749 matches
-
Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul de la altul. Diateza impersonalătc "Diateza impersonal\" Sintagma este formată din doi termeni, reprezentând o singură unitate lexicală autonomă și o singură funcție sintactică - de predicat (sau alte funcții): morfemul se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o propoziție. Se citește ziarul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și o singură funcție sintactică - de predicat (sau alte funcții): morfemul se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o propoziție. Se citește ziarul. (predicat) (subiect) În plan semantic, diateza impersonală exprimă absolutizarea acțiunii verbale în interpretarea lingvistică a realității; subiectul vorbitor reține doar desfășurarea acțiunii; în consecință, suspendă total relația cu un subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un termen-subiect gramatical, dezvoltă și sensul pasiv; complementul de agent este mascat, de fapt, de pronumele se: Se spun multe de către oameni. Oamenii spun multe. În planul expresiei, impersonalul intră în opoziție directă: • cu diateza activă, ca termen marcat prin morfemul se: Se respiră din ce în ce mai greu. - impersonal El respiră din ce în ce mai greu. - activ • cu toate diatezele, în structura cărora intră pronumele-morfem se, prin incompatibilitatea sintagmei cu un pronume personal în nominativ; morfemul se, purtător al sensului de nedeterminare 14 ocupă locul pronumelui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în opoziție directă: • cu diateza activă, ca termen marcat prin morfemul se: Se respiră din ce în ce mai greu. - impersonal El respiră din ce în ce mai greu. - activ • cu toate diatezele, în structura cărora intră pronumele-morfem se, prin incompatibilitatea sintagmei cu un pronume personal în nominativ; morfemul se, purtător al sensului de nedeterminare 14 ocupă locul pronumelui personal a cărui semantică stă sub semnul determinării. El hotărăște, respiră, doarme, înoată greu. Se trăiește, respiră, doarme, înoată greu. La diateza impersonală, verbul se poate afla numai la persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se speria) ca variante primare (la diateza dinamică), iar întrebuințarea lor fără pronume reflexiv (a-l bucura = a-l face să se bucure), ca variante derivate 16 (la diateza activă). Pronumele reflexiv, numai relativ liber (situându-se între condiția de morfem, ca la diateza reflexivă, de exemplu: a se pieptăna, și condiția de „formant” lexical, ca la verbele pronominale: a se uita, a se căciuli), stă în legătură, la aceste verbe, cu conținutul semantic al diatezei dinamice, dar dezvoltată ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doua clasă; la aceste verbe, sensul „subiectivitate” nu influențează și nu este nici într-un mod influențat de conținutul lexical al verbului, prin trecerea de la o diateză la alta. La aceste verbe, diateza dinamică se opune diatezei active, prin prezența morfemului se: El a îngrijit copilul. - activ El s-a îngrijit de copil. - dinamic iar celorlalte diateze prin depășirea corespondenței în număr și persoană la termenii sintagmei. Termenul al treilea se sustrage continuității de număr și persoană caracteristică celorlalți termeni: Dinamic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s-a îngrijit (a fost îngrijit) de către ei. Reciproc: Ei s-au îngrijit unul pe altul. La verbele din prima clasă, la care „subiectivitatea” se dezvoltă ca sens lexico-gramatical de gradul II, diateza dinamică se opune diatezei active prin prezența morfemului se, care se opune unui pronume personal, însoțitor obligator al verbului la diateza activă: Mihai s-a întristat. Mihai l-a întristat pe Ion. și se opune celorlalte diateze, în sintagma cărora verbul este însoțit de pronume reflexiv, prin poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la diateza activă: Mihai s-a întristat. Mihai l-a întristat pe Ion. și se opune celorlalte diateze, în sintagma cărora verbul este însoțit de pronume reflexiv, prin poziția ambiguă a pronumelui între statutul de formant lexical și statutul de morfem, ceea ce face imposibilă reluarea lui sintactică: Dinamic: M-am îngălbenit de spaimă. Reflexiv: M-am îngălbenit (și pe mine) cu șofran. Gradul de generalitate a diatezeitc "Gradul de generalitate a diatezei" Legătura strânsă a diatezei verbale cu planul semantico-sintactic al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să adoarmă (b) incoativ: a adormi (c) continuativ: a dormi (d) terminativ: a termina de dormit Fiind o categorie gramaticală al cărei plan semantic se caracterizează prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apropiat sau mai îndepărtat) În același fel, conjunctivul se opune indicativului prin forma de prezent: (eu) cânt (indicativ prezent)/să cânt (conjunctiv prezent) în care opoziție, elementul-morfem cu realizare pozitivă este conjuncția-morfem să, ceea ce înseamnă că marca indicativului (prezent) este morfemul Ø. Indicativului perfect (pentru a rămâne la același nivel, avem în vedere perfectul compus) i se opun optativul perfect și conjunctivul perfect: am cântat (indicativ perfect)/aș fi cântat (optativ perfect)/să fi cântat (conjunctiv perfect) Opoziția - în planul expresiei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a rămâne la același nivel, avem în vedere perfectul compus) i se opun optativul perfect și conjunctivul perfect: am cântat (indicativ perfect)/aș fi cântat (optativ perfect)/să fi cântat (conjunctiv perfect) Opoziția - în planul expresiei - o realizează aici concomitent morfemele de mod-Ø, pentru indicativ, auxiliarul aș, pentru optativ și conjuncția să, pentru conjunctiv - și de timp - auxiliarul am (a avea), pentru indicativ perfect (compus), auxiliarul fi (a fi) pentru optativ-perfect și conjunctiv-perfect. Dar opoziția modală - în planul expresiei - se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și de timp - auxiliarul am (a avea), pentru indicativ perfect (compus), auxiliarul fi (a fi) pentru optativ-perfect și conjunctiv-perfect. Dar opoziția modală - în planul expresiei - se realizează - mediat - și din perspectiva dezinențelor. Așa, de exemplu, dezinența -E, componentă a unui morfem discontinuu (să...e), în forma de conjunctiv prezent: să cânt-e, opusă dezinenței de indicativ prezent-| (la persoana a III-a singular), dezvăluie o opoziție internă de mod: conjunctiv/indicativ, ceea ce face oarecum de prisos opoziția -Ø (pentru indicativ)/să (pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfectului, persoana a II-a singular: visa-i, iubea-i etc., în opoziție cu dezinența -ți: visa-ți, iubea-ți - marcă a persoanei a II-a plural. Numai în structura perfectului simplu și a mai mult ca perfectului intervine un morfem distinct la plural - sufixul -ră-. Morfemul este redundant la persoana a II-a, ambele timpuri, întrucât dezinența de persoană este diferită și distinge singularul de plural: perfectul simplu: cânta-și (sg.)/cântară-ți (pl.), mai mult ca perfectul: cântase-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
visa-i, iubea-i etc., în opoziție cu dezinența -ți: visa-ți, iubea-ți - marcă a persoanei a II-a plural. Numai în structura perfectului simplu și a mai mult ca perfectului intervine un morfem distinct la plural - sufixul -ră-. Morfemul este redundant la persoana a II-a, ambele timpuri, întrucât dezinența de persoană este diferită și distinge singularul de plural: perfectul simplu: cânta-și (sg.)/cântară-ți (pl.), mai mult ca perfectul: cântase-i (sg.)/cântaseră-ți (pl.) și la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de persoană este diferită și distinge singularul de plural: perfectul simplu: cânta-și (sg.)/cântară-ți (pl.), mai mult ca perfectul: cântase-i (sg.)/cântaseră-ți (pl.) și la persoana I, perfect simplu: (I) cânta-i (sg.)/cântară-m (pl.). Morfemul -ră-, înlătură, însă, omonimiile singular/plural la mai mult ca perfect, persoana I: cântase-m (sg.)/cântaseră-m (pl.) și persoana a III-a: cântase (sg.)/cântase-ră (pl.) și, la o parte din verbe, la persoana a III-a - perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriei gramaticale obiective - timpul, modul își subordonează timpul, existând și dezvoltându-se, în planul expresiei, prin variante temporale: să cânt/să fi cântat; marca acestei organizări, în desfășurarea raportului dintre planul semantic și planul expresiei a relațiilor timp - mod este morfemul unic de mod: aș cânta/aș fi cântat. Dacă descrierea flexiunii verbului și-ar așeza la bază un alt criteriu, al temei de bază, s-ar putea păstra o mai apropiată corespondență cu relațiile interioare dintre sensurile gramaticale: • tema de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementare, rămâne cel mai potrivit, cu atât mai mult cu cât opoziția de bază de la primul nivel al planului semantic gramatical descris de diateză, corelația activ-pasiv, se întemeiază pe opoziția temelor. La diateza pasivă, flectivul, totdeauna cu structură analitică, dacă morfemul specific este auxiliarul a fi, cuprinde o temă de participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorial al modului se organizează în cinci termeni corelativi: Indicativ, Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperativul rămân, prin aceasta, între cele două extreme, certitudine-incertitudine, formele verbale ale unei certitudini (sau incertitudini) relative, iar între extremele realitate-irealitate, formele unei realități-proiectate. În planul expresiei, modul indicativ se opune celorlalte moduri prin absența, din structura sa, a unui morfem general, cu realizare pozitivă, care să însoțească toate formele sale temporale, așa cum funcționează morfemul-conjuncție să la conjunctiv: să cânt, sau auxiliarul aș, ai, ar etc. la optativ-potențial: aș merge, aș fi mers etc., sau intonația la imperativ: cântă! Se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pozitivă, care să însoțească toate formele sale temporale, așa cum funcționează morfemul-conjuncție să la conjunctiv: să cânt, sau auxiliarul aș, ai, ar etc. la optativ-potențial: aș merge, aș fi mers etc., sau intonația la imperativ: cântă! Se poate considera că acest morfem are realizare Ø; opoziția, însă, nu se realizează totdeauna din perspectiva acestui morfem. Auxiliarului aș, ai, ar, de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv: să cânt, sau auxiliarul aș, ai, ar etc. la optativ-potențial: aș merge, aș fi mers etc., sau intonația la imperativ: cântă! Se poate considera că acest morfem are realizare Ø; opoziția, însă, nu se realizează totdeauna din perspectiva acestui morfem. Auxiliarului aș, ai, ar, de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonația la imperativ: cântă! Se poate considera că acest morfem are realizare Ø; opoziția, însă, nu se realizează totdeauna din perspectiva acestui morfem. Auxiliarului aș, ai, ar, de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]