3,671 matches
-
În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e treaba ta, mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini ciudatul pumnal pe care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui Hristos, zis al Templului. Straiele lor albe, cu crucile evidente. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nesuferit! Avusese și neobrăzarea să-l ia peste picior În versuri, cu imoralitatea lui provincială. Își Înăbuși un răspuns feroce. — Care va să zică, ce te aduce la Florența? În afară că ești nevoit să te ferești de zbiri, precum ai zis, se mărgini să Îi replice. — Nu-ți imaginezi? E o adunare a Învățaților, În orașul dumitale. Se face un Jubileu al Înțelepților de ți-e mai mare dragul, cu acel Studium al vostru. Am venit să-mi ofer serviciile și Învățătura. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vicarul lui Bonifaciu, spuse el pe tonul cel mai solemn de care era În stare, ridicându-se cât era de Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele și funcția sa nu prea suscitaseră nici o impresie deosebită. Omul se mărgini să Îl măsoare cu luare aminte, din cap până În picioare. — Așteaptă, zise el apoi pe un ton sec. Iar Îndată adăugă: — Dumneata și toată Comuna florentină. Rosti aceste cuvinte cu o sfidare care spunea multe despre sentimentele zbirilor lui Bonifaciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În copii anonime. Însă dinaintea acelor ipocriți blestemați nu avea să retracteze nimic. — Se vede treaba că ai mei concetățeni au În privința mea o părere ceva mai măgulitoare, dacă e să ținem seama că mi-au Încredințat destinele lor, se mărgini el să răspundă. Poate că ai dumitale concetățeni nu știu ceea ce știm noi. Ne Întrebăm de ce un om care și-a administrat atât de prost propriul avut ar trebui să exceleze În gestionarea lucrurilor publice. Iar acum ne-a parvenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
legume. Omul urmări privirea poetului. — Văd că Îmi prețuiți mâncarea. Nu vă veți căi de alegerea domniei voastre, luați loc, Îl pofti el cu mare veselie. Dante se lăsă să cadă pe o băncuță. — Adu-mi ceva, ce ai, se mărgini să spună sumbru. Și de băut. Alb. Lăsă bocceaua pe masă și Își luă capul În mâini. Încerca să pregătească un discurs convingător pentru a aborda Încercarea care Îl aștepta. Dar ar fi plătit orice ca să o evite. Alungă mânios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante Îl urmări cu privirea pe bărbatul care se Îndepărta, iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou pe Dante cu suficiență. — Doriți să Îmi propuneți un gaj, messere? Poetul Își mușcă limba pentru a și-o ține În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Durante! Rupe cu noi din pâinea Îngerilor. Apropie-te. Bruno Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ce știi despre ei? Nimic. Sunt oameni de știință. Ce ar putea avea ei de a face cu mine? — Multe, dacă știința lor e aceea a intrigii. Iar În știința asta, și tu ai putea fi doctor. Baldo nu răspunse, mărginindu-se să treacă mecanic o cârpă umedă peste marginea mesei. Nu numai eu, zise el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
radiant, cum pretinde necredinciosul Al-Kindi În tratatul lui. Iubirea e o virtute care aparține prin natură sufletului nobil, care o cultivă În sine din momentul nașterii, așa cum virtutea minerală aparține prin natură matricei pietrei prețioase. Femeia, prin frumusețea ei, se mărginește să activeze această virtute latentă care așteaptă doar să fie deșteptată pentru a continua. Acest argument răspunde Îndoielii voastre despre cum poate femeia să Își exercite fascinația inclusiv atunci când e absentă, sau chiar după moarte, precum eu Însumi am experimentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un aer amenințător. Omul nu părea tulburat. Pe fața lui se zărea o lucire azurie. Dante se opri nesigur, trecându-și mâna peste frunte. — Tu? Necunoscutul nu spuse nimic, mărginindu-se să Îl privească la rândul său. — Aș vrea să-ți mulțumesc, pentru ieri noapte la San Giuda, murmură poetul Întinzându-i mâna. Steaua mea cea bună te-a adus lângă prăpastie. Celălalt Înclină ușor din cap. În această mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dânsul cu o voce sugrumată. Cine ți-a spus acest nume? Pietra, curva aia... — Beatrice, repetă femeia. Îmi vreau răsplata, adăugă ea cu un glas fără ton, ca și când nu ar fi priceput Înțelesul a ceea ce spunea și s-ar fi mărginit să repete un sunet dintr-o limbă necunoscută. Începu să plângă În tăcere. Dar rămăsese nemișcată, În picioare, În mijlocul Încăperii. — Răsplata. Capul Îl durea din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi replică Dante fără să ia În seamă insinuarea. — Datoria, messer Alighieri. Se pare că cineva vrea să se infiltreze În oraș. Garda e dublată. Poetul bolborosi ceva și Își continuă drumul spre arcadă. Celălalt nu dădu să-l urmeze, mărginindu-se să Îl Însoțească din priviri. Se simțea distrus. Străbătu intervalul dintre poartă și San Piero făcând apel la ultimele forțe. În sfârșit, se lăsă să cadă pe pat În timp ce, de la fereastră, lumina zorilor Începea să Însenineze chilia. În ciuda oboselii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bine, să fie așa cum spui domnia ta. Vorbise cel mai vârstnic. Apăsă inelul cel gros pe care Îl purta pe degetul arătător Într-un tampon de fetru muiat În cerneală și, după o ultimă ezitare, aplică sigiliul. — S-a făcut, se mărgini să adauge trecându-i lista vecinului de la dreapta sa. Rând pe rând, cu repeziciune, ceilalți patru priori repetară acest gest, ca și când ar fi vrut să se descotorosească de o spaimă, acționând rapid. Al cincilea reținu pentru o clipă documentul, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cauți aici? Chipul gălbejit al inchizitorului se Împurpură pentru un moment, iar apoi se ascunse Înapoi sub masca diplomației. — Poate că ar fi mai bine ca despre aceste lucruri să discutăm În camerele dumitale, la adăpost de priviri indiscrete, se mărgini să spună, privind bănuitor În jur. Dante Încuviință din cap, luându-i-o Înainte spre chilia sa. Șezură unul În fața celuilalt, pe băncuțele spartane. Noffo Își lăsă gluga pe spate și Își șterse fruntea brobonită de sudoare cu o pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar pentru a trece peste Ponte alla Carraia ar fi fost nevoie de prea multă vreme. Știa Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din această pricină, să rămână În tenebre, afară din casa Domnului. Și Cecco Angiolieri, sfâșiat de melancolia care Îl străbate ca o otravă fără leac. Fiecare ar fi putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
colțuri, ca și când masca de fiară pe care Dante o cunoștea i-ar fi șters instantaneu de pe chip trăsăturile delicate de gentilom. Acum, inclusiv privirea sa era aceea Înghețată a unui leu. Dintr-o dată, poetul se simți pierdut. Însă celălalt se mărginea să se joace cu gâtul său de parcă nu s-ar fi grăbit să pună capăt Înfruntării. Poate că, asemenea unui mare actor, nu voia să părăsească scena fără un ultim gest de bravură, fără un ropot de aplauze la adresa ingeniozității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
erau plini de lacrimi. Poetul rămase nemișcat, cu arma ridicată spre cer, nesigur, gâfâind din pricina Încordării și a efortului. Abia În clipa aceea femeia arătă că Își dădea seama de prezența lui. — Te rog, messere, murmură ea. Nu adăugă nimic, mărginindu-se să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
EUROPENE Nu vom mai zăbovi asupra feluritelor bucate ce s-au adus la acel ospăț obișnuit de la începutul secolului al XVII-lea. O insistență prea mare asupra mesei (repetăm, obișnuităî ar putea părea Cetitoriului o divagație pofticioasă, tezistă. Ne vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata siestă, sosi vremea plecării. — Și acum, încotro? - spuse hanul, privindu-i curios pe dunărenii prăvăliți la umbra unor tătăroaice în floare. — Mărite han! - spuse spătarul Vulture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aripa dinspre eleșteu, printre cazanii și octoihuri, o adevărată colonie de nutrii. Cresc bălăriile, urcă iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi! Episodul 191 VISTIERIA — Vreau să văd vistieria! zise scurt Vodă de cum apăru Ximachi. — Cum dorește Măria-Ta - răspunse înclinându-se vicleanul venetic. Pe-aici, rogu-vă. O apucă pe un coridor întortocheat, mărginit de uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare semiluna”. Nervos, recunoscând melodia, Sima-Vodă dădu să pună mâna pe clanță. — N-aș sfătui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numărul personajelor feminine „importante e extrem, inadmisibil de scăzut”, nu indică, așa cum crezi, misogismul autorilor, ci numai realitatea tristă, că în secolul al XVII-lea când se petrece acțiunea descrisă de noi, femeia nu căpătase amploarea, dimensiunile dezvoltării de astăzi, mărginindu-se, cu excepțiile bineștiute (vezi și A. de Souzenelle, Mission de la femme dans la perspective des anciensî la o medie de 1,58-l,60 metri. Ca să te convingi că ne bănuiești degeaba și că avem dreptate, treci într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frânte de zăpușeală în mici crânguri de salcâm cocoțate pe vagi dealuri. Dacă Metodiu ar fi trecut pe-acolo peste două secole, cu siguranță că, inspirat de peisaj, ar fi fredonat pasaje dintr-o rapsodie de Liszt, însă așa, se mărginea să asculte un sunet îndepărtat de vioară ce plutea intermitent, ca o părere peste câmpie. Deodată, fu cât pe-aci să-i sară inima din piept. Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nisipul zgrunțuros, presărată cu pietricele poroase și cu valve de scoici sidefii sau albastru Închis, cu crabi de culoarea coralului, mișcîndu-se letargic pe saltele de un verde mustos vegetal cu miros sărat de iarbă de mare. FÎșia de plajă e mărginită În dreapta de un perete Înalt, argilos, cu eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și flotare din Coșula Mare, o localitate la vreo treizeci de kilometri mai la vale de noi. Dacă ați venit cu mașina sigur ați trecut pe acolo. Nu se poate să nu fi remarcat batalele, niște bazine mari, alături de drum, mărginite de diguri înalte de pământ. Ei, în această situație, musai, ca să folosesc o expresie de aici de pe la voi, trebuie să mi le arătați și mie. 9 Steiul uriaș arunca o umbră răcoroasă peste micul luminiș din inima pădurii. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]