524 matches
-
inițierea catehumenilor începea cu istoria patriarhilor, iar tradiția creștină a continuat-o pe cea iudaica în preamărirea virtuților și sfințeniei părintelui celor care cred. Mai mult chiar decât model al omului credincios, adorator al unicului Dumnezeu adevărat și etalon al monoteismului (cf. Clement din Alexandria, Corpus Scriptorul Ecclesiasticorum Grecorum, Viena 1886, ÎI; Grigore din Nissa, Patrologia Greca, Migne, Paris 1890, XLV). Părinții Bisericii din Occident l-au prezentat pe Abraham ca model al credinciosului, conform trăsăturilor precizate de Paul din Tars
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
este o sărbătoare a musulmanilor din toată lumea în timpul căreia se amintește despre disponibilitatea lui (Ibrahim) Abraham de a-si sacrifică fiul - Ismael, nu Iacov! - că gest de obedienta față de Allah. Avraam a fost primul personaj biblic care a optat pentru monoteism, recunoscându-l pe YHWH (JHWH) ca fiind unicul Dumnezeu. Venerația față de Avraam era vie și în perioada Noului Testament, el fiind respectat că strămoș al poporului evreu (Fapt. 13:26) și chiar a lui Mesia însuși (Maț. 1:1). Fiind
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
-lea î.e.n.). În documentarul History Channel "The Bible Unearthed" (Biblia dezgropată), Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve. În același documentar, Baruch Halpern afirmă că monoteismul a pornit din reforma constând din epurările religioase produse la ordinul regelui Iosia, reluare a epurărilor la ordinul străbunicului său, regele Ezechia. Regele Iosia a avut nevoie de centralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și sprijinul populației
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
ipoteză puțin răspândită, lah ar veni de la LWH, care înseamnă fie a fi ascuns, învăluit (Allah ar fi numit astfel pentru că este ascuns privirilor noastre), fie a fi înălțat-Cel Preaînalt . Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Dumnezeu ("tawhid"). Acest monoteism este absolut, nu relativ sau pluralistic în orice sens al cuvântului. În arabă, Dumnezeu se numește Allah, o formă a "al-ilah", sau "unicul dumnezeu". "Allăh" se traduce așadar prin "Dumnezeu". Utilizarea implicită a articolului hotărât în "Allah" indică unitatea divină
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
așadar, își are originea în ceea ce pentru credincioșii creștini reprezintă evenimentul și misterul lui Hristos (adică viața, cuvintele, pătimirea, moartea sa pe cruce, învierea sa din morți, înălțarea la cer și trimiterea Mângâietorului în ziua de Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matricei originare ebraice, aceasta deși, fiind, totuși, o altă religie din aceeași matrice, anume islamul, percepe creștinismul ca fiind o formă de politeism (sîrk), iar istoricii religiei situează creștinismul pe o poziție aparte în raport cu religiile monoteiste
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
aparte în raport cu religiile monoteiste cu caracter exclusiv (absolut), precum islamul și iudaismul, din cauza noțiunii specific creștine de Treime, adică "trei persoane de-o unică substanță", fapt ce clasează creștinismul în categoria monoteismelor pluriforme, alături de religiile primitive, care, prin expresia unui monoteism pluriform (mai mulți zei sunt considerați a fi manifestări ale unui unic zeu) încearcă să răspundă aceleiași probleme ca dogma trinitară, adică a coexistenței unității divine și a pluriformității divine (multiplicității de manifestări ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adorat
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
existența unei corelații negative între credința într-un dumnezeu personal și nivelul de educație. În definitiv, poate nu este pură întâmplare faptul că biserica catolică s-a opus atât de mult timp școlii obligatorii. Conform Enciclopediei Britannica, creștinismul, ca orice monoteism, a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilă cantitate de intoleranță atât de tipică acestei forme speciale de religie. Filozoful canadian de origine franceză Hervé Fischer definește și el monoteismul ca fiind ""una dintre cele mai mari catastrofe ideologice din
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
mult timp școlii obligatorii. Conform Enciclopediei Britannica, creștinismul, ca orice monoteism, a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilă cantitate de intoleranță atât de tipică acestei forme speciale de religie. Filozoful canadian de origine franceză Hervé Fischer definește și el monoteismul ca fiind ""una dintre cele mai mari catastrofe ideologice din istoria umanității"" și o formă de ""sclavagism religios"." (""Nous Serons Des Dieux"", VLB éditeurs 2006, p. 52: "Les monothéismes constituent l'une des pires catastrophes idéologiques de l'histoire humaine
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
abolirea acestui sclavagism religios?" La pagina 34: "Dumnezeii monoteismelor sunt erori civilizaționale, divagații tragice care nu încetează să ne otrăvească spiritul. Am inventat dumnezei perverși, inspirându-ne fără îndoială din caracterul uman. Din evantaiul oferit lui, Occidentul a ales un monoteism pur și dur, abandonând păgânismul, în timp ce, totuși, politeismul era mult mai convivial; tot atât de himeric, adevărat, însă mult mai puțin funest. [...] O altă viziune despre lume era posibilă chiar și în acele timpuri îndepărtate. Civilizația chineză a știut în mod remarcabil
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 478 î.Hr.) și lui Lao-țî (Laotze sau "Lao" Tzu), promovând ideea unei armonii universale și a unei morale civile ce trebuia să reflecte ordinea." Un alt filozof francez, Michel Onfray, spune referindu-se la monoteism (""Tratat de ateologie - Fizica metafizicii"", Grasset 2005, Livre de poche, p. 101, secțiunea "Ochiul negru al monoteismului"): Astfel încât atunci când oamenii își pun în cap să dea viață unui Dumnezeu unic, o fac ca imagine a lor în oglindă: violent, gelos
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
unei armonii universale și a unei morale civile ce trebuia să reflecte ordinea." Un alt filozof francez, Michel Onfray, spune referindu-se la monoteism (""Tratat de ateologie - Fizica metafizicii"", Grasset 2005, Livre de poche, p. 101, secțiunea "Ochiul negru al monoteismului"): Astfel încât atunci când oamenii își pun în cap să dea viață unui Dumnezeu unic, o fac ca imagine a lor în oglindă: violent, gelos, răzbunător, misogin, agresiv, tiranic, intolerant. Altfel spus, ei sculptează propria lor pulsiune ucigașă și fac din ea
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
înșiși."; p. 103: "Religia dumnezeului unic adoptă toate aceste atitudini: ea lucrează pentru ura de sine, pentru disprețul corpului, în disprețul inteligenței; proiectată contra celuilalt, ea încurajează răutatea, intoleranța născătoare de rasisme, xenofobia, războaiele și injustiția socială.") Autorul lucrărilor "Prețul monoteismului" și "Moise egipteanul", profesorul de egiptologie și teologie Jan Assmann subliniază și el natura intolerantă a monoteismelor; referindu-se la monoteismul exclusiv (precum creștinismul), el explică faptul că problema acestuia este intoleranța, intoleranță care pleacă de la natura distincției absolute între
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
inteligenței; proiectată contra celuilalt, ea încurajează răutatea, intoleranța născătoare de rasisme, xenofobia, războaiele și injustiția socială.") Autorul lucrărilor "Prețul monoteismului" și "Moise egipteanul", profesorul de egiptologie și teologie Jan Assmann subliniază și el natura intolerantă a monoteismelor; referindu-se la monoteismul exclusiv (precum creștinismul), el explică faptul că problema acestuia este intoleranța, intoleranță care pleacă de la natura distincției absolute între adevăr și fals, între cele două posibilități neexistând, în viziunea adepților monoteismului, grade intermediare. Această caracteristică lipsea politeismului, religie, în mod
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
și el natura intolerantă a monoteismelor; referindu-se la monoteismul exclusiv (precum creștinismul), el explică faptul că problema acestuia este intoleranța, intoleranță care pleacă de la natura distincției absolute între adevăr și fals, între cele două posibilități neexistând, în viziunea adepților monoteismului, grade intermediare. Această caracteristică lipsea politeismului, religie, în mod natural, mai tolerantă și care nu punea accentul pe ideea de "falși zei" sau "false religii". Mai târziu, când gândirea critică s-a impus în Vest, acest fapt a dus la
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
și bineînțeles că au apărut (pe fondul indiferenței faraonului avînd chiar un teren propice) facțiuni subterane ce erau nemulțumite de noua ordine. Akhenaten a creat și impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând venerarea celorlalți zei. Relația dintre introducerea monoteismului de către Akhenaten și personajul biblic Moise, care este localizat în Egipt într-o perioadă similară (deși nu neapărat identică), este neclară și controversată. Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce domina
Noul Regat Egiptean () [Corola-website/Science/307039_a_308368]
-
și răscumpărarea în calitate de „rob a lui Yahwe”. Evreii, în mod firesc, nu creditează asemenea aserțiuni. Limba cărții lui Isaia este ebraica clasică și se distinge prin puritate, eleganță și vioiciune. Isaia 44:6 conține cea mai veche exprimare clară a monoteismului: „Eu sînt Cel dintîi și Cel de pe urmă, și afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” În Isaia 44:09-20 această teză este dezvoltată într-o satiră a fabricării idolilor, râzând de prostia dulgherului care adoră un idol creat de el
Isaia (carte) () [Corola-website/Science/308658_a_309987]
-
dezvoltată într-o satiră a fabricării idolilor, râzând de prostia dulgherului care adoră un idol creat de el însuși. În timp ce Iahve își arată superioritatea asupra altor zei în Proto-Isaia, în Deutero-Isaia el devine singurul Zeu din lume. Acest model de monoteism a devenit ulterior definitoriu pentru iudaismul post-exilic, devenind baza creștinismului și islamului.
Isaia (carte) () [Corola-website/Science/308658_a_309987]
-
este același cu Dumnezeul iudeo-creștin. Totuși, musulmanii resping teologia creștină privind doctrina Treimii care îl consideră pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu, văzând în aceasta o formă de politeism. Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Allah ("tawhid"). Acest monoteism este absolut, nu relativ sau pluralistic în orice sens al cuvântului. Originea termenului Allah precede apariția islamului, acesta fiind un zeu al panteonului arab politeist, alături de consoartele lui feminine, anume Al-Lat, Al-Uza și Manat. Istoriografia islamică amintește de un manuscris
Allah () [Corola-website/Science/306620_a_307949]
-
fapt se înscrie în tiparul semit clasic (de ex., Yahve a avut în mintea evreilor timp de sute de ani și el o consoartă, numită Așera (celebra Astarte biblică), până când într-un final a fost desăvârșită trecerea de la politeism la monoteism, trecând prin monolatrie, așa cum ne atestă arheologia; aceeași situație cu Baal, zeul canaaneean.), al unor zeități masculine asociate unora feminine. În lucrările sale de istoria religiei, Mircea Eliade, ca și alți istorici ai religiei, explică cum faptul că unele erau
Allah () [Corola-website/Science/306620_a_307949]
-
sale de istoria religiei, Mircea Eliade, ca și alți istorici ai religiei, explică cum faptul că unele erau socotite zeități ale fertilității iar altele zeități creatoare, a provocat la un moment dat prin preferința spre cele din urmă, trecerea la monoteism. Astfel se explică de ce atunci când Mohamed a intrat în conflict cu elitele de la Meca, unchiul său Abu Lahab, care îi era ostil, a creat în 616 o uniune cu toate clanurile din Mecca împotriva tribului lui Mahomed, iar actul întocmit
Allah () [Corola-website/Science/306620_a_307949]
-
procurau abundență, era creator. De aici explicația insistenței Coranului în respingerea "asociaționismului", adică recunoașterea în continuare a divinităților feminine alaturi de divinitatea masculină recuperată de noua religie. În această optică, islamul este o trecere de la un politeism ierarhic local, la monoteism pur, sub influența religiilor mai vechi, anume iudaismul și creștinismul. Nu există nicio imagine vizuală sau reprezentare a lui Allah deoarece o astfel de imagine artistică ar duce, în optica tradițională musulmană, la idolatrie, care este interzisă. Mai mult, mulți
Allah () [Corola-website/Science/306620_a_307949]
-
definită ca o luptă permanentă pentru dreptate și adevăr. Luptând contra abaterilor vechii credințe, Zoroastru condamna sacrificiile sângeroase, înlocuindu-le cu slăvirea divinității; el condamna consumarea de haoma, băutura nemuririi și a făcut din focul sacru simbolul noii credințe.În spatele monoteismului evident se ascunde panteonul indo-european: șapte entități abstracte reflectă aspectele zeului suprem și unic. Acestea sunt Amesha Spenta, „nemuritorii binefăcători” sau arhanghelii din terminologia lui Georges Dumézil. Primul și cel mai important este Spenta Mainyu, „duhul sfânt”, pe care imnurile
Zarathustra () [Corola-website/Science/306682_a_308011]
-
mai târziu, Aton fusese o veche divinitate personificând discul solar; apoi, contopindu-se cu Ra, ajunge obiectul reformei religioase efectuate în sec. XIV-lea de Akhenaton (Amenophis al IV -lea, soțul celebrei regine Nefertiti), în încercarea sa de realizare a monoteismului, dezmembrat, însă după moartea faraonului reformator. Atunci când Khnum a modelat oamenii pe roata de olar, le-a adăugat pe lângă trup și energie vitală (numită „ka”) și suflet, personalitate („ba”, de obicei reprezentat cu trup de pasăre și cap de om
Mitologia Egiptului Antic () [Corola-website/Science/306907_a_308236]
-
vii, dacă, după părerea lor nu sunt onorați îndeajuns sau dacă mormântul lor nu mai este îngrijit. Aceasta este încă o parte a omului, akh, nemuritoare la fel ca ba-ul și ka-ul, asemănătoare unei fantome. Un scurt interval de monoteism a avut loc în timpul domniei lui Akhenaten, concentrat pe cultul zeului egiptean Aton. Akhenaton a scos în afara legii venerarea oricărui alt zeu și a construit o nouă capitală (Amarna) cu temple închinate lui Aton. Schimbarea religioasă a supraviețuit doar până la
Mitologia Egiptului Antic () [Corola-website/Science/306907_a_308236]
-
și bineînțeles că au apărut (pe fondul indiferenței faraonului având chiar un teren propice) facțiuni subterane ce erau nemulțumite de noua ordine. Akhenaten a creat și impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând venerarea celorlalți zei. Relația dintre introducerea monoteismului de către Akhenaten și personajul biblic Moise, care este localizat în Egipt într-o perioadă similară (deși nu neapărat identică) este neclară și controversată. Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce domina
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]