6,230 matches
-
decât toți și-o privire seniorială, prefectul vorbea cu generalul, balansându-se cu mâinile la spate. Orchestra cânta pe-un podium. Perechile dansau. Spuma șampaniei sfârâia în cupe de cristal. Pe mese tronau munți de fleici și cornuri prăjite. Dinții mușcau vârtos, nesățios, ca din miezul însuși, mustos și picant, al vieții. O tristețe de moarte-l doborî, căci viața aceea nu era a lui. A lui rămânea numai ușița îngustă ca un capac de raclă, pe unde se putea strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rămâne. Poate are, poate-și găsește pe cineva! Atâta pagubă! Pagubă-n ciuperci! Cărare bătută! Când o vedea plesnind de sănătate și de voie bună, cu dinții ei care-ar fi putut sparge pietre de moară, ea, care nu putea mușca nici dintr-un măr și-i cădeau brațele de vlăguială, frumoasă ca soarele dimineții, sprâncenată și-ochioasă, cu ochii veșnic duși, stând mereu gata de plecare, o-nțepa un fel de gelozie rea, de parcă prin sufletul ei răzbea, bănuielnic, sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe care-o iubeam și cu care m-am căsătorit oficial din primele zile, c-am crezut c-aici umblă câini cu colaci în coadă, că matale știi cât de mult îmi plăceau mie avioanele, de-am ajuns să-mi mușc pumnii că nu v-am ascultat. Zi și noapte parcă-l auzea, parcă-i șoptea, sfâșiindu-i sufletul mă gândesc numai la asta și la Astrid, și mi-i dor de mata, ce bună erai și cum te-ai chinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Băiatul, gemu ca-ntr-o aiureală. Unde-i băiatul? Care băiat? Ce băiat!? Terminând, repet încă o dată că mâine, 19 decembrie, plec din lagăr într-un transport de bulgari. Ce băiat? Care băiat? M-a ucis, ticălosul, uhh! De durere mușcă pământul cu dinții. Dacă reușesc să trec de controlul german de la graniță... Ce băiat? și eu am un băiat la... Mor în acest lagăr sute de persoane pe zi în afară de evreii care sunt duși la gazare. Murim de foame. Mâncarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de gândul bătrânei, bucuroasă că-i din nou slobodă, dar încă nevenindu-i să creadă, rămânând locului, incapabilă să scoată o vorbă și să înțeleagă ceva, privind fața îngropată în rana pământului, în țărâna plină de taine. Apoi se scutură, mușcându-și buzele până la sânge și-o rupse la fugă, ridicând coatele și ferindu-și ochii, să nu se izbească în cercurile roșii și vinete ce săltau înainte și-n urma ei pe câmpie. CAPITOLUL 9 Alergară la depou și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
10 Noaptea de august ridicându-se uscată deasupra câmpiei, înălbăstrită de puzderia de stele, prigonită de umbre mari, tremurătoare, așternute pe pământ, o luă în primire cu frumusețea ei stranie, dar nu asta îi mări tulburarea. Spaima adevărată care-i mușca inima venea de la imaginea rănitului agonizând pe câmpie, lângă bătrână. Poate gândea la ce-o aștepta în oraș, îngrijorată că n-avea să se descurce. Simțea răcoarea jilavă, încărcată de foșnete și miresme tari, uscăcioase, pătrunzând în carnea și sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și palma la gură, mușcându-și buzele până la sânge. Ochiul de foc clipi, strivindu-l de pământ. Fără trup, tăiat de lumină peste bărbie, fața lui Ghiță Todireanu se profilă în închipuirea lui sau aievea masivă, uriașă, cu buzele strânse și ochii mijiți într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de mai rău. Vreau să ies de aici. Unde-i moș Țurcanu? Se repeziră amândouă speriate și-l apăsară cu mâinile peste pat să stea liniștit. Fața Irinei era din nou atât de-aproape c-ar fi vrut s-o muște de buze. Simțea nevoia să se agațe de ea poate și pentru că, pentru prima dată, prezența mamei îl stânjenea. Ar fi vrut să rămână singur cu Irina, lăsându-se, fără griji, mângâiat de căldura palmelor ei moi, visând, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nemiluita. Ce-i? Ți-am cerut eu ceva? Tu ai venit la mine c-un pumn de bani! Escrocule! Vin ei comuniștii, lasă! Vin, pe mă-ta! Trăiască România liberă, independentă și democrată! Trăiască aliații! Roșcatule! Huo! Ai să-ți muști pumnii! Huooo! Smintitule! Tu nu vezi ce-i în jurul nostru? Nu simți ce se-ntâmplă? Jigodiilor! Ce-a fost până acuma-i nimica toată. Să vedeți voi de-acum ce-o să fie! Ce-o să fie? Ce foame-o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și râsul lui care ar fi trebuit să izbucnească la apariția ei. "Veste mare, bunico! Ai auzit? Cu domnii s-a terminat. Vin tovarășii!" "Ce-i, domnu?" "S-a-ncheiat pace! Armistițiu! S-a zis cu nemții." "Să fii sănătos, domnu!" Își mușcă buzele să se stăpânească, dar ceva se rupea în ea, valuri-valuri. Ceva fără nădejde și pentru totdeauna, cum te pătrunde moartea. Dacă s-au încheiat socotelile și-am întors spatele nemților, Alexandru, oriunde-ar fi, e ca și mort, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure și-avea poftă s-o adulmece de-aproape sau îl mânca fruntea, și pomii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai greu să suferi pentru cei dragi decât pentru tine. Eram la pământ și la un pas de moarte: femeia care contribuise la acest atac bestial mi s-a prezentat într-o noapte sub forma unei cobre care m-a mușcat; eu eram întinsă pe o scândură și în jurul meu erau toți medicii din Universitatea de medicină, în frunte cu rectorul, iar eu îi rugam să mă salveze, dar ei ridicau compătimitor din umeri și-mi transmiteau telepatic că mai am
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
amintirile, cu gândurile și visele mele. Mi-a tremurat inima. Un nod mi s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt.” Spațiul (orașul) e definit perifrastic: „orașul celor șapte coline” și, pentru a se evita confuziile, „Sala pașilor pierduți a Universității”. Proza devine haplologică, proteică, înghițind chiar un
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Pe asta o vreau, am gândit. Mi-a tremurat inima. Un nod mi s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt. Țipătul neputinței. Al revoltei împotriva tuturor lucrurilor care au stat în calea noastră, atâta timp. M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
a se nega pe ea însăși, ca om. Faptul că nu mai putea să exprime în cuvinte tot ceea ce simțea nu însemna că aceste trăiri muriseră. Nerostite însă, ele deveneau un fel de fiare pe care nu le putea stăpâni: mușcau, zgâriau fără milă- până la sânge, dacă un suflet poate sângera. O sută patruzeci și trei de zile de tăcere. Pentru că... discuțiile despre vreme și alte asemenea fleacuri erau de fapt același lucru: niște tăceri deghizate. Cel puțin când era vorba
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
reintra în normal. Doar nopțile erau greu de suportat. Avea, foarte des, coșmaruri în care ea lua forma unui șarpe negru, cu ochii lucind în întuneric. Încerca să nu se miște, dar de fiecare dată, reptila se lipea de el, mușcându-l până la sânge. Se trezea cu trupul plin de răni. Vindecabile. Doar sufletul îi supura, indiferent ce ar fi făcut. Atunci se întorcea tot către buna prietenă, cu un reproș mut: De ce? FLASH 9 (Cine sunt eu, fără tine?) fiicei
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
un strat gros, imaculat. Gardurile de lemn aproape că nu se mai zăresc din troiene, iar streșinile caselor gem sub povara albă. E ajunul Crăciunului și ca prin farmec, ninsoarea s-a oprit, lăsând însă loc gerului pătrunzător, care-ți mușcă parcă drept din inimă. Cete de colindători își croiesc, timid, pârtii pe ulițele satului. Din fereastra aproape înghețată a casei pierdute printre copaci, Mia privește afară. Și-a lipit nasul pistruiat de geam și ascultă cu atenție ecourile ce răzbat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
la poarta Ilincăi. Fără Ilinca putea să găsească o sută de comori și altele pe deasupra, că tot n-ar fi avut nici o valoare. S-a urcat pe gard și s-a uitat în curte. Nimeni, nicăieri. Dulăul, care-l mai mușcase o dată de picior, dădu glas de primejdie. Virgil cobori de pe gard și se piti după poartă. Cîinele însă îi descoperi mișcarea și începu să latre și mai avan. Țibă, drace! se zborși Virgil la el. Degeaba. Noroc că în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a existat pe întregul pămînt un om cu adevărat fericit, desigur că omul acela nu putea să se cheme decît Virgil Năsturel! Iar pentru a le dovedi celorlalți că el nu-i așa mîncăcios, cum lăsase impresia la început, nu mușcă nici măcar dintr-un biscuit. Îi puse pe toți trei în buzunar și luă hîrlețul în mînă. Darul Ilincăi, mai bine zis gestul ei, îi dăduse puteri să rabde la nesfîrșit! Iată, așadar, că echipele au suferit modificări mari. Prima deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
suspinînd. În urma lui alergă și Vlad. Ilinca!... răsună plină de duioșie întrebarea lui Virgil, te-ai lovit cumva? Și în imaginația lui o și vedea pe sărmana fată cu un deget zdrelit... ori cu o rană adîncă la picior... ori mușcată de o viperă... Dar imediat alungă din minte astfel de vedenii groaznice, ca nu cumva să izbucnească și el în plîns. Ce ai, Ilinca? mai întrebă o dată. N-am nimic! Lăsați-mă-n pace! răspunse Ilinca printre sughițuri și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
i-a dat explicații Bărzăunului fratele său, Matei, e un fel de scîrbă cu ochi molîi, neagră, maro sau verzuie, adică o șopîrluță cît degetul cel mic, dar mai subțire, care trăiește mai ales în locuri umede și întunecoase. Nu mușcă, nu te teme! Poți pune mîna! Uuuah ! exclamă Bărzăunul înfiorîndu-se și lungindu-și gura pînă la urechi. Asta ar mai trebui, să mai și muște. Și-și scutură de mai multe ori mîinile, ca și cum ar fi ținut în ele un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vrînd oare Ilinca așa de mult să meargă și Vlad? Nu cumva... Dar nu se gîndi mai departe, de frică. Încercă să-i dea un răspuns Ilincăi, dar nu fu în stare decît să salte din umeri și să-și muște buza de jos. Sînteți niște proști amîndoi, continuă tot Ilinca, devenind grozav de serioasă. Spune drept, de ce v-ați certat? Îîîî... ăăă..., începu Virgil să se bîlbîie, apoi, făcînd apel la tot curajul care-i mai rămăsese, putu să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
îl întrebă acesta de cum se apropie. Nu prea multe, dar sper să ne-ajungă, răspunse Nuțu arătînd o plasă destul de voluminoasă. D-dacă vrei și tu, îți dau u-u-unul. Dă-mi, că mi-i sete. Vlad luă mărul, dar nu mușcă din el. Imediat, apoi, sosi și Bărzăunul, vesel, fluierînd cît putea de tare o melodie. Știa că nu poate fi urmărit de nimeni, așa că nu-i păsa. Încă înainte de a ajunge lîngă cei doi, le strigă: Vine și Ilinca îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tata și cu pădurarul Pintilie, care a venit să ne cheme de-acasă din zorii zilei. Și Vlad și Nuțu îl priveau nedumeriți și chiar temători. Tomiță luă un măr din plasa lui Nuțu fără să-și mai ceară voie, mușcă zdravăn din el și continuă: A fost o chestie teribilă, pe cuvînt!... Un cerb, alungat pesemne de vreun lup, intrase în mlaștină și nu mai putea ieși. Se zbătea acolo de mama focului și se cufunda tot mai adînc... Săracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui, se hotărîră să nu mai meargă așa repede, că doar nu-i fugărește nimeni. Bărzăunul se dădu mai aproape de Nuțu și-l întrebă șoptit: Ce ai tu, de gîfîi așa, ca un balon spart? Nuțu ocoli, la început, răspunsul, mușcînd o bucată mare de măr și grăbind pasul, dar Bărzăunul nu se lăsă: Hai, spune, ce-i cu tine? Da, ce te interessss... vru Nuțu să răspundă, dar își încreți toată fața, se înroși imediat și începu să tușească. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]