3,149 matches
-
de magii al desperării, sau în natura cotropită de somnoroasa jale a morții, călugărul e imaginea contemplativității amare; el, bea din acesceză și mortificare, apa mării, or se îmbată de muzica undelor somnul și visarea, noaptea integratoare desăvârșind această imagine. Monarhul e androginul misterios cu fața ninsă de paloare, sublunar, înger-demon, iradiind magica sa tristețe sau puterea sa astrală"5. O senzație de hieratism, de putere secretă de dincolo de timpuri iradiază din chipurile magilor eminescieni (vezi Povestea magului..., Strigoii, Memento mori
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Profetul lui F. Nietzsche este un "vânător de Dumnezeu": "Mai sus ca om și fiare-ajuns, / Vorbesc și nu primesc răspuns" (Pin și trăsnet). În imaginarul său ascensional, la Eminescu nu întâlnim doar un singur om, ci mai mulți prinț, călugăr, monarh, sihastru în care se dedublează, întârzie prin ei ca pe niște trepte, pentru a arde toate etapele umanului: Și cine-enigma vieții voiește s-o descuie, / Acela acel munte pe jos trebui să-l suie". Prințul (Povestea magului ...) care urcă muntele
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Timpul macină zidul faptă și avem mereu sub ochi doar movilele de "mușunoaie": Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici / Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici" (Scrisoarea I). Nu numai timpul macină zidul cetăților, ci și monarhii răi care-și ucid "populii" prin războie nemiloase: "Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină / Când oardele-i barbare duc moarte și ruină..." (Preot și filozof). Piatra cetăților devine doar fin nisip ridicat și risipit de vânturi: "Ș-atunci vântul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
era, prin anii șaptezeci, în "Însemnările unui nebun"! Ce fețe fac cinstitele fețe pedeseriste cînd aud de Regele Mihai! De tot hazul. Pînă și "blînduțul" Meleșcanu, obișnuit cu mimica senină, diplomatică, invitat să-și spună prețioasa-i părere despre revenirea monarhului, uită că e filmat și face o față de oglindă din aia care duce nasul la ceafă și buza la ureche. Telegenie... 3 martie Regele plîngînd. Nimic umilitor, nimic dezonorant în asta. Dimpotrivă. După ce televiziunea, scumpa de ea, ne-a frăgezit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ce-l aștepta de cincizeci de ani. Ce imagine! Regele plîngînd? Cum se poate asta? Altcineva (cine?) și-ar fi reprimat slăbiciunea, atît de omenească în fond, și ar fi rîs, ar fi exultat fotogenic. Regele Mihai nu. Pentru că în monarhul, deja personaj al istoriei, stă întrupat omul, adolescentul care a înfruntat ocupantul acum jumătate de secol, ocupant ce, ajutat de slugile autohtone, l-a alungat mișelește, adolescentul, apoi omul matur trăind între străini atîta amar de ani, dar neîncetînd, o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
își duc viața state ca însăși uzurpatoarea de propriul tron Rusie, secondată, printre altele, de o Românie ce nu a reușit, în zece ani de la prăbușirea mizerabilei dictaturi familiale, să descurajeze moștenitoarele structuri securisto-activiste; și asta, culmea, în timp ce există un monarh de drept, Regele Mihai, garant al continuității de neam și democrație autentică, aflat în aceste zile printre invitații de sînge și de rang ai reginei-mamă.) Albionul își omagiază, în persoana originalei regine-mamă, însăși istoria. Ne-o imaginăm pe nobila sărbătorită
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în variantă Carul cu bere. Talia princiară a Reginei Maria, amplificată discret de mantii lungi, unduind de pe marmura capului încoronat, peste umerii de zeiță, spre coapsele secrete. Suverană părăsind curte nordică și asumîndu-și dragostea pentru poporul adoptiv, dragoste împărtășită cu monarhul auster și eficace. Totul în onestitate ireproșabilă. Ambasadoare fermecătoare în marile cancelarii. Ființă meditativă în dens-femininul său jurnal. Numai și cu rost rememorativ, ce stenică efigie! Anulînd impostura intruselor de joasă extracție comunistă. Și reamintindu-ne originea noastră nobilă. Foaierul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Așa nefotogenică, mde, cum o fi arătînd ea, dar masa vegetativă bulgărească, iată, într-un fotogenic puseu inteligent, a realizat gestul tranșant: lovitura de grație aplicată neocomuniștilor și, nemairecurgînd la aceeași păguboasă alternativă stînga vs stînga, ci decizînd, indubitabil, în favoarea monarhului. La noi? Aceeași mitogoangă asiatică de prost gust cu... cînd apare, soarele răsare, auzită din nou, zilele trecute, culmea! într-o societate oarecum selectă, aici, la Iași, orașul între orașe care, credeam, nu și-a uitat definitiv blazonul demnității și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s"! Revăzînd fotografia cu familia și curtea regelui Carol I, făcută pe una din terasele Peleșului, nu-mi pot decît imagina petrecerea timpului pentru această societate care a infuzat României exercițiul civilității distinse și binedispuse. Dacă pentru cei doi îngîndurați monarhi, Carol și Ferdinand, destinderea însemna mai ales plimbarea calmă pe aleile palatului, pentru cei din preajmă, tinerii mai ales, însemna exodurile vesele, în limuzinele de-atunci, la castele tăinuite de pădurea veșnic verde, seratele consumate discret, în mereu trează manieră
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
impozantul palat bucureștean l-a confruntat cu seratele... protocolare ale tragicului moment postbelic. Asezonate cu kazaciocurile polkovnicilor invadatori și cu sîrbele proaspeților politruci autohtoni de-abia mascîndu-și epoleții sub tunicile de gală. Destinul pare să-i joace, și azi, demnului monarh feste pe care nici în coșmarurile lui din timpul grevei regale nu credea să le mai cunoască. Acceptînd cu naturală condescendență interesata curtoazie a celui care, fără invazia tancurilor, ar fi rămas în promiscuul anonimat din care s-a ivit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bifeze ea, legitim, marile repere ale accederii la normalitate. Să ne imaginăm o secundă cum s-ar fi petrecut actul recuperării funebre într-o Românie care nu ar fi cunoscut tragic lungul interstițiu comunist. Probabil că, imediat după moartea originalului monarh, fiul său, încă foarte tînărul Rege Mihai, ar fi urgentat cu firescul și decentul procedeu al unei țări normale aducerea rămășițelor părintești și așezarea lor lîngă celelalte auguste morminte de la Curtea de Argeș. Cu o minimă/ maximă condiție: detașarea îndrituită a memoriei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al României, în schimb atît de imbecil-nocivă în comunism, omniprezentă în manuale, ca irefutabil argument antimonarhic. De data asta, de sfinții Mihail și Gavril, Minciuna (cu majusculă simbolică) chiar a stat la masă cu Regele. E de neînțeles cum un monarh atît de demn și de sobru în dramatica lui existență se complace într-un scenariu pe care îl scrie unul din cei mai șmecheri politicieni (era să spun români), crezîndu-se tătuca națiunii și făcîndu-și numerele paternele cu nonșalanța impostorului. Ar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Elisabeta, nu se poate sustrage simbolului. Ieșit din mașină și făcîndu-și indispensabilele mlădieri de cadînă de cartier, se îndreaptă spre augusta gazdă și, uitînd (oare?) că e doar un invitat, face de fapt gestul amfitrionului, luîndu-l jovial de talie pe monarh și conducîndu-l spre intrarea în palat... (Al cărui stăpîn impostor de fapt rămîne.) Ar mai fi, aici, numărul adiacent al televiziunii aservite. E surprinsă anterior, în toată nefotogenia ei, mîna de foarte vîrstnici simpatizanți ai Regelui (ca și cum aceștia ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-o, era vocea Regelui Carol al II-lea și cea a lui Iorga. Registrul înalt al vocii regelui stătea pe niște multvirile coarde, ceea ce nu putea decît să fornice sexul slab/ dar și inteligențele subțirilor bărbați ai culturii, din anturajul monarhului. Perioadele năucitoare ale lui Iorga, ținute, și ele, în registrul de sus, erau salvate de graseierea sugerînd șederea întîrziată a savantului între epiglotele cărților. Călinescu, di...avolul, cu apucături teatrale în chiar anturajele-i cărturărești, își putea permite histrionicele volute
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
puternic marcați de concepte și habitudini feudale. Pentru ei, ca și pentru Ludovic al XVI-lea, națiunea o formează categoriile sociale privilegiate, poporul atașându-i-se doar ca factor și sursă indispensabile existenței celor dintâi și a statului întruchipat de monarh. În acest sens, poporul este obiect al filantropiei și îngrijirii „prințului luminat”. Se înțelege de la sine că ideea autodeterminării naționale a popoarelor le era cu totul străină. Acești împărați, regi și prinți ai secolului XVIII erau, prin concepție, mai mult
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de stat, care se confundau, până la un punct, cu interesele păturilor sociale conducătoare, în primul rând cu suveranul. În această privință, istoricul nu poate decât să subscrie la considerațiile lui Albert Sorel: mai presus de toate, se află statul, iar monarhul era însuși statul; totul este rațiunea de stat: „cine nu câștigă nimic, pierde”, scria Ecaterina a II-a; „războiul este marele instrument al domniei, argumentul suprem al rațiunii de stat”. Războaiele secolului XVIII au cauzat pierderea a peste 5 milioane
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
stat, nu se poate sprijini pe o deviză decât în măsura în care în spatele ei se află forțe sociale interesate și slujite, soarta țarului Pavel I fiind edificatoare în acest sens și, înaintea sa, cea a lui Ludovic al XVI-lea. De altfel, monarhii simt și înțeleg propria lor condiție și nu-și îngăduie decât prin amnezie extravaganțe și aventuri, care să dăuneze rațiunii de stat, chiar în Rusia secolului XVIII, când favoritismul la Curte nu era - cum spunea cineva - un scandal, ci o
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
propria lor condiție și nu-și îngăduie decât prin amnezie extravaganțe și aventuri, care să dăuneze rațiunii de stat, chiar în Rusia secolului XVIII, când favoritismul la Curte nu era - cum spunea cineva - un scandal, ci o instituție. Firește, acești monarhi uzează de o putere aproape discreționară (deși, cum am spus, oarecum limitată), iar politica externă este apanajul lor personal, încât „secretul regelui” (le secret du Roi) nu funcționează numai la Paris, ci și la Viena, Berlin și Petersburg, cu excepția Constantinopolului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
oprească avansul Rusiei în limite convenabile. Iosif al II-lea conta pe un război scurt, care să nu altereze sistemul raporturilor politice europene, făcând deja oferta medierii sale fără să fie avid după ea. Or, evenimentele ulterioare au dezmințit considerațiile monarhului. La Neisse, între altele, o directivă politică se înfățișa ca intransigentă: „nici el, nici mama sa nu vor accepta vreodată ca rușii să rămână în posesia Moldovei și Valahiei”, ceea ce ar fi echivalat cu blocarea pentru Imperiul Habsburgic a Dunării
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
se include și amendamentul că în apariția noilor state pe ruinele celor vechi, Canning nu depășea limite ale dogmelor politicii engleze tradiționale. În privința Rusiei, Canning a urmărit s-o atragă în orbita politicii britanice pentru a sparge solidaritatea celor trei monarhi continentali. „Anglia vine spre noi” - scria Liven. Dar el n-a înțeles că lordul Canning întindea mâna țarului numai pentru a-l trage după sine. În sfârșit, cea de a doua chestiune. Nu puțini istorici erau și sunt de părere
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o coaliție militară împotriva ei nu este un lucru așa de ușor și simplu. Nicolae I știa și el foarte bine aceasta, ceea ce explică precizarea plasată în marginile posibilului, adică: el, țarul, nu va declara război, dar lucrează împreună cu alți monarhi la adoptarea unor măsuri sigure de natură să zăgăzuiască răspândirea „contagiunii franceze”. Într-adevăr, țarul n-a procedat la ruperea formală a relațiilor diplomatice cu Franța, dar le-a suspendat în fapt; supușilor ruși aflați în Franța li s-a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Franța, dar le-a suspendat în fapt; supușilor ruși aflați în Franța li s-a ordonat să părăsească teritoriul ei, iar comandanților porturilor Rusiei să nu primească vase franceze care ar fi arborat tricolorul. În privința măsurilor antirevoluționare, convenite cu ceilalți monarhi, țarul a trimis la Viena pe A. F. Orlov și, la Berlin, pe feldmareșalul Dibici. Misiunea lor trebuie pusă în legătură cu speranța pe care o nutrea țarul în organizarea unei intervenții armate comune. Această eventualitate a căzut însă, de vreme ce, asemenea Londrei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
În cele din urmă, țarul a fost nevoit să-l recunoască pe Ludovic Filip, fără să-l numească totuși „frate al meu”. A doua lovitură aplicată sistemului de la Viena a fost urmarea despărțirii de Olanda, a Belgiei. Le cererea adresată monarhilor de regele Olandei, Wilhelm de Orania, de repunere în drept a tratatelor, a răspuns pozitiv numai țarul. El a pus pe picior de război trupele din regiunile vestice ale Rusiei, a ordonat mobilizarea armatei din Polonia și a promis Prusiei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
atârnă viitorul omenirii. Această confruntare avea însă să fie dezvăluită cu profunzime și în toate articulațiile ei de Marx și Engels. Cel dintâi nota, la 30 decembrie 1848, că se înfiripa o nouă Sfântă Alianță, că „sufletul acestei alianțe a monarhilor prin grația lui Dumnezeu și a cnutului este Rusia ... punct central al contrarevoluției permanente, care e diplomația rusă”. Engels afirma, în martie 1848, că „prima condiție a eliberării atât a Germaniei, cât și a Poloniei este schimbarea radicală a actualei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
acorde sprijin, Nicolae I îi răspundea prin cererea de a întoarce Prusia la vechea stare de lucruri și, atunci, Rusia își va îndeplini cu sfințenie tot ceea ce a hotărât vechea alianță, altfel nu va face nici un pas. Progresiv, Rusia, împreună cu monarhii și guvernele contrarevoluționare, pune bazele reacțiunii militare. Țarul îi felicită pe Cavaignac și Windischgraetz (va fi și decorat) și îl sprijină pe Jellavich, când se convinge că acțiunile sale nu au atât un caracter național, cât contrarevoluționar. Diplomația țaristă era
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]