4,285 matches
-
-și drum spre exterior. Prințesa Prințesă zice: — O să fie nevoie de cel puțin trei Darvonuri ca să intru-n rochia asta. Întinde mâna și eu îi dau tabletele. Tatăl ei, zice Brandy, înainte să vândă carnea de vită obișnuia s-o macine împreună cu bucăți de gheață ca s-o umple de apă. Măcina carnea împreună cu ceea ce el numea hrana boului ca s-o umple de cereale. Nu era o persoană rea, zice ea. Și nu se simțea în stare să urmeze regulile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cel puțin trei Darvonuri ca să intru-n rochia asta. Întinde mâna și eu îi dau tabletele. Tatăl ei, zice Brandy, înainte să vândă carnea de vită obișnuia s-o macine împreună cu bucăți de gheață ca s-o umple de apă. Măcina carnea împreună cu ceea ce el numea hrana boului ca s-o umple de cereale. Nu era o persoană rea, zice ea. Și nu se simțea în stare să urmeze regulile cu prea multă strictețe. Nu atât regulile onestității și dreptății, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai mirosea încă a nucă și a ceară de albine și a fuioare de cînepă topită și melițată, intra acolo și își plimba palma peste cotoarele cenușii. Praful se aduna ca o pulbere de făină dintr-o moară unde se măcinau destine, ducea degetele la gură și simțea pe buze și pe vîrful limbii gustul dulceag al colbului de hîrtie și cel amar al prafului de pământ. Se amestecau în cerul gurii sale cum s-au amestecat în gura lui Zeus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a Curții Domnești, arsă de cîteva ori, părăsită și acoperită cu iederă aproape neagră de bătrînă ce era. Era un zid de piatră pe care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l surpe, Tot ce fusese din cărămidă se măcinase ori fusese furat, folosit la alte construcții, nimeni nu putea ști adevărul. Rămăsese doar piatra, atît de aspră și de încăpățînată, încît nici iedera n-o putea acoperi cu totul. Așa se făcea că el o putea zări de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
între două petreceri cu lăutari; dormea liniștit în primul rînd pentru că știa și, în al doilea rînd, pentru că tot ce știa nu era mare lucru, nu însemna un capăt de țară. Cum s-ar zice, se schimba morarul, dar moara măcina înainte în felul știut și nici rînduiala nu era dată peste cap. Dar acum lucrurile stăteau altfel! Altfel și numai dacă socotea că Serviciul nu pierduse nici un agent, nici un inspector, nu fusese măcar zgîriat în decursul aflării știrilor, secretelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
istorisirea evenimentelor. Nu fusese chiar foarte sincer atunci cînd declarase că a amînat cumva povestea din motive emoționale. Emoționat n-a fost niciodată, nici cînd Bîlbîie l-a adus pe Radul Popianu, un ins aproape sfîrșit, dacă nu alcoolic, atunci măcinat cu totul de meschinăria vieții de provincie, în care se afundase cu plăcerea porcului ajuns în noroi, nu s-a emoționat cînd adjutantul, intrînd în casă și văzîndu-l după atîția ani, l-a împuns cu degetul în piept zicîndu-i "scăpași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pâlpâitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvârșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Tapú Tetuanúi și chibzuitul Vetéa Pitó purtau deseori discuții aprinse pe această temă. Zilele de odihnă pe acea liniștită insula nelocuita, precum și faptul că se știau la ordinele unui membru marcant al sectei, readuseseră în actualitate această chestiune care îl macină pe Tapú Tetuanúi, mai ales după ultima lui discuție cu Hiro Tavaeárii. —Imaginează-ți că într-o zi ai reuși să te-nsori cu Maiana, argumenta el. Și când vi se va naște primul băiat, vei fi nevoit să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ăsta e marele răspuns. Marele adevăr. Gândiți-vă la o mașină de lustruit pietre, dintr-alea cu tambur, care se tot învârte, se învârte douășpatru de ore din douășpatru, plină cu apă și nisip și pietriș. Pe care îl tot macină învârtindu-se. Așa-i pământul. De-asta se învârte. Noi suntem pietrele. Și ce ni se întâmplă - domnișoaramele și chinul și bucuria și războiul și boala și victoriile și abuzurile - astea-s doar apa și nisipul care ne erodează. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-se. Așa-i pământul. De-asta se învârte. Noi suntem pietrele. Și ce ni se întâmplă - domnișoaramele și chinul și bucuria și războiul și boala și victoriile și abuzurile - astea-s doar apa și nisipul care ne erodează. Care ne macină. Care ne lustruiesc bine de tot până când strălucim. Așa vorbea domnul Whittier. Neted ca sticla, așa e domnul Whittier. Întărit de suferință. Lustruit și strălucitor. De-asta iubim conflictele, spunea. De-asta iubim ura. Ca să oprim un război, îi declarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu-i zice lui Michelangelo curva Vaticanului, spune Ducele Vandalilor, doar pentru că s-a milogit de Papa Iuliu să-i dea de lucru. Ducele pe scenă, cu falca lui țepoasă, o perie aspră cu peri palizi maxilarul i se rotește, măcinând și frământând un cocoloș de gumă cu nicotină. Tricoul lui gri și pantalonii de pânză sunt presărați cu fulgi de vopsea uscată: roșu, roșu închis galben, albastru și verde, maro, negru și alb. Părul i se revarsă pe spate, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pieptul generos. Aprinse, cu ostentație, o țigară. Revenindu-și din șoc, bărbatul întinse mâna, timid, după paharul cu vin. În acel moment, simți o plesnitură puternică în piept și se trezi răsturnat de pe scaun. În noaptea aceea Luana adormi greu, măcinată de nenumărate gânduri, planuri de răzbunare amestecate cu o dorință arzătoare ca tatăl ei să învie, pentru a mai dansa, o noapte, cu soția sa. Frământarea cea mai adâncă însă i-o provoca întrebarea a-l cărei răspuns nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în rând, exprimau stupoare. În clipa în care o văzuse, Marc tocmai le vorbea despre prietena lui, o aștepta cu nerăbdare, îi ruga să privească prin sală și să-l anunțe dacă o zăresc. Pe tot parcursul serii Luana fu măcinată de greșeala pe care o făcuse, dar nici pe Marc nu-l iertă că nu-i propusese să meargă împreună. Serbarea nu-i tihni, privi mereu în spate spre cel căruia, fără să vrea, îi făcuse o figură de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atunci așa să fie. Dar sunt doar un om mărunt și păcătos și nu pot să nu Te întreb: De ce mi-ai făcut asta? De ce m-ai lăsat singură pe lume?" Se trezi lac de sudoare, ca din altă viață. Măcină zile întregi tâlcul acelui vis și fu convinsă că toate i se întâmplaseră cu adevărat dar că, pentru umilința de care dăduse dovadă acceptând voia Celui de Sus, El se îndurase de ea, întorsese roata timpului și-i redase mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
scrisoare pe săptămână iar în ciuda insistențelor lui de a o vizita ea îl ținu la distanță. Nu voia ca Sanda să intre iarăși în panică, s-o streseze cu întrebări delicate. Rămas în Iași pe tot parcursul verii, Ștefan era măcinat de gânduri contradictorii. Ce voia fata asta de la el? Deși relația lor intimă nu mersese mai departe de un sărut ori o mângâiere, nu încercase și nu dorise nimic mai mult -, o simțea vibrând în brațele lui cu o căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
departe de un sărut ori o mângâiere, nu încercase și nu dorise nimic mai mult -, o simțea vibrând în brațele lui cu o căldură și o pasiune de care n-o crezuse în stare, făcându-l s-o privească aiurit, măcinat de tot felul de întrebări, obsedat de ciudățenii smintite și păcătoase. La adăpostul așternutului ei, Luana recunoștea că-și dorea o relație mai apropiată cu Ștefan, dar cum să facă asta și să-l lase, apoi, s-o părăsească? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana într-o singurătate cruntă. Cum nu-și găsise nici o prietenă care să nu se topească după bărbatul ei, care să nu-i îmbuibe capul cu " Cine știe ce face el, în tot timpul ăsta cât e departe de casă?", ea își măcina nervii într-o izolare morbidă. Citea, până la epuizare, se răzbuna prin scris pe soțul ei. Nemaiputându-se concentra, pierdu examenele și rămase repetentă. Pe timpul verii, pentru că Ștefan nu reuși să-și facă timp să meargă împreună undeva, în concediu, Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
speranțelor celuilalt. O înnebunea singurătatea, una mult mai cruntă decât cea dintâi, dar nimic n-o împovăra mai tare ca regretele. Îi era dor de Ștefan. Un dor pustiitor și neostoit, care-o făcea să se trezească lac de sudoare, măcinată de o dorință sălbatică de a-l strânge în brațe, de a-și lipi buzele de buzele lui, trupul de trupul lui, de a mai fi, măcar o dată, împreună. În momentele de acalmie, nu putea să nu-l învinuiască pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că nimic n-ar fi întors-o din drum, acum, în clipele de jalnică smerenie și singurătate, îl ura pentru înțelegerea și îngăduința de care dăduse dovadă atunci când acceptase să-i facă jocul. Singura care a lăsat-o să-și macine în liniște nefericirea a fost Bica. Fără nici un cuvânt de reproș la adresa nepoatei, bătrâna își petrecu ore în șir în biserică, rugându-se, cu încrederea de-o viață, pentru fericirea bietei copile. În ciuda credinței de nezdruncinat și a respectării necondiționate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe rana deschisă a lui Radu care, preț de trei zile, umblase ca un turbat, nu mâncase și nu dormise, lipsise de la muncă, făcându-l pe Liga să se îndure de el și să-l treacă, de la sine, în concediu. Măcinat de gândul că-și punea capăt zilelor dacă o pierdea pe Luana, se repezi spre Escu, orbit de gelozie și neputință. Mai înalt cu un cap, sportiv și bine legat, Ștefan își întinse adversarul la pământ înainte ca acesta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că nu prea am idee cum. Luana nu știa dacă șeful ei i se destăinuia din pricina celor două pahare de vin pe care le golise sau căpătase suficientă încredere în secretara lui. Debutul lor coincidea și fiecare, în parte, era măcinat de dorința de mai bine. Pentru ea, ceea ce făcea, locul în care ajunsese era un vis din care se temea să se trezească. Deși acum se afla în stadiul de copil care învață să meargă, voia mai mult, era conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să vorbesc cu tine mai înainte, acum am fi prevăzut mișcările adversarului și partida nu s-ar mai fi încheiat remiză. Seara, când cei ai casei s-au cufundat în odihna nopții, Luana a rămas cu ochii pironiți în gol, măcinată de întrebarea căreia nu reușea să-i găsească răspunsul: Ce dorea Veber? S-a foit prin cameră, cu imaginea lui în fața ochilor, amintindu-și momentele în care dăduse semne de interes. A deschis fel de fel de cărți și broșuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Nost de la ora zece. Pe tot parcursul drumului, în timp ce mașina gonea nebunește, se întrebase cum de ajunsese acolo, dacă, într-adevăr, ea era aceea care parcursese această cale încununată de atâtea realizări. Cristian Bariu, cu ochii pironiți pe fereastră, își măcina frământările bărbătești. Nu putea înțelege cum reușea acest trup firav, ce sta cuminte lângă el, să ascundă atâta forță, o așa energie. Da, știa, din înaltul unui cer luminos și lipsit de orice nor, se poate stârni uraganul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
acoperișurile toscane, abia vizibile pe deasupra zidurilor. Numai că aici totul Îmbătrânește foarte repede, Își spunea Margaret. Jakarta transformă orice Într-o masă noroioasă și face ca lucrurile noi să pară vechi. Mușchiul se Întinde pe cimentul neted, soarele și ploaia macină metalele și piatra și le dă un aspect murdar. În Jakarta nu izbutea nicidecum să scape de sentimentul că se află Într-o mahala. Când a intrat În piața străjuită de ultimele clădiri impozante ale Bataviei olandeze, s-a Împiedicat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
din dorința de a se ocupa, în pofida cotidianului, de "pulsul nostru sufletesc", se îndreaptă spre ritualurile întîlnirii, în deriziunea dar și în superbia dragostei, de la finețea unei stări încercate într-o cofetărie, la un ceai, pînă la violența freudiană care macină cuplul erotic al romanului, Ovidiu și Carmina re-prezentînd prototipul relației victimă/călău. Doina Popa scrie, în "Ca frunza-n vînt", un roman crud despre ceea ce vor fi fiind dragostea, amorul, iubirea, Stendhal și Ibrăileanu, spre cincizeci de ani. "Ca frunza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]