1,109 matches
-
sine. O generație se maturiza fatal, renunța la revolte și mitinguri, părăsea stadioanele și își găsea fericirea prestând munci meschine ori joburi bine plătite. O generație nouă, de adolescenți, se maturiza plictisitor, uitându-se la televizor, fără drame și ambiții mesianice. În anii ’70, moda pletelor lungi și a minijupei a intrat în desuetudine, deși se fredona încă muzica Beatles-ilor. Sloganul Make love not war a fost uitat, căci americanii se întorceau umiliți din Vietnam, fără a fi împlinit visul de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
influențate, poate, și de faptul că am avut șansa de a-i vedea, pe ambii, cu prilejul vizitelor pe care le-au făcut în România. Se comportau firesc, părând cei mai normali oameni din lume. Răspândeau totuși un ciudat „efect mesianic” asupra auditoriului, aproape instantaneu și dintr-un motiv indetectabil. Să fie vorba despre acea novoie mîșlenie („nouă gândire”) la care adesea se referea liderul rus? 9. A. Toffler, op. cit. 10. Detaliile despre Kurt Gödel din acest subcapitol sunt reproduse după
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
E. Lovinescu, care împărțea operele în funcție de genurile de creație și, în interiorul genului, de ideologia literară. G. Călinescu trece direct de la epoca veche la „clasicii întârziați” (Văcăreștii, Costache Conachi, Ion Budai-Deleanu) și, de aici, la romantici (Vasile Cârlova, I. Heliade-Rădulescu), la „mesianicii pozitivi” (Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu), la „întemeierea prozei” (Costache Negruzzi), „romanticii macabri” (Bolintineanu) și la „patrioți și unioniști”, prezentând, într-un capitol special pe Vasile Alecsandri. P. introduce o epocă de tranziție (1780-1829) și, desființând toate compartimentele propuse de G.
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
în comun cu cea slăvită, oportunist, de atâția contemporani, deși poate trimite la spațiul naturii care se oferă ochiului. „Patria” este ceea ce poezia reîntemeiază în spiritul unui popor („de unde vii tu/ începe Patria, cântecul acela etern”), poetul fiind un agent mesianic al acestui tărâm supracelest, înscris într-o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Apoi. Dar tema escatologică și soteriologică e, în chipul cel mai vădit, invocată aici prin recursul mai mult decât aluziv - la fel ca în romanele lui Petru Cimpoeșu, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu - la mitul cristic. Există un personaj potențial mesianic, un pandant sau o nouă întrupare a Mântuitorului. El moare, dar învie în final (după o îndelungată letargie care amintește de crisalida din Orbitor, romanul lui Mircea Cărtărescu) și, după un periplu comparabil cu cel al Sey Mondy, protagonistul din
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
enunță, formulează, re-creează - povestind - Lumea. Se află în Vremelnicie pierdută o întoarcere a buclei asupra ei înseși, o autoprezentare a narațiunii, cu valențe în cele din urmă ontologice. Existent și viu ar fi doar ceea ce a fost povestit. Iar personajul mesianic, copilul nefericit, mort și înviat, e un povestitor, e povestitorul. El e desigur și „ultimul om” (asemenea „ultimului” Aureliano din Un veac de singurătate al lui Márquez), dar e și creatorul lumii prin povestire (ca Mircișor al lui Cărtărescu, din
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
e o nuvelă amplă (tipărită în 1944, scrisă însă în anii ’30), în care R. investighează problema identității spirituale a intelectualului român de origine evreiască, ilustrată prin forma acută a conflictului lăuntric între tentația sionismului militant și combatant, cu năzuință mesianică, și atașamentul față de țara de baștină. În final protagonistul, Jair Stuparu, sfâșiat între imboldul de a emigra în Palestina și cel de a nu se despărți de solul natal și de spiritualitatea românească, se sinucide. Autorul includea această nuvelă într-
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
simplu nu are cum să fie postmodern”. Demersul critic al lui Ciprian Șiulea vizează în esență un anumit mod de a transforma p. românesc într-un mit compensator triumfalist, prin nesocotirea spiritului critic, rămas într-o marginalizare categorică „față de mainstream-ul mesianic, delirant propagandistic și «constructiv» cu orice preț și în orice condiții”. Existența unor asemenea controverse vădește faptul că un consens cu privire la identitatea, natura, particularitățile, amploarea și importanța fenomenului pe tărâm românesc e departe de a se fi produs. Nu numai
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
animalele. Munca și copiii sunt două coordonate arhisuficiente pentru viață.” Ieșit din închisoare, P. a publicat o carte despre Brâncuși (1967), în care reia ideile sale despre spiritul Olteniei și despre morala țărănească. Apare, acum, mai limpede ideea despre rolul mesianic al „spiritului cobilițar”. Brâncuși nu ar fi, din acest punct de vedere, decât „un tipic pandur al spiritului”, un avanpost al modernității europene, un ferment artistic pornit din Hobița pentru a duce la Paris semnele înnoirii artei. Vorbind despre Brâncuși
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
culegere de nuvele în limba germană: Sturm und Feuer. Poemele din Catapetesme sau din ciclul Ultimul învins, al căror spirit se resimte de înrâurirea lui St. O. Iosif, Octavian Goga și Aron Cotruș, îl așază pe N. în rândul dezrădăcinaților mesianici care își cântă durerea în accente patetice, cu o evidentă apetență mistică: „L-am poftit să ia loc, să șadă la masă.../ - Doamne - i-am zis - a venit ceasul întoarcerii acasă?/ M-a privit tăcut, apoi și-a întors în
NOVAC-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
De Loyola, care spunea: „pace colibelor, război palatelor”. Formulăm aceste rezerve deoarece sociologiei Îi revine rolul de a pune diagnosticul social al tuturor transformărilor În curs: ea este, prin urmare, eminamente sincronică. Marxismul este eminamente diacronic și animat de aspirații mesianice. Din experiența practică a doctrinei filosofico-economice și politice, noi cunoaștem toate secvențele ca subiecți participanți direcți la acest experiment social, de proporții zonale, În timpul căreia sociologiei i s-a interzis dreptul la exprimare sub etichetarea ei ca „pseudoștiință burgheză”. În
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
să pară rai proaspăt înflorit, ca să mă pot încălzi la văpaia gândului dumitale!” La antipod, în P.l. poate fi întâlnit un Mihai Beniuc încă ezitant, dar deja angajat pe calea militantismului marxist. Discursul său se remarcă printr-un ton excesiv, mesianic, ambiționând să se lanseze „viziunea fascinantă a Timpului ce vine”. În articolul Exigențele timpului (1/1936), vorbește despre o Europă senilă, „cu oasele în putrefacție” și stabilește - în virtutea unei judecăți simplificatoare - două caractere pregnante ale culturii occidentale: o „profundă lipsă
PAGINI LITERARE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288615_a_289944]
-
Rădulescu, V. Cârlova, Grigore Alexandrescu ș.a.), corespunzător aproximativ etapei 1820-1840, și e succedată, după etapa refluxului, numită postpașoptism (1860-1870), de ipostaza superioară, situată valoric la nivel european, creată de Mihai Eminescu. În varianta pașoptistă, romantismul românesc e un curent militant, mesianic, orientat spre social și național, fără a exclude tematica vieții personale, intime, contemplația, cultivarea pitorescului. Dominantele sunt iubirea de popor, adoptarea ca limbă literară a limbii vorbite, valorificarea creației populare, cultivarea tematicii istorice, în scop educativ, patriotic, reflectarea naturii patriei
PASOPTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]
-
modernității deja consacrate și intrate într-un nou stadiu constitutiv. Inevitabil, ajunge să fie când teleologic, când apocaliptic, când imitativ cu distanțarea (față de Marx sau față de Durkheim), când pragmatic și constructivist (ca Tocqueville sau Weber), dar cu o puternică notă mesianică. Sigur că putem menționa încă o dată că abordarea dialectică a contradicțiilor între varii componente ale societății au oferit lui Bell șansa distanțării față de determinismele lineare, holiste și evoluționiste atât de frecvente în sociologia vremii. Așadar, societatea postindustrială, care abia se
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
bani gata (1993), Fetele de bani gata (1994) și Noii băieți de bani gata (1996), cărți despre prostituția în comunism și neocomunism, care îi aduc numeroase procese de calomnie, toate câștigate de autorul romanelor incriminate. Scriitor religios, atras de teme mesianice, oculte, misterioase, M. mai publică romanele Messalina sau Despre păcat și purificare în Țara Sfântă (2002), un „dialog profetic” ce include povestea unei prostituate din România care se duce la Sfântul Mormânt, ca și Chilia sau Trăirea nemijlocită (1999) ori
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
în diferite limbi, era abecedarul tuturor școlarilor, din prima clasă primară până târziu, către anii de la Universitate, când, cu o enigmatică suficiență, studenții o abandonau. Prin urmare, cultura de masă nu este creația postmodernității, ci visul secret al oricărei religii mesianice. Creștinismul pare să fi operat o sinteză aparte între ispitele nomade ale dominației (reflectate în experiența Imperiului Bizantin) și somnolența genei sedentare (exprimată, bunăoară, de cultul șintoist al strămoșilor). În zorii și după-amiaza modernității românești, membrii școlii ardelene, valahe sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umanității. G.W.F. Hegel (1770-1831) era singurul care afirma în mod categoric și categorial această posibilitate; istoria umanității (Weltgeschichte) rămânea pentru el o istorie a mântuirii în măsura în care filozofia dialectică devenea regina științelor. Ruina ideologiilor care sunt responsabile de mobilizarea mesianică a unor întregi societăți europene (redescoperind ura de rasă sau de clasă) ne-a demonstrat fără putință de tăgadă „mizeria istorismului”. Preocupată mai puțin de vreun proiect de gnoză ideologică sau teodicee speculativă, breasla istoricilor a decis să îmbunătățească instrumentele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu „eroarea” de calcul. Pentru toți cei ieșiți din Aufklärung, neînțelegerea era direct omologată „viciului” de aproximație sau intenției maligne a subiectului cercetător. Mulți au nutrit speranța că „neînțelegerea” nu reprezintă decât un pasaj efemer în procesul gândirii hermeneutice. Proiectul mesianic al științei nu putea să sufere ideea că „neînțelegerea” va rămâne ingredientul esențial în aventura cunoașterii. Că nu era tocmai așa, romanticii au fost primii care au sugerat-o. Fr. Schleiermacher (1768-1834) a operat distincția între „neînțelegere” (Unverständnis) și „înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
citesc textele profetice din Geneză (1, 1-13), Numeri (24, 2-3, 5-9, 17-18), Miheia (4, 6-7; 5, 2-3), Isaia (7, 10-16; 8, 1-4, 9-10; 9, 6-7; 11, 1-10), Ieremia (3, 35-4, 4) și Daniel (2, 31-36, 44-45). Sunt așa-zisele texte mesianice care ne oferă cheia înțelegerii propovăduirii lui Hristos „după Scripturi”. Relația specială între „tipurile” (prefigurările) din Vechiul Testament și realizările (sau împlinirile) din Noul Testament este proprie aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât de preocupată (mai ales în lumea germanofonă) de sincretisme și morfologii culturale, încearcă o mediere între modelele organice și romantice ale ordinii și schimbării sociale, aflate în spectaculos reviriment după anii 1880 și dominante, în versiunile lor radicale (apocaliptice, mesianice, anarhiste - de stânga ca și de dreapta), după Primul Război Mondial - pe de o parte - și modelele materialiste și raționaliste - pe de altă parte 7. La nivel structural și istoric, Tönnies evidențiază trecerea tendențială de la familie/sat/oraș, economie preponderent
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ins mai curând cerebral decât emoțional, calculat, puțin mizantrop, încrezător în regularitatea implacabilă a mecanismelor pieței și în jocul ineluctabil al intereselor individuale, privind cu suspiciune orice încercare de a propune imperative morale și activități colective bazate pe proiecte vizionare, mesianice sau nu. Antipatia față de utopie este una dintre trăsăturile centrale ale doctrinei liberale clasice, iar Karl Popper a crezut că utopia generează automat violență, totalitarismele - tiraniile secolului XX - descinzând direct din „ingineria socială utopică” inventată de filozofi ce disprețuiau libertatea
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
între 1941 și 1945, parte din ele exacerbate de stalinism, dar împărțirea lumii la Yalta și Potsdam s-a făcut în mod oarecum surprinzător în avantajul lor net: nici Stalin, care forțase mereu nota, nu era mai puțin uimit. Logica mesianică a comunismului și calculele mult mai reci de oportunitate i-au făcut pe sovietici să îndrăznească mai mult: campania de propagandă și de infiltrare a Occidentului, niciodată cu totul suspendată de Kremlin, a fost relansată spre sfârșitul anilor ’40, în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
autorul s-a apropiat de el. Artimon nu e un tip zugrăvit dinlăuntru, din mijlocul pescarilor, de unde Vladimir Colin și-a plăsmuit cartea. El este un personaj adus din afară (...). Autorul l-a «aureolizat», i-a dat ceva de profet mesianic, ce predică de departe, în loc să-l facă om ca toți oamenii, cu calități și defecte, cu certitudini și îndoieli (...). Autorul i-a dat lui Artimon un prestigiu cu de la sine putere, rugându-ne să-l credem pe cuvânt că personajul
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
vremea domniei lui Ștefan Tomșa, fapt ce a permis și înființarea celor dintâi bresle de meșteșugari. Știința și cultura evreiască s-au răspândit cu atât mai mult. Studiul Kabbalei era la loc de cinste în viața spirituală a evreilor. Mișcarea mesianică va câștiga teren și aici, mai ales pe fondul în care, în întreaga Europă, tendințele discriminatorii sau acelea asimiliste revin la ordinea zilei. Pe la 1650, la Iași trăia reputatul kabbalist Rabbi Solomon Ben Arayo, „care se ocupa de studiul cărților
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
sub formă de copii în aproape toată Europa: Constantinopol, Thessalonik, Roma, Sofia, Ancona, Amsterdam, precum și la Ierusalim. La Belgrad, unde, după înfrângerea maghiarilor din 1526, se stabilește o partea evreilor din Buda și unde, în secolul următor, se resimte mișcarea mesianică a lui Sabbatai Zewi (Zwi) venită dinspre Smirna, prin Thessaloniki se naște una dintre principalele comunități de pe teritoriul Serbiei. Dezvoltarea acesteia coincide cu sosirea lui Meir Angel, primul rabin al Belgradului, autorul câtorva tratate despre legile iudaice, intitulate Halakha. Evreii
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]