679 matches
-
a venit să mă vadă În camera mea și mi-a făgăduit c-o să te trimită cu Carlos să-mi faci cîte o vizită“. Apoi automobilul se puse În mișcare și ea izbucni În hohote de plîns. Scoase o batistă mototolită dintr-o poșetă Îngrozitoare și o duse la ochi ca și cum ar fi vrut să-și ascundă fața În ea. Mașina ajunse În dreptul grilajului de la poarta palatului, străbătu aleea și o luă În jos pe bulevardul Salaverry. Vilma plîngea În hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
produsă de lunga ei zi de muncă. — Hei, Bărbate - am venit acasă! incantă ea din hol. Nicăieri nu-i mai bine. Unde mi-oi fi pus soțul? El era în bucătărie, plimbându-se de colo-colo, cu scrisoarea imprimată pe hârtie mototolită la spate. Se sărutară mai discret decât în epoca blackjack-ului, în urmă cu o treime de secol. Mai încărcat de istorie. — Legătura de cuplu, decretă Sylvie. Își îngropă nasul în sternul lui. Numește o invenție mai ingenioasă. — Radioul cu ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ăsta seamănă cu Harrison Ford, care se dă drept taică-meu. Astălaltă - așa a zis cineva că arăta maică-mea într-o zi bună. Dar nu-s nici pe-aproape, să știi. Stai așa un pic. Adună teancul de fotografii, mototolindu-le. De unde le ai? În mod stupid, Weber nu era pregătit pentru această întrebare. Trecu în revistă minciunile posibile. Își odihni fața în pumn, îl privi pe Mark în ochi și nu spuse nimic. Mark intră într-o vrie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe șosea și duși au fost. Poate că au coborât undeva. Oricine poate să-ți dispară de sub nas, oricând. Într-o zi ești rudă cu ei, a doua zi nu mai sunt decât buruieni. Scotoci în buzunar și scoase bucățica mototolită de hârtie, singura sa ancoră de salvare. Darul pe care continua să-l accepte. Ochii i se umplură de lacrimi, orbindu-l. Mai întâi sunt îngeri, dup-aia nu mai sunt nici măcar animale. Păzitori care nici măcar nu recunosc că există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
trebuit să se scoale și să ia micul dejun în stilul pionierilor, pe întuneric. Dar nici unul nu se mișcă. Într-un final, el vorbi: —Prietena ta pare foarte ageră. Are dreptate. Casele alea pentru păsări sunt doar de suprafață. Ea mototoli perna. —Știam eu că te gândești la ea. De-aia...? O ignoră. Mi-ai mai prezentat-o la un moment dat cumva? —Uită-te la mine. Arăt eu ca și cum aș fi luat-o razna, în pizda mă-sii? El clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o femeie ne-a dat rapid banii, întrebîndu-ne pe rînd cum ne cheamă și împingînd printre gratii cîte un teanc de bancnote și monede. Eram surprins de grosimea teancurilor și de felul nepăsător în care le mînuia funcționara. Bancnotele erau mototolite și murdare, de diverse proveniențe. Monedele erau penny groși din cupru, sau din argint tocit cu margini zimțate, fise fragile din nichel și discuri din aramă găurite în mijloc. Am împărțit banii în mai multe buzunare, dar n-am învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
talie. Pieptul îi era acoperit cu o bluză de voal fără mîneci, lăsînd gol spațiul dintre sîni, gîtul și stomacul. Imaginația lui sexuală începu să se infiltreze încet și pe furiș, iar el o dezbrăcă jucîndu-se cu ea, dar repede mototoli ziarul și-l aruncă, zicîndu-și: „Femeile nu sînt niciodată așa. Sau par a fi, și apoi « Nu mă atinge, Duncan». Dar asta-i greșeala mea. Le-am văzut cu alți bărbați în stații de autobuz, aplecîndu-se spre ei, privindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mare și neagră în mînă. Era prea bătrînă și prea demnă pentru a fi prostituată, totuși părea că-l privește pieziș de la depărtare. Se sprijini de un grilaj să-și termine cartofii, și inima îi bătu mai să se spargă. Mototoli și lăsă să-i cadă cornetul de carton și era gata să traverseze strada, cînd văzu pe cineva venind. Un bărbat mărunțel mergea împleticindu-se pe trotuarul de vizavi. Ea se întoarse să-l privească. El încetini pasul, bîjbîi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu oameni care stăteau ghemuiți umăr la umăr. Lîngă el, o tînără delicată, într-un sari argintiu, se sprijinea de un bărbat păros, într-un cojoc din piele de oaie. în față, o fată în pantaloni ecosez și o jachetă mototolită de regiment scoțian, șoptea ceva unui bărbat cu o coadă împletită, care purta o bandă de pînză pe frunte, și o haină din piele de căprioră cu franjuri, ca indienii americani. Se părea că oameni din toate culturile și secolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tânără și nebună, îngrozitor de tânără și de nebună, inima petrecerilor. Bătea step, avea un costum de spaniolă și castaniete, îi plăcea să cânte jazz la pian." Nevastă-mea are gusturi exotice. Știți, sângele italian..." Se uită la bărbatul său și mototoli fața de masă cu un gest crispat: "Hm, idiotul!" Simți dintr-o dată nevoia să plângă și se ridică. ― Unde vă duceți, doamnă? ― Mă doare capul. Vreau să iau un antinevralgic. ― Stai, draga mea! Melania Lupu scotoci în buzunar și îi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mădularele, vă rog să mă credeți... ― Mucles! ― Niciodată în viața mea... Chipul cârnului se schimonosi. Fixă amortizorul, întinse brațul și apăsă pe trăgaci. Glonțul se înfipse cu un pufăit ușor lângă bombeul profesorului. Ioniță Dragu sări ars în picioare. Șoferul mototoli spasmodic fața de masă. ― Ce faceți?! Nu vă dați seama? E cri... Alt proiectil îi șuieră pe lângă ureche retezîndu-i cuvintele. Scarlat încercă să intervină: ― Lasă-i în pace. Sânt proști! Nu știu nici un cântec. ― Ba da! Ba da! Trebuie să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Miga le arunca priviri furișe: "Un adevărat complot. Casa e înconjurată de bandiți, indivizi machiavelici! Nici măcar nu se cunosc între ei... Își trimit mesaje, au instalat probabil microfoane. Altfel cum naiba știu ce se întîmplă cu ăștia de aici?" Scarlat mototoli spasmodic hârtia. ― De ce n-o fi dat telefon? Avea limba umflată, încleiată, abia rostea cuvintele. Ochii îi căzură pe aparat. Receptorul stătea strâmb. ― Mda... O fi încercat. Firește, suna ocupat! Pune-l ca lumea. Cârnul apucă receptorul cu două degete
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și Șerbănică dădu fuga la ușă. ― A venit jurnalistul! Trebuie să-i plătesc. Cristescu, fulgerat de o idee, rupse o foaie din carnet, o îndoi și o puse pe parchet. Așteptă câteva clipe până auzi ușa de la intrare închizîndu-se, apoi mototoli cu un gest crispat hârtia. " Nu! Nu așa a expediat biletul. Curentul nu-i destul de puternic. Nici măcar nu s-a clintit. Atunci cum, Dumnezeule? Cum?!" ― Ce-a vrut? se interesă Șerbănică. ― Aiureli! A făcut o budincă teribilă cu rom și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
câteva clipe cuvintele rămaseră agățate de geam. Adăugă bîțîindu-se de pe un picior pe altul. ― Și o lună! Ca un dovleac congelat. Privi spre ceilalți încîntat de comparație. Popa bombăni ceva. Își ștergea tot timpul nasul umed cu o batistă dubioasă, mototolită în mănușile de lâna, apoi consulta rezultatul. ― Măcar dacă am avea un radiator... ― Or să se mire al naibii cei de la Miliție când vor vedea că n-am reparat instalația, completă sculptorul. ― Ce?! se sperie Valerica Scurtu. Vin iar? Era
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
personalități. Dar funcționarul îi și părăsise și urca înapoi bulevardul Marnei, mergând pe sub ficuși cu pași mici și grăbiți. În pragul laboratorului, Cottard îi spuse doctorului că ar vrea să-l mai vadă ca să-i ceară un sfat. Rieux, care mototolea în buzunar foaia de statistică, îl invită să vină la consultații, apoi, răzgândindu-se, îi spuse că tot merge a doua zi prin cartierul lui, o să treacă el să-l vadă pe seară. Părăsindu-l pe Cottard, doctorul și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o scrisoare? Oricum, uită-te la scrisul lui, e mult prea citeț, nu poate să fie doctor. E clar că individul e un impostor. Poate că e un instalator în halat alb. Cred că ar trebui să-l demascăm. Fran mototoli scrisoarea și o aruncă la coș. Pentru prima dată, rată. — Știi ce, insistă Stevie la sfârșitul programului, închizând ușa în urma ei, cred sincer că ar trebui să te duci acasă. Nu, replică Fran. Mă simt bine, sincer. Atunci de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nici o remușcare. Când vorbise despre fratele său cu câteva minute în urmă, omul acela crud își trădase pentru prima oară mâhnirea imensă. Nu a mai scos nici o vorbă pe urmă. A mâncat puțin și apoi și-a vârât o țigară mototolită între buze, lăsându-se furat de gânduri. „Endō-san, să nu faceți asta. Nu vă puneți planul în aplicare. O faptă atât de plină de ură... nu vă înspăimântă?“ Gaston își căuta cuvintele, ca să-l determine pe Endō să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
există saltea de paie, am constatat. - Nu există saltea, nu există nici păduchi, mi-a dat Rotari replica. Pe jos era un pachet. - Lucrurile tale, sosite de la Cividale, m-a informat. L-am desfăcut. Conținea haine de-ale mele. Erau mototolite, așa că le-am întins pe masă, netezindu-le cu mâinile. - Mai e o traistă sub pat, a adăugat. Am scos-o afară. Într-un săculeț de piele erau cărțile și cele trebuincioase scrisului. Aruncaseră acolo vraiște briciul, două perechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deasupra mormântului, ca o scânteie vrăjită. Dimineața, îndată ce a ieștit pe poartă primul călugăr, fantoma s-a repezit spre el, mai mult așa să-și încerce puterile. Dar aventura a fost un dezastru. Atingerea l-a zguduit și l-a mototolit ca pe-o foaie de hârtie. Și călugărul a simțit o fină atingere răcoroasă, ca o pală de vânt, și și-a făcut repede trei cruci. Mulți erau înfricoșați de mormântul lui și încercau să pășească fără să-l calce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
moment grețos în care îl așteaptă pe Andrei Ionescu, i se desface sufletul ca o portocală, în felii distincte. În urmă cu două luni, era gata să facă pactul cu acest bărbat care, între timp, îl adusese la exasperare, îl mototolise și-l transformase într-un ucigaș. Mai precis, pe la sfârșitul lui martie, la mai bine de o lună după ce-o văzuse pentru prima oară în Groapa de la Muzeul Literaturii, Zogru intrase în sângele lui Andrei Ionescu, o sunase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la facultățile de Medicină era pentru cele mai bune memorii: candidații învățau pe de rost anatomia, chimia și fizica. O sută de inși ocupau locurile limitate, iar alte câteva sute cădeau în neagră deznădejde, își pierdeau respectul de sine, se mototoleau și unii chiar își puneau capăt zilelor. Cine nu intra la facultate, și era evident că nu puteau să intre decât puțini, devenea muncitor necalificat, însă locurile de muncă se împuținaseră, iar în orașele mici chiar nu aveau unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și n-avem nici onoare, nici patrie și se cacă pe noi toți, până la ultimul, și pizda mă-sii pe deasupra. Auzind toate astea, Prodan s-a făcut roșu de furie, a smuls foaia din mâna lui Jancsi și, după ce a mototolit-o, a aruncat-o pe jos, călcând-o în picioare și spunând că Frunză ăștia de-aia scriu d’alde astea pentru că nici n-au avut mamă, tatăl lor i-a crescut până când s-a spânzurat de necaz că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fie frică de Frunză ăștia, c-o să le arătăm noi lor că nu-i bine să se tragă de șireturi cu noi. Nimeni n-a ripostat, am tăcut cu toții, uitându-ne la Prodan și la porumbelul însângerat și la foaia mototolită de la picioarele lui, și atunci Prodan și-a întins pumnul către cer, lovind de trei ori în aer și strigând, uraaa, de-au început să zornăie țintele de pe brățara lui lată de piele, după a doua lovitură a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o valoare inestimabilă, purtătoare ale unor mesaje istorice străvechi, pe o jumătate de pagină se întindea fotografia acelui uriaș culcat la pământ, iar peste fotografie, în diagonală, scris cu creion chimic, cu majuscule, se putea citi „De-ajuns!“, am și mototolit-o ca s-o arunc pe jos, lângă celelalte, numai că apoi m-am răzgândit și mi-am băgat-o în buzunar. După ce am aruncat pe ușă și ultima scândură de la prici, am apucat canistra și am ieșit și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ei o dezarmă de orice urmă de agresivitate. - Pierric, ieși de acolo, asta nu e jucărie! Ieși de acolo, băiete, hai! Marie se Încordă din răsputeri ca să-l tragă afară din vehicul, apoi Îl Îndemnă să se ducă acasă. Tot mototolindu-și pachetul de cîrpe, În mod vizibil nepricepînd de ce Îi confisca Marie jucăria, dezamăgit și contrariat, Pierric se Îndepărtă În cele din urmă cu părere de rău. Lucas nu era probabil prea departe. TÎnăra polițistă străbătu situl, trecu de tumulus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]