3,421 matches
-
a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă datoria În gospodărie, a adunat cele șase oi ale familiei și le-a scos la păscut pe deal. Iarba, fiind rară la vremea aceea, le-a mînat dintr-un loc Într-altul În căutarea firelor răzlețe. În perindarea asta, a ajuns lîngă o grămadă de pietre. Se găseau mai multe asemenea movile Înșirate În linie dreaptă Încă din timpul războiului, cînd nemții plănuiseră să construiască o cale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
așa, o putere a făcut zdup! cu ea Într-un șanț cu apă și ia-o pe strigă de unde nu-i! Nu o văzuse Floare nici pînă În acea clipă, o bănuise doar că-i dedesubt și știuse că de mînat cu atîta iuțeală numai dracul o mînă. A ieșit Îndată din șanț, necăjită mai mult pentru tutunul umezit decît pentru haine. S-a frecat la ochi și a Înțeles că se găsea taman la marginea satului căutat. Apropiindu-se de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
retrimise de părinți, numai prin ei puteau să țină legătura. Mai căpătă un plic după aprinderea războiului. Pomean se arăta tare necăjit, temător de viitor și cu Încrederea În soartă mult slă bită. Nu-și dădea seama Încotro Îl va mîna focul. Nădăjduia, ca toți ceilalți, că-i vor frînge iute pe sîrbi și pe muscali și că nenorocirea nu va ține mult. În Încheierea fiecărei scrisori, pînă și-n cea de război, spunea că are să vină și el din nou
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ceaușescu. Nici pe predecesorul lui nu l-am văzut, cu toate că În martie ’65, cînd tocmai sosisem de departe acasă, Într-o vacanță școlară, mama m-a săltat și m-a dus Într-o sală publică, aproape un templu. Mulți erau mînați Într acolo, se tăcea. Înghesuiți erau, se suspina. Golul dimprejur Îl domina din față și mai dinspre plafon un cub puternic. Lumina abia-mi mai pîlpîia la doi centimetri În preajma nasului, dar senzația de cub atotstăpînitor n-am s-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
voi Mă va preda. și supărându-se foarte tare, au început să-i zică fiecare: Oare nu sunt eu, Doamne? șsensul exact: Sper că nu sunt eu, Doamne - n.n.ț El, răspunzând, a spus: Cine a întins (embapsas) împreună cu Mine mâna în blid, acela mă va preda. Fiul Omului se duce precum este scris despre El, vai însă de omul acela prin care Fiul Omului este predat. Era mai bine dacă omul acela nu s-ar fi născut. Răspunzând, Iuda, cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Lui se putea „desăvârși”, îndurând suferința și calvarul nu doar al torturilor fizice, dar și pe acela provocat de trădarea de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
încăpătoare, iar cealaltă strâmtă și înghesuită; fiecare are câte o poartă croită după aceleași dimensiuni. Dincolo de porți, pe un tron de aur, stă un uriaș „înspăimântător la chip, asemeni unui tiran”. Este „primul creat” (protoplastos) dintre oameni, Adam. Când sufletele mânate de către îngeri se bulucesc grămadă pe poarta largă, Adam începe să plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numărul de oameni care le trebuia, ne au luat În primire mai mulți soldați cu automatele În mâini. ― Harașo. Nu, paidiom! - l-am auzit pe unul, care părea a fi șeful. Și a luat-o Înainte. Am pornit În urma lui, mânați de cei cu automatele. Eram vreo treizeci de prizonieri. Și, mergi, băiete, prin omătul până la genunchi! După o jumătate de zi, am ajuns la niște barăci. Se vedea că erau proaspăt făcute pentru „tăietorii de pădure”. Din hogeaguri ieșeau vălătuci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
aducea buștenii. Undeva, lângă o garnitură de alt timp. Celor de față li se părea că ei Înșiși participă la acele tren, era tras tractorul cu platformele lui... Inima Îmi bătea gata să-mi iasă din piept. „O să reușesc să mân tractorul sauuu?” Din valul de gânduri m-a scos un rus, ieșit În Întâmpinarea noastră.. ― Idi siuda - m-a luat el În primire. Am mers cu el la tractor. Acolo mi-a dat În primire cheile, o traistă cu scule
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
șosea drept înainte, așa cum îl povățuise badea Petre. 5 Deodată Culae se opri și se frecă la ochi, părându-i-se că are din nou vedenii. Pe drum, drept în fața lui, din ceața dimineții, apăruse o căruță pe care o mâna tatăl său. Dar de data aceasta vedenia nu mai vru să dispară. Chiar tatăl său era în acea căruță care o pornise la drum în zori de zi, iar lângă el, cu un cojoc în spinare și cu o căciulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din belșug tot ținutul de la început de decembrie și până către finele lui martie. Totul părea zăvorât la păstrare ca într-o nesfârșită cămară: pământul, arbuștii, luncile, casele mai tupilate se ascundeau sub mantia pufoasă pentru îndelungata hibernare. Vânturile cumplite mânau nouri de zăpadă zile și nopți de-a rândul și le nămețeau în dune nesfârșite prin toate văile, pe toate drumurile, chiar și pe șoseaua crăiască Cernăuți-Suceava. Gerurile năprasnice crăpau fagii și stejarii în pădure și oul corbului în cuibul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
locuri nu se mai auzea nici țipenie de om. Numai corbii croncănind și vulturii dădeau târcoale plaiurilor de altădată pline de viață. Tu Mălină! Tu să știi că trebușoara cu Balaurul nu-i lucru de șagă! Anunță băieții să-mi mâne de la saivanul de pe Măgura doi huțuli de trei ani cu tot cu tarnițe și căpestre, iar tu pregătește-mi toporișca și vreo zece cocoșei galbănuți că mă duc fuga-mare la moș Cuveică de la Negrileasa ca să ne scape de urgie. Și dacă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
sunt doar câteva dintre atuurile politicianului de succes contemporan. Oricum, ca să fi răzbit în viață până acum, ori să te menții astăzi la un anumit nivel aveai nevoie de răbdarea, tenacitatea, hărnicia, înțelepciunea și norocul Berecheților ăstora, pupa-le-aș mâna și sufletele curate! Rău îmi pare de toate, dar pentru bolmojeala din învățământ nu-i pot ierta și pace! Doar de câteva lucruri avea dăscălimea nevoie: un cadru legislativ simplu, coerent și stabil, o retribuire decentă pe criterii de calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
viteză stropeau nepăsătoare, trecând prin bălți. Unii oameni aveau să te lovească, nesimțiți, și, aveau să treacă mai departe, înjurând. Îndrăgostiți, inși uniți de fapt de viață, aveau să-și zâmbească nefolositor, deznădăjduit. Tineri în gașcă aveau să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cultivați, inteligenți și pentru a avea un trai comod, modern ce ne oferă timp suficient pentru odihnă, plăceri, și, cel mai important, perfecționare. Avem la dispoziție o întreagă diversitate umană(și materială ) care, în loc să se bucure de ea însăși încearcă, mânată de o frustrare pe care nu mi-o explic (țiganii care dau în cap altora , dar au pretenția de a fi respectați, când e alegerea oricui dacă ignoră cultura sau o adoptă) să schimbe lumea, fiecare în felul său. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tocmai de aceea pline de confort. Timpurile se îmbină, totul e aproape, dar există și puterea de a continua drumul pe care te poartă viața, regulile, interpretările, răspunsurile. Și lumea te mai întreabă de ce zboară păsările, și ce anume le mână! Tu ai răspunsul. Trebuie să știi să privești. Și că veni vorba, eu am un soț, pe undeva, și verigheta, care simbolizează împlinirea, perfecțiunea. Ia stai! Un cerc, adică toată viața la același nivel de împlinire, sau ajungi să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
aminteam atunci de cît de genial e Caragiale cu "O scrisoare pierdută" și "Vizită" și de ce bine era pe vremea lui. Îmi amintesc de unchii și de nașii mei. Cât despre viitor, vreau nemurirea, prin ea atingând fericirea, spre ea mânându-mă foamea și după aceea voi trăi în plăceri nobile. · Zic, suflă un "nu" încet, iar eu mă las purtată de pasiunea mea și îl sărut. Și el vrea mai mult, mi-e foame de el. Îmi cere mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
al genului (White Zombie, de Victor Halperin, cu Bela Lugosi). Leslie Halliwell, în Morții care se mișcă, observă cu justețe că "problema legată de zombie a fost că aceștia aveau prea puțină personalitate și că se clătinau încolo și încoace, mânați de alți oameni". Viziunea terifiantă a lui Romero alterează însă complet peisajul, impunând, o dată pentru totdeauna, ideea mortului viu ca Doppelgänger antropic, acesta continuând să "funcționeze" la un nivel pur instinctual (mânat de porniri primare, precum dorința de a mânca
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
personalitate și că se clătinau încolo și încoace, mânați de alți oameni". Viziunea terifiantă a lui Romero alterează însă complet peisajul, impunând, o dată pentru totdeauna, ideea mortului viu ca Doppelgänger antropic, acesta continuând să "funcționeze" la un nivel pur instinctual (mânat de porniri primare, precum dorința de a mânca) și menținând chiar idiosincrasiile persoanei în viață. Pe scurt, regizorul american acreditează și impune perspectiva potrivit căreia morții care se întorc din mormânt suntem noi înșine, caricaturi hilare dominate de instincte obscure
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
esenței ei absolute. Nu, nu se îndrăgostesc, îl adoră, îl urmează fără suflu, așa cum urmezi un stăpân celest în templul său. Genji poate avea, deci, orice femeie își dorește, și le și are, pe toate care îi ies în cale, mânat de înfrigurarea celui posedat de frumos. Pentru că Genji celebrează, în fiecare femeie este și vulgar să spui "cucerită" în acest caz acea aletheia heideggeriană, momentul în care adevărul vine în neascundere, adevărul care nu poate fi, pentru un japonez, decât
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o facă: se știe perfect protejat, iar aceasta nu prin vigilența ieșită din comun a unei poliții orwelliene (dimpotrivă, poliția japoneză este aproape inexistentă). Protejat prin certitudinea, cimentată de secole, că face parte dintr-o societate în care fiecare este mânat de aceleași valori etice ale sacrificiului pentru binele comun și ale efortului, de multe ori inuman, pentru ca binele comun, și nu binele individual, să triumfe. "Și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
cine sunt? răspunse crăiasa cu regret în glasu-i iritat, văzând că bătrânul crai nu se comportă cu ea după rang. -N-am uitat, doar mi-am făcut datoria de gazdă, zise craiul, după care a început să fluiere de ziceai că mână oile la strungă. Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
îndemnul: -La luptă, Urieșii mei! -Uran! Uran! Uran! Izbândă Uran! Au strigat într-un glas luptătorii urieși. Au mai urmat doar câteva minute și primii barbari și-au găsit sfârșitul în țepușele montate pentru buna primire. Acei mai vicleni au mânat caii în așa fel că au scăpat de țepușe, înaintând mai departe victorioși. La cinci metri de gard, aria de paie îmbibată cu mult seu lichid a izbucnit în flăcări în momentul când primii călăreți barbari au călcat zona. Astfel
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în acest canal n-au mai putut ieși la suprafață, au murit arși, sumara lor îmbrăcăminte de pe ei a luat foc, fiind îmbibată cu seu din primul canal. Unii au reușit să scape și din acest loc continuând să-și mâne caii în disperare spre locul mult dorit plin cu grâne și animale. Așa au ajuns la al treilea canal plin cu urină fierbinte. Din cauza usturimii pe care o producea urina, urlau animalic și din nou s-a produs busculadă. Urii
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
din partea mea să neg că Îi așteptam apariția, care avea loc pe strada Toledo cam la aceeași oră, de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul nu stătea pe capră, mânând cele două catârce, ci călare pe una din ele, cum se obișnuia la acest tip de vehicul. Careta avea un aspect solid, dar discret, tipic proprietarilor care se bucurau de o bună poziție socială, dar nu aveau dreptul, ori dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]