5,997 matches
-
să-i facă un serviciu pentru că îl roagă, apoi zîmbi, dezvelindu-și larg dinții, urechile clăpăuge se înroșiseră pe dată, "ah, dar nu-i nici o problemă, eu n-am nici un complex, excelență, eu nu sînt aviator!" Și îl prinse de mînecă trăgîndu-l ușor, ca pe un copilaș, pînă în mijlocul grupului, Balbo tocmai arăta cum se execută un atac lateral de jos în sus, buzele pline se rotunjiseră, imitînd zgomotul motorului în forță "vuuuu" și brusc se opri, privind amabil-cercetător către noii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Stavri, "un om cu relații formidabile care poate pune pe roate tot comerțul local". Băieții de prăvălie începură să mărșăluiască prin praful gros de pe Strada Mare, îmbrăcați într-un fel de cămașă caraghioasă, de culoare neagră, cu umeri căzuți și mâneci bufante, semănînd cu un soi de paji medievali, le lipsea doar spada scurta, legată la brîu, așa cum văzuse el într-o carte franțuzească sau italienească plină cu desene porcoase, adusă de Iacobovici pe ascuns. Erau poveștile Decameronului, mai mult ilustrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici cap, nici coadă, însă și-a dat seama din tonul ei că avea un schepsis. A ridicat din sprîncene cumva nedumerit, mai mult pentru a cîștiga timp, maiorul Stavri, care purta și el cămașa neagră cu umeri căzuți și mîneci bufante, zîmbi-rînji, arătîndu-și dinții negri-galbeni, totuși îi avea pe toți, ceva rar la un ins atît de rotunjor, "da, domnule Popianu, avem destulă energie pentru a instaura și nu pentru a tulbura ordinea publică, acesta este sensul corect al acțiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zile“. „Eu nu sunt apostol“, zicea Simon, “Îs ca și voi. Ei vă pun mâna pe creștet ca să vă insufle Sfântul Duh; eu vă Întind mâna ca să vă scot din colb“. Și aici Își ridica mâinile În sus, iar din mânecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mâinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mântuirea veșnică, eu vă dăruiesc cunoașterea și pustiul. Cine voiește, să mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Întâmplător. Nemulțumit - ca de altfel de orice lucru - de felul În care un ofițer pensionar, zugrav amator, i‑a văruit baia (cântând tot timpul Kozarčanka și bătând tactul cu mâna, care ajunsese numai pete de culoare, tata și‑a suflecat mânecile și s‑a pus pe treabă. Cum n‑a reușit să le Înlăture de pe pereți, și‑a zis că e mai bine să le acopere cu un strat gros de vopsea, urmărind conturul lăsat de igrasie. Așa apăru În baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de ofițerul care lăsase pentru o clipă cartea, ținând degetul arătător Între pagini. (Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pauza așternută ordonanța va scutura cu mâna foaia de cort. Domnul X simți cum zăpada Îi alunecă În mâneca mantalei. Brusc se va dezmetici din mahmureală. Scena i se părea atât de Îndepărtată, de parcă s‑ar fi petrecut În vremuri imemoriale: stând lângă foc, undeva, Într‑o vâlcea carpatină, soldații se adunaseră În jurul ofițerului care le citea despre perfida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor cu microunde. La fiecare treaptă valiza răpăie tare ca un foc de mitralieră îndepărtat, și domnișoara Hapciu își ridică privirea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vieții noastre. O capodoperă care să ne scoată din sclavia față de un soț sau de un părinte sau de o corporație. Care să ne câștige libertatea. Călătorim cu toții pe străzile pustii, în întuneric. Domnișoara Hapciu pescuiește un șervețel umed din mâneca bluzei și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta bagajului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Călătorim cu toții pe străzile pustii, în întuneric. Domnișoara Hapciu pescuiește un șervețel umed din mâneca bluzei și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta bagajului din buzunarul jachetei, rămășița valizei abandonate. A vieții ei abandonate. Și, învârtind-o fără încetare în mână, tot uitându-se la ea, Tovarășa Lătrău spune: — Din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și încerca să descuie închizătoarea cu un cuțit de pictură împrumutat de la Ducele Vandalilor. Am mâncat biban dungat de mare în timp ce domnișoara Hapciu înghițea pilule din borcanele zuruitoare din valiza ei. În timp ce tușea în pumn, și-și ștergea nasul cu mâneca puloverului. Mâncăm Tetrazzini de curcan în timp ce Lady Zdreanță își învârte în joacă inelul cu diamant pe deget. Întorcându-i arcul de platină în afară, vorbește cu diamantul mare care pare a-i sta cuibărit în palmă. — Packer? spune ea. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
revarsă dintr-o limuzină, tipi zvelți având căști cu microfon între ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește putrezit, atingând-o de mânecile hainelor de piele și blană. Bodyguarzi în costume de culoare închisă. Asistente personale în haine negre făcute la comandă. Cei din anturaj se strâng unii în alții, ferindu-se, bombănesc dezgustați și-și duc mânuțele manichiurate la nas și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Spune: Eu sunt aia care nu mănâncă pentru doi... Fișa postului Un poem despre Directoarea Tăgadă — Un ofițer de poliție, spune Directoarea Tăgadă, trebuie să-l protejeze până și pe un satanist. N-are de ales. Directoarea Tăgadă pe scenă, mânecile de tweed ale jachetei îi dispar la spate, unde mâinile ei ascunse se ating, în postura din fața unui pluton de execuție. Părul ei grizonat e tuns scurt dinadins ca să pară țepos. Pe scenă, în loc de lumina unui reflector, o secvență de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o singură privire înspre Cora, cu freza ei dată cu șprei, cu perlele, ciorapii de nailon până la genunchi și costumele ei cu pantaloni, și nici o nevastă n-o să dea vina pe ea. Cora, cu șervețele vechi de hârtie dosite în mânecile cardiganului. Cora, având pe birou o farfurie cu bomboane decorative de zahăr ars în formă de fundițe. Cu bucăți din benzile desenate Family Circus prinse de panoul ei de plută. Și totuși, nimeni nu zice că n-ar fi atrăgătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de patinaj artistic, din stofă de lână neagră, cu două rânduri de nasturi de alamă în față. Parcă-i o majoretă neagră de catifea, cu nasul ei despicat, ținut laolaltă de cojile de un roșu închis. Își vâră mâinile prin mânecile lungi, apoi îi spune Sfântului Fără-Mațe — Mă închei? Flutură ce-a mai rămas din mâinile ei și zice: N-am degetele de care-aș avea nevoie. Degetele ei sunt doar cioturi la încheituri. I-au rămas doar arătătoarele, ca să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se „condensează”, spune Pețitorul. Formând un strat de metal în interiorul sticlei, transformând exteriorul într-o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile erau așa: Tovarășa Lătrău se privește într-o piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă din unghiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba pe-afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns picioarele scaunelor, marginile tăbliilor de marmură cu vinișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-l bată. Luana strângea din pumni la fiecare lovitură și aduna în suflet revoltă. Într-o zi nu mai rezistă. De dimineață, femeia se enervase teribil. Într-un moment anume, fără un motiv deosebit, îl înhăță pe Vându de-o mânecă și-l târî în fața clasei. Acolo, lipsită de jenă, îi dădu pantalonii jos și cu bățul îl lovi peste fundul gol până când băiatului i se înmuiară genunchii. Luana țâșni în picioare și strigă: Nu-l mai bateți! Realizând că sărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe cap un chipiu de o formă neidentificată iar în picioare purta o pereche de cizme supraelastice, ultimul răcnet în modă, care, se vedea de la o poștă, îi erau mari. "Iubita" lui se încătușase într-un paltonaș de bogdaproste, cu mâneci trei sferturi, îngrozitor de roșu. Totuși, era încălțată cu ghete noi, moderne și pe-o ureche îi ședea o pălăriuță șmecheră, din cele mai cochete. Avea o privire atât de pierdută, încât băiatului aproape că i se făcu milă. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
începură să scoată niște urlete haotice iar părinții se grăbiră să dea drumul la o serie de aplauze frenetice, menite să stopeze, cât mai curând, nenorocirea. Moment ratat și copiii o știau. Nu-i nimic. Mai aveau câțiva ași în mânecă. Urmă un cântec interpretat de Luana, cu acompaniamentul Emei la vioară. Un număr reușit, pentru că cele două fete se completau de minune. Vocea Luanei înduplecă inima Vandei care strigă, înduioșată: "Foarte frumos. Bravo, Luana! Bravo, Ema!" Poeziile interpretate făcură aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care-și învârte cu sârg bastonul, gata să-i pocnească pe ceilalți. Toți cântă fals dar asta nu mai are nici o importanță, atât sunt de frumoși, de reali, de fermecători. Pantalonii negri sunt prinși cu bretele. Hainele de la costum au mânecile întoarse de câteva ori. În picioare, câte o pereche de șosete cu vârfurile întoarse, în care se sufocă, înghesuite, ghemotoace de hârtie. Dan rămâne în mijlocul "scenei" strâmbându-se, în timp ce fetele vin spre el cu pălăriile în mână. Scot din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
stațiune montană primise votul unanim al participanților. Tot la insistențele Marei a fost și doamna Escu prezentă. Se purta mini și Luana îmbrăcase o rochiță de firmă, din mătase subțire, două palme deasupra genunchiului, cu volane lungi, în triunghi, la mâneci. Își prinsese părul într-un coc rebel și încălțase o pereche de cizmulițe fine, aduse de Ștefan din Ungaria. Iuliana o admiră cu sinceritate: Ești cea mai frumoasă femeie de aici! Și cea mai singură, ripostă Luana cu amărăciune. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
el se întrista deodată și ea se chinuia zadarnic să-l facă să vorbească despre gândurile ce-i provocau această stare. Nu-i înțelegea pe oamenii incapabili să-și deschidă sufletul. Se apropia de el și-l scutura iritată de mânecă, strigându-i: "Privește, sunt tot eu. Femeia alături de care tocmai ți-ai dezvelit adâncurile tăinuite ale trupului". Radu se ridica nervos, se repezea spre ușă și pleca fără un cuvânt. Obosită de războiul de la muncă, Luana nu se simțea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
amețeala de o așa aglomerație de directori. Pe unii dintre ei îi găsi, după cum era de așteptat, în spatele birourilor mari, cufundați în scaune înalte, îmbrăcați la costum și cravată. Pe alții, însă, îi surprinse aplecați asupra planșetelor de lucru, cu mânecile suflecate și cămășile descheiate, împreună cu o întreagă echipă de oameni în jurul lor. Luana se declară plăcut impresionată de reacția pozitivă a tuturor. Venea zilnic cu cel puțin o jumătate de oră mai devreme iar dacă, la început, considerase responsabilitățile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
odată cu asta Adam a rămas din nou singur. Ascuns În umbra deasă a tufișurilor, iată ce a văzut. Soldații săriseră din camion pe pământul nisipos. S-au scuturat de praf, și-au Îndreptat pantalonii suflecați, și-au potrivit cămă șile. Mânecile rulate până deasupra coatelor le scoteau la iveală brațele slabe, firave, și erau strânși În centuri atât de late, Încât li se Întin deau până peste piept. Râdeau, glumeau și se prefăceau că dau cu piciorul unii Într alții. Erau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]