573 matches
-
mi-a fost de scurtă durată. Am ajuns în cameră. De fapt, am deschis ușa, după care am închis-o brusc. Am rămas în fața ușii. Nu știam ce să fac. Nu aveam unde să mă duc. Camera era oribilă. O mochetă murdară, cândva vișinie, plină de pete solide ce parcă îi schimbau și structura, și care nu primea umbra mobilierului ori din cauza murdăriei, ori din cauza becului, prea slab chiar și pentru o cameră atât de mică. E clar că am rămas
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nu despre el, cum ai fi tentat să crezi, ci despre mine. Dar cel mai important lucru este că, în momentul în care ne-au depistat, cei care au făcut-o, și s-a deschis ușa, după ce, oripilați de imaginea mochetei, care inițial purta mândră broderie cu inițialele companiei, acum năclăită de boritură și pișat (am reușit să mă țin, de aia lipsea căcatul din meniu), s-au retras câțiva metri să-și revină cu răsuflarea, apoi au chemat serviciile de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
început, oricum. Împărțitul tăcerilor de acum e straniu. David nu mai simte că nu are aer. Tăcerea e ca o rufă murdară, omniprezentă. Uitată pe spătarul scaunului. Agățată de calorifer. Atârnând fără sens de un colț al televizorului. Îndesată sub mochetă. Pitită în portofel. Pusă bine în dosarul cu acte. E ca o mâzgă mută și grea. Și rece. În jurul ei planează cuvinte în care știe că i-ar fi foarte frig. — Și de ce mergeați la Sevilla? Degetele ei vorbesc în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ridicate de mâini de adult. Jucării șterse de praf și puse frumos în dulapuri. Nebuna vrea puțină liniște. Atât. Vrea să-și vadă camera ei de copil, curată și goală. Vrea ca o singură jucărie albă să ră mână pe mocheta albă. O inimă de lemn. Lemn alb. O inimă atent sculptată. Șlefuită. Momentul în care toate dulapurile albe vor fi închise și se vor confunda cu albul pereților. Momentul în care ea o să stea și o să-și admire inima de
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
-o într-o petrecere. Zeci de invitați făceau cu schimbul ca la o uzină cu foc continuu. Muzica transformată în zgomot, pahare de sticlă prea pline, coji de pâine aruncate pe foi decorative de salată, tocuri de pantofi înfipte în mochetă, farduri uitate în baie și mult mult ketchup. Apoi a început să plouă în oraș, iar cei doi s-au retras în deltă. Singurătatea din apartamentul de pe același palier se prelungea în singurătatea mea și așa am început să ies
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
locatarul dă un telefon. Peste maximum două ore i se schimbă robinetul cu scuzele de rigoare din parte celui care reprezintă autoritatea publică. Întreținerea locuinței sociale, în cele mai mici amănunte, inclusiv zugrăvitul, schimbarea mobilierului de bucătărie, baie și a mochetei, este "treaba statului". Australia nu se bucură doar de resurse naturale încă neevaluate, ci și de un model de administrare politică anglo-saxon. Un model care lasă cetățeanului toată libertatea de mișcare și de alegere, mulțumindu-i când se poartă civilizat
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
față. Are o șuviță albă, de care mi-a fost frică să întreb. În vizita mea din iunie m-a întrebat dacă nu vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică, dragă...”, și să reîncep reconstrucția dormitorului, căutând șuruburile, piulițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
savurez mâncarea, vorbesc, glumesc. Mă simt invadat de o plăcere subtilă. Ea se află deasupra, ascunsă, gata să-mi alunece în brațe. Mă așteaptă, încuiată pe dinăuntru cu cheia. De câte ori bat la ușă, îi aud picioarele goale grăbindu-se pe mochetă. Vorbește în șoaptă, se teme tot timpul că ne poate auzi cineva. Îi pare rău de cealaltă cameră care rămâne goală, a citit prețul afișat pe ușă și s-a înroșit. Nu ia nimic, nici măcar apă, din frigider, bea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-mi poarte ghinion. — Hai, hai. Știi foarte bine c-ai reușit. Nu știu nimic. — Samantha, ești cel mai inteligent avocat din anul tău. Și muncești cel mai mult. Ce IQ ai zis că ai ? 600 ? — Taaaci. Îmi pironesc privirea în mocheta bleu și Guy râde. — Cât fac 124 ori 75 ? — Nouă mii trei sute, spun posomorâtă. Ăsta e singurul lucru care mă enervează la Guy. De când aveam cam zece ani, am fost în stare să fac înmulțiri de numere mari în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
poveste pregătită dacă mă întreabă cineva : mă aflu la etajul ăsta pentru a-i pune domnului Saville această sticlă de șampanie în birou, ca o surpriză. Haide. Nu mai e timp de pierdut. Deschid încet ușa, pășesc pe holul cu mochetă albastră și răsuflu ușurată. E pustiu. Tot etajul pare destul de mort. Probabil că s-au dus cu toții la petrecere. Undeva la câțiva metri de mine aud pe cineva vorbind la telefon - dar, în timp ce pornesc stresată către biroul lui Arnold, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
loc câteva clipe, gândindu-mă bine. Mă întorc fără grabă și o iau înapoi spre lift. Mai am o unică șansă. N-am nimic de pierdut. Urc două etaje și ies din lift. E aproape identic cu etajul meu - aceeași mochetă, același tapet, aceleași lămpi. Doar că ușile au alte numere. 31 și 32. Nu-mi amintesc pe care dintre ele o caut așa că, până la urmă, optez pentru 31. Are un preș mai moale. Mă las jos pe podea, îmi las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
recunosc că valijoara mea nu e decât vârful aisbergului. Nu după ce m‑am dat atât de mare cu chestia asta. Va trebui să... improvizez, mă gândesc cu viteza fulgerului, cum dăm un colț și o cotim pe alt coridor cu mochetă de pluș. O să‑i port hainele lui, ca Annie Hall sau... o să sfâșii draperiile și o să caut o mașină de cusust... o să învăț repede să cos... — Ești bine? mă întreabă Luke și eu îi arunc un surâs chinuit. Liniștește‑te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
surâsul ăla ironic pe față și cu brațele strângându‑mă tare. Mă întreb ce‑o face acum. Mă întreb cum îi merge cu întâlnirile. Pe aici vă rog, zice glasul Ericăi Parnell, și tresar. O urmez pe un coridor cu mochetă albastră, cu o stare de rău, într‑o cămăruță răcoroasă mobilată cu o masă și scaune de plastic. În clipa în care ușa se închide în urma ei, Suze și cu mine ne uităm una la alta. — Să fugim? o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara. De unde revine cu o pungă pe care scrie Carrefour. Potrivește două scaune spate în spate și le depărtează ușor, atât cât să poată sprijini punga de cele două spătare. Pune o pernă pe mochetă, între cele două scaune. Face câteva exerciții de respirație ca un karateka experimentat, după care, cu o lovitură precisă, sparge cele două cărămizi din pungă. Punga cade pe pernă, fără să facă vreun zgomot sau mizerie pe jos. Duce punga
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
execută tracțiuni fără număr. Duce extensorul în debara. Revine cu o pungă pe care scrie Carrefour. Potrivește două scaune spate în spate și le depărtează ușor, atât cât să poată sprijini punga de cele două spătare. Pune o pernă pe mochetă, între cele două scaune. Face câteva exerciții de respirație, ca un karateka experimentat, după care, cu o lovitură precisă, sparge cele două cărămizi din pungă. Punga cade pe pernă, fără să facă vreun zgomot sau mizerie pe jos. Pune în
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pe toate. Încă în stare de șoc, îl întreabă pe Lionel: — Cum să vi-l decupăm? — În formă de creastă de cocoș. Să fie de sufletul lui Kiril, spune Lionel cu tristețe în glas și varsă niște Château Pétrus pe mocheta restaurantului, după care își șterge o lacrimă și își linge dosul palmei. — Kiril bulgarul? întreabă Robert. Am auzit că s-a retras din afaceri. — S-a retras de tot, confirmă Lionel. — Mare păcat. Livra cele mai bune murături. Jean pleacă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Steven Weinberg Cuvântul „cauză“ este un altar pentru un zeu necunoscut. - William James Nu trebuie ales ceea ce este imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime, aproape 110 kilograme, un fost jucător de fotbal american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
final. — Nu. A plecat, pur și simplu. — Mi se pare o reacție cam exagerată, ție nu ? Vreau să spun, el ți-a dezvăluit public absolut toate secretele. Iar tu nu ai vorbit decât despre... — Nu Înțelegi. Rămân cu ochii la mocheta maronie uzată. Lucrul de care mi-a vorbit nu e deloc ceva lipsit de importanță. E ceva extrem de prețios pentru el. Și a venit până aici ca să-mi spună despre lucrul ăsta. Să-mi arate că are Încredere În mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la stewardesele frumoase care vor deservi cursa, știa ce frumoase sunt tinerele rusoaice, blonde, zvelte și cu picioare lungi. Se va preface că Îl doare capul, va cere o pastiluță, fata se va apropia de el ... Deziluzie totală și inexplicabilă! Mocheta avionului era roasă, un ecran mare și plat pe care erau scrise instrucțiunele și două stewardese grase, Îmbrăcate anost și trecute de cincizeci de ani, parcă erau surori, vorbeau la fel de monoton și cu glasuri groase și dogite. După primele zece
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
discret de lângă valiza mea. Îi rupseseră Într-adevăr fermoarul și numai Cel de Sus ar mai fi fost În stare să spună ce apucaseră să vâre Înăuntru și ce rămăsese pe afară: pe scaune, pe pat, pe noptieră, chiar pe mochetă, erau Îngrămădite, unele peste altele, pachete și pachețele. Iar ei au prins Încet-Încet glas și au Început să se Învinuiască unii pe alții, În șoaptă. — Dacă Înțeleg bine situația, acela era momentul când trebuia să vă fi căutat aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
da sfârșitul - să fie ca un fel de garsonieră cu subsol și demisol - spuse cu un pic de amărăciune, Însă cu același zâmbet care Îi lumina ochii a bunătate și duioșie...si, după un timp de la plecarea mea, să tai mocheta În două (aveau o mocheta tip covor, În așa zisa sufragerie) să-ți fie mai ușor să o manevrezi când faci curățenie, că și tu ai Îmbătrânit și nu mai ai putere... Am plecat cu sufletul Încărcat de emoția Întâlnirii
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
un fel de garsonieră cu subsol și demisol - spuse cu un pic de amărăciune, Însă cu același zâmbet care Îi lumina ochii a bunătate și duioșie...si, după un timp de la plecarea mea, să tai mocheta În două (aveau o mocheta tip covor, În așa zisa sufragerie) să-ți fie mai ușor să o manevrezi când faci curățenie, că și tu ai Îmbătrânit și nu mai ai putere... Am plecat cu sufletul Încărcat de emoția Întâlnirii, iar pe drum nu am
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
sfaturile unui expert în materie de sex frumos! Asta rămâne de văzut. Roșca și Gherasim schimbară o privire între ei și sparseră micul grup de lângă fereastră, îndepărtându-se. Pe locul rămas gol se întindea, în vecinătatea mesei, o porțiune din mocheta nouă, gri-albăstruie. Nu prea vreți să auziți ce tot încerc să vă spun de o vreme încoace. Poftim? tresări Dragoș. Se întoarse spre Alexandra, dar întâmplător dădu cu privirea peste o felioară subțire de castravete, căzută de pe o tartină jos
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gri-albăstruie. Nu prea vreți să auziți ce tot încerc să vă spun de o vreme încoace. Poftim? tresări Dragoș. Se întoarse spre Alexandra, dar întâmplător dădu cu privirea peste o felioară subțire de castravete, căzută de pe o tartină jos pe mochetă, chiar lângă pantoful ei. Alexandra îi urmări privirea și zâmbi ridicând ochii spre el. N-a căzut de la mine. Eu ce-mi pică în gheare nu scap! amenință ea în glumă. Dragoș găsi atât de absurd contrastul dintre Alexandra cea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]