641 matches
-
soli din zori până-n noapte pentru ritualul botezului. De fiecare dată, le povestea despre învățătura creștină și despre viața acestui om sfrijit. Japonezilor, povestirile lui l păreau îndepărtate și cu neputință de crezut. Mulți dintre ei își înghițeau căscaturile, alții moțăiau cu ochii în pământ. Când îi vedea cum moțăie, o umbră de mânie săgeta chipul lui Velasco, dar se silea să zâmbească pentru a-și ascunde supărarea. Samuraiul găsea și el curioasă viața lui Iisus despre care povestea Velasco. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiecare dată, le povestea despre învățătura creștină și despre viața acestui om sfrijit. Japonezilor, povestirile lui l păreau îndepărtate și cu neputință de crezut. Mulți dintre ei își înghițeau căscaturile, alții moțăiau cu ochii în pământ. Când îi vedea cum moțăie, o umbră de mânie săgeta chipul lui Velasco, dar se silea să zâmbească pentru a-și ascunde supărarea. Samuraiul găsea și el curioasă viața lui Iisus despre care povestea Velasco. Fără să cunoască bărbat, mama lui îl născuse într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de parcă Pascal l-ar fi ales după ce cercetase cu atenție viața lui, a lui Fima, la fel cum cerceta el viața lui Yoezer și a părinților lui, care nu se născuseră Încă. Și ce ar fi gândit acel señor sefard, moțăind pe taburetul său din nuiele, În fața prăvăliei sale de galanterie, despre rămășagul lui Pascal, În care, potrivit autorului, pariorul nu-și asumă nici un risc și nu poate pierde? Oare un pariu pe care Îl poți doar câștiga se poate numi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Țfania. Era un fel de restaurant familial, cu trei mese acoperite cu un plastic laminat roz, jupuit, luminate de un bec slab care răspândea o lumină galbenă, lipicioasă. Muște leneșe se plimbau peste tot. Un bărbat cu statură de urs moțăia În spatele tejghelei, cu barba Între dinți, iar Fima luă pentru o clipă În considerare posibilitatea să fi fost chiar el, În spatele biroului de la clinică, transportat aici printr-o vrajă. Se trânti pe un scaun de plastic, care nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
reconfortant că oamenii, până la urmă, sunt buni. Doar lumea îi strică. Pentru încheiere, hai să zic și două lucruri care mă enervează la Dan: durerea la basca pe care o afișează atunci cand zboară cu avionul (am mai scris despre cum moțăie plictisit, ca un navetist pe ruta Pașcani-Iași, în timp ce eu tremur de emoție mai ceva decât aripile avionului intrat într-o zonă de turbulenta) și felul său de a fi fumător numai lunea sau joia, la jumătatea lui aprilie sau la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
ceva mai departe. Zgomotele astea se stinseră treptat. Corl aștepta răbdător să se facă liniște. Odinioară, înainte de a fi ajuns relativ nemuritori, corlii obișnuiau și ei să doarmă noaptea - își adusese aminte de acest obicei privindu-i pe oamenii care moțăiau în bibliotecă. Un zgomot stăruia totuși: pașii a doi oameni continuau să răsune în liniștea care învăluise nava. Pașii treceau mereu prin fata cuștii, se depărtau puțin, apoi se întorceau. Din păcate, paznicii mergeau separat. Întâi trecea unul dintre ei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
în noaptea aceea o porni ca de obicei în lunga sa veghe, fără să mai mănânce. Dar a doua noapte nu se mai duse; nici în a treia și nici în cele care au urmat. Zăcea toată ziua pe pătură, moțăind în soare, tot răsucindu-se de pe o parte pe alta, ca și când razele fierbinți i-ar fi putut arde și preface în cenușă durerea din inimă. La lăsatul serii, își lua cina cu mult înainte de a ieși cu pușca. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
beton cenușiu neted, cu ferestre strălucitoare și fațadă de forma unui fagure. La traversarea holului spațios, zumzetul aerului condiționat din spatele ușilor s-a Însoțit cu scârțâitul tenișilor ei pe mozaicul lucios al pardoselii. În spatele unei mese În cerc, un gardian moțăia cu capul atârnat ușor pe o parte și cu mâinile pe burtă, Încleștate pe o cărțulie de exerciții. Nu se vedea nimeni altcineva. Sub tavanul boltit, o rândunică singuratică zburătăcea străduindu-se zadarnic să găsească o scăpare. Margaret și-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și de cireșe; lucru de care avea să-mi pară rău. După ce am așteptat o oră sau două să se întrunească tribunalul de front - despre al cărui verdict de care ne temeam nu am scos însă nici un cuvânt, mai degrabă moțăiam sătui sau, în orice caz, nu reușesc să-mi amintesc de ora asta ca de un interval de timp stăpânit de spaimă - caporalul a încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
subvenția“. Atât de bine ajunseserăm să ne înțelegem între timp. Și, cu puțini ani înainte de moartea sa, când avea deja nevoie de îngrijiri, am fost cu Ute să-l luăm la noi. Savura călătoria lungă cu mașina, nu voia să „moțăie“ un pic, voia să vadă tot mereu pășuni, vaci, peste tot vaci. În bucătăria din Wewelsfleth ședea ore în șir și picotea. Iar la prânz, înainte ca Bruno, Malte și Hans să vină de la școală flămânzi și să facă gălăgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
personal, de preferință pe la 4-5 dimineața, dar obligatoriu iarna, din noiembrie până în martie-aprilie, și dacă te-am mințit să mă ierți, că poate m-am învățat eu cu alte trenuri. Eram deja obișnuit cu opririle din sat în sat așa că moțăiam între somn și realitate când m-am prins că trenul s-a oprit de tot. De câte minute nu știu, dar ceasul meu dădea semnale clare de dezastru. Mă învîrt prin vagon după controlor în speranța unei informații și îl
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
aia slinoasă, cu un registru tocit pe la colțuri, plin de pete, pe care se băteau milioane de muște mici africane pentru o repartiție cit mai aproape de picătura de grăsime, autoarea petei mai sus-menționate. Un verișor mai buzat al lui Inocent moțăia pe un șezlong la fel de puturos. Atac în franceză, ,,nu merge ventilatorul, mon frere, ce fel de hotel e ăsta dacă nu i poți măcar să te răcorești", spun, gîndindu-mă la ce ar fi putut fi în hotelul de vizavi, care era
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
toamnă. Într-un octombrie ruginiu, drapat în miros de roșcove, de roșii uscate și turte cu miere, lapte de capră și hrean. Într-o sâmbătă. Ivan veghea focul abia pâlpâind în cuptor. Era mult după ora închiderii. Dominique și Alioșa moțăiau în balansoar. Se trezise privindu-i. La început cu duioșie. Era cald în bucătărie. Dușu meaua licărea roșiatic în asfințit, cu luciri care aminteau că prin corpul bradului acum încremenit pe sub mobile pulsase, nu demult, rășină. Chipurile lor, aurii ca
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
s-o lua după vorbele tale. Eu, unul, mă duc să mă culc nițel, că mi-ai speriat somnul adineaori.( Iese). Cotoșman: Iar eu am s-o iau la drum! .(Iese). CORTINA ACTUL II (Sala tronului în castelul Împăratului. Împăratul moțăie pe tron, cu o coroană mare pe cap. În dreapta și în stânga stau cei doi slujitori.) Cotoșman: (Apare în scenă. Se înclină adânc și zice: Să trăiești, Răsluminăția Ta! Împăratul: (Dezmeticindu-se din moțăială) Care ești acolo, mă? Cotoșman: Aici sunt
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mă țin! ― Mai ai de gând să stai mult? ― Nu, sânt gata numaidecît! Fără să vreau, mă gândesc la Barbă și la cuvântarea lui. Ce de profesori erau în jurul directorului! Mai toți bătrâni, unii încruntați, alții zâmbitori... și mai toți moțăiau din cap cu multă bunăvoință, în semn că așa este tot ce spune Barbă! Ba unii aplaudau, și după ei se luau și cei câțiva părinți rătăciți pe-acolo. Când a terminat de vorbit, s-a bucurat toată lumea, oftând ușurată
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
spunîndu-mi: ― Ți-am pus "foarte bine"! Poți să pleci, pentru că răspunsul dat te scutește să mai fii ascultat și la celelalte materii, căci, sânt convins, dealtfel ca și domnii profesori din comisie ― îi asocie el pe ceilalți, care, surâzând amuzați, moțăiau aprobativ din cap ― că ai răspunde la fel de frumos! Așa că, Băjenarule... la revedere într-a V-a, la toamnă! ― Vă salut, domnilor profesori! am spus eu peste măsură de grăbit, și, băgîndu-mi cărțile-n ghiozdan, claie peste grămadă, n-am știut
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
E... și, când m-a văzut, s-a făcut ca sfecla și a tăcut brusc din gură! Eu m-am înclinat foarte respectuos și i-am spus, zâmbind ironic: "Bon-soir, Didi! Cum ți-a plăcut filmul?" ― Și ea? ― Ea a moțăit am cap în semn de răspuns... și nu mi-a răspuns! ― Aha! Așa, care va să zică nu ți-a răspuns! ― Țî! Dar să-ți spun drept, mă, Griguță, mă, când am văzut-o, m-a secat la inimă, așa, nu știu cum să-ți
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
plămădit cu alta o mulțime de puradei, unii mai mucoși decât alții“? Nu, mai bine se lipsea cu totul de bărbați, decât să pățească o astfel de rușine. Mașa Își ridică ochii și Îl privi cu atenție pe vizitator, care moțăia din nou pe scaun... - Dacă Înțelegi, e bine, spuse Extraterestrul. Și chiar dacă nu Înțelegi e bine. Pe mine nu mă supără oamenii care nu Înțeleg. Dimpotrivă, dacă aș fi sincer, aș zice că mă supără cei ce Înțeleg totul dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de bucurie și Încântare și după acea dimineață, când avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atâta emoție. În sfârșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într‑o cergă călduroasă, prefăcându‑se că moțăie, căci erau tare abătute. Vântul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din când În când ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr‑un tunel. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vârsta lui, e nebun...“. Și, pentru că tot eram nebun, făceam o mică minune, țineam degetele într-un anumit fel sau mai știu eu ce făceam, oricum, mă cuprindea o amplă liniște interioară, o vastă seninătate, borfașii se potoleau, începeau să moțăie ca la comandă, ăla gol mă lăsa în pace, ușa de fier se deschidea, eram chemat afară, condus într-un birou unde o vedeam ca prin ceață pe mama vorbind cu unul, un tată de familie, firește, care spunea : „Păcat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în capăt de alee, o patrulă de-a lor, apropiindu-se în trap. Puștii bucureșteni au zbughit-o, împrăștiindu-se care-ncotro, ca vrăbiile din obor. Eu, cu ochi rătăciți și disperați, l-am căutat din privire pe tata, care moțăia pe o bancă, citind un ziar. Patrula m-a înhățat, înjurând fioros, în urâte vorbe străine, iar eu am început să plâng de spaimă. Plângeam așa de tare, încât tata a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ajunsese acolo pe întuneric. Tomoe nu fusese niciodată la Yamagata, dar și-l imagina pe Gaston sosind în gară înainte de ivirea zorilor. Luminile mai erau aprinse în sala de așteptare, cu siguranță răcoroasă în zori. Vreo patru-cinci bărbați și femei moțăiau pe bănci, cu bagajele lângă ei, așteptând să tragă trenul în gară. Cineva mătura probabil pe jos... Trenul de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dictaturilor! Din rândul nevoiașilor s-au ridicat cei mai neîndurători tirani. Masochismul gloatei: vrea să fie încălecată cu forța. Din această ură/iubire se va naște monstrul numit Revoluție. Revolta-canibal. Totdeauna, devorându-și o parte din fii. În fiecare supus moțăie un Danton. Un Robespierre. Un Cromwell. Orice om, în numele dreptății, este capabil de o crimă. Nu există un copil care să nu-și fi ucis, măcar o dată, părintele dominator sau profesorul, adversarul de la jocul cu bile. Puberul cel pur străpunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-a cumințit. Comitetul Cetățenesc parcă așteaptă ordine de undeva. Despre Castelan nici o veste, poate că nici nu a înviat; Caravella doarme toată ziua, vilegiaturiștii aidoma și nici Filozoful nu se mai preocupă de iepurii săi și nici de Tratat, moțăie toată ziua în cafenea; nici despre Actor nu se mai știe nimic. Surprins, constat că nu mai doresc putere, bani, femeie... O să pierim de un spleen neștiut... (Manuscris atribuit Magistratului; fragmentă § „UN COPIL DE CINCI LUNI A CĂZUT DIN CĂRUCIOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]