1,582 matches
-
inhibă la cel mai mic protest, ori, ca bărbat, ca om, mai degrabă caut ceva, dincolo de trup?..." Viscolul izbit furios în fereastră face ca genunchiul femeii, înfipt în centrul camerei, să pară și mai fierbinte o mare ispită, spre care lunecă privirea lui Mihai. Dacă nu obțin o reacție de dorință din partea ei, înseamnă că nea Toader e doar un paravan, că ea are altfel de gusturi, și-atunci... O, nu! E monstruos!..." se înfioară el îngrețoșat, scuturat de un frison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca femeia să-l întrebe de ce a tremurat așa vizibil. Nu-nu, te rog! rîde Maria spontan, reținîndu-i mîna. Simțindu-și degetele strînse cu putere, Mihai insistă: Totuși... Nu. Nu acum. Poate mai tîrziu... Strînsoarea se slăbește, apoi, toată palma femeii lunecă pe brațul lui Mihai, oprindu-și degetele lungi, desfăcute puțin, mai sus de cot, cuprinzîndu-l. Cu mîna liberă, Mihai atinge obrazul femeii, apoi, de pe obraz, vîrful degetelor lunecă pe gît, oprindu-se la primul nasture al bluzei. Te rog!... șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nu acum. Poate mai tîrziu... Strînsoarea se slăbește, apoi, toată palma femeii lunecă pe brațul lui Mihai, oprindu-și degetele lungi, desfăcute puțin, mai sus de cot, cuprinzîndu-l. Cu mîna liberă, Mihai atinge obrazul femeii, apoi, de pe obraz, vîrful degetelor lunecă pe gît, oprindu-se la primul nasture al bluzei. Te rog!... șoptește Maria pierdută, închizînd ochii, prăbușită pe spate în fotoliu, cu obrazul în sus, cu buzele tremurîndu-i iar mîinile, nervoase, pregătite deja să-l repeadă pe Mihai sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-l repeadă pe Mihai sau să-l cheme. Degetele lui Mihai mai fac un gest, trecînd la următorul nasture. Umerii Mariei cad, anume, să poată Mihai dezgoli mai ușor bustul, peste care, mai mult ca o adiere, începe să lunece sărutul lui. Te rog!... tremură tot trupul Mariei, cînd simte fierbințeala sărutului pe sîn și, parcă vrînd să se elibereze, întinde brațele lung, să poată cuprinde spatele tînărului, peste care palmele ei lunecă într-o atingere domoală. Mihai încercuiește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai mult ca o adiere, începe să lunece sărutul lui. Te rog!... tremură tot trupul Mariei, cînd simte fierbințeala sărutului pe sîn și, parcă vrînd să se elibereze, întinde brațele lung, să poată cuprinde spatele tînărului, peste care palmele ei lunecă într-o atingere domoală. Mihai încercuiește din nou în fierbințeala buzelor jumătatea șocolatie a perlei, dar cînd să o soarbă, cum numai în copilărie, dimineața, sorbea boabele mari de rouă de pe petalele bujorilor din fața casei, Maria scoate un țipăt înfundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spate, încercînd să descheie fermoarul. Se retrage un pas, aruncă o clipă ochii spre Mihai, apoi, ca o revărsare totală a grației feminine, duce mîinile la spate și face un gest scurt, sigur, sprijinindu-și palmele pe șolduri, lăsîndu-le să lunece în jos, odată cu fusta, din care scoate pe rînd, ca într-un ritual, cîte un picior. Mihai cumpănește o clipă între a începe să se dezbrace și a veni s-o mai îmbrățișeze, conștient că trăiește un moment crucial, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
trage cu dinții de mănușa dreaptă, să și-o scoată. Apropie degetul îndoit de ușă, vrea să bată, dar, nehotărîtă, renunță. Pornește înapoi spre scara centrală, tiptil, pe vîrfuri, să nu facă zgomot. Pachetul de sub braț, ca un sul, îi lunecă, lovind înfundat cimentul. "Sînt ridicolă gîndește fata. El, măcar, avea scuza că băuse cînd a fost pe la mine, la magazin..." Prinde pachetul mai bine sub braț, vrea să-și tragă mănușa la loc, hotărîtă să coboare treptele încet, indiferentă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spun că nu se cade, să mă jur că nu mi s-a mai întîmplat... Te rog! șoptește Mihai, scurt, ca un ordin, simțindu-se luat peste picior. Iartă-mă! clătină din cap Cristina, lăsîndu-se încet într-o parte, să lunece de pe trupul lui Mihai, rămînînd lipită cu spatele de elemenții caloriferului. N-aș vrea să-ți spun că-mi pare rău pentru venirea mea aici, zice privind în tavan -, dar știu c-or să mă doară profund cele întîmplate. Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prinzînd între palme brațul care i-a servit drept pernă. Ochii actorului se întorc o clipă spre ea, subțiindu-se într-o privire tandră, apoi se închid, obosiți, strîngîndu-se mai cu putere, ca o reacție dureroasă, cînd palmele femeii îi lunecă pe braț, pînă la degete, pe care le-a cuprins să le poată duce sub obrazul culcat pe saltea. Dacă aș fi avut talent și dacă n-ar fi făcut-o Shakespeare, aș fi scris eu "îmblînzirea scorpiei"" surîde actorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o aduce la acea incandescență emoțională, aprinzîndu-i ochii goi, făcînd-o să sară în sus de pe fotoliu ca apoi, după îmbrățișare, să redescopere în ea gesturile de profundă feminitate cu care să-și scoată, pe rînd, cu grație, picioarele din fusta lunecată spre genunchi iar vocea, modelată prin inflorescența simțămintelor redeșteptate, să-mi spună că patul în care urma s-o invit e egoist, pentru unul singur. Clipele acelea mi-au arătat că sînt rezerve mari, uriașe, în sufletul ei. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
colectivizarea, în ogradă, să stăm de vorbă cu taică-su, apoi i-a dat drumul și a fugit în casă pe ușa din dos. Cîinele s-a repezit, a mers pe lanț pînă la capăt iar cînd sîrma pe care luneca veriga s-a terminat, el s-a smucit și, cum între zgardă și lanț era legat cu o ață slabă, ața s-a rupt și m-am trezit cu o namilă cît un vițel în piept. M-a sfîșiat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rămînă gravidă; o fi făcut ea ceva după prima naștere; toate activistele au cîte o pilă, vreun doctor care să le lege trompele... Începuse să-i placă al naibii de mine; am răsuflat ușurat cînd s-au terminat cursurile..." Pașii lui Mihai lunecă încet, monoton, egal, de-a lungul secției finale, unde zeci de femei sortează și ambalează marfa pentru expediție. Constată că totul este în regulă, termină de inspectat și se întoarce în birou, pregătindu-se să-și amenajeze un pat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să mai vezi viața și altfel, nu numai de la masă, cu paharul în față, ori din pat, cu picioarele în sus... Sultana continuă să o dea pe fată cu capul de roată în timp ce toți ceilalți, îngroziți, privesc spre clădirea care lunecă încet, cu tot cu bucata de pămînt de sub ea și cu stejarul de alături, spre fundul iazului secat. Singura liniștită, cățelușa întinde botul mic, să atingă mîna stăpînei. Uite-o, prima întroienită arată Cornea cu brațul întins. Vlad frînează, apoi oprește freza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mine cu buchetul de flori. Ești cinic, Mihai! Mai întîi sînt terorizat de întrebarea: de ce așa? Ce-a însemnat toată comportarea ta, Cristina? Teama de tine, Mihai. Da-da, teamă. Tu te-ai purtat cu mine altfel, am simțit că lunec, mi-era teamă ca vîrsta, dragostea să nu-și ceară drepturile vitale. Mi-am zis că fiecare oră în plus înseamnă o nouă treaptă în gîndurile mele de dragoste pentru tine. Ori eu am deja promisiunea unei căsătorii, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rețină mamelonul, sugîndu-l cu plăcere, uneori prinzîndu-l între dinți, să-l poată atinge cu vîrful limbii. Dumnezeule, ce-i cu mine?! aude Mihai exclamația femeii ca un suspin de deznădejde. Gura lui Mihai se ridică de pe sîn pe piept și lunecă pe gît pînă la ureche, s-o poată acoperi cu buzele, șoptindu-și cuvintele, avînd grijă s-o atingă ușor cu vîrful limbii: Astăzi, Dumnezeu nu te aude; doar te privește și se minunează ce creație măreață a făcut. Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și înclină capul în semn de mulțumire pentru salut, spre mirarea acestuia, care primește pentru prima oară un răspuns din partea "soției tovarșului Săteanu". "Nu trebuia să-l refuz atît de categoric pe Mihai gîndește Maria, supărată că cizmulițele ei scumpe lunecă prea tare pe zăpadă. Cînd și cum mi le-a descălțat Mihai?! Nici nu mi-am dat seama... Doar sărutul lui... Ce nebunie! și-acum mă furnică pielea pe coapse... Doamne, cred că Theo ne-ar ucide pe amîndoi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
adevăr, nu-l lăsasem pe Alexander să facă o sculptură după capul meu, deși mă rugase insistent de mai multe ori. — Și să-l înfigi în vârful unei sulițe? Nu! Am râs amândoi, iar el și-a lăsat mâna să lunece pe capul meu, spre spate, pipăindu-mi forma craniului ascunsă sub păr. Gândirea unui sculptor pornește de la craniu și merge spre exterior. Am mai rămas pe loc un timp contemplând capul Antoniei până ce am simțit că mă copleșește amărăciunea. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
părând că se clatină și că se retrage, arăta mai degrabă a decor de teatru. În dreptul lui, conturate clar și incredibil de simplu, ca într-o stampă chinezească, pluteau pe suprafața râului, în lumina incertă și apoasă, două lebede ce lunecau în josul râului însoțite de ramura unui copac ce nu putea fi identificat. Se întoarseră puțin, apoi se depărtară și în cele din urmă dispărură. Mi-am continuat drumul, apoi m-am oprit lângă parapet și am privit în direcția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
secunde. M-am convins de acest lucru uitându-mă la ceas; și din nou mi-am aruncat o privire peste marginea ziarului. Și i-am văzut venind, ca pe niște demoni ridicându-se din adâncuri. Unul lângă altul, se iveau lunecând, mai întâi două capete, apoi umerii, pe măsură ce scările rulante îi aduceau tot mai sus. Am mișcat din nou ziarul, acoperind imaginea lor, și am închis ochii. M-am întrebat dacă voi avea puterea să privesc scena. Mi-au trebuit câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asta a Însemnat, desigur, să adopte tactica minimei rezistențe. Se uită În gol, drept Înainte. Ar fi trebuit s-o ascult pe Lou, adăugă ea Încet. N-aș mai repeta greșeala asta, acum. Un autobuz C2 trase În stație, ușile lunecând În lături chiar până să oprească de tot. ăsta trebuia să fie cel așteptat de Janice, pentru că doar două numere aveau stație aici. Ne-am ridicat amândouă În picioare. Devon și Tariq se urcară grămadă pe scări, În fața adulților, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ochii Închiși. Erau solubile, dar sus nu exista nici un strop de apă. Nu eram În stare să cobor scara și nici n-aveam să fiu pentru ceva timp, așa că am fost nevoită să le beau practic „nebotezate“. Au fâsâit Îngrozitor, lunecând pe gât În jos. Eram suficient de mahmură și de tristă ca să consider asta drept o bine meritată pedeapsă pentru că fusesem atât de proastă Încât să-mi petrec seara cu Baby și gașca ei. Era prima dată când fusesem prezentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
făcea parte din simfonie, era semnul că Brian și mama lui se puteau acum măsura din priviri și încheia, convenabil, conversația. Gabriel văzu reflectat în geam capătul aprins al țigării, care pe sticlă strălucea mai roșu. Pe urmă privirea îi lunecă la siluetele masive, familiare, ale copacilor, care se profilau pe un cer întunecat. Liniștea, retrasă în sine, a grădinii îi stârnea întotdeauna felurite emoții: respect, invidie, teamă. Oftă, gândindu-se la acel viitor despre care Alex nu voia să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
baie. — Arată ca un clovn, spuse Rozanov. — Nu-i un clovn, dar e un om ciudat. — De ce poartă costumul ăsta? Are cicatrici pe corp? — Nu știu. În clipa aceea, părintele Bernard se așeză pe marginea bazinului și se lăsă să lunece domol în apă, apoi începu să înoate cu mișcări stângace. Nu era un bun înotător. — Nu știe să plonjeze? — Cred că nu, răspunse Eastcote. — S-ar zice că nu știe nici să înoate. O să dea curând de greutăți. — Nu orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să recepteze privirea de avertisment a lui Gabriel. Evident, Tom nu aflase nimic despre „ultima ispravă“ a lui George. — Cred că o să mă duc sus, spuse Stella. Se întreba dacă va reuși să se ridice. Se ridică. Pătura și Zet lunecară pe podea. Stella se îndreptă spre ușă și Gabriel o urmă. — Ce s-a întâmplat cu Stella? întrebă Tom. — George a încercat să o înece, răspunse Brian. — Eu trebuie să plec, îl întrerupse părintele Bernard. Se ridică și sutana lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înotătorii îndărăt în apă. George își dădu seama că cineva se apropie de el, apoi își dădu seama că e Tom, și își întoarse, foarte încet, capul. — George, hello...! George rămase cu capul întors, iar privirile ochilor lui mari, distanțați, lunecară spre Tom, fără să se fixeze însă asupră-i. Lui Tom i se înfățisă imaginea stranie sau, mai curând, amintirea unui nebun într-un dulap. Simți cu intensitate, ceea ce în trecut simțise doar vag, calitatea nefirească a lui George, neplăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]