802 matches
-
mii de locuri) își amintește Sergiu Grossu, Congresul Tineretului Muncitoresc Catolic. "Invitat monseniorul Martie, care era primatul bisericii catolice, cardinal, cum e Luis Segé acum, eram curios să văd. Se arată scena, cine credeți că era alături de el invitat, alături de monseniorul Martie, șeful bisericii catolice, secretarul general al Partidului Comunist, Georges Marchais, stăteau unul lîngă altul. Și ce, credeți că a început să cînte Ave Maria? A început să cînte Internaționala, și cardinalul a stat pe scenă, în loc să părăsească scena, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
negru. Toată lumea e mulțumită. După „deșertul” organizatoric din frumosul și imperialul Madrid, francezii ne umplu din nou de optimism. Vinurile de Bordeaux stimulează dialogul, mai ales că n-am mai fost toți împreună din seara sosirii la Lisabona. Adrian Popescu, „monseniorul”, vorbește în italiană cu Felicitas Hoppe. Ambii au vizitat de mai multe ori Italia, Felicitas a avut chiar un stagiu de un an la Roma, când s-a documentat pentru ultima sa carte, romanul Pigafetta. Am observat că Adrian se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cioturos și mătăhălos, cu o frunte enormă și o barbă în paragină, cu un mers de țăran care calcă nesigur pe asfalt, este numit „Lev Tolstoi în secolul XXI”. Adrian Popescu ar trebui să reacționeze și la numele „Padre” sau „Monseniorul”. „Adrian este omul în preajma căruia eu, mamă a trei copii, mă cumințesc”, recunoaște cu smerenie Corinne. Medicul Trenului Literar, o femeie din Turcia, cu mișcări încetinite și cu un facies somnoros, ce pare mai curând ea să aibă nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în Elveția - ea aprobă. Știm că nu vom avea probleme cu ea. Mai greu cu autoritățile de la Berna. Îl ironizează pe Adrian Popescu, a cărui cucernicie romano-catolică devenise proverbială în grupul nostru. „Ar trebui să accepți să ți se spună «monsenior», zice Corinne, e o particulă de noblețe și un nume prin care te-ai individualiza pe fundalul celorlalți.” Bate la o poartă deschisă. Minunate clipe. Corinne vorbește cumva afectat, își modelează vocea șoptită, de parcă ar pune la cale o conspirație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de la Luther? Polonia ghetourilor și a lagărelor de exterminare, în care ura de evrei era cvasioficială (a se reciti Le Juif erraut al lui Albert Londres, 1929) nu era oare națiunea catolică prin excelență? Și legile rasiale italiene ratificate de monseniorul Pacelli, și aplauzele Bisericii din Franța sub Vichy... Erezia creștină a fost disprețuită suveran de maeștrii Talmudului, iar Yeshayahou Leibowitz nu-și ascundea un anumit dezgust pentru această idolatrie pretențioasă. Oricum un evreu n-are a se defini în raport
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
idolatrie? Islamul este în ochii lor o erezie creștină care a avut mai mult noroc decât au avut ei. Regăsesc același instinct al simpatiei, aceeași curiozitate cordială față de ultimul său vizitator care-i subsemnatul și la la mitropolitul de la Mont-Liban, monseniorul Khodr, personalitate ortodoxă importantă atât din punct de vedere politic cât și religios. Și el consideră că un creștin arab trebuie "să vorbească musulmana", și că Mahomed, plin de iubire pentru Iisus și Maria, face parte din familie. Ortodocșii, autocefali
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
privilegiu. Evreii și musulmanii își împart însă, în principiu, două morminte: cel al lui Iosif, la Nablus, cel al Rahelei, la Betleem; în realitate, unul singur se află "în coproprietate", cel al patriarhilor, de la Hebron. Cuvintele mai sus citate ale monseniorului Sabbah, născut la Nazaret, mi-au revenit în memorie în acest oraș aflat sub stare de asediu, atunci când am fost martorul unei scene suprarealiste: celei mai înalte autorități a islamului palestinain i s-a interzis accesul în locul său de cult
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Huși”. În continuare, misionarul își exprima regretul că n-a putut vizita orașul Huși, „nici măcar biserica noastră, din pricina numeroaselor incursiuni ale tătarilor, care roiesc în acele părți”. Preciza faptul că această biserică n-a fost vizitată nici până acum de monseniorul Giovanni Battista Zamoyski (1633-1647), episcop catolic de Bacău, dioceză în care erau, după opinia misionarului, circa 100 de case de unguri catolici care țin un preot. Din altă sursă aflăm că, în 1640, la Huși erau două biserici parohiale și
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
singur altar, are odăjdii nu prea bune, două potire și o cruce de argint. Biserica nu are nici o avere. Ca paroh este acolo un preot bulgar (Ioan Bulgarul, vezi și descrierea lui Vitto Piluzzio, n.a.), pe care l-a sfințit monseniorul episcop Rudzinsky (episcop de Bacău, minorit observant), dându-i dispensă de inabilitate și iregularitate (incapacitate, n.a.), deoarece ucisese pe propriul lui frate. Oamenii obișnuiesc să dea ca «elemosină» o merță de grâu și una de ovăz și un ulcior (urna
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
pe preotul Giovanni Bulgarul, care, după ce slujise vreme de nouă ani la Huși și la Bârlad, a fugit în Dobrogea, stăpânită atunci de Poarta Otomană, în orașul Babadag, unde se găseau catolici, din cauză lipsurilor și a „amărăciunilor pricinuite de monseniorul vicar”. În locul acestuia, a fost trimis să slujească părintele magistru Giovanni Battista del Monte. Iacob Dluski, episcop catolic polon, numit la 22 decembrie 1681, la recomandarea regelui Poloniei (Iași, 19 iulie 1683), nota următoarele: „Acum știu cu adevărat ce înseamnă
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
servit sub îndrumarea Preasfințitului Dr. Tit Liviu Chinezu, atunci protopop al Bucureștiului și Vechiului Regat. Alături de dânsul am fost în directa legătură cu Preasfințitul Dr. Vasile Aftenie, vicar general al Mitropoliei noastre la București, avându-l ca director spiritual pe Monseniorul Vladimir I. Ghika. Ce mi-aș fi putut dori mai mult de la Bunul Dumnezeu? Păcat că a durat atât de puțin... În 28 octombrie 1948, au fost arestați Preasfințiții Aftenie și Chinezu, iar eu, împreună cu minunatul meu coleg preotul Gheorghe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
suferința Lui. În ceea ce privește unele evenimente ieșite din comun, înțeleg comunul vieții de închisoare și lagăre comuniste (se știe ce au însemnat acestea) făcând parte dintre cei cu condamnări mici, (cinci ani) nu aș putea spune ceva cu totul deosebit. Cu monseniorul episcop Duma, cu părinții: Anton Bișoc, Mihai Dămoc, Alexandru Ghiuzan, Mihai Rotaru, Matei Ghiuzan, Martin Mihoc, Ștefan Apostol, Gh. Dumitraș, Dumitru Pascal, Anton Olaru, Dominic Neculăeș, Iosif Iacob și Iosif Duman, nu am fost împreună în închisoare. Despre părintele Vamoșiu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sau din secolul al XVIII-lea... Trebuie să mă consult în această privință cu Estremadura. și într-adevăr, până la urmă, când ne săturam de Spanii, de mauri și de curvăsăraie, ne retrăgeam în dulcea Toscana, unde Aragón devenea Siena, León - Monseniorul de Prato, Castilia - San Giglio, iar Navarra - Farnese sau nu mai știu cum. Dar nu pentru mult timp și niciodată definitiv... Siena către Monseniorul de Prato Monseniore, Sper că pacea domnește în Toscana și că Voi, fratele nostru, sunteți sănătos
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Spanii, de mauri și de curvăsăraie, ne retrăgeam în dulcea Toscana, unde Aragón devenea Siena, León - Monseniorul de Prato, Castilia - San Giglio, iar Navarra - Farnese sau nu mai știu cum. Dar nu pentru mult timp și niciodată definitiv... Siena către Monseniorul de Prato Monseniore, Sper că pacea domnește în Toscana și că Voi, fratele nostru, sunteți sănătos și într-o bună dispoziție a sufletului; că nici un dușman, nici o grijă, nici o supărare nu sunt în măsură să adu mbrească această frunte ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care Voi înșivă ați dori să-i îmbrățișați sub pavăza acestui inocent pretext. Rămânând în continuare sluga Voastră preaplecată și devotată, Pietro da Siena Duminică, 1 aprilie 1951 S-a sinucis ștefănel Cernovodeanu... Aranjuez a venit foarte impresionat. Giglio și Monseniorul au fost seara la mine. Luni, 2 aprilie 1951 Max N. s-a sinucis azi dimineață otrăvindu-se. Încep să cred într-o inevitabilă fatalitate. În orice caz - e o epidemie în oraș. Moartea își întinde mrejele... Iarăși, impresia de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să stau treaz ca să văd eforturile zadarnice ale soarelui de a răzbate prin lințoliul de nori... Un singur vinovat - eu! O singură scuză - împrejurările! și iarna aceasta, care singura nu vrea să mai moară, să se ducă... 18 noiembrie 1951 Monseniorul părăsea Siena tocmai când soseam acasă. L-am făcut să se întoarcă din drum și am stat de vorbă preț de o jumătate de oră despre treburile Spaniei. 4 decembrie 1951 Pentru duminică avem bilete la Operă. Ne vom duce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
însumi câte puțin în fiecare zi. E foarte frumos afară și voi avea fără îndoială dorința de a mă duce la lacuri. Nu o voi face însă. Nu trebuie să irităm zeii printr-un mod de viață prea facil! Seara, Monseniorul și Aranjuez au venit la mine. Era trecut de orele unsprezece când, spre stupoarea musafirilor mei, am început să mă îmbrac pentru a ieși. Aranjuez mai cu seamă a fost vizibil afectat de aceasta și a izbucnit într un fulminant
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și am plecat din nou: la frizer, apoi la Aro și, în fine, împreună cu Mihai la ștrand. Soare, apă, fân și El. Seara rămân acasă și aștept amici care poate vor veni să mă vadă. 13 iulie 1952 Dimineață, împreună cu Monseniorul, la Portugal - audiție de discuri... Mă simțeam oarecum lăsat deoparte: se vorbea despre lucruri pe care eu nu le cunoșteam... (— La ce te gândești? Să știi că sunt gelos pe această muzică ce are atâta putere asupra ta!) Era ceva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
depărtam în grabă - și așa de mai multe ori. Ne-am și sărutat chiar. În sfârșit, am traversat lacul pentru a merge acasă... După-amiază i-am răspuns Infantelui și m am dus să expe diez scrisoarea la poștă. Intrat la Monsenior, am pus mâna pe Banchetul lui Platon și am citit vreo patruzeci de pagini. În ceea ce privește programul meu, nu l-am respectat nici măcar pe jumătate. Mâine, poate, voi face mai bine... 8 iulie 1952 Am o tendință îngrozitoare de a mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
simt, dimpotrivă, foarte bucuros. Iată-mă invadat de o pasiune cu totul nouă pentru filozofie, pasiune pe care o pierdusem în clipa în care mă înscrisesem la Facultatea de Filozofie. Simt reînviind în mine entuziasmele primei mele tinereți. Intermezzo cu Monseniorul asupra trinității lui Plotin și mai cu seamă asupra imposibilității de a transplanta platonismul în dragostea heterogenă. De aici și imposibilitatea de a înțelege efectiv „dragostea platonică“ dacă nu o privești dintr-un punct de vedere special. 9 iulie 1952
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fost nevoit să spun lucruri cum n-am mai spus niciodată... Să sperăm că toate acestea vor fi spre bine. 20 iulie 1952 Câteva zile de prostrație și de lectură... Întrevedere cu așa-zisa logodnică a lui Navarra. Lectură cu Monseniorul: Regina moartă. Oboseală totală. 21 iulie 1952 Soare încețoșat. și, cu toate acestea, mă duc cu Tata la ștrand... Am început Condiția umană de Malraux. Merge greu. Am înotat mult și repede. și m-am întors acasă tare flămând. Nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la o piesă, Borgia, pastișată în întregime după Jean Richepin. Este o bagatelă, dar mă amuză și e un lucru destul de folositor din punct de vedere al exercițiului. Dintre prietenii mei nu i-am revăzut decât pe Giglio și pe Monsenior. Astă-seară am trecut pe la Maria Pavlovna, să mă înțeleg cu dânsa în privința lecțiilor. Bunul, bătrânul meu prieten. I-am vorbit despre mine, puțin... De altfel, a observat ea însăși că se petrece ceva curios cu mine și a bănuit că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Terminasem în sfârșit acea piesă en goût espagnol intitulată Infanta și o recopiasem pe curat într-o „ediție de lux“, făcându-i și câteva ilustrații „originale“... Bineînțeles, era scrisă în limba franceză. Urma acum s-o înfățișez „marelui public“: Giglio, Monseniorul, Navarra, dar mai cu seamă lui Mihai. Opera mea proaspăt născută, cu toate că oarecum infantilă, era inspirată pe de-a-ntregul din fapte concrete, trăite în pe rioada noastră „versailles-eză“ și, dat fiind că aproape toți auditorii erau implicați și ca protagoniști
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fermitate care ținea de absolut. 6 martie 1953 Stalin a murit oficial ieri la orele nouă seara... Oamenii sunt liberați din închisori... Mesaj și noutăți din partea lui Grégoire de Saint Thomas și a prietenului meu. Conversație cu Giglio și cu Monseniorul „la gura sobei“. Același gând de muncă și studiu pe tărâm cultural și artistic ne străbate... Giglio puțin obosit, dar optimist. 8 martie 1953 Principalele mele defecte: mitomania și lipsa de sinceritate față de mine însumi. Giglio mi-a spus-o
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se coace - mizantropie totală! Nu mai vreau să revăd pe nimeni, nici măcar pe Infante, și mă bucur că a plecat; pe Giglio și pe Florino n-aș fi putut să-i suport astăzi, mai cu seamă pe Giglio. Cât despre Monsenior, prezența lui m-ar obliga la analiză și la introspecție și nu-mi arde deloc de așa ceva. Pe Mihai îl detest în clipa de față, cu toate că sunt conștient că aceasta nu e decât reversul afecțiunii; părinții mei mă enervează, iar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]