Montresor își permite
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cei rămași, cimitirul a devenit un simbol al suferinței, un trist prilej pentru vizite rituale" (p.18). Moartea a fost astfel împinsă către periferie, intervenția ei brutală în viața propriu-zisă (desfășurată în lumină și bucurie, departe de cavourile întunecate și lugubre) fiind considerată un proces mai curînd ne-natural, malefic, ieșit din modelele de comprehensiune ale umanității. Prin urmare, europenii și, mai apoi, americanii (sub impactul revoluției industriale și dezvoltării științelor medicale) au început o cruciadă fără precedent în istorie împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
final, la prăbușirea întregului edificiu. Încrezător în propria eficiență, povestitorul amin-tește deliberat cea mai riscantă dintre ipoteze: eventuala zidire a soției ucise. Oamenii legii sînt invitați să lovească pereții pivniței pentru a se convinge de autenticitatea granitului lor. Un țipăt lugubru se aude dinăuntrul unuia, la această neașteptată provocare. El aparține pisicii (dispărute subit după incident), martor și deconspirator al crimei, supraviețuind malefic, timp de cîteva zile, în zidul proaspăt tencuit, prin îngurgitarea creierului nefericitei victime. Pînă și acest ultim detaliu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
perspectiva asupra realității se îmbunătățește, "autocorecția" fenomenologică îl aruncă în cea mai cruntă disperare: pe corabia în cauză sînt numai cadavre intrate în putrefacție și legănate de vînt, iar ceea ce părea un zîmbet binevoitor este doar maxilarul unui matelot, dezvelit lugubru de procesul mumificării. Aventura finală însă, din insula Tsalal, pare să ascundă, în clarobscurul ei metaforic, sensul major al alegoriei lui Poe. Stranietatea terifiantă a ținutului și locuitorilor săi este ilustrată de prezența copleșitoare a culorii negru în orice formă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Proză XX", Iași: Polirom, 2013. Istoriograful Drakul Nu trebuie să judecați prea aspru emoția intensă a naratorului din fragmentul următor. Din biroul său elegant, de profesor universitar, dintr-un renumit campus academic de peste Ocean, el se trezește, subit, în decorul lugubru al unei săli subterane, vag luminate, dominate de prezența unui imens sarcofag. Mai mult, în fața sa, tronează un straniu și, totodată, terifiant personaj. În condițiile date, de panică severă, aș îndrăzni să spun chiar că atenția pentru detalii de care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]