3,297 matches
-
religie, politică, eros) în domeniul subversivității estetice, care este mecanismul însuși al schimbării stilurilor și a poeticii de la un curent la altul: de la clasicism și iluminism la romantism, apoi de la romantism la realism și simbolism etc. Realismul este subminat de modernism, iar acesta de postmodernism. Un mare scriitor este întotdeauna subversiv, novator, anticanonic. Schimbarea de paradigmă angajează confruntarea a două viziuni diferite despre lume, om și literatură, confruntare care se petrece mai întâi insidios, pe dedesubt. Disidența, ruptura sunt pregătite de
Strategiile subversivității by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8470_a_9795]
-
prin expunerea temei în maniera stride a mult îndrăgitului pianist Thomas Fats Waller, comediant pur sânge al anilor nebuni interbelici. Improvizația lui Iancy Körössy lasă în urmă de la primele note nonșalanța surâzătoare a lui Fats, pentru a plonja direct în modernismul melodic sprințar de natură bop. Un modernism al anilor ’48-’50, pe care adaos-ul neo îl păstrează la fel de atractiv urechilor noastre din secolul următor. Asigurându-și „plasa” ritmului constant, fiebinte, întreținut de bas și baterie, Körössy face din nou
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
mult îndrăgitului pianist Thomas Fats Waller, comediant pur sânge al anilor nebuni interbelici. Improvizația lui Iancy Körössy lasă în urmă de la primele note nonșalanța surâzătoare a lui Fats, pentru a plonja direct în modernismul melodic sprințar de natură bop. Un modernism al anilor ’48-’50, pe care adaos-ul neo îl păstrează la fel de atractiv urechilor noastre din secolul următor. Asigurându-și „plasa” ritmului constant, fiebinte, întreținut de bas și baterie, Körössy face din nou o rotație de trapez în înălțimile free-ului
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
ordinare. Când remedii insolite, când parafraze ori chiar citate, cu toate însă înserate în regim de surpriză cât mai relevantă. Pe de altă parte, noile arhitecturi post-moderne sunt dependente de atare aluzii ori preluări, în timp ce formele consacrate (de clasicism, romantism, modernism) au încetat, în mare parte, să mai existe ca atare, ele fiind înlocuite printr-un conglomerat de idei și fapte formale pe care le-am putea eticheta rezonabil doar prin termenul de eseu componistic. Așa cum este, de exemplu, Simfonia a
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
din care citează de la Eminescu la Nichita Stănescu, apoi de la Homer la Kafka, Rilke (cu Elegiile Duineze) sau Marguerite Yourcenar, cu referiri la artele plastice de la Bruguel la Dali, cu un elogiu al lui Bach etc., se înșiruie în registrul modernismului cu un ermetism de o mare finețe, deși cu încifrări spirituale sustrase profanilor".
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8564_a_9889]
-
rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul de a-l pune în cuvinte. Viața devenea limbaj, exprimarea (stilul) era lucrul cel mai important. Autorul Desperado readuce personajul la viață. Romanul comunică din nou realul, nu artificiile prin care îl poate cuvântul aproxima. Doar
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
îl poate cuvântul aproxima. Doar că, de data aceasta, renunțând la obsesia stilului, autorul se refugiază în amintire, în trecutul ascuns în mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. Autorul Desperado a înțeles de la modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să gonească prin
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
obsesia stilului, autorul se refugiază în amintire, în trecutul ascuns în mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. Autorul Desperado a înțeles de la modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să gonească prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
vieți foarte concrete. Pe de altă parte, inteligența lor ridiculizează, desființează orizontul lor de așteptare. Tradiția basmului, cu iubirea fericită (sau nu), cu final clar, nu mai înseamnă absolut nimic pentru autorul Desperado. Fericirea ori nefericirea nu mai au sens. Modernismul desființa timpul; cauzalitatea cronologică nu mai avea nici un înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Doar că acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
și acolo unde convenția jurnalului nu e prezentă ca atare, romanele Desperado au un lucru în comun: unitatea cu care operează romanul nu mai e destinul (trecut-prezent-viitor), ci ziua. Procesul a început cu romanul unei zile (Ulysses, Mrs Dalloway), în modernism. Tânjind, fără să-și dea seama, după tiparul premodernist (după cronologia premodernistă) în spiritul căruia au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
limbajul. Pînă la restabilirea acestuia, bardului nu-i rămîne decît nonverbalitatea, sacra nonverbalitate: "stai în mut, în limbajul ce absoarbe toate sintaxele, / stai în mut și speri în Domnul". Dar, nesatisfăcut pesemne cu plantarea într-o asemenea zonă cvasigenerală a modernismului, Aurel Pantea recurge la o ingenioasă manevră de regrupare. La granița poeziei, adoptă pana eseistului pentru a proclama independența ființei-limbaj de exterioritatea la care se referă, de regulă, susținînd că imaginarul poartă-n propriul marsupiu "germenii negației". Pentru a-și
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
secolul XX, despre felul cum ea înaintează, dintr-o perspectivă postmodernă, mai clar definită ca experimentalistă. Criticul distinge patru modele de poezie în secolul XX: tradiționalistă, modernistă, avangardistă și experimentalistă. Dacă acceptăm ideea călinesciană că tradiționalismul e o formă de modernism și ideea că experimentalismul e un avangardism constructiv, structura cvadripartită se reduce la una bipolară, esențială: dihotomia modernism-avangardism. Poezia experimentalistă ca "fapt scriptural" care relevă mecanismele literarității (Nichita Stănescu din ultima etapă de creație) produce exegetului cea mai mare bucurie
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
din țară și nume de referință ale componisticii europene: Henze, Brouwer, Britten, Takemitsu, Jolivet, Zimmermann, Halffter, Smooke, Azguime, Dutilleux. Muzica modernă pare mai unitară, pe viu, decât se citește în tratate. Din confruntările secolului XX, dintre orientările muzicale de un modernism moderat și cele radical avangardiste, s- au perpetuat astăzi cele care nu au abandonat expresivitatea. Postmodernitatea actuală a muzicii nu este altceva decât un fel de neoclasicism compozit, în care frumosul și accesibilitatea au redevenit importante pentru autori și public
CLUJ MODERN 2013 by Elena - Maria ?ORBAN () [Corola-journal/Journalistic/83980_a_85305]
-
Ion Simuț Cercul Literar de la Sibiu se singularizează, în fond, nu printr-o idee proprie despre modernitate și modernism, ci printr-o altfel de situare în tradiție. Racordarea la modernism nu lipsește, dar ea nu constituie o miză explicită, urmărită cu obstinație. Dimpotrivă, în toate documentele programatice ale grupării cerchiste apare evident un mod particular de a (re)gândi
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
Ion Simuț Cercul Literar de la Sibiu se singularizează, în fond, nu printr-o idee proprie despre modernitate și modernism, ci printr-o altfel de situare în tradiție. Racordarea la modernism nu lipsește, dar ea nu constituie o miză explicită, urmărită cu obstinație. Dimpotrivă, în toate documentele programatice ale grupării cerchiste apare evident un mod particular de a (re)gândi tradiționalismul. Se adeverește încă o dată ideea călinesciană că, în secolul XX
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
explicită, urmărită cu obstinație. Dimpotrivă, în toate documentele programatice ale grupării cerchiste apare evident un mod particular de a (re)gândi tradiționalismul. Se adeverește încă o dată ideea călinesciană că, în secolul XX, opțiunea tradiționalistă a poeziei e o formă de modernism. Polemizând cu sămănătorismul și naționalismul redeșteptat în timpul celui de-al doilea război, gruparea cerchistă se revendică de la o tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica lovinesciană, I. Negoițescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu critica lovinesciană, care continuă marile principii directoare ale lui Maiorescu de diferențiere estetică, literatura română și-a rotunjit limitele, și-a încheiat perioada fundamentală, pe care se va clădi creația viitorului" - se afirmă răspicat în manifest (v. I.
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
care declară rupturi și inaugurări spectaculoase. este nu numai una esențialistă și estetizantă, ci și una europenizantă, opusă închistării naționale. Această formă polemică de tradiționalism (nedeclarat ca atare) seamănă, prin delimitările categorice de tradiționalismele închistate, ruralizante și militante, cu un modernism sui generis, fără a fi cu adevărat unul. Dacă nu cumva mă înșel, textele programatice ale cerchiștilor nu pronunță niciodată cerința lovinesciană de sincronizare ca pe o necesitate. Europenizarea literaturii române se poate realiza prin valorificarea unei tradiții de profunzime
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
a vrut să trezească speranțele în forțele tinere ale nației, să afirme, peste vicisitudini și aberații, continuitatea faclei valorilor eterne" (op. cit., p. 511). Cu alte cuvinte, Manifestul cerchist nu avusese veleități de noutate radicală, de avangardism, experiment literar, nici măcar de modernism, ci a dorit să apere puritatea "valorilor eterne" de vicisitudinile politicii și ale istoriei. Acea viziune organică pe care am remarcat-o își arată din nou "cumințenia" tradiționalistă: "Ne simțeam rădăcini adânci și ne gândeam cu stăruință la Ťșcoala ardeleană
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
este paradoxal prin raportare la Manifestul din 1943. Nu cred că am putea trata aceste distanțări nedeclarate ca pe niște inconsecvențe. Cerchiștii îl admiră pe E. Lovinescu, prețuiesc cenaclul "Sburătorul" și pe scriitorii moderni promovați de critic, aprobă în principiu modernismul ca pe o soluție de înnoire, dar nu îl adoptă în practica propriei creații. Despre sincronism I. Negoițescu nu suflă o vorbă în cele trei texte programatice pe care le-am citat și prin care se recomandă Cercul Literar de la
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
interesul lor (material) o putere totalitară. Despre legionari sau simpatizanți legionari, ca și despre comuniști, vorbește în treacăt și E. Lovinescu, observându-i mai ales pe scriitorii care frecventau "Sburătorul". Astfel, Ion Barbu, marea lui descoperire, "al doilea promontoriu al modernismului liric românesc, cel dintâi fiind poezia lui Tudor Arghezi", se manifestă ca "furibund filogerman" și "ultragardist" (10 sept. 1940). Vine la cenaclu îmbrăcat în cămașă verde, iar la sfârșitul aceluiași an, citește Odă Germaniei. Camil Petrescu ar fi ținut și
Anii 1940 în pagini de jurnal by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8427_a_9752]
-
puțin/ (Venise numai în plimbare)." Farmecul, mai ales la vîrsta descoperirilor cu gîndul, al literaturii de călătorie se regăsește întreg în acest periplu ca o alunecare printr-o pîlnie căptușită cu rime, care de care mai neașteptate. Poezia bună, a modernismului săltînd printre culori și imagini, nu se dezice de jucăria pentru copii și pentru rafinați: "Trec elegantele fregate/ Ca niște cupe de cristal/ Și-n urma lor, din val în val,/ Ca niște pietre nestemate,/ Plutesc pe zarea de opal
E corul de Crăciun by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7776_a_9101]
-
pioasă înapoi spre a putea privi mai sigur înainte". Nu sînt pierdute din ochi coordonatele majore, "liniile mari". Succint, realismul e caracterizat drept "viață eternizată în mișcări sufletești". Normal că asemenea opinii nu puteau a nu intra în conflict cu modernismul înfloritor al contextului. Rebreanu își asumă cutezător postura de contestatar la scenă deschisă al acestuia, sub chipul unei anticalofilii susținute. Criteriul suprem de evaluare a literaturii care ar fi capacitatea sa de-a "crea viață" nu-i mulțumește, în vederile
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
fabricant de iluzii) Secolul "melancolic și cabotin", cînd începe, ca niciodată, să-ți pară rău că timpul trece, și cînd te temi de urmele trecerii pe care, odinioară, le numeai progres, e, probabil, de vină pentru înăsprirea poeziei, într-un modernism de-al doilea care nu mai are nonșalanța celui dintîi. Barbaria de care vorbește Adorno își găsește, poate, o față și în acest gest (liber?) de luare a puștii din cui. Nu mai știm cine, și cînd, a inventat praful
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
Carpatica, Lowe&Partners, The Advisers, Asociația Cultură Verde; Parteneri: Institutul Francez, Ambasada Cehiei, Ambasada Slovaciei, Cărturești, Overground Music, Institutul Goethe, Institutul Român de Istorie Recentă, Fundația Calea Victoriei, Independentă Film, RoImage; Parteneri media: TVR 2, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Modernism, Cinefan, Dor de Ducă, Ralix, AaRC, Revista Timpul.
Festivalul de Film Istoric Râșnov: Concert Ioan Gyuri Pascu and The Blue Workers și Celelalte Cuvinte by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/81659_a_82984]