1,105 matches
-
bat vătav, nu știu - să nu-i prind pe moșia noastră, că eu aici-s cu credință și cu jurământ... De aceea noi călcăm alte moșii - dar pe-a noastră n-o mai calcă nimenea... Faliboga se opri și privi mânios în juru-i. Da’ ceașca ceea unde-i, întrebă el. Mi s-a uscat gâtul! - Apoi se întoarse spre Niță. Da’ tu, Lepădatu, ești însurat ori nu? Nu-s însurat, răspunse scurt Niță. Apoi, eu, bre, îs însurat, și am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
blajin Niță punându-și buzduganul în glugă, ai spus o vorbă bună... Eu n-am cu nimenea nimic și-s bucuros să fiu prietin cu oricine... În sufletul meu nu-i dușmănie. Să fii tu prietin cu mine? strigă Faliboga mânios. Apoi începu a râde arătându-și știrbăturile. Măi Niță, strigă el, frumos buzdugan ai!... Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau cu tine o ceașcă de rachiu... Măi, da’ tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă împac cu tine!... Ia lasă-mă, bădică... grăi năcăjit Niță și se întoarse să plece. —Măi Lepădatule! nu mă supăra! strigă Faliboga. Eu vreau să mă împac cu tine și să cinstim amândoi o leacă de băutură!... Faliboga apucă mânios de brațul drept pe Niță și-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știrbăturile, eu acu am gust să fac cinste băitanului istuia... (Și bătu pe Lepădatu pe spate). Am avut noi ceva, da’ acu ne-am împăcat! nu-i așa, măi Lepădatule? Flăcăul nu zicea nimic. Da’ vorbește, măi omule! strigă Faliboga mânios. Măi! tu nu cunoști pe Faliboga. Măi! cât îs eu de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
facem, oamenilor și creștinilor? se tânguia cu frică nana Floarea. N-avem acuma altă putere decât să-l ducem pe acest bolnav la locul lui, să-l alinăm și să-l hodinim. De ieri, stă nedormit și nemâncat. Rătăcit și mânios a umblat, sărmanul; fie-vă milă de dânsul. Traian, mai tânăr, își simțea ochii încălziți de lacrimi. Cum să nu ne fie milă, nană Floare? doar nu suntem păgâni, nici calvini... Așa că eu zic să-l suiți pe un cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tale, îndată ce prinzi putere. Cum am făcut asta, a și sosit și acest vânt care a măturat tot, ducând, după dorința mea, răutatea pe pustii. Am mai avut eu o întâmplare asemenea, cu fie-iertatul Negoiță, tatu-tău. A venit odată mânios și puțintel băut, de la moară. Cum a început a grăi unele și altele prin casă, eu am tăcut. A strigat la mine să răspund și să vorbesc; eu m-am împietrit mai tare. Când m-a lovit, am văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de pe Mustafa șahzadè armele. Când feciorul cel semeț a pășit spre despărțământul sfânt al cortului, muții l-au și împresurat cu juvățurile. El s-a oprit numai o clipă, scăpărându-și privirile în jur. C-un muget înalt de leu mânios, s-a abătut spre cei mai de aproape lovindu-i cu strășnicie. Au căzut câțiva în juru-i încolăcindu-se ca viermii. Nu te îndura, stăpâne și tată! a strigat el. Întăi judecă-mă. Sultan Soliman a desfăcut un colț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cine anume era vizat și să arunce în gura mare strigăte răzvrătite de „Allahu akbar!“, cărora imamul care rostea rugăciunea le răspundea uneori, cu enigmatică ipocrizie: „Mâna lui Dumnezeu se află deasupra mâinilor lor“. Și toate astea, în timp ce arunca priviri mânioase în direcția Alhambrei. Deși era unanim detestat, sultanul încă mai avea prin mulțime ochi și urechi care îi raportau tot ce se spunea, ceea ce îl făcea tot mai bănuitor, tot mai brutal și mai nedrept. — Câți oameni de vază, orășeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cerului, acum ea este genunea căscată a Iadului.“ ANUL CONVERTITEI 1 927 de la hegira (13 decembrie 1520 30 noiembrie 1521) În viața mea, ziua de 6 ianuarie din anul acela a fost o sâmbătă fericită! Cu toate astea, papa era mânios. Tuna și fulgera așa de violent, că am stat un lung moment nemișcat, în anticameră, la adăpost de strigătele lui îndărătul canaturilor grele și cizelate. Însă elvețianul din garda papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Ei doi au fost, dar eu... Eu sunt doar guvernatorul Germaniei Inferior. Aici, la Colonia Agrippinensium, în orășelul ăsta care pute a grăsime și a bălegar. Împărat e Galba, moșul ăla avar și gutos... El e împăratul Romei, nu eu! Mânios, Vitellius înghiți încă un pumn de migdale. — Eu n-am spus nimic, șopti băiatul înspăimântat. Văzuse bărbați care comandau armate și aveau faimă de oameni curajoși, dar care se închinau servili în fața lui Vitellius. I se spusese că era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost de-ajuns să-l strige... — Taci... Nu te mișca, îi zise Titus. — E frig. — Te încălzește câinele. Într-adevăr, Lurr stătea lipit de stăpânul lui, cu botul vârât în pătura de blană. — Naiba s-o ia de ferrea! - glasul mânios al unui soldat se auzi limpede dinspre câmpie. Bucățile astea infernale de piele... Or fi bune să lege între ele plăcuțele de fier ale armurii, dar ia uite: s-au rupt când mi-am pus coșul pe umăr - lăsă coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndurat. Loviturile de bici deveniseră o obsesie. Nu avea altă cale de ieșire decât să ajungă la altar. Furia lui Antonius își schimbă deodată ținta; nu se mai îndrepta împotriva bărbaților înarmați sau a bărbatului mascat din spatele său. Rămase nemișcat, mânios pe el însuși. El era vinovat că nu putea să înainteze. Nimeni nu-l împiedica să ajungă la altar - doar neputința lui. Un nou semn, și omul mascat înfipse un clește în călcâiul lui Antonius. Acesta slobozi un strigăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cuvânt. Soldații se aplecară pe rând s-o privească pe Velunda. Nici unul nu se atinse de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați-l pe ucigaș și luați leșul. Nimeni nu se mișcă. Vitellius se apropie mânios de Valerius, îl apucă de umăr și-l scutură. — Ești beat? De ce-ai omorât-o? Valerius închise ochii. — N-ai curajul să mă privești în ochi! N-ai curajul să-l privești în ochi pe împăratul tău... Știi cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și se întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Julius să încheie o alianță împotriva ta cu legiunile din Pannonia, din Maesia și din toată Illiria. Te consideră un uzurpator. De partea lor sunt și guvernatorii Africii, în primul rând Vespasianus. Și ce-a hotărât regele tău? întrebă Vitellius mânios. — Regele meu îi lasă pe batavii din legiunile tale să-i urmeze pe Valens și pe Caecina. Acum e prea târziu să-i cheme înapoi. Sau, poate, crede că te vor trăda într-un moment dificil... Nu uita că ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uimire, văzând cât de abil lupta Valerius. Când înțelesese că medicul avea să învingă, își simțise stomacul strângându-i-se dureros, iar când refuzase să-l ucidă pe Flamma, i se păruse o clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios că sacrificiul nu fusese înfăptuit. La sfârșit, când Valerius își scosese coiful și strigase numele acela, își amintise deodată cuvintele preotesei - „Orpheus...“ Bău, încercând să-și liniștească bătăile inimii. „Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ați pornit revolta... Nu puteți să vă temeți acum de dușman! Și voi, cei din Syria, care împreună cu Marcus Antonius i-ați respins pe parți, iar împreună cu Corbulo i-ați învins pe armeni, iar apoi pe sarmați! Continuă cu glas mânios: — Iar voi, pretorienii care ați luptat pentru Vitellius și ați fost alungați din armata lui... Noi v-am primit în rândurile noastre. Luați însemnele și armele! Numai o victorie va putea șterge rușinea voastră! Se aruncă în luptă, care dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajutoarelor sale, am contribuit și eu la confecționarea lor. După un timp am ajuns în biroul Reginei Iernii, care, după spusele fulgușorului mă putea ajuta. Intrând înăuntru, fulgușorul a spus: Regino? Înălțimea Ta, pentru tine! a spus regina, uitându se mânioasă la fulgușor. Scuzați-mă, Alteța voastră! Dacă nu vă deranjez, aș dori să mă ajutați cu ceva! Spune ce vrei! a spus regina, parcă, nepăsându-i. Am întâlnit această fetiță din lumea muritorilor, care ar dori să se întoarcă acasă, și
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
Nu poți nici măcar să pedalezi drept? Merseră un pic mai departe. — Lasă-mă să cobor, se repezi la el. E deja prea mult. Mai bine iau autobuzul. Mi se face rău din cauza ta. — El se opri, iar Pinky, privindu-l mânioasă, își îndreptă ținuta fantastică din poliester în culoarea asfințitului și o porni către stația de autobuz. O urmări din ochi odihnindu-se preț de o clipă și bând un pahar de apă rece ca gheața din căruțul vânzătorului de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
însuși călătoria o dată. Naan idiot, înjură când acesta îi căzu dintre buze. Linte idioată, spuse când fu stropit pe deget de câțiva stropi, dar când vasul se întoarse cu susul în jos și ateriză, clocotit, pe piciorul său șubred, izbucni mânios. În ziua următoare atașă o lădiță veche de lemn aceluiași sistem elementar de scripeți pe care îl foloseau ca să îi livreze lui Sampath apa de baie și, de atunci încolo, mesele ajunseră până la Sampath doar trăgând de o funie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
rămâne acolo destul timp; le felul în care relieful odihnește totul în sine... Gândurile îi fură întrerupte de zgomotul făcut de domnul Chawla, care se întorcea din oraș. Văzând fața tatălui său, o față de om pătruns de misiunea sa, nervoasă, mânioasă, dar hotărâtă, Sampath fu sigur că trebuia să se aștepte la și mai multe necazuri. Și știa din experiențele trecute că, atunci când te temi de ceva atât de mult, adesea se întâmplă. Bietele maimuțe, își zise. Bietele, sărmanele maimuțe... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
publicase adesea articole ale sale și ale colegilor săiă. Cu toate acestea, nu îi arătă soției planul și, deși era lipsită de respect în ceea ce privea ideile lui, văzând că se răzbuna în felul acesta, fu de două ori mai mânioasă. Începu să plănuiească și să pună la cale o separare de el. În definitiv, nu mai trăiau în Evul Mediu, își zise ea. Chiar la ei în oraș era un bărbat a cărui soție îl părăsise, un altul care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
urmă. Cât de repede se preschimba tocmai în ceea ce sperase să lase în urma lui pentru totdeauna. Reclame urâte desfigurau copacii vecini; un morman de gunoi mirositor aruncat pe coasta dealului, în spatele gheretei de ceai, creștea cu fiecare săptămână. Larma vocilor mânioase și claustrofobia pe care le asociase vieții în mijlocul orașului se strecurau din nou până la el. Iar acum se descotoroseau de prietenii lui preferați din livadă! Oare nu știau cât de mult ținea la maimuțe? Și oare nu știau cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-l aștepta sub tamarin pe Hungry Hop, îmbrăcată și pregătită, conform planului, deși, dintr-un motiv pe care nu putea să-l numească, era într-o dispoziție exterm de proastă. Da, cine știe de ce, se simțea deosebit de iritabilă, nemulțumită și mânioasă. Poate era de vină doar lipsa de somn. În timp ce aștepta, lovea marginea drumului cu un băț. Să fi venit și Sampath, ar fi avut pe cineva cu care să vorbească... Dar Sampath stătea în arborele de guava, închis într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de salivă i se prelingea pe șanțul din bărbie. Mâinile i se agitau nervoase în buzunarele hainei boțite. Stătea pe ramura căzută a unui conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum ar fi vrut s-o ardă cu privirea. Tăcut și ghemuit în spatele unui pâlc de copaci, Vultur-în-Zbor își asculta călăuza vorbind în gol și, aparent, primind răspunsuri. î„Vocea“ gorfului poate fi auzită doar de ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]