1,346 matches
-
Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse în pagină „avangardist”, asezonate cu elemente de „estetică tipografică”. Cele din volum nu. Finalul nuvelei „Luntre și punte“ („Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată, cu corp de literă mare. „Cu inima’n cap“ conține pasaje și paranteze metatextuale tipărite cu corpuri de literă diferite. Al VI-lea episod din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eroului e umilit: inhibat de scrupule morale care-l împiedică să meargă pînă la capăt în relația cu logodnica sa, el asistă - finalmente - la violarea ei de către o brută: un triumf cinic, ironic al „barbariei” instinctului biologic în fața devitalizării „raționale”... „Luntre și punte“ (nr. 65-67) este o narațiune obsesională; eroul ei se declară mereu sfîșiat între nevoia evadării din lumea exterioară și „constrîngerea” relațiilor cu aceasta. Întîlnim, din nou, conflictul interior (propriu și autorului) între temperamentul romantic, sentimental, defetist și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a început să se scarpine în cap, încurcat. — Plec la Yamagata, o anunță el hotărât. — Pot să vin și eu? Tomoe puse lingurița în ceașcă și închise ochii. — Dar nu-i nevoie să mergi și tu. Nu te mai face luntre și punte pentru Gaston. Nu tu te plângeai de el? Intenționat, o luă pe ocolite. Atunci tu de ce te duci la Yamagata? — Ți-am spus. Eu am părerea mea despre Gaston. Tu ți-ai bătut tot timpul joc de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
runic săpată într-o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
e timpul, ce lin prin noi strecuratul venin! Bang-bang! Cât de bine ar fi cetatea să uite o zi că ceasul îi este stăpîn! Dar ornicul bate bătrân. Izbânzile cui n-au căzut? Și inima cui n-a tăcut? Ah, luntrele toate spre-apus un val aherontic le-a dus! [1937] * IN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te-apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
continuă Linda. Îmi dau seama că sînteți foarte bune prietene. Aha, uite că Începem. Știu Încă dinainte să deschidă gura că are ceva de zis despre Lisa, deși ea a fost pînă acum Întruchiparea șarmului absolut și s-a făcut luntre și punte să le arate lui Michael și Lindei că le apreciem din plin ospitalitatea. — Spune-mi despre Lisa, se interesează Linda În cele din urmă. Care-i povestea ei? — Ce vrei să știi? Ea ridică din umeri, mimînd nepăsarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că familia ta și cu tine deja ați pus jaloane ca să vă recuperați șantierul naval, laboratoarele și hotelul, lansă ea. Uiți doar un lucru, tăicuțule: primăria are prioritate, avînd drept de preempțiune asupra terenurilor de vînzare, iar eu mă fac luntre și punte să conving consiliul municipal să mă urmeze, ca să stăvilim megalomania celor din familia Kersaint. - Mă Îndoiesc foarte că localnicii vor mai avea chef să aleagă primar pe fiica unei ucigașe, răspunse el Întinzînd mîna. Mingea! - În pofida reușitei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
minte nu li se mai aud deloc... - Pfuuh. Lasă-i. Toți Vindecătorii care ne tragem din Tatăl știam că așa fac cuvintele. Uite, cuvintele ne-au dat nouă sulițe cum n-au nici un fel de alți oameni, ne-au dat luntrele astea, Îmi arătă el trunchiurile scobite, ne-au dat undițele (nu știam ce sunt undițele), ne-au dat plasele de prins pește și pânzele În care ne Înfășăm. În schimb, am uitat vorbele din minte. Adică, ei le-au uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păsa de lucrătura aceea, căci o ținea tot pe-a lui: - Noroc cu tine, Krog, că altfel Enkim nu te mai vedea nici pe tine și nici pe nimeni vreodată. L-ai strigat pe Tatăl și femeile au venit cu luntrele alea și ne-au scos din apa care curge mereu. Iar Îmi luă palma și și-o puse pe țeastă. Of, of. - Măi, Enkim, măi, am Început. Nu mai vorbi așa. Cel care ți-a vorbit În minte nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dintre noi care nu știa să calce apa), puteam și eu, deci, să mă Întind pe burtă, de-a curmezișul acelui lucru care niciodată n-avea să capete nici o denumire, pentru că nu era nici plută, nici monoxilă, nici pirogă, nici luntre - după cum Îmi zboară prin minte imaginile unor lucruri care, până la tine, vor ajunge să capete nume. Spun asta - gândeam asta - pentru că vreau să afli că și noi și voi ne gândim cam la aceleași lucruri. Apa se năpustea printre niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreți să Împărțiți vorbele tăntălăilor ăstora care nu le pricep! Ei o să facă alte și alte vorbe și, din cauza asta, lucrurile o să se Încurce de tot. - Vorbele Tatălui nu mai ajung, Scept. Pe vremea Tatălui nu erau nici case, nici luntre, nici arcuri, nici numere... nu era mai nimic. - Nici nu era nevoie de asemenea lucruri și vorbe noi. Cu vorbe, sau fără, crezi că cei ca Dilc o să fie mai breji decât Tatăl? Căzăturile astea?! Ei să ne pună la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zile, am ajuns iarăși la capătul pământului. Aceeași Mare puternică și rece se Întindea cât vedeai cu ochii, iar noi am fost din nou nevoiți s-o luăm către Miazăzi. Am dat de alte neamuri. Am văzut ce fel de luntre trimiteau ei pe Marea cea mare și am zăbovit mai multă vreme la ei, doar ca să vedem cum e cu luntrele alea care aveau și un fel de blănuri foarte subțiri ridicate pe un copac - blănurile alea se făceau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fost din nou nevoiți s-o luăm către Miazăzi. Am dat de alte neamuri. Am văzut ce fel de luntre trimiteau ei pe Marea cea mare și am zăbovit mai multă vreme la ei, doar ca să vedem cum e cu luntrele alea care aveau și un fel de blănuri foarte subțiri ridicate pe un copac - blănurile alea se făceau ca burțile oamenilor grași și prindeau vântul În ele ca să ducă luntrele de colo-colo. Am mers și mai mult spre Miazăzi, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
multă vreme la ei, doar ca să vedem cum e cu luntrele alea care aveau și un fel de blănuri foarte subțiri ridicate pe un copac - blănurile alea se făceau ca burțile oamenilor grași și prindeau vântul În ele ca să ducă luntrele de colo-colo. Am mers și mai mult spre Miazăzi, unde am cunoscut oameni care mi-au arătat un fel de piatră rece care se topea dacă o puneai pe foc. Nu știau la ce era bună, dar le plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să mi-o spună chiar mutul! - O să-l Învăț să vorbească, m-am sumețit și eu. - Așa credeam și eu. Așa mi-au spus și bătrânii. Dar, tot ei mi-au spus că oricine trece brațul ăsta de apă cu luntrele mele, are să-mi dea ceva În schimb. M-am uitat la el. Ce să-i dau? Vânat de prisos n-aveam. Ierburile de leac le știau și ei. Blănurile noastre erau roase și rupte. Sulițe aveau și ei, iar arcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de ajutor... Eh, pricepi tu... eu unul n-am de gând să-mi pun pielea pe băț nici măcar pentru tine. Acum, hai să plecăm odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tine. Acum, hai să plecăm odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați mai fost niciodată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați mai fost niciodată În luntre din astea, mai bine Închideți ochii, ne mai sfătui Vindecătorul. Femeia, mai ales! 20. Când am coborât de partea cealaltă a brațului de mare, am simțit că pe Runa o apucaseră durerile facerii. Soarele răsărea dintr-un morman de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
coborât de partea cealaltă a brațului de mare, am simțit că pe Runa o apucaseră durerile facerii. Soarele răsărea dintr-un morman de nori zburătăciți de vânt. Vindecătorul tocmai Își luase bun rămas de la noi dar, când să urce În luntre, Îmi făcu semn să mă apropii de el. - M-am legat cu jurământ de sânge În fața bătrânilor să nu-ți spun cum ți se termină călătoria. Ceva-ceva Însă, tot pot să-ți zic. În afara vânătorilor ăștia mulți-mulți ce vin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și un om care te caută de unul singur. Ăsta aleargă după tine mâncând pământul, să știi. - Bătrânii tăi ți-au zis cum Îl cheamă? - Poate că da. Sau poate că nu, mai spuse el și o luă Înapoi spre luntre fără să mai zică o vorbă. L-am privit cum ridică blănurile acelea subțiri În care prindea vântul: luntrea se legănă ușor peste brațul de mare, după care se opinti În valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ți-au zis cum Îl cheamă? - Poate că da. Sau poate că nu, mai spuse el și o luă Înapoi spre luntre fără să mai zică o vorbă. L-am privit cum ridică blănurile acelea subțiri În care prindea vântul: luntrea se legănă ușor peste brațul de mare, după care se opinti În valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi vine, ne spuse Runa atunci și se Încovoie toată. Enkim mai adusese prunci pe lume, dar de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la un deget deasupra pământului, spre Miazăzi. Și nu scăpa nicicând din ochi Pruncul, Îmi atrase el atenția, ridicând degetul deasupra capului. Stelele astea o să-ți fie Îndeajuns. I-am povestit atunci de Vindecătorul de pe malul celălalt care Își ducea luntrea peste apă uitându-se tot după stele. - Cred că le știe, de acum, mai bine decât mine, căci trebuie să ajungă dintr-un loc, În alt loc. Noi, ce treabă mai avem cu stelele? Nu mai mergem decât după pășuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu fața În sus și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu Unu? Tăcură cu toții, pe loc, dar căpetenia lor abia dacă Înclină capul. Nu-i era deloc teamă - Îmi arăta doar că nu-mi e dușman. - Copilul? mă Întrebă apoi. Am făcut semn că da. L-am pus În cealaltă luntre. Acolo are umbră. Numai să ajungem În sat, că vede Gula de el. - Apă, am cerut. Omul luă o bucată de piele și-o Înmuie În râu. Apoi Îmi vârî un colț În gură. - Mai ții minte cum făceai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]