3,109 matches
-
se știe cu exactitate de unde provin aceste radiații sau ce le provoacă iar cercetările sporadice de până acum nu au reușit să demonstreze nimic. Primele cercetări cu privire la Munții Bucegi s-au efectuat abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiței, într-o zonă cunoscută sub numele de “șapte izvoare”. Aici s-a făcut o analiză a apei și spre stupoarea cercetătorilor s-a constatat că apa din acest izvor are zero bacterii. Acest fapt este unic în
Serviciului Secret American în Munţii Bucegi ( ? ) [Corola-blog/BlogPost/92843_a_94135]
-
zăpada, aerul tare și pășunile alpine. Culoarea și forma lor care se schimbă de la un anotimp la altul. Când sunt conectat cu muntele, cu spiritul său, simt această schimbare mereu... Asta înseamnă pentru mine ,,starea de Bâlea”. Spiritul muntelui din Masivul Făgăraș, care pune stăpânire pe mine când sunt acolo. O stare înaltă, pură și permanentă. O port în mine peste tot pe unde mă duc. Așa am creat seria de lucrări expresionist-abstracte ’’ Stare de Bâlea-Spiritul muntelui’’. Sunt stări ale sufletului
Ramp;R (o plastică a sufletelor- pereche) [Corola-blog/BlogPost/92855_a_94147]
-
însă la fel de vii, amintirile. Drama preotului Gheorghe Tatu - deținut politic! Gheorghe Tatu este ultimul dintre cei șapte copii ai lui Ion Tatu, mulți ani primar în Sebeșul de Sus, la începutul secolului XX. Vede lumina zilei în satul de la poalele masivului Suru, din munții Făgăraș, la data de 1 aprilie 1909. Școala primară o face în satul natal, iar apoi urmează cursurile Școlii Pedagogice din Sibiu. Își continuă studiile tot la Sibiu, și în anul 1932 absolvă cursurile Facultății de Teologie
Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
-
feminin”, „divinitatea feminină” care se regăsește sub diverse nume în toate tradițiile în formă mitologică cunoscute. Întâlnim urmele acestui cult preistoric al „Mamei Mari” în aproape toate regiunile muntoase ale țării; de exemplu, grupul de stânci de pe muntele Caraiman, din masivul Bucegi, despre care legendele spun că reprezintă pe Dochia și oile sale, denumite popular „Babele”; de asemenea, Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, amintește despre o stâncă ce o reprezintă pe „Baba Dochia”, aflată în apropierea muntelui Ceahlău - chiar acest munte
TOTUL DESPRE DRAGOBETE, ÎN ANALIZA LUI DENIS MARIAN MALCIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383242_a_384571]
-
întreba care este corespondentul popular, românesc al dacicului Zalmoxe (sau Saturn). Răspunsul lui Nicolae Densușianu este în concordanță cu atributele zeității antice („tată al zeilor”, „bătrân”, „moș”): este „Crăciun Bătrânul”, „Moș Crăciun” sau, simplu, „Moșul” sau „Omul”; întâlnim tot în masivul Bucegi, mai sus de „Babele”, o stâncă uriașă care îl reprezintă probabil din timpurile preistorice, numită de ciobani stânca „Omu”, ea dând numele întregului munte, muntele Omu. De altfel, regăsim această „pereche primordială” din tradițiile mitologice ale antichității în foarte
TOTUL DESPRE DRAGOBETE, ÎN ANALIZA LUI DENIS MARIAN MALCIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383242_a_384571]
-
cât puteau satele și oazele și oprindu-se doar în locurile unde găseau o urmă de verdeață cu care să-și hrănească animalele tot mai istovite. În cele din urmă, într-o dimineață fierbinte de la începutul verii, pătrunseră într-un masiv muntos cu stânci negre, de unde se zărea un imens amfiteatru deschis spre miazăzi. Îl cercetară îndelung, cu experiența pe care ți-o dă o viață întreagă petrecută în deșert, și ajunseră la concluzia că în albia unei vechi sekia ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
arheologii hotărâți să găsească rămășițele unor strămoși îndepărtați în cele mai neobișnuite locuri, dar știau la fel că nici arheologii, nici turiștii și nici alți călători nu aveau ce căuta în locul unde se aflau ei. Mult mai la nord, în Masivul Tassili, existau peisaje superbe și curioase picturi rupestre, ce păreau să-i entuziasmeze pe cercetătorii care veneau chiar și din America, dar acolo, la poalele stâncilor golașe, a căror înălțime nu trecea de două sute de metri, nu existau peisaje care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dădu seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
blestemată zi când au rătăcit drumul din cauza unui atlas rutier greșit; și făcu un efort, încercând să-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar fi trebuit să rămână mult mai la sud, servindu-le ca un îndepărtat punct de reper tot timpul la dreapta lor. Ținând cont de asta, tot ce se întindea în fața ochilor săi cam pe treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul când noaptea devenise și mai neagră, și doar un perfect GPS și un radar sofisticat de ultimă generație i-au permis pilotului să stabilească, fără nici o urmă de îndoială, că survolează exact punctul ales pentru lansare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
deschise ochii, calculă înălțimea la care zburau vulturii și hotărî că venise momentul să părăsească liniștitul său refugiu de la umbra unei stânci și să se cațere pe o mică înălțime de unde controla cea mai mare parte a versantului oriental al masivului stâncos. Așa cum își imagina, și dușmanii săi începură să se pună în mișcare, dar îl surprinse când văzu că nu se mai străduiau să strângă cercul, ci păreau că hotărâseră să schimbe tactica. Acum, jumătate dintre ei mergeau spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că nu avem timp! Când ieșiră afară, soarele îi lovi cu puterea unei copite de catâr și, câteva clipe, amândoi avură impresia că nu vor reuși să înainteze nici măcar un metru cu o asemenea greutate. Întunecatele colțuri de stâncă ale masivului muntos, orientate spre sud și ușor înclinate, începuseră să se încălzească din nou încă din zori, și la ora aceea, aproape de prânz, deveniseră un fel de plite de bucătărie pe care s-ar fi putut prăji un ou fără altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în suspensie, care făcea să te gândești că lumea se transformase într-un ceaun cu mămăligă din care ieșea doar, ca un bob de năut negru, vârful singuratic al masivului muntos. — Căcat! Nu se vede nici pe dracu’! — Ce facem? — Așteptăm... Ce altceva putem face? Un mare ocol. Apoi altul. Și altul. Jos, câțiva oameni care în ultimele două ore nu făcuseră altceva decât să se târască până la locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
au pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe ce să înnebunesc. Unde ai fost? — Am dormit. — Trei zile la rând? — Te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și, când zări în depărtare silueta inconfundabilă a unui elicopter ce nu semăna deloc cu cel al lui Nené Dupré, se grăbi să-și încarce pușca și să se posteze pe o înălțime care domina cea mai mare parte a masivului stâncos. Aparatul rămase nemișcat în aer, la vreo sută de metri înălțime și la ceva mai mult de trei sute de locul unde se ascundea beduinul. Rămase așa câteva minute și, în cele din urmă, coborî foarte încet, aterizând aproape de locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
obligându-l să urce în aparat, iar după câteva clipe zburau din nou în direcția nord-est. După vreo douăzeci de minute însă, italianul cercetă cu de-amănuntul întunecata câmpie presărată de pietre ce se întindea sub el, se asigură că masivul stâncos dispăruse de tot în spatele lui și se înclină ca să-l bată ușor pe umăr pe pilot. Aici e bine! zise. Celălalt aprobă cu un gest și începu manevra de coborâre, aterizând apoi fără intenția de a opri motoarele. Mafiotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
plecase de sus, din parchet, dar asta nu avea nici o importanță, era fericit că reușea să-și bată propriul record. Înainte de a ajunge în Baia de Sus, mai avea de trecut peste un muncel, o prelungire ca un deget a masivului pe care îl despădureau. Aici, drumul era aproape drept coborând chiar ușor, pentru ca apoi să se arunce abrupt în sus, peste spinarea muntelui. Era o zonă mai lină, care nu solicita nici mașina și nici pe conducătorul său. Acceleră puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de formă piramidală. Până acolo, piatra era netedă, fără striații ori alte rugozități care să ajute pe cineva să cuteze o ascensiune. Nici o scobitură nu se vedea în granitul cenușiu. Porni să dea ocol stâncii ca să verifice și partea cealaltă. Masivul era ca o fortăreață inexpugnabilă. Aceiași pereți verticali peste care se sprijinea polița îi găsi și acolo. Ușor jenat de soarele care îi bătea acum în față, studia totul foarte atent. Din păcate însă nu descoperi nici un cotlon în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
simțise nevoia să revină. Acum însă, fără să poată spune de ce, pașii îl purtaseră exact acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea pe care și-o amintea atât de bine. Nu se întâmplă însă nimic, așa încât începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi coborât de pe versantul vertical. Știa că acest lucru era imposibil, scutură iarăși din cap clipind repede, convins că nu vede bine. Umbrele și semiîntunericul îi jucau feste. Acum, sprijinit în nelipsitul toiag, bătrânul stătea nemișcat cu fața spre masivul stâncos. Privea țintă spre gaura ce se deschidea în munte, părând a o examina cu atenție. Cum oare ajunsese acolo? Cum sărise gardul dar, mai ales, cum reușise să treacă de oamenii lui care păzeau perimetrul? Primul imbold fusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici un inspector din poliția română, cu atât mai puțin pe acest Toma Cristian, nu am de unde să știu unde se află. Nemaiputându-se stăpâni, Simion Pop sări de pe scaun și îl apucă de reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți-vă! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reuși să rezistăm, va fi drăguț cât va dura, da, domnule, dar înfrângerea e sigură și garantată, de altfel, să fim rezonabili, cui i-ar trece prin minte că o acțiune ca aceasta ar reuși să se impună, oameni votând masiv în alb fără să-i fi îndemnat nimeni, doar de nebuni, deocamdată guvernul încă nu a ieșit din buimăceala sa și încearcă să-și regăsească suflul, totuși prima victorie o au deja, ne-au întors spatele și ne-au trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ministrul de interne atât de bine cum îl cunoștea, ceva mai puțin sângeros decât dracula, dar mult mai teatral decât rambo, acesta ar fi modul de acțiune care ar ordona să fie adoptat. Nu se înșela. Ascunși într-un mic masiv împădurit care aproape tivește perimetrul încercuirii, trei bărbați așteaptă ceasurile nopții să se apropie de cele ale dimineții. Cu toate acestea, nu tot ceea ce fusese imaginat în mod liber de prim-ministrul, la fereastra cabinetului său, corespunde realității care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
când să acționezi. Acestea fiind zise, Dante Îi Întoarse spatele și se Îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea tăioasă a căpeteniei. Ceva mai târziu, la Palatul Nunțiaturii Șeful gărzilor intrase În camera cardinalului aproape târându-se pe genunchi. Ajuns lângă masivul Acquasparta, se aplecă să Îi sărute cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își Îndepărtă mâna cu suficiență, apoi Îi făcu un scurt semn de binecuvântare pe frunte. - Ai insistat să Îmi vorbești. Ei bine, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]