594 matches
-
Structura poeziei bazată pe succesiunea naștere ființare moarte este așadar tripartită. De-a lungul acestor etape, conturate schematic prin trăsături esențiale și rapide de penel se țese motivul incomunicabilității în diferite ipostaze ce țin de sfera absenței sau prezenței sunetelor: muțenia mesagerilor divini, drumul vocii / al cuvântului spre tăcere. Pentru că forma predilecta prin care eul poetic comunica și se comunică este însăși poezia, aceste hiatusuri, tăceri, imobilizări afectează chiar procesul creator, pe care Quasimodo, asemenea poeților din generația să, îl asociază
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
durerii amintește de versurile leopardiene: Se naște-n chinuri omul / și e primejdie nașterea de moarte. De lacrimi are parte / din prima clipă (Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, vv. 39-42). Tăcerea mesagerilor divini retranspune în inima ermetismului muțenia lunii din aceeași poezie leopardiană, acea liniștea oferită drept răspuns la întrebările păstorului rătăcitor: Ce faci tu, luna, în cer? Ce faci, o, spune-mi? Tăcută luna / Ieși în amurg și luneci / deșertul contemplând; apoi te-ntuneci. / Cărările eterne / Să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
marea-n larg (Renașterea la viață, vv. 97-100).313 Revenirea la viață întrerupe lungii ani în care inspirația lirica împietrise, în care natura încetase să comunice cu intimitatea creatoare. Inima nemișcata din Apăstătută împrumuta ceva din inimă leopardiană nemângâiata în fața muțeniei și indiferentei naturii; blocajul eului, transpus în alți termeni de Quasimodo, se manifestă prin imposibilitatea de a interioriza, elabora și exterioriza materia poetica: Zadar vedeam sclipirile / amurgului în cale, zadar duios pe vale / Privighetori cântau (Renașterea la viață, vv. 53-6
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romantic îl plasează la final de stih și îl reliefează prin separarea de regentul sau. În versurile recanatezului durerea, constantă a existenței umane, este alimentată de imposibilitatea omului de a dialogă cu natura, adică de limitele sale intelective și de muțenia celei din urmă. În unele poezii quasimodiene (Apăstătută) tăcerea este generată de întreruperea comunicării dintre eul poetic și natura. Desprinderea ființei din matricea protectoare afectează, la Leopardi, întreaga umanitate, în timp ce la Quasimodo numai procesul intim de creație, fiind prin urmare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ascunsă în failibilitatea sa ontologică. Ruina este răscumpărată nu deoarece pe ea se înalță noi edificii, ci prin persistența ei materială și prin semnul neșters pe care îl lasă pe suprafața lumii. În acest scenariu, istoricul este cel care vestește muțenia trecutului, materialitatea sa care conține, în filigran, chemarea mesianică. Excurs: Despre idolatrie. Violență și lege Alături de Theologisch-politisches Fragment, de altfel conceput în aceeași perioadă, textul Zur Kritik der Gewalt (1921) reprezintă unul dintre locurile în care Benjamin se plasează explicit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
amabili, zâmbesc șovăielnic și se cufundă iar, după ce îți fac loc să te așezi, în mica lor imobilitate purtată de tramvai, autobuz, metrou sau Sbahn. Cum puține drumuri din Berlin nu presupun schimbarea unei serii de mijloace de transport, ritualul muțeniei se perpetuează în decoruri diferite și urmează trasee care trec prin lumi diferite, șerpuiește pe căile bătute de armate, scriitori, filozofi sau anonimi. Plimbatul îndelung prin Berlin cu tramvaiul, Sbahn-ul ori metroul - autobuzul cam zdruncină, șoferii fiind cam agresivi pentru
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
l-ar fi înțeles pe deplin: o societate civilă protejată și sprijinită de instituții de stat justificabile public presupune cultivarea unor subiecți care comunică și interacționează pașnic, pe cînd efectul violenței (cel puțin temporar) este de a-i reduce la muțenie, de a-i transforma în obiecte și adesea de a-i îngrămădi în vizuina morții. Formele cele mai "pure" și mai ușor identificabile de violență sînt, fără îndoială, acele acte care sfîrșesc prin moarte involuntară (sau ceea ce se numește în
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
are același scop: Tu zici că eu m-am înțeles cu Lică pentru ca să-l calce pe arendaș? Femeia e însă hotărîtă în a-și menține învinuirea. Faptele așa cum le știe ea au condus-o la această interpretare și mai ales "muțenia" partenerului de cuplu care n-a ținut cont de determinările pe care le implică această poziție. În alte condiții reacția soțului (Mi-e scârbă când mă gândesc că am o nevastă care poate să mai trăiască cu un om precum
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
directe, nemediate. Nu întâmplător s-a și demonstrat 65 că tragedia ar sta, simbolic, sub semnul orbirii (nu i-a scăpat lui Lovinescu, mare admirator al lui Freud, situația paradigmatică din Oedip), comedia, sub semnul surzeniei, iar melodrama, sub semnul muțeniei. Astfel, cel ce privește viața (în maniera aforistului Ibrăileanu, să zicem, dar și a criticului-moralist Lovinescu-Bizu) are acces la dimensiunea ei tragică; cel ce doar o "ascultă" devine un personaj comic; iar cel ce trăiește pur și simplu transformă tragedia
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și simplu transformă tragedia, adică imaginea vieții (cu tot cu muzica sa), în melodramă, adică în cuvânt și gest. Apoi, având în vedere că vorbele nu sunt niciodată capabile să exprime intensitatea trăirilor interioare, melodrama trebuie înțeleasă și ca un text al muțeniei locvace experiență estetică fundamentală, asimilată de teatrul modern în moduri care de care mai interesante, de la viziunea "alchimică" a lui Antonin Artaud la revoluționarul "laborator" al lui Jerzy Grotowski. Acum se înțelege parcă mai bine noima afirmației lovinesciene privind durabilitatea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Selin aga și cu Toma Cantacuzino, iar dacă marele spătar Mihai Cantacuzino îi vorbea grecește sau turcește, el răspundea absent în românește. Drumul până la Inumbari l-a făcut alături de domn în caleașca deschisă. Aproape tot timpul a stat încuiat în muțenia lui, fără nici un cuvânt. Pe furiș doar îl învăluia într-o privire cercetătoare pe domn și ochii i se umpleau de lacrimi, care nu ajungeau niciodată să cadă pe obraz, le ștergea cu necaz, rapid, cu dosul mâinii, spunându-și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
călăriți doi la stânga și doi la dreapta noastră. Ștefan, domnia ta rămâne aci, să mă ajute la îmbrăcat și să dea poruncile de trebuință. Vodă își privi fiul și-și dădu seama că tânărul era supărat; ca atare, îl lăsă în muțenia lui până aproape de ultimele clipe și, brusc, îl întrebă pe un ton cald: — Ștefane, îți amintești ce nume a rostit marele dragoman Nicolae când a venit să ne vază la Arnăutchioi? Nu voi ca cineva din cei pomeniți de dânsul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scotea propriul caftan ca să-l „caftănească pe domnul ales”, spaima creștea. Cu greu Ștefan Cantacuzino se îndreptă de spinare, caftanul tivit cu spinări de sobol îi venea prea scurt. — Acesta este domnul Țării Românești, rosti triumfal imbrohorul încercând să spargă muțenia adunării. — Să trăiești, gâfâi întrerupt marele stolnic Constantin Cantacuzino. — Să trăiești, măria ta, se auzi șovăielnică urarea tuturor celor din divan. Coborâră cu toții în urma noului domn și a trimisului sultanului, la rând după ranguri, toți boierii țării. Pe treptele bisericii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ninsoare. Curând am auzit o voce interioară pe care o cunoșteam de mult, din lungii ani pe care îi petrecusem pe câmpia scăldată în soare. O uitasem fugind de ea și anii o acoperiseră. Când mă culcam pe pământ și muțenia lui îmi șoptea: "Și tu vei fi mut și vei fi una cu mine. Noi doi suntem prieteni, te las să trăiești, bucură-te, dar ești al meu. Nu acum, când ești un copil, mai târziu... Restul, viața care ți-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a jale, parcă toate stelele ar muri când răsăritul le zâmbește ostentativ, vorbind despre frumusețea zilei. Azi vreau să fiu numai eu cu vioara, dezlegând suferința și împletind-o cu notele din tăcerile mele clandestine; și astfel mă întreb dacă muțenia este gândul de bun augur atunci când doresc să-ți împărtășesc bucuriile primăverii pe care le simt prin toți porii... Mi-e dor de-o viață plină! Îmi sap cuvântul de la un timp în piatră. Pe buze-mi murmur moartea, deși
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
meticulos, cu privirea, pe porțiuni. Fără răutate, cu un ochi rece, de profesionist. Cercetarea se încheiase printr-un zâmbet. — N-am ce face, părul nu ți-l pot reda în trei zile. Păcat că te-au tuns. Aveai păr frumos ? Muțenia deținutei nu o scandaliza. Întrebările păreau doar un fel de ipoteze amuzante. Cum ar fi fost, oare, părul domnișoarei în întregime albit ? — În rest, te-ai menținut acceptabil. Asta e chiar o victorie. Zâmbise din nou, ca unei rude sărace
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tandre, coline arse de vânturi. Văd ceafa viguroasă, lobul îndelung ornamentat al urechii, ascult murmurul pe care îl deapănă, ca un ceasornic înfundat, lunecarea cadențată a trenului. Fruntea rugoasă a femeii, surâsul imaginar ; m-ar veghea, ocrotire maternă, ascunsă în muțenie. „Suflu înviorător e spiritul protector al ploii. Formează ceața, conduce norii și face să cadă apa care împodobește văile cu plante. De nu s-ar opri ploaia din cauza uitării datoriilor noastre... Să potolească tot ce respiră pe pământ și să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chiar răcoare. Mai liniștește mintea. Liniștește pe dracu’ ! Ortansa își aprinde țigara, privind absentă spre bufetul cu bibelouri. Sorb fiecare din paharul înalt de cafea, n-au timp să se privească, își îngrijesc parcela proprie de plictiseală. Încăperea căzută în muțenie și umbră. Nici cald, nici răcoare : toropeală, pândă, letargie, plictis. Până te-apucă așa, din nimic, cheful de-a repune gândurile în mișcare, un trotil îngust și rapid, dai drumul la imprudențele, câte, pregătite, ascunse ! Aerisirea cotloanelor unde se păstrează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vizitei medicale de după-amiază, huzarul se perpelea ca peștele pe uscat, mai ales după ce toate sforțările lui de-a scoate o vorbă din Bologa au rămas fără ecou. ― Ce ai, Bologa? izbucni în sfârșit Varga, jignit. M-ai exasperat cu muțenia!... Nu mai vrei să vorbești cu mine, ori mă urăști? Am fost prieteni și... ― Nimic, nimic, murmură Apostol, fără să întoarcă ochii. Varga trebui să-și oprească noile întrebări. Veni doctorul, Însoțit de o soră de caritate drăguță și zăcută
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urzit întotdeauna imbecile coaliții. Uneori,oratorilor le scapă adevărul printre canini. În definitiv, la ce i-a ajutat lui Hamlet adevărul ? Castelul Elseneur așteaptă încă un răspuns. Fara îndoieli, rămânem țepeni. Prin cărțile altora, descoperim in noi teritorii nebănuite. Eterna muțenie a cosmosului mă înfioară. Mulți oameni străbat lumea fără să o înțeleagă. Știința are nevoie de cunoaștere, religia - de revelație. Nu-mi convine nici mie să-mi cunosc toate scorburile sufletești Nenorocirea e că mintea omului înghite și ceea ce nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
încrederea în domnitorii români vasali și i-a înlocuit cu greci ortodocși veniți din Istambul, din mahalaua Fanarului. Până în 1821, timp de peste o sută de ani, treizeci și unu de principi greci au domnit de șaptezeci și cinci de ori pe tronul Muțeniei și al Moldovei. Deși se percepeau pe ei înșiși ca principi reformiști, promovând un fel de iluminism oriental, domnitorii fanarioți au adus pentru prima dată în țările române atmosfera levantină de la sudul Dunării, care mai târziu a fost socotită vinovată
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ciudată din steaua necunoscută le sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici Iahuben. Fără îndoială că sclavul strigase văzând steaua. Altceva nu era. Abia după câteva ceasuri de mers, sugrumat de tăcere și de îngrijorare, Iahuben se hotărî să întrerupă muțenia amândurora. Era atât de straniu și plin de taine acest sclav... Nu era mult de când soldatul se bucura că știe totul despre el și acuma tovarășul său de drum, pe care nu-l speria nici deșertul, nici răgetul leului, nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Oare cât ne-a mai rămas de mers, Auta? Dar sclavul nu-l auzi. Altădată Iahuben s-ar fi mâniat. Acum, nu era în stare. Arșița seacă îl muiase de tot și își dădea seama că nu poate fi trufie muțenia și lipsa de luare aminte a acestui sclav care mereu părea a se gândi la ceva. Totuși, Iahuben mai întrebă o dată. Atunci sclavul murmură: - Cine știe ce poate fi. Soldatul tresări: - Cum ai spus? - Steaua aceea. Și Auta iarăși tăcu. Iahuben uitase
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor în deșert, se topiseră de mult nu atât datorită inimii bune a lui Auta, vădindu-se până și în faptul că adesea nu primise să-și bea toată partea de apă numai ca să-i lase
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet le cerceta tot mai rar. Dar și Auta era acum greu de prins la vorbă, și nu pentru că i-ar fi plăcut din nou muțenia ca în timpul călătoriei prin deșert. Cunoscând bine poporul rome, ori de câte ori n-avea nimic de făcut (și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]