537 matches
-
mult; în definitiv, Barabas era doar un răzvrătit, nu voia să strice Legea, era treaba romanilor. Și așa planul a mai înaintat cu încă un pas. În acea zi, singur Iuda l-a urmat pe Iisus spre Golgota, umblând printre mărăcinii de pe marginea drumului, în vreme ce ceilalți ucenici se tocmiseră deja cu un conducător de catâri care tocmai pleca spre Bagdad să-i scoată afară din oraș și să-i pună pe drumul Damascului. Oo, și cum s-a cutremurat el când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
când, se oprea să salute vreun părinte de școlar, pretutindeni puștii Își Întrerupeau jocurile, făcându-i loc să treacă. Am ajuns, În cele din urmă, În fața unei porți roase de rugină. Tovarășul meu o Împinse, traversarăm o grădiniță plină de mărăcini, până la o casă de paiantă, a cărei poartă, după șapte ciocănituri scurte, se deschise scârțâind spre o Încăpere largă, luminată de un șir de felinare de vânt agățate de tavan și pe care un curent de aer le legăna fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
m-am bucurat cu prisosință. Recunoștință până la capătul de drum. REFLECȚII (CXLVIII) Nici cu mintea de pe urmă Nu suntem mai înțelepți. De aceea, nu se curmă Nedreptăți în timpi nedrepți. * Trăiesc în vis, de vlagă seci Doar pasiuni tardive - Par mărăcini într-un ghiveci Ori umbre maladive. 10 octombrie 2003 Vulpea când n-ajunge spune: „Strugurii sunt acri tare”; Omul prinde-n sac, depune, Face chiar o devastare. 12 octombrie 2003 Recitesc ce-am scris în vreme... Și să cred îmi
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
fără prea multă vărsare de sânge. Muza cunoaște prea bine această trăire, această privire. Dar numai cei Încrezători vor reuși, cei devotați și cei care doresc cu adevărat...și uneltele Îi vor fi puse la dispoziție. Grădina e plină de mărăcini, de prăpăstii, de fiare sălbatice ce nu cunosc mila. Aici, va trebui ridicat un imperiu al frumosului, „văd nașterea-i și moartea-i cum mă crește”. Se teme poetul? Se pare că da! Dar asta nu-l Împiedică să cuteze
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
existența, aruncându-mă de undeva de sus, În hăul fără fund. Din acel moment, viața mea s-a rupt, rămânând din tot ce-a fost, din tot ce-am fost, doar o umbră chinuită, ce-și târăște fiecare clipă printre mărăcinii amintirilor. Doamne! De ce? Cum ai putut? Țipătul meu se oprește undeva În piept și mi provoacă o durere ascuțită, ca o lamă de cuțit. Ce-a mai rămas, Doamne! din frumusețea unei iubiri atât de profunde și de Înălțătoare, iubire
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
devreme și mult Înainte de apusul soarelui... Viața este ca o stâncă, dură, periculoasă, stâncă ce trebuie escaladată, dar nu toți cei care vor cuteza spre Înălțimi vor ajunge În vârf. Până sus pe culme, aproape de soare și zăpezi virgine - sunt mărăcini și prăpăstii, animale sălbatice flămânde... O clipă de neatenție și drumul poate sfârși mult prea devreme. Spun toate acestea despre viață - deoarece ea nu reprezintă numai fericirea și seninul, ci și durerea „mărăcinilor” rătăcirea gândului - și prăbusirea În hăuri, de unde
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
culme, aproape de soare și zăpezi virgine - sunt mărăcini și prăpăstii, animale sălbatice flămânde... O clipă de neatenție și drumul poate sfârși mult prea devreme. Spun toate acestea despre viață - deoarece ea nu reprezintă numai fericirea și seninul, ci și durerea „mărăcinilor” rătăcirea gândului - și prăbusirea În hăuri, de unde rareori mai poți ieși la lumină. Dar, cu speranță dorință și cuget curat... vom ajunge pe culmile visate. ...Și, nu știu cum - Într-o zi - a Încolțit În inima-mi naivă...visul de a deveni
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
la icoanele lăcașului, mai ales închinându-se la icoana Sf. Gheorghe, cel care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet trecu prin zidurile mănăstirii. Era starețul mănăstirii, părintele Ioan, copil de pripas, găsit de văcarii boierului, printre mărăcinii de la marginea satului. Boierul îl trimise la școala călugărească, iar el, vrednic, venise să conducă mănăstirea de la Sângeap, unde primise și întâiul botez. Ce veste, poveste vă poartă pașii spre mănăstire, fraților? ceru lămuriri înaltul prelat, a cărui barbă de-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit în urechi? Sau să vi se fi uscat saliva, lăsându-vă în gură un gust ca și cum ați fi mestecat mărăcini? Aveți vreunul dintre aceste simptome? Au fost nopți când n-am putut dormi, dar astă noapte am dormit bine. Ei, vă sunt, desigur, îndatorat pentru grija dumneavoastră, doctore, iar în timpul campaniei voi fi și mai atent cu medicamentele și mâncarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și tot ce-ți mai râmâne E un amar regret. Sfârșindu-și cântecul zâna a sărit de pe marginile fântânii și a fugit din livada înflorită, sus pe un munte înalt și râpos. Roland s-a luat după ea, alergînd printre mărăcini și stânci în vreme ce cerul se întuneca, iar în cele din urmă o furtună înfricoșătoare cu fulgere și grindină s-a dezlănțuit. In vreme ce gonea astfel, o femeie, slabă și palidă, a ieșit dintr-o peșteră și luându-se după
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
fapt, în ultimele șapte ore de drum nu se mai zărise nici unul... Și iarba prinsese să dispară. Doar ici-colo se mai zăreau smocuri veștede, ce băteau tot mai mult spre galben. Apoi, locul acestora a fost luat de tufe de mărăcini pitici, singura vegetație ce arăta limpede că era vorba de un spațiu pământean ce nu ajunsese sterp de tot. Benzinăriile, aflate la distanțe convenabile unele față de altele, funcționau zi și noapte; automatele pentru gustări, la fel. Numai că vânzătorii păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ținuturi, unul după altul, pacea. Oamenii vor veni aici din toate părțile, fiindcă pentru un vis nou, mai ales dacă este greu de împlinit, oamenii merg până la capătul pământului. Manlius interveni, cu spiritul lui concret: — Malurile lacului sunt acoperite de mărăcini și stufăriș... Pe când vorbea astfel, Împăratul privea apa nemișcată, și din străfundul minții sale se ivea, suprapunându-i-se, imaginea provei aurite care putrezea în portul Alexandria. — Manlius, îl strigă pentru a treia oară, tu îmi vei construi o stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
c-au ajuns și acolo, bată-i norocul să-i bată! Copilul tace. Ho! Ho! Soarele și-a arătat fața când Ion și familia au început încă o zi grea de muncă pe câmpul galben, secerând grâul. Paiele îl zgârie, mărăcinii îi înțeapă picioarele goale, dar el tot ține pasul alături de părinții lui. Pe la amiază căldura este greu de suportat. Bulgărele auriu arde de nerăbdare să pună stăpânire peste tot și trimite raze ucigașe ce străpung fiecare colțișor. Ionică se așază
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ceva de valoare. Era doar o brățară făcută din resturi de lână, prostioarele acelea pe care le împletesc păstorii când n-au ce face, când stau la umbra unui copac în căldura de peste zi, din smocuri de lână agățate în mărăcini sau rămase pe jos. Iacob adunase bucățele de lână neagră, albă și crem până când avusese destule încât să le împletească într-un șnuruleț pe care și-l legase pe mână. Luase șnurul de pe mâna lui și îl tăiase mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un buldog uriaș, urât și furios; era de ajuns să-i vezi botul turtit și falca de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nou ordinul. Buldogul a țâșnit. Îl auzeam gâfâind și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curajul să-i spun chiar atât de direct: „Mă deranjează că mă iubești pentru mine însumi”. Așa că am renunțat să mă mai frământ. După-amiază, când ne-am întâlnit, ne-am dus dincolo de terenul pârjolit de incendiu. Înaintam, ferindu-ne de mărăcini. În jurul nostru, ierburile înalte, în parte verzi, înspicate, în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu i-am spus nimic. În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stelele nu dădeau lumină. Cu sau fără ele, cerul era tot negru. Lumină palidă răsfrângeau numai torțele purtate de robi. Dar nu lipsa de lumină era piedică pe drum. Deșertul n-avea nici mlaștini sau bolovani și pietre ascuțite, nici mărăcini. Peste tot era nisip, numai nisip. Iahuben știa că în această țară pustie nu se găsea de multe ori nici apă, de aceea un număr mare de tauri și alt număr de asini purtau pe spinările lor butoaie mici unse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru a nu le da supraveghetorilor de zbor din turnul de control radarele peste cap. Pierdu din înălțime, prăbușindu-se către semănăturile ce cuprindeau aeroportul ca într-un clește. Scutură de trei ori muștiucul narghilelei în dosul unei șire de mărăcini alese drept paravan. De fiecare dată, pentru cîte-o valiză croită dintr-o piele cafenie, moale, argăsită ca o mănușă, umflată ca o gușă de guguștiuc de angaralele dinăuntru. O dată în plus, pentru un sac cu țesătură grosolană din material plastic
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]