1,327 matches
-
atribuie realității o natură spirituală. Termenul realism poate denumi astfel orice atitudine artistică, științifică sau de altă natură, care promovează urmarea (modelului) realității în trăsăturile ei esențiale și, din acest motiv, lingvistica antropologică nu poate fi decît realistă. V. idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALITATE. Ca termen filozofic, realitate denumește tot ceea ce există în afara conștiinței umane și este independentă de ea, dar poate avea și accepțiunea "trăsătura de a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spus, între existență și reprezentările ei intelectuale și lingvistice, care variază după epoci, culturi și grupuri sociale. Totuși, semantismul acestor cuvinte este foarte apropiat, încît, în vorbirea comună și chiar în discursul savant, ele sînt deseori considerate sinonime. V. idealitate, materialitate, real. D. FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează mesajul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
afișare realizat cu atenție pentru serviciile de găzduire va fi consultat în orice moment printr-o simplă privire, încît va servi mai bine schimbului oral de opinii decît pliantele sau fișele clasificate cu grijă, care vor fi consultate individual. V. materialitate discursivă, mediologie, plan al textului, semnătură. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SUPRADESTINATAR. Conceptul de "supradestinatar", introdus de M. Bahtin, trimite la o terță persoană implicată în realizarea unui act comunicativ, într-o interacțiune verbală, persoană care se suprapune destinatarului mesajului sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este epistola (nr. 1), adresată de Faustus presbiterului Lucidus, în care scriitorul respinge din nou doctrinele potrivit cărora păcatul originar ar fi dus la anularea liberului arbitru, iar Dumnezeu ar fi hotărât dinainte ca omul să fie condamnat. c) Despre materialitatea sufletului O altă operă ar fi fost scrisă de Faustus Contra celor care spun că în creaturi există ceva imaterial (Adversus eos qui dicunt esse in creaturis aliquid incorporeum) și e amintită de Ghenadie. Pornind de la această premisă, Faustus susține
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
O altă operă ar fi fost scrisă de Faustus Contra celor care spun că în creaturi există ceva imaterial (Adversus eos qui dicunt esse in creaturis aliquid incorporeum) și e amintită de Ghenadie. Pornind de la această premisă, Faustus susține doctrina materialității sufletului omenesc; în consecință, pentru că sunt și ei creaturi, și îngerii ar fi materiali. Această doctrină fusese deja dezvoltată de Cassian, de la care a preluat-o probabil și Faustus, și de către alții înaintea lui încă din vremea lui Tertulian: era
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la o viață castă, iar Ruricius s-a dedicat episcopatului din Limoges, unde a rămas din 485 până prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr. Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus În chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Fausto di Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme presbiter în orașul învecinat, Vienne, unde fratele său era episcop, și este amintit cu cuvinte de laudă de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Claudian susținuse, într-o scriere care s-a pierdut, că îngerii și demonii posedă un trup, în timp ce sufletul este imaterial. Polemizând cu el, Faustus ar fi replicat într-o scrisoare cu conținut dogmatic spunând că și sufletul are o anume materialitate, iar atunci când această epistolă care circula fără numele autorului a ajuns la cunoștința lui Sidonius Apolinarie, acesta l-a sfătuit pe Claudian să reia discuția problemei într-un mod mai aprofundat. Așadar, Claudian și-a scris opera între 468 și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
artă poetică, o viziune asupra omului superior; un text care valorifică motivul "oglinzii" și al "cântecului". Cuprinzând o lume de esențe ideale, universul barbian are la bază deconcretizarea cuvântului. Lumea artei este lumea jocului secund, al imaginației pure. Este sublimarea materialității în spirit, "o reflectare ideală și spiritualizată a coșmarului în conștiință" (Șerban Cioculescu). Dacă apa și oglinda reflectă imaginile lumii reale, lumea se răsfrânge în conștiință după propriile legi. Poetul spiritualizează, esențializează, arta e un joc secund. Pentru a înțelege
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Creației. Dogma închisă în "nevinovatul ou" este "dogma" creației barbiene. Prin nunta închisă în "trei talazuri", trebuie să înțelegem "sfârșit de drum", locul unde Sinele Marii Ființe Cosmice fuzionează cu sine. Ruperea din sine a Spiritului creator dă naștere formelor materialității; oul va da naștere formelor, dar nunta se va curma în el. Numai în lumina Soarelui (simbol al cunoașterii, al nunții alchimice care impune moartea și renașterea) se relevă sensul oului-dogmă. Soarele este roata de aur, marea roată cosmică ale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la iveală, căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut". Cuvintele sunt luate în răspăr. Autorul joacă rolurile tuturor eroilor săi, se transpune în limbajul și comportamentul fiecăruia, degradează retorica "serioasă" până la un limbaj imaginar, coboară lumea la materialitate, la imaginea corporală a acesteia. De pildă, cearta din casa de aramă din Povestea lui Harap-Alb, dintre "monștri" care sunt personaje carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a ști" care semnifică desigur, cunoașterea de sine; adverbul "azi" indică actualitatea stării eului liric; formele pronomiale de persoana întâi exprimă relația dintre iubire și creație. La nivel lexical: succesiunea substantivelor concrete ("mână", "sprânceană", "tâmplă"); câmpul lexical este unul al materialității, sugerând simțurile afectate de iubire. La nivel stilistic: repetiții ("Înc-o vreme/ Și-ncă-o vreme") menite a reliefa intensitatea sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
neagră - Une ligne presque noir (2000), dimensiunea gravă (percepția semnelor rău prevestitoare, obsesia tanatică și tentația senzualității fruste) dobândește accente dominante. Eul liric, înstrăinat în „lemnăria subconștientului”, își proiectează stările în imaginea unui univers ostil, într-un spațiu de o materialitate densă, grea, dizarmonică. Alternativa refugiului salvator în edenica lume originară, a satului, a naturii, niciodată uitată, rămâne de domeniul reveriei compensatoare și al unei chemări/întrebări fără răspuns: „Veniți cu mine pe câmp să privim de aproape spicul de grâu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
organizare și realizare a procesului de predare-învățare, precum și a metodelor și mijloacelor utilizate. Misiunea învățătorului nu este ușoară. El este un „translator” care, printrun limbaj accesibil „traduce” datele științifice, înlesnind însușirea lor de către elevi pe care îi ajută să înțeleagă materialitatea fenomenelor și obiectelor geografice. În teoria și practica procesului de învățământ un loc important îl ocupă stabilirea și precizarea obiectivelor instructiv-educative în sens larg, obiective ce devin în învățământul modern elementul polarizator și determinant al organizării procesului de predare-învățare. Predarea
Tradițional şi modern în predarea noțiunilor geografice la ciclul primar în viziunea Reformei învățământului românesc by GABRIELA VÂLCU () [Corola-publishinghouse/Science/91688_a_93224]
-
care merită o atenție În sine și În scrînciobul căruia se cuvine să ne lăsăm legănați fără considerațiuni de ordin practic, ca Într-o zi de sărbătoare” și rămîne totuși atent la sintaxa poemului, cu plinurile și golurile ei, cu materialitatea sui generis a cuvintelor. Acest „croceanism” - observat, bunăoară, de Nicolae Balotă - nu ni se pare a fi contrazis, totuși, de „teza rostului magic pe care Îl au uneori cuvintele”. Căci „puterea magică” despre care vorbește poetul (cu trimiteri la universul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității” și al sintezei intelectuale aplicate unei lumi a obiectelor ce miza pe senzație, pe o concretețe și plasticitate În stare să ofere o replică verbală materialității lumii date etc.) invita la Întoarcerea spre un afară mereu promițător ca abundență a materiei și mișcării, ca posibilități de restructurare spectaculară a datului real În acea „expresie plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”, indicată de manifestele momentului. Substanța
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suprafață. Ne-am putut da seama Însă că o atare practică corespundea tocmai unei „logici” interne, justificată istoricește, a noilor atitudini față de limbajul poetic. În critica mai nouă, reactualizîndu-se ideile lui Voronca din faza „integralistă” despre „obiectivitatea” limbajului poeziei și „materialitatea” lui, accentul interpretării a Început să cadă pe capacitatea de „autoreprezentare”, a cuvîntului ca „material autarhic” supus unui proces al textualizării care „transformă o grămadă de semnificanți (semnele literare), Într-un sistem coerent ce poate fi decodat apoi În semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
op. cit., p. 342 7 op. cit., p. 343 8 op.cit., p. 345 84 adeverit! Poetul cel mai de seamă al grupării, Ștefan Petică, discipol al lui Verlaine și Maeterlinck, cultivând „un fel de deschidere în vag, care îi ușurează expresia de materialitate prin referiri abstracte”, „anticipează estetica orizonturilor lirice nedeslușite, pe care le vor cultiva poeții viitori ca Minulescu, Stamatiad, Ștefănescu-Est, Davidescu, Iacobescu ș.a., aflați sub influența lui cu mult mai mult decât sub cea macedonskiană.”1 Aplicând pe spații mici ideea
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
bunuri pe piață. Această posibilitate depinde desigur de proprietatea mijloacelor de producție, dar și de abilități, de competențe tehnice. Și de economisire, de exemplu. Acestea sunt clase obiective, care grupează agenți apropiați în ceea ce privește condițiile și nivelurile de viață. Dincolo de această materialitate a clasei, noțiunea de grup de statut ne face să ne gândim la raportarea la lumea socială a agenților și la reprezentările locului lor în acest univers. Stilurile de viață, gusturile și comportamentele în societate stau la baza acestor grupuri
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
unei eshatologii dinamice; căderea lui Adam este un gest adolescentin de neascultare al omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în sfințenie”2. În acest sens, Irineu nu exclude materialitatea din paradis și vede eshatonul ca pe-o împlinire prin transfigurare a corporalității deja existente. Dacă apără ascetismul, Sfântul Irineu al Lyonului o face tocmai pentru că exercițiul impus al distanței sau detașării ne predă lecția responsabilității. Nimic nu exclude existența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să salveze, astfel, diversitatea creației. Pentru Irineu al Lyonului, corpul uman este prin însăși natura sa capax Dei - o idee menită să-i scandalizeze pe adepții unei spiritualități gnostice, pledând în favoarea unui exil noetic în fața forței de atracție gravitaționale a materialității. Perspectiva lui Clement Alexandrinul 4 este mult mai apropiată platonismului elenic, ce vede în corporalitate o deficiență opacă, iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă a cuvintelor doxologice și a gesturilor agapice, la fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată în planul idealităților (limbaj, semnificații, categorii) și al materialității (corporalitate, emoții, imagini). În lume, lucrurile sunt deja despărțite de sine, dacă „sinele” lucrurilor 2 este înțeles aici ca „nucleu” al fenomenalității: „Venirea la apariție în acest «în afară de sine» al lumii înseamnă mai degrabă că lucrul însuși este aruncat în afara
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a concretului și esenței: substanțialismul literar este surprinderea, simultan cu prezentarea faptelor, a amprentei lor eidetice, adică a semnificației lor în ordine absolută („substanțială”) - sau, în termenii specializați ai Doctrinei substanței, intuirea, în forma „prezenței”, a structurii axiale, orientate noosic, materialitate („necesitate”)/ spiritualitate („noos”). În proiecție estetică strict determinată, personaje substanțiale - excentrice prin absența eterogenității psihologice și supraumane prin cenzură esențialistă - sunt, într-o măsură infinit mai accentuată decât eroii romanelor, personajele pieselor de teatru ale lui P. După cum s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
capacitățile și interesul pentru cunoașterea plantelor și animalelor în corelație cu mediul înconjurător. Punând elevul în situația de a înțelege anumite aspecte ale relațiilor dintre viețuitoare, dintre acestea și factorii de mediu, jocul contribuie la evidențierea interdependenței fenomenelor, cauzalității și materialității lumii vii. Jocul este un mijloc de educație indirect, copilul poate fi influențat prin intermediul situației ludice. El trebuie saccepte reguli și srealizeze ordinea structurala jocului. „Copilul care construiește ceva cu un material învațsaccepte și sîndeplineasco datorie” Gh. Buhleră. Jocul didactic
MĂRTURII DE LA CATEDRĂ by TASIA AXINTE () [Corola-publishinghouse/Science/1657_a_2968]
-
imaterialității din obiecte: căci plantele și cele ce sunt în ferioare nu pot recepta nimic în mod imaterial și, astfel, sunt private de orice cunoaștere, cum reiese din De anima ÎI. Dar simțul receptează speciile fără materie, însă cu condițiile materialității. Intelectul însă receptează speciile purificate și de condițiile materialității. Așa dar, deoarece Dumnezeu este separat de materie, întrucât este lipsit cu totul de orice potențialitate, rezultă că este cel care poate cunoaște cel mai mult și cel ce poate fi
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]