2,843 matches
-
dau tăcerii mele o semnificație cît mai profundă. Era prima oară cînd inițiativa despărțirii venea din partea cealaltă și, la drept vorbind, nu-mi convenea deloc. Dar nici nu-mi puteam permite luxul să insist sau să fac prea tare pe melancolicul, fiindcă riscam ca ea să aducă În discuție, ca unică alternativă, posibilitatea divorțului, ceea ce presupunea, la schimb, un angajament ferm din partea mea. Nu, mai bine să rămîn din nou singur, Între pereții reci ai garsonierei mele... etc. Tăcerea mea Îmbufnată
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
caricatură de monarh crud și despotic. Băiețelul e mai rapid și a ajuns mai repede decît fratele lui mai mare În vîrf. Băiețelul e mai bun la toate. Este mai sociabil, are mai multă personalitate, toată lumea spune, decît băiatul tăcut, melancolic, decît celălalt puști. Așa se refereau cei din sat la voi doi: micuțul Stevie Robertson și Celălalt Puști. Tu ești furios că te umileau așa. Încă una Încă un memento al faptului că pînă și aici, cînd sînteți singuri, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
scris, cărți, dicționare, flori uscate, o casetă din lemn cu ornamente de sidef, plină cu tot felul de mărunțișuri, o carafă din cristal cu cioc metalic plină pe jumătate cu cafea și un album plin cu fotografii din care privește melancolic aceeași femeie cu ochi mari, căprui. Lumina dimineților nu poate intra prin ferestre, pentru că draperiile ocru sunt rareori date la oparte. În zilele Însorite se zăresc totuși dâre mătăsoase, gălbui. Își scrie jurnalul cu meticulozitate, ca un chirurg ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dirijeze ca și cum ați fi un copil, e problema dumneavoastră. Eu spun un singur lucru: că dacă lași oamenii să scape fără să plătească, asta nu poate duce decât la rău și minciună. M-am uitat la profilul ei aspru și melancolic. Cred că dumneavoastră nu lăsați niciodată să vă scape cineva fără să plătească, doamnă doctor, am spus. S-a întors spre mine și mi-a zâmbit pe neașteptate, arătându-și dinții albi puternici, iar ochii i se făcură două fante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Honor Klein după o pauză. — Și de ce-ați răspuns rugăminții ei cu atâta solicitudine? Nu vă pot bănui că aveți un suflet sensibil. Ironia dispăruse de pe chipul ei și, în timp ce mă privea în lumina palidă, expresia ei mohorâtă deveni melancolică. Acum fața ei era gravă, severă, cum sunt fețele din tablourile spaniole cu tematică religioasă, chipuri care răsar din umbră, crude și totuși hotărâte. Oricum nu contează, spuse ea. A fost un impuls de moment. Am considerat că e timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
descheiată; gulerul alb scos peste sacoul maro. Lăsând la o parte dinții perfecți, semăna cu un comediant al cărui nume nu mi-l aminteam. Unde mai văzusem privirea această blândă și ursuză În același timp, acești umeri Înclinați, această răbdare melancolică? Stați așa, mi-am amintit: Wickert Îmi amintea de americanul care tocmai și-a Încheiat turneul În jurul Germaniei Împreună cu cei doi fii ai lui. Dar cum Îl chema? Keats sau Carlton; ceva de genul ăsta. Când, după Încercări repetate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ca de obicei, taberele s-au năpustit una asupra cealaltă. După ce am trecut de colț, am văzut copii jucându-se lângă pompa de apă. Anton aruncă o monedă În basca lui Dabor, la care rusul bătu din călcâie și Încuviință melancolic. Când doi bărbați cărând o canapea au ajuns paralel cu noi, am pășit pe stradă. Smoala era curată și neagră, cu un luciu uleios, care se subția și devenea din ce În ce mai strălucitor, cu cât Îl urmăreai mai mult. Într-o pantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un an Înainte să Încep să vizitez Hotelul Kreuzer, din motive niciodată lămurite. Mă Întrebam oare ce-a mai făcut și cântăream argumentele pro și contra pentru a o contacta. Între câteva fumuri și Înghițituri, m-am pierdut printre gânduri melancolice. Timpul trecea și chiar Înainte ca soarele să apună după acoperișuri, se porni o briză călduță, aproape afectuoasă. După ce chelnerița ne Înmână nota, Anton sublinie că portofelul său din „cea mai fină piele germană“ era tot la mine. Dar colegul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ei. Ceea ce spui e foarte important, Else. Ce era cu filmul pe care l-ai dat Dorei? Deși se simțea jenată, colega mea nu-mi dădu mâna la o parte. În schimb, se aplecă Înainte cu un fel de tandrețe melancolică, ridurile Întinzându-i-se pe la colțul ochilor. — Lui Else Îi pare rău. Else nu știa. Pe cutie scria „Fundația pentru Cercetări Sexologice“. Else a vrut să dea la prietena lui Sascha. Dar imposibil pentru că pașii pe scară. Else: „Vine Sascha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de cizme albe de femeie. Am presupus că prietenul meu le primise de la tatăl lui, deși nu eram sigur dacă d-l Lakritz mai trăia. Mi-l aminteam pe tatăl lui Anton ca pe-un bărbat frumos, c-o voce melancolică de bariton și o inimă Încăpătoare pentru toți locuitorii cartierului nostru - În afară de oameni de teapa lui Friedrich Fischl care vorbea despre „oameni“ de parcă ar fi avut loc doar unul. În fiecare septembrie tălpuia pantofii oamenilor În schimbul unor lucruri de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de pe terasa Excelsior. — Uite, dragă, lasă-mă să-ți Îndrept cravata. Ea se aplecă peste masă și-i aranjă cravata lui Mabel Warren. — Am trăit Împreună vreme de trei ani, Începu să spună domnișoara Warren, cu o voce joasă și melancolică, și nu ți-am vorbit niciodată cu asprime. Janet Pardoe Își dădu cu puțin parfum după urechi. Pentru Dumnezeu, dragă, uită-te cât e ceasul! Trenul pleacă Într-o jumătate de oră și trebuie să-mi iau bagajele, iar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ziar n-ar fi considerat că merită să le dea, cum ar fi că bărbatul care, după ce trăsese și ultimul glonț, fusese străpuns cu baioneta la ieșirea din camera de triere era stângaci și un iubitor al muzicii lui Delius, melancolica muzică idealistă a unui om lipsit de orice altă credință decât aceea a morții. Și că altul, care sărise pe geamul de la al treilea etaj al centralei telefonice, avea o soție desfigurată și orbită Într-un accident de muncă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci, excelența voastră. Myatt se grăbea. Voia s-o găsească pe Coral. — Șaptezeci și cinci să fie. — Ceva visător, melancolic, să stoarcă lacrimi, excelența voastră? — Nici pe departe. Vreau ceva sprinten și vesel. Ah, sigur că da! Asta-i ceva mai scump. — Ce vrei să spui? De ce-i mai scump? — Excelența sa e, evident, străin. N-are cum Înțelege. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
E rândul dumitale, Îi spuse el lui Coral. — Oh, eu nu știu nici un cântec din acelea care ar putea să-ți placă, Îi spuse ea cu seriozitate, căutând În același timp În memorie ceva mai de modă veche și mai melancolic, ceva care să Împace calitatea unei idile triste cu cântecul pe care-l cântase el. — Trebuie să ne petrecem timpul cumva, spuse el. Și ea Începu brusc să cânte, cu o voce slabă și limpede precum clinchetul unei cutii muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai drăguțe hoteluri vechi din oraș. —Monsieur Mortimer nu este aici, mi-a răspuns de la capătul celălalt al firului un francez destul de scump la vorbă. Nu e aici toată ziua. M-am Întrebat ce făcea oare. Speram că se plimbă melancolic pe străzile Parisului, cu gândul la mine. Poate că-mi cumpăra de la Sabbia Rosa vreun neglijeu din acela incredibil, din dantelă lucrată de mână, numai că nu-i spusesem de Sabbia Rosa, și toate știm că soților trebuie să li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
O sărută pe obraz și se ridică, Împleticindu-se nesigur de pe taburet ca să plece. —Trebuie să plec, dar să mă ții la curent, OK? Lauren dădu aprobator din cap și se uită după el, În timp ce părăsea Încăperea. Părea un pic melancolică. —E drăguț, zise. Este Îndrăgostit de tine până peste cap, i-am spus eu. —Ei, na, spuse, râzând. Este un prieten nemaipomenit. Acesta este un proiect strălucit. Butonii ăia sunt atât de rari... Mă simt și eu o dată cu adevărat entuziasmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bizar, am spus. —E păcat, zău așa, zise Lauren. Credeam că era cu adevărat... știi tu... un prieten ca lumea. Când auzi asta, Thack scoase niște exclamații nervoase, scuturând din cap. Lauren trase adânc din țigară. Se uită la mine melancolică și zise: El zice că vrea să divorțeze de soția lui și să se Însoare cu mine! Nu pot permite așa ceva! Nu pot să-l mai văd niciodată pe Sanford. Am fost atât de naivă, să-l las pe Sanford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
tare capul, un soi de cățel de talie minusculă, cu incisivi ceva mai proeminenți. N-avea nici cel mai mic habar cum sînt eu cu adevărat, că sînt de fapt un geniu cît se poate de cinic, temperat vicios și melancolic, sau că am citit mai multe cărți decît el. Îl iubeam pe Jerry, Însă mi-era teamă că ființa pe care o iubea el nu eram eu, ci un construct creat de propria lui imaginație. Știam prea bine cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lui Întîlnire - În fața unui cinematograf, Într-un restaurant „Lyons“ sau la o serată dansantă din curtea unui han rustic. Anna Hilfe purta un pulover de culoare vișinie și niște pantaloni bleumarin cam uzați - pentru raidurile nocturne ale avioanelor. Rowe remarcă, melancolic, că avea niște picioare superbe, cum nu mai văzuse niciodată. — Nu pricep, zise ea. — De unde știai că voi căra o valiză plină cu cărți pentru domnul Travers, cînd nici eu nu știam pîn-acum vreo zece minute? De altfel, nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cam aprigă. Dumneata n-ai experiență, dar văd că vrei să mă ajuți. Mă tem că nu prea sînt de folos. — Dă-mi o jumătate de duzină de săpători, și-o să vezi ce treabă fac... Maiorul Stone aruncă o privire melancolică spre insulița din mijlocul iazului, apoi spuse: Dar n-are nici un rost să ceri imposibilul. Facem și noi ce putem. Ne-am fi descurcat dacă n-ar fi fost la mijloc trădarea asta! Și-l privi În ochi pe Digby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
numele străzii. - Mergeți la rude sau la prieteni? a întrebat. - La un prieten. - Bogat, nu? - Relativ bogat, da, s-ar putea spune. - Actor? Lucrează la film? - Nu, mai curând artist. - Eh, noi toți suntem artiști, a spus cu o voce melancolică. - Și dumneavoastră? - Eh, nu... Am jucat în două filmulețe, în figurație... - Aha. - Da... Șoferul tăcu și se concentră întrucâtva la trafic. Intraserăm în oraș, sau așa mi se părea, deși mergeam în continuare cu o viteză vădit neregulamentară. Tăceam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
jumulea o găină. De fapt, compunea o poezie. Tot în aparență, Alin Ionescu era directorul fabricii de cartofi prăjiți din Brănești. De fapt, era poet. Și în aparență era, de fapt, poet: slab, păr creț, bolnăvicios, eterne deranjamente stomacale, privire melancolică (ce-i drept, probabil că din cauza durerilor de burtă). Biroul era plin de fulgi și pene. Alin apăsă pe un buton verde. Un bec tot verde se aprinse la telefonul de pe birou. - Vino un pic, zise Alin. O ușă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și suntem convinși că am construit ceva durabil. Oare-și va mai aminti cineva de Agenția de Detective Nr. 1 peste douăzeci de ani? Sau de Tlokweng Road Speedy Motors? Probabil că nu, dar mai are asta vreo importanță? Gândurile melancolice îi animară memoria. Nu se afla aici ca să mediteze la arheologie, ci ca să încerce să afle câte ceva despre ce s-a întâmplat în urmă cu atât de mulți ani. Venise să cerceteze locul și aflase că nu era nimic, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
își trecea buricele degetelor să simtă așchiile și nodurile din lemn, asta este pedeapsa lui, să știe și să nu moară... *** Pe Anatol e mai greu să-l găsești treaz. Poate să nu fie foarte beat și-atunci e ursuz, melancolic. Ultima dată, când am rămas la el, pe cauciucul de tractor amenajat ca pat pentru oaspeți, s-a ridicat la un moment dat într-o rână: - Auzi, eu am să cer să-mi scoată jumătate din creier. Să știi, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
zilele În care am dormit acolo - se jucă În nisip. Femeile din satul meu urăsc marea... „Marea”, zic ele, „o tîrfă cu ochii verzi care ne fură bărbații...” CÎnd nu Îi devorează, Îi trimite Înapoi bătrîni, decrepiți și pe vecie melancolici... - Și mie-mi place marea, admise Oberlus. Urăsc vapoarele și marinarii, dar marea Îmi place... - Eu Îmi iubeam mai mult vaporul decît marea, răspunse bătrînul, absent. De aceea, poate din gelozie, și cum nu reușise, oricît de mult ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]