4,645 matches
-
dezlegat cureaua. Ilie a zburat în cer și nu s-a mai întors. Nu, am greșit, tu parcă ești scaunul pe care a stat Ilie înainte să-i crească aripi. Semnele copilăriei amprentele lui Dumnezeu: fiecare atingere rană deschisă, fiecare mângâiere hartă. Poate durerea va trece hotarul și se va împrăștia printre rădăcini de brusture, prin burți sterpe de stele; poate se va cuibări în alte semne; poate nu va trece. În toate există un început și toate se sfârșesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este o stare intermediară între viață și moarte, așa cum bătrânețea este o trecere. Prin iarbă, frunzele mor îmbrățișate două cât două; dragostea frunzelor brumă se cheamă, sublimă dragoste. La început coboară domol, ca o adiere argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca o epidemie, se întâmplă dacă privești cerul în ochi. Copacii niciodată nu privesc în pământ. Dragostea frunzelor începe la tulpina pomului. Pe ram, nu am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
el se număra, ea se număra. În stânga viață, în dreapta viață, la mijloc o cusătură cu un fir de lumină. Între ei, iubirea, aer respirat direct de pe buze, mai aproape, tot mai aproape, pașii se atingeau, se suprapuneau, o singură plutire: Mângâierea este înaintea atingerii, înaintea atingerii ce este oare? Cum se numește lumina ce topește doi munți într-un ocean de lavă și cum se numește lava ce se întrupă într-un munte de lumină? S-au oprit la mijlocul întunericului, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-un ghem de rugăciune neîncepută. Trupul, precum o lumânare din ceară curată îndoită o dată și încă o dată. Un fel de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Pacea ca de sticlă pisată se împrăștia în biserică. Lumina candelei, o mângâiere pe fețele sfinților, pendulul cea-sului de lângă scaunul judecății bătea repetat ora două. Petru, nedumerit, privea timpul încremenit între roțile Carului Mare. 61. Genia, mai multe incertitudini sunt în viață decât în moarte. Incertitudinea este precum o pecingine peste fereastră. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile scoicilor! Până și focul Da, doamne! focul, ce l-am pus în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tot. O reaprinde atingerea metalului cald. E vară. Înseamnă că și uriașa dalie galbenă e la locul ei, uitîndu-se la mine de pe tulpina ei scundă. O ating, iar auriul ei Îmi arde privirea lăuntrică. E și mai strălucitoare acum, după mîngîiere. A doua zi, mă strecor din nou pe poteci. Stropitoarea verde Îmi face cu ochiul. Întind mîna, dar nu mai e la locul știut. Merg mai departe și genunchiul drept se lovește de un obiect metalic, gol și răsunător cînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la țărmul mării și a văzut că un coș împletit a fost azvârlit de valurile mării. S-a dus înainte ca să-l deschidă și, văzând acolo un copil plăcut la înfățișare (puerum elegantis formae), suspinând, zice: „Oh, dacă aș avea mângâierea unui asemenea vlăstar, ca să nu-mi las regatul fără urmaș!” Atunci a dat poruncă să fie crescut pruncul pe ascuns și s-a prefăcut însărcinată. La sfârșit, a mințit că a născut un fiu, iar vestea extraordinară se răspândește în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe jumătate plină. Din tainicul dialog care se desfășoară dincolo de poartă, zăvorâtă la loc, nu se aude decât... un tunet puternic. Apoi arhanghelul revine, de data aceasta aducând răsplată pentru cei merituoși: ulei tămăduitor. Iar pentru îngerii „greviști”, cuvânt de mângâiere și încurajare: păcătoșii fi-vor pedepsiți cu război, invazie de lăcuste și omizi, cu grindină și trăsnete. Cu acest discurs amenințător se încheie viziunea. Mihail reintră în al cincilea cer, iar Baruh este depus de către înger pe malul fluviului Gel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spun că-mi place. I-aș fi răspuns, dar mi-am zis că nu se face să vorbesc cu străinii oricum ei nu-mi cunoșteau glasul și nu cumva să-i sperii. Nu de alta, dar era așa de blândă mângâierea aceea, că am adormit la loc ; n-a fost decât pentru o clipă, dar am visat... visul meu dintotdeauna : că mă născusem mânz și că stăpânii se minunau cât de frumos sunt... și spuneau că pe mine oricine o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta, nu era o poveste. Ba chiar deloc. Aproape că era ca la școală, uite că ne pune întrebări. Și glasul lui, de obicei blând, acum... nu, nici vorbă ! Nu se putea să fie așa ! Era glasul lui... ca o mângâiere. M-am uitat repede la zarzărul de alături, să văd dacă nu cumva a înflorit, că doar glasul lui părea că ne mângâie și pe noi, și copacii, și iarba fragedă pe care stăteam, și bisericuța noastră, și casele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de alături, să văd dacă nu cumva a înflorit, că doar glasul lui părea că ne mângâie și pe noi, și copacii, și iarba fragedă pe care stăteam, și bisericuța noastră, și casele din vale și... mergea așa, ca o mângâiere înmiresmată, hăt-departe. Cine știe, poate că așa vine primăvara, la glasul Cuiva care mângâie... Deodată, se făcu tăcere. Se uită la mine cu ochii cerului știam că nu vede, dar, cumva, vedea tot ce se putea vedea. Așa că întrebarea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu noaptea și sfâșierea, și durerea, și liniștea, și mângâierea, și disperarea, și lacrimile, și furtuna cea mai cumplită, și seninul cel mai adânc, și tot ce știam eu că există în inima lor ei, da, oamenii îi spun iubire. Apoi L-am văzut. Semăna cu steaua aceea de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din marea de lacrimi, din lăuntrul tău, în lumina Lui... Nici tu, nici eu n-am pierdut nimic. Numai că trebuie să ne prăbușim în lăuntrul nostru pentru ca în noaptea noastră să vedem lumina... și s-o recunoaștem și nici o mângâiere, nici măcar a mamei noastre, nici un surâs, nici o prezență și nici un dar și nimic din ceea ce știm și facem și atingem nu e ca lumina aceea... Noaptea mea e uitarea, noaptea ta sunt lacrimile, fiecare avem noaptea noastră... dar amândouă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bucată de vreme. Strădania profesorului părea că dă roade. Gruia devenea din ce În ce mai Încrezător În forțele sale. ― Și acum, să urmăm zicerea care spune: călătorului Îi șade bine cu drumul... Seara de toamnă târzie, cu răcoare plăcută, a venit ca o mângâiere de mamă pe fruntea arsă de griji a lui Gruia. Involuntar, a dus mâna, ca În copilărie, când căuta mâna mamei așezată pe fruntea dogorită de „fierbințeală”... Gândul la acele momente au smuls - pentru o clipă - ghimpii temerilor... Mergeau tăcuți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
deja pielea care devine din ce în ce mai fină pe măsură ce locul cald al feminității, care se crede alterată de ani și suferințe, se apropie. Un gând nechemat trece prin mintea Dorei : " Dacă nu ar fi întuneric, oare degetele de pianist ar mai continua mângâierile după ce ochii ar vedea rețeaua de cute și întinderile de piele marcate de vârstă ?" Nu fi stupidă, Dora ! Ce importanță are pielea, sau cutele, petele, ridurile ? Aceasta este clipa ce ne-a fost destinată și nu trebuie să o ratezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sau cutele, petele, ridurile ? Aceasta este clipa ce ne-a fost destinată și nu trebuie să o ratezi, are dreptate Dragoș", îi răspunde o necunoscută voce din interiorul ei. Ieșite de sub control, degetele ei devin și ele febrile coborând în mângâieri din ce în ce mai tandre de la fruntea năpădită de o chică de păr rebel, la obrajii înfierbântați, la barba deasă, încărcată de senzualitate, oprindu-se un lung răstimp pe conturul buzelor care le absorb și sug cu sațietate. Le eliberează cu greu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
amândoi din gustul despărțirii, al fricii, al foamei, al morții. Minodora continua să doarmă. Simion s-a apropiat cu sfială de ea și i-a mângâiat cu un deget un picior ieșit de sub învelitoare. În acest gest am recunoscut toate mângâierile gingașe cu care mă copleșise altădată. Nu a îndrăznit să mă privească și a murmurat : "Dora !" și apoi, parcă rușinat : "Mino-dora !" Am înțeles că în fetița adormită te regăsise mai întâi pe tine, pe tine Dora, primul lui copil, copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
te-am așteptat pe tine ? Dacă vrei, uite o să continui. Asta a fost unul din episoadele dramatice, poate cel mai dramatic pentru că era la începutul unui lung șir de orori inimaginabile. După un alt lung răstimp m-a trezit o mângâiere umedă și caldă pe obraz. Alături de Minodora, care mă veghea la căpătâi, era un câine, un câine enorm care era mare cât un vițel, te rog să mă crezi că la fel de mare ca un vițel. Eram stupefiată de această mărime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fetița ta, Dora... Nu vrei sau nu poți să îi răspunzi ?" O urmă de abur ușor albăstriu se fofilează în dreapta Teodorei. Un parfum delicat de lăcrămioare plutește în aer. Măsuța se înclină ușor în fața Dorei care simte în stânga ei o mângâiere abia perceptibilă. Ea recunoaște în această atingere mângâierea mamei și percepe gândul ei: "Mi-e dor de tine... mi-e dor de tine... Te aștept..." Și apoi nimic. Aburul albăstriu s-a disipat cu discreția cu care venise, dar parfumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să îi răspunzi ?" O urmă de abur ușor albăstriu se fofilează în dreapta Teodorei. Un parfum delicat de lăcrămioare plutește în aer. Măsuța se înclină ușor în fața Dorei care simte în stânga ei o mângâiere abia perceptibilă. Ea recunoaște în această atingere mângâierea mamei și percepe gândul ei: "Mi-e dor de tine... mi-e dor de tine... Te aștept..." Și apoi nimic. Aburul albăstriu s-a disipat cu discreția cu care venise, dar parfumul de lăcrămioare continuă să persiste. Sub efectul emoției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
povețele și amenințările părintești a trecut la explicații și detalieri po-russki pentru o mai profundă înțelegere de către acești rusneci, cu chiaburi puțini, a obligaților cetățenești ce le revin. Bine-nțeles că nu au fost omise nici amenințările de rigoare și mângâierea ostentativă a tocului ce găzduia revolverul din dotare. Mai ales că de data asta zâmbetele se manifestau la vedere, aproape sfidător. Oare de ce nație o fi amețitu' ista că nu le prea are nici po-russki și nici pe românește. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
trecut. Așa ne spune și Papagalul surdului, Vetucă. El îndrăznește să facă ordine în alchimia asta și stăruie asupra esențelor din viața oamenilor așa cum este ea, nenorocită-fericită. Și să vezi mare minune mare, nevastă! Papagalul, deși jumulit și ciufulit de mângâierile numeroșilor trecători, vorbește, Vetucă! Zilnic înaripatul articulează, ce-i drept, cam din gușă, câte două-trei cuvinte. Astăzi, de pildă, striga din răsputeri Aici viitoru' adivarat! Mai zilele trecute, Vreu mâncare! Altă dată, Ni-onghețat chicioarili! și Vreu gumaci! Și curioșii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Și pentru ce să mai rămân? Nu-ți sunt de ajuns peste douăzeci de ani de slugăreală? Ce zici, Paraschive? Douăzeci și doi de ani din tinerețea mea, nu tu bărbat, nu tu gospodar, nu tu amant pentru o dulce mângâiere după care am tânjit zile și nopți în șir! Ajunge, Paraschive! Că ardeam ca o văpaie, ca un cuptor încins, Paraschive! Și tu... nicăieri... Ori, dacă nu, dormeai lângă mine ca o bucată de lemn... Ca un pisoi castrat, Paraschive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mele, de același tratament. Iar eu, bineînțeles că eram foarte mândru de mine. Aș fi fost în stare să stau acolo jos, pe covor, ceasuri întregi, numai s-o văd pe Jojo pârpălindu-se de invidie, gudurându-se cerșetor după o mângâiere a Ninetei. Și asta numai pentru că Jojo nu era diplomată, mârâia mereu la mine atunci când mă întâlnea în scurtele ei plimbări prin fața blocului. Ținta vieții mele era stabilită fără echivoc: Jojo trebuia să rămână mereu în plan secund. Primele linii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pierde cineva, Albă așa ca tine nu găsești în toată lumea, Albă, străvezie, dar atât de călduță. Mândră și supusă, în același timp vitează De mult aștepți la altar, a visului mireasă, Ideal de frumusețe într-un spațiu ireal, Plângi o mângâiere, poate o durere Plângi tu fericirea, în cinstea ta lacrimile celorlalți, Și te plângi pe tine, petalele-ți una câte una. Ți-au furat cununa Soarele și Luna E mai bine așa, ești frumoasă simplă Simplitatea ta-i aleasă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]