1,063 matches
-
refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primelor case, când atenția lui Balamber fu atrasă de râsetele câtorva războinici hiung-nu, care, adunați în jurul unui foc de uscături, se distrau urmărind o copilă de nu mai mult de zece-doisprezece ani, care se lupta cu doi câini scheletici ce mârâiau în jurul ei, pentru o bucățică de coastă de miel pe jumătate crudă, pe care în mod evident le-o aruncase un războinic. îmbrăcată doar într-o tunică de in soioasă și zdrențuită, micuța avea picioarele goale, iar crustele de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
meticulos, Doctore. Bine...!” Întinse chitanța celor doi amici, care executară ordinul. Și, această formalitate fiind epuizată, pentru a doua oară Încercă s’o Înmâneze Doctorului. Acesta o refuză, socotind-o Încă nefolositoare deorece mai era ceva de adăugat. „Ce anume...?” mârâi el oarecum calm. „Semnătura domnului inginer...E un martor, important și, confuziile nu mai pot fi interpretate...!” Tony pavone tresări din amorțeala În care hiberna. Auzindu-și numele rostit, Înțelese În ce Încurcătură vrea Doctorul să-l antreneze. Să refuze
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
propietate, nu mă interesează...! În acest caz, noi va trebui să ne retragem. Apropo, domnule inginer, te las Într’o companie mai mult decât plăcută...Dacă totuși nu ești prea obosit, ne putem vedea mâine seară...” „La balamuc cu tine,mârâi printre dinți Tony Pavone. Luate-ar dracul de idiot nenorocit, n’o să mai ai ocazia să ne mai Întâlnim vreo dată!!” Afișând mutre ca venite dela Înmormântare, cei patru bărbați nu scoaseră o vorbă. Nefericita gazdă, privi la zaruri chiorâși
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
circumscripției a 7-a de miliție, Îți va trece pofta de vorbă...!” „Îl țineți mult...?” - se interesă Șeful de Șantier Înfricoșat la gândul cotei aferente ce i se cuvenea de la plata salariilor. Are foarte mult e lucru...!” „Depinde de el...” - mârâi maiorul Huzum privind semnificativ la muncitorii ce asistase la jefuirea lui Tony Pavone și care făceau un cordon ca aceștia să treacă În timp ce păgubașul explica, stânjenit, de fapt este la mijloc o confuzie iar cei de la miliție vor fi nevoiți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aprecie anchetatorul. Cercetă mai multe file a registrului și cum nu reuși să găsească ce Îl interesa, debită o Înjurătură. Acum fi-i atentă și gândeștete bine. Numele de Tony Pavone, Îți spune ceva...?” “E trecut În registru...?” “Acestai necazul...!” mârâi el dezamăgit. Am răscolit filă cu filă În urmă cu un an de zile. Excrocul, a știut să lucreze...!!” Femeia prinse curaj. “După nume puțin probabil să rețin pe cineva. Poate dacă a’ți face o descriere a persoanei În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
celor doi copilași ai mei. Dar, a pățit ceva...?” “Încă nu dar, o să pățească...! Acest periculos individ În complicitate cu gestionarul Buga Nicolae au furat din Bază tablă zincată În valoare de două milioane lei...!!” “De necrezut...!” - se miră femeia. “Sigur...!” - mârâi torționarul. “Vina principală o ai dumneta!” “Vai de păcatele mele, eu am Înregistrat totul la poartă...!!” “Vezi, aici s-a produs delapidarea...! Trebuia să treci În registrul de poartă dar, n’ai Înregistrat...!” ridică vocea călăul. Ori n’ai fost
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu corturi. Nimic nu mai era la fel cum își aducea aminte Jina. Asta până când a auzit mugetul apei la Gunbarrel. Femeia i-a înșfăcat de veste pe Danny și pe Charlie și i-a tras în mijlocul bărcii. Charlie a mârâit, iar Danny era gata să protesteze, dar apoi i-a văzut fața Jinei. Nu-ți fie frică, mamă, i-a spus el. O să fie haios. Ca să-l susțină, Jake a sărit la provă fără frică și dând din coadă. Irene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu excepția lui Naji. El a rămas pe loc, cu capul plecat. Într-un fel, Irene era recunoscătoare pentru felul lui copilăros de-a fi. Și-a simțit ca justificat gestul de a-i trage una în fluierul piciorului. Bărbatul a mârâit, s-a împleticit și-a căzut în față. Când a ridicat capul, în ochii melancolici i se citea furia. Shaitan, a șoptit el. Diavolul. Irene și-a retras piciorul și a surâs cu râutate când Naji a luat-o din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
colții lui dezveliți de durere mi se opriră în mână. Mă mușcase destul de tare, așa că i-am dat drumul din brațe. Mă privea de jos cu dușmănie, încolăcit ca un șarpe cu capul ridicat arc, aruncând din priviri săgeți albăstrii. Mârâia... Îmi părea rău că-i produsesem durere, dar în același timp am simțit că am de-a face cu o sălbăticiune. Nu era câine cum am crezut prima oară, ci aveam în față un pui de lup. Haita îl condamnase
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș Tentea ieși cu scurtătura și cu sudălmile lui. Ai, bată-te șepte draci! marș, Colțun!... Dulăul se trase mârâind la un dos, flăcăul se apropie și bătrânul se înveseli. —Hm! așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
replica asta, s-a smiorcăit mama. N-aș putea s-o spun eu pe asta? Nu. — Da, dar nu vor să facă nimic până nu trec douăzeci și patru de ore. Oricum, ei cred că ne-am certat. — Și e adevărat? a mârâit Helen. Mi-am lăsat capul în jos. Da. —Din CE cauză? a zbierat Helen. Un alt bărbat? Un coleg de serviciu? — Da. —Lucrează până târziu în ultimul timp? Stă mult cu colegul? N-aș putea să spun eu partea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
speranță, învolburându-se înăuntrul meu, iar pierderea asta de vreme îmi punea capac. Și dacă ai fi cunoscut-o pe Buni Maguire, cu dinții înnegriți de pipă, care avea obiceiul să pună câinii pe noi, sau pe Buni Walsh care mârâia dacă încercai să-i iei sticla de parfum (pe care îl bea ori de câte ori îi găseau celelalte sticle de alcool și i le vărsau în chiuvetă), nu le-ai fi confundat niciodată cu bunicuța din descrierea Mornei. Morna m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să-ți răspund, Anna. Ochii ei, sub bretonul zburlit, erau atât de blânzi. Nu există cumva vreo perioadă de așteptare după moartea cuiva până când pot fi contactați, nu? Din câte știu eu, nu, a zis ea. —Ai încercat FVE? a mârâit Barb. Fenomenul Vocii Electronice? —Ce-i asta? Înregistrarea vocilor celor care-au murit. —Dacă asta e cumva o glumă... — Nu e glumă! Toți ceilalți știau despre FVE. Un murmur de voci a zis: —E o idee bună, Anna. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Tessie trebuie să fi fluierat ca să-i alunge când mi-a dat drumul să intru, dar acum că „plecasem“, reveniseră să-și facă rondul prin grădină. Urăsc tot pe lumea asta, dar pe câini mai mult ca orice altceva. Au mârâit încet și, de îndată, am mârâit și eu. Așa! Nu se așteptau la asta, animale proaste și împuțite. Voi sunteți câini, am zis, dar eu am o armă. Uite-o. Încât am scos arma din teacă să le-o arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-i alunge când mi-a dat drumul să intru, dar acum că „plecasem“, reveniseră să-și facă rondul prin grădină. Urăsc tot pe lumea asta, dar pe câini mai mult ca orice altceva. Au mârâit încet și, de îndată, am mârâit și eu. Așa! Nu se așteptau la asta, animale proaste și împuțite. Voi sunteți câini, am zis, dar eu am o armă. Uite-o. Încât am scos arma din teacă să le-o arăt de aproape. —O armă, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
veghem să fie pedepsită orice fraudă. La început scârbit fie și numai văzându-l pe renegat, tatăl meu a colaborat în cele din urmă cu el așa cum ar fi făcut-o cu orice alt șef al poliției, nu fără să mârâie totuși câte-o ocară atunci când își amintea de speranța pe care odinioară o întruchipase acel om pentru musulmani. Prezența lui Yahya le dădea de altfel asigurări notabilităților orașului, unii cunoscându-l bine, astfel că și unii, și alții au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mine, se poticnise de capul tăiat al unui ofițer mameluk. Cum eu nu râdeam deloc, și-a îngăduit să spună că luam lucrurile prea în serios. Ceea ce m-a făcut să-i ard un dos de palmă. — Așa deci, am mârâit eu pe un ton părintesc, orașul ți-a fost ocupat, țara ți-e cotropită, cei de la cârma țării sunt toți măcelăriți sau au fugit, le-au luat locul alții, care vin de la capătul pământului, și tu îmi reproșezi că iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atât de curajos încât reușise să-i scape lui Nero. Călătoria lui Valerius era una solitară. Se înfășură mai bine în paenula și în pătura de blană. Se gândi că nimeni nu se putea apropia de el fără ca Lurr să mârâie. Doar spiritele... Își alungă din minte visul și cuvintele acelea. Asculta freamătul misterios al pădurii, fâlfâitul aripilor, zgomotul făcut de zăpada ce cădea de pe crengi, glasurile păsărilor răsunând printre copacii din apropierea peșterii - o chemare îndepărtată, pe care o recunoscu: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de lumină de fiecare dată când un străin se aventura în acele ținuturi. Valerius se sprijini cu spatele de trunchiul unui stejar. Lurr era lângă el. Apăsă cu putere capul câinelui, într-o poruncă mută: să rămână nemișcat, să nu mârâie. Lurr se supuse. Al doilea urlet, apoi al treilea, mai slab, poate mai îndepărtat. Din cauza spaimei, Valerius nu putea să-și dea seama la ce distanță se auzea cântecul acela lugubru, dacă se apropia ori se îndepărta. Își făcu rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
câțiva pași, fără să bage de seamă zăpada care i se topea pe brațe și pe coapsele goale. În spatele lui, răsăriți parcă din pământ, veneau ceilalți războinici. Încălțările lor de blană lăsau urme mari pe zăpadă. Lurr își dezveli dinții, mârâind, dar se liniști repede, la atingerea mâinii lui Valerius. Războinicul râse, arătându-le celorlalți animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus decât oricare alt câine. — Tarosh? Valerius reuși să se ridice în picioare. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vacilor în fundul grajdului și plânsul cucuvelelor afară. În locul acela era ceva care-l neliniștea. Nu îndrăzni să se miște, având tot mai clar senzația unei primejdii. Mai era cineva cu el în grajd, știa cu siguranță. Și totuși, câinele nu mârâise. Valerius întredeschise ochii. Era întuneric; razele lunii pătrundeau printr-o crăpătură a ușii, răsfrângându-se pe pietrele de jos. „Nu-l omorî.“ Din nou cuvintele acelea - poate erau o frântură de vis, dar poate că fuseseră rostite în șoaptă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scăpă, nebun de bucurie, și alergă spre Valerius, scheunând. — Dar cum ați făcut...? Valerius încerca să-l liniștească pe Lurr. Îl bătea drăgăstos pe spate, fericit să-l vadă din nou alături de el. — Cum se apropie cineva, Lurr începe să mârâie. Cum l-ați luat din grajd? N-am auzit nimic. Nici un străin nu se poate apropia de noi. Bărbatul arătă spre fată. — Tu? întrebă Valerius, uimit. Cum ai făcut? Dormea lângă mine... Și cum se apropie cineva... Fata se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nimeni nu trebuia să-și dea seama că aveam nevoie de tine. Nimeni nu știe - se uită spre gladiatorul adormit - că el se ascunde aici. Da, dar câinele? Cum ai reușit să-l iei de-acolo? insistă Valerius. N-a mârâit, nu m-a trezit... — Am reușit. Se întoarse lângă rănit și-i puse mâna pe frunte. Rămase așa, ușor aplecată deasupra lui. Toate gesturile ei exprimau un devotament profund. Valerius nu mai întrebă nimic. În liniștea încăperii se auzea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil va trimite ambasadori să ne ceară sau să ne impună o alianță. E hotărât să pornească război împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]