1,120 matches
-
nu bătea la ochi, pe Camino Real, și parcă acolo. Îi spuse lui Jamie să rămână în mașină, iar ea intră în lobby. Un puști deșirat și plin de coșuri stătea la recepție. Bătea cu degetele în suprafața de granit lustruită, fredonând pentru sine. Părea să n-aibă stare. — Bună, spuse Alex. Aveți vreo cameră pentru o noapte? — Da, doamnă. — Aș vrea una. — Sunteți singură? — Nu, pentru mine și băiatul meu. Puștiul se uită dincolo de ușă, la Jamie. Are mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Apoi În fiecare zi ar bate stăzile În pantă ale Istanbulului cu căruța și calul ei, adunând tot felul de lucruri. Ar strânge din toată inima cele mai neatrăgătoare artefacte ale existenței umane, culegând gunoaiele ce putrezeau sub suprafața ei lustruită. Asya bănuia că un adunător de gunoaie din Istanbul ducea probabil o viață mai puțin stresantă decât ea și prietenii ei de la Café Kundera. Dacă se făcea gunoier, avea să cutreiere prin oraș fluierând cântecele lui Johnny Cash În timp ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui, lăsându-și capul pe spate pentru a-l putea privi pe Virginski cu mai multă eficiență. În timp ce îi inspecta înfățișarea, păr ondulat și pomădat, lung până la guler, haină neagră peste o vestă scrobită, sclipitoare și strălucitoare ca un minereu lustruit, cu pantofii ascuțiti de culoare neagră, Virginski se gândea la toate lucrurile pe care i le-ar putea spune. Eleganța ostilă și de neatins a vânzătorului era evidentă chiar și în înțepătura fină a parfumului pe care acesta îl purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai multă înțelegere pentru cai decât pentru omul pe care acești îl călcaseră. Porfiri nu prea îl băgă în seamă pe ofițer. Se trezi uitându-se la figura obscură din trăsură. După o vreme, se apropie. Vospeau neagră și atent lustruită a cabinei lucea impenetrabil. Reflecta tragedia acelei zile, fără însă a-i permite să ajungă la persoana dinăuntru. Porfiri se uită prin fereastră. O fată de aproximativ nouăsprezece sau douăzeci de ani se uita la el dintre blănuri răsfirate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
inclusiv colecțiile de la Tate, Metropolitam Museum și Ermitaj și imaginile acelea se odihnesc liniștite În ciberspațiu, disponibile, prin abonare, oricui are nevoie de ele. Imaginea primei lui iubite, plîngînd abandonată Într-un lan de porumb În Iowa alunecă pe suprafața lustruită a minții lui Paulee. Și ce dacă nu mai are un ban În buzunar? Wakefield strigă deja pe deasupra sălii: — Să luăm și o altă calitate a banilor: forța. Banii conferă forță celor care Îi dețin, forță care se poate transforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pretențioase, cuvinte la modă precum telechinezie și sinergie. Tipii ăștia noi de stil corporatist Îl fac să rîdă, cum urmăresc ei fiece capriciu al modei, fluturîndu-și cozile lor tinere și tari și Își fac să lucească În lumină coarnele perfect lustruite. Și sînt gata să lucreze douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, șapte zile din șapte, pentru gloria companiei. CÎnd se cere liniște pentru Începerea Întrunirii, Diavolul s-a hotărît deja să ia cuvîntul În favoarea libertății. Nu mai puțin decît oamenii, diavolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
impecabil, cu vase de cristal și șervete de in, făcând-o pe Fran să se simtă și mai stânjenită de ținuta ei nepotrivită. Avu însă impresia că, Camilla abia aștepta să găsească ceva de criticat. Fran se așeză la masa lustruită, minunându-se că toate femeile din viața lui Laurence păreau să-l considere un dar ceresc. Ea va trebui să fie excepția, cea care să-l aducă puțin cu picioarele pe pământ. Sau cel puțin să-i amintească faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dus-o, acu iată-i cum rabdă sărăcia. Și ea, nici nu-i mai arde de casă. D-abia mișcă. Că dacă nu ie interes...” De cealaltă parte - mirii, „scriitori de la diverse reviste, cu pas de înmormîntare și lungi bucle lustruite”, îi provoacă autorului speculații privind originea unor clișee ziaristice despre opțiunile militare ale României: „evoluția multor fecunde peruci de foburguri, îmi zic, e înspre ziaristică și nu Poezie. Din foburguri, de pildă, au fost transplantate în presa cotidiană cuvintele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rotari a adunat o mare armată sub zidurile Paviei. Eram pregătiți de război. Am încredințat judecătorului Adalberto răspunderea palatului regal, și Gaila a fost pusă sub ocrotirea cardinalului Adeodato, care câștigase prețuirea și încrederea regelui. Am pus să-mi fie lustruită și unsă armura, să mi se ascută armele; mi-am colorat părul cu praf roșu și m-am alăturat lui Rotari. În urma steagului său, un stindard purpuriu cu o viperă de aur brodată, am pornit-o spre marea Liguriei. Armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Camillei și Încercă să reziste - dar tati era prea puternic, mâna Camillei alunecă din mâinile lui ca un săpun și era deja departe, o pată roșie pe fundalul unui cer prea albastru. — D’-d-de ce? obiecta Kevin, alunecând pe lemnul lustruit al salonului. Ce-ce-ce-am făcut? Te vreau și pe tine, prostule - tu ești viața ei, speranța ei. Eu te-am creat, eu te-am dorit - tu nu existai, nici n-ai fi existat altfel. Tu trebuia să ne salvezi, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o înțelegere, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva imprevizibil. Ioniță stătea năucit lângă roata trăsurii, iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere. Ei, văd că sunteți la curent... și un om destul de cumsecade, spunea unul dintre frați, haide să cădem la înțelegere, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
limba lăbărțată și gelatinoasă chipul lui, mare, parcă mai dilatat decât în realitate, conturat clar, ca-ntr-un tablou de Goya. Se simțea ca o pânză groasă și unduitoare, care se ridica lent, plutind deasupra corpului nemișcat, răstignit pe pământul lustruit al drumului. Mai întâi l-a cuprins o jale imensă. Pampu zăcea mort, iar Zogru se simțea vinovat și incapabil să-și repare vina. Era fratele lui, era leagănul din care văzuse lumea, iar el - ucigașul care îi supsese vlaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
În primăvară, îi apăruse un volum, subvenționat de Ministerul Culturii, evident, cu ajutorul lui Andrei Ionescu. Îi plăcea din când în când să stea cu ea. Era deschisă, prietenoasă și incapabilă de legături trainice. Flori stătea cu picioarele întinse, cu bocancii lustruiți, ieșiți de sub rochia lungă, și îl privea întrebător. Știa că Andrei voia să-i spună ceva și așa și era. - Hai, vrei să te duc undeva cu mașina? Bineînțeles că voia, știa că e doar un pretext, era evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acasă în dimineața aceea, dar nu avea chef să iasă tocmai atunci. Stătea în sufragerie, la masa lui de stejar, pe care i-o adusese taică-său de la Ministerul Culturii. Îi plăcea să stea cu coatele pe masa grea și lustruită, care îi dădea un sentiment de siguranță și de autoritate. Fuma și scria din când în când povești scurte, care îi treceau prin minte ca niște avioane, cu mare viteză. Scrisese povestea lui Carol, se gândise la povestea lui Dănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dintr-odată. Buzele nu-i erau atinse, dar restul feței era rupt și plin de cicatrici. Nasul îi fusese spart și sfâșiat, obrajii îi erau căzuți și marcați de tăieturi adânci, iar orbitele ochilor îi erau albe ca niște pietre lustruite. Părea imposibil ca cineva să supraviețuiască unei asemenea distrugeri. - Plecasem din Tyr cu o sticlă de vopsea purpurie pentru ea, pentru Bunica. Era la răsărit și cerul ar fi făcut de rușine toate corturile de la Mamre. Mă uitam în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pieptu-i era înțesat de decorații, m-am uitat în dreptul inimii și mi s-a părut că, printre decorații, stofa e îmbibată în sânge, dar știam că-i doar o închipuire, că văd doar cum catifeaua purpurie se reflectă în metalul lustruit al decorațiilor, și mirosul de sânge închegat e o închipuire, atunci mi-a venit cumva în minte că asta nu poate fi adevărat, toate astea nu pot fi adevărate, îmi imaginez doar că l-au adus pe tata, îmi imaginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
buzunar șperaclul pe care-l „luase cu Împrumut“ de la recepție și se Îndreptă spe camera lui Lucas. După ce făcu ochii roată prin Încăpere, deschise dulapul și zîmbi compătimitor la vederea șirului perfect aliniat de pantofi de oraș, identici, luxoși, bine lustruiți, impecabil rînduiți, cu excepția unei perechi complet distruse de apă și de noroi. Continuîndu-și scotoceala tăcută, nimeri peste o valijoară pe care o deschise fără să șovăie. Conținea dosare pe care Marie le ridică cu grijă ca să le citească titlurile. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
am ce-a apucat-o pe femeia asta să-mi spună despre problemele ei gospodărești, dar pare să aștepte un răspuns de la mine. — E o masă foarte frumoasă, zic într-un final, arătând spre o servantă din mahon. — Va trebui lustruită. Mijește ochii la mine. În mod regulat. Să știi că e genul de lucruri la care sunt foarte atentă. — Sigur. Încuviințez iar din cap, amuzată. — Să intrăm aici. Mă conduce printr-o altă încăpere uriașă și spațioasă într-o seră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce se auzea era țârâitul greierilor. Abia dacă mă mai recunosc. Sunt bronzată de la cât stau la soare în pauza de prânz. La vârfuri, am părul auriu. Am obrajii plini și îmbujorați. La brațe încep să fac mușchi de la atâta lustruit și frământat și cărat cratițe grele. Vara își intră în drepturi și fiecare zi e mai fierbinte decât precedenta. În fiecare dimineață, înainte de micul dejun, Nathaniel mă conduce înapoi la casa familiei Geiger, traversând satul - și chiar și la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Jane țipă: — Uite ! O, Doamne ! El e ! Pe stradă cotește, cu un tors egal, maiestuos, o limuzină care oprește exact În fața ușilor de sticlă de la intrare. Nu-nțeleg deloc ce e cu mașinile astea. SÎnt atît de strălucitoare și de lustruite, de parcă ar fi făcute din cu totul alte metale decît mașinile obișnuite. Ușile liftului din celălalt capăt al holului se deschid cu precizie elvețiană și din el iese Graham Hillingdon, șeful cel mare, plus directorul general și Încă alte șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
De fapt, doamna profesoară a insistat... Da, știu, m-a sunat și ea chiar după ce am vorbit cu dumneavoastră. Vai, dar nu-i nevoie să vă descălțați! Prea târziu. În trenci și ciorapi găuriți, astronomul alunecă deja pe parchetul proaspăt lustruit. Buf! face trenul posterior când ia contact cu podeaua. Zdrang! face tabloul care zboară cât colo. Gazda izbucnește fără să vrea în hohote de râs. ─ Cu ce să vă servesc? zice ea într-un sfârșit, rușinată. Vreți o vișinată? După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Într-adevăr au fost uimiți - și doamna director, și Magda, și ceilalți. Parcă noaptea trecută nu arăta așa frumos. Era mai ceva ca în desenele animate, unde curățenia e sugerată prin sclipirile obiectelor. Scaunele ridicate pe mese aveau vârfurile picioarelor lustruite, ficușii se legănau unduitor, bucătăria era imaculată. Am simțat deodată că toată încrâncenarea pe care o acumulasem în mine de atâta timp se topește și piere. Am fost așa mulțumit, că am uitat să-l raportez pe Răzvan. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în Spitalfields, la primul etaj al unei căsuțe georgiene drăguțe. Se vedea că fusese restaurată cu drag; nu știam dacă era o restaurare fidelă sau nu, dar îmi plăcea. Pereți de un galben pal, pe care atârnau gravuri alb-negru, podele lustruite și mobilă delicată, din lemn, care era mult mai confortabilă decât părea. Pe două măsuțe se afla o colecție bine gândită de objets d’art: prespapier-uri din sticlă, imitație Lalique, fotografii înrămate și sfeșnice de argint. M-am ghemuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cere toată mâna. N-avea nici un rost să-mi alint bruta. *** Restaurantul preferat al lui Hugo se dovedi a fi chestie foarte elegantă în centrul Clerkenwell, pe colțul unei clădiri în care se afla o bancă, cu podele din lemn, lustruite, mese din sticlă opacă și scaune negre tapisate care aveau, din câte îmi dădeam seama, spătare aerodinamice. Un tânăr îmbrăcat într-o haină Nehru 1 neagră și care stătea în spatele unei tejghele înalte de lemn, curbate și libere, ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lor de nuntă, În care Brunetti putea vedea frumusețea demult apusă a femeii; bastonul soțului ei proptit Într-un colț, cu mânerul de fildeș scânteind chiar și-n lumina aceea difuză; lupara lui, cu țevile ei scurte și mortale păstrate lustruite și unse, la mai mult de zece ani după moartea lui, de parcă nici moartea nu-l eliberase de nevoia de-a fi la Înălțimea clișeului bărbatului sicilian, mereu pregătit să apere cu pușca orice ofensă adusă onoarei sau familiei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]