474 matches
-
stăpânul autocrat și mama sa. Iată că masculinitatea dominatoare acceptă o abatere de la cutuma de castă și impune, în plan secund, un pseudo-model marianic, reîntrupat de Sfânta Elena și actualizat, din când în când, cum se poate vedea, în cronicile muntenești. În scrierile moldovenești nu regăsim nici măcar această asociere, în baza căreia ar fi avut drept de reprezentare mama domnitorului, acolo unde interesele familiei la putere ar fi putut să o impună. În afară de menționarea excepțională a mamei lui Ștefan III "cel
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Anei lui Manole, care se face remarcată prin fidelitate și dăruire, după care și prin sacrificarea vieții, impusă de voința divină și executată în consecință de constructor. Această forță a caracterului feminin nu apare însă descrisă nici în cazul prezențelor muntenești, deși cultul creștin al moaștelor, tot în tradiție bizantină, a inclus și venerarea rămășițelor pământești ale mamei de domnitor. Neagoe a preluat odată cu modelul lui Constantin I și imaginea idealizată a împărătesei Elena, pentru că el însuși avea nevoie de legitimare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cazul în care se dovedește demnă de atributele-tip ale Fecioarei, într-o portretizare oricum impersonalizată, în care nu interesează în niciun fel trăsăturile distinctive sau realizările ei culturale. Așa cum se poate citi și în Cantemir, dar și în cronicile muntenești, personajele feminine sunt adevărate obiecte de interior, ale căror rare apariții publice sunt puse doar în relație cu stăpânul destinelor lor; orice abatere de la cutumă sau de la legile vieții casnice, orice încălcare a comportamentului prescris (de instanțele masculine) atrage după
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ai moștenitorilor noștri atât el, cât și urmașii lui. Art. III. Drept aceea, Noi, Marele Domn, Maiestatea Noastră Imperială, îl asigurăm și pentru moștenitorii tronului rusesc că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova nici din pământul muntenesc, nici din orice familie străină, mai cu seamă că Luminatul Prinț Dimitrie Cantemir ne-a arătat credința sa; și toată familia sa, partea bărbătească, o vom susține pe Tronul Moldovei cu titlul de Suveran, afară numai dacă vreunul din acea
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
le-a plăcut, au spus că nu avea nici un gust: „Măcar să-i fi pus ceva acreală, ar fi fost bună, dar așa...“, a fost concluzia lor. Același lucru îl scoate în evidență și Mihai Lupescu: „Supa nu-i decât ciorba muntenească - ciorba dulce de carne. Mulți săteni zvârl zama de carne și mănâncă apoi carnea cu mujdei.“ Nici vecinii noștri de la răsărit nu se simțeau deloc bine fără borșurile lor: în timpul ocupației Parisului, în 1812, soldații ruși umblau ca bezmeticii prin
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
9% din restaurantele românești, voga sa nu pare a avea foarte mulți ani în spate. Referindu-se la această ciorbă, precum și la tuslama, Păstorel afirmă într-un articol apărut după cel de-al Doilea Război Mondial: „Dacă aceste gustoase specialități muntenești, în care bucătarii din București excelează, nu ar fi aproape în tot restul țării ignorate, și pe alocuri desconsiderate, rândurile de față ar fi de prisos.“ Originea sa este cunoscută. Pe vremuri, mai purta un nume, „ciorbă de schimbea“, ceea ce
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
foc fără a fi nevoie de bicarbonatul atât de des folosit pentru același scop. Totul bine și frumos, numai că, așa cum precizează Barbu Lăzăreanu, „mititelul nu e un produs al solului național întreg, ci este un sol al oastei alimentare muntenești; credem chiar că numai al celei bucureștene. Românii de peste munți nu l-au cunoscut până după război.“ Tot Barbu Lăzăreanu ne spune de unde provine numele micilor: ar fi fost botezați de N.T. Orășanu (directorul revistei Nichipercea), client fidel al vestitei
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din Al-Tabikh, secolul al XIII lea). Acest sikbaj este la originea tuturor preparatelor de tip escabeche, cunoscute în sudul Franței, precum și în Spania și Italia, toate acestea fiind identice marinatei de pește „à la Giurgiu“. Ostropățul este moldovenesc, ostropelul este muntenesc; ambele cuvinte provin din slavă, din ostro (picant) și peceno (friptură). Mai există o formă, și mai arhaică, pomenită de Mihai Lupescu: „ostropișcă“, termen care, în bucătăria țărănească, numai friptură nu însemna, ci „fasole teci (păstăi) fierte cu usturoi“. Tot
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pe lista de bucate vreun ostropel?!), ele sunt un fel de tocănițe (dar fără cartofi!) de pasăre (cele de vânat nu mai există), care se definesc prin sosul făcut din usturoi, ceapă și bulion de tomate cu puțin oțet. Termenul muntenesc „ostropiel“ este și el foarte vechi (cel puțin din secolul al XVIII-lea), fiind prezent într-un capitol al „Manuscrisului brâncovenesc“: „Învățătură de a face multe feluri de ostropiiale“; în acest caz, „ostropiel“ desemnează sosul în sine, nu mâncarea în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
e la mintea oricărui muntean că matca ei e la sud de Milcov) sau „sarmalele de Buzău“, probabil o încercare de a rămâne imparțiali, ca românii, și de a le împăca pe acelea moldovenești (indiscutabil cele mai bune) cu acelea muntenești. În conturarea tristei situații a României culinare de astăzi, ar trebui să pornim pe firul zicalei românești „peștele de la cap se-mpute“, cu mențiunea că, în vechea limbă franceză, capului i se spunea chef... Trist este faptul că nouă, românilor
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
versete), este redactată într-o limbă muntenizată, cu tentă neologistică și abstractizantă, iar expunerea apare mai combativă decât aceea din textul publicat de „România literară”. Cea a lui Alecu Russo însumează 65 de versete, fiind presărată, în afara unor particularități lingvistice muntenești, cu elemente moldovenești, precum și cu expresii populare și arhaice. În litigiu de multă vreme, paternitatea poemului Cântarea României este o problemă pasionantă, în a cărei rezolvare sunt trei soluții care se confruntă: Alecu Russo, Nicolae Bălcescu sau amândoi, în colaborare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
de R. își găsește replicile definitorii. Fără a se reduce la stilistica ei, particulară cu adevărat, critica lui e totuși identificabilă în primul rând ca spectacol literar: digresivă și colorată, ardelenească prin spiritul canonic al adevărului ce o animă și muntenească prin otrăvurile și malițiozitățile ce o compun, melanj de artificialitate și oralitate, de sarcasm și înclinație către calambur. „Combinație inelucidabilă între facondă și căzneală”, emisă cu „o ușurință anevoioasă a exprimării”, maniera criticului este a unui „cronicar cu sămânță de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
restablilesc ierarhia politică exact ca în O scrisoare pierdută. Utilizat ironic, termenul de "apostoli" face referire la regățenii care propagă demagogic idei despre propășirea neamului, despre emanciparea culturii naționale etc., inoculând românilor din Ardeal această veșnică preocupare pentru "marea trăncăneală" muntenească, urmărind în realitate sensibilizarea financiară prin sponsorizări ale diverselor "inițiative frumoase și naționale în acest colț al țării care a suferit atâtea veacuri jugul dușman și unde e nevoe de toate sforțările cinstite spre a putea recâștiga supremația românească..."96
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Bowra, Paul Mazon, Franz H. Bäuml, Donald J. Ward, Lorenzo Renzi ș.a., F. își adaugă contribuția la ceea ce el numește varianta românească a teoriei oralității. Aportul cel mai însemnat al cărții este repertoriul analitic al formulelor călătoare din cântecul epic muntenesc și oltenesc, care însumează 127 de poziții. Alte câteva componente particularizează opera lui F.: aceea de bibliograf, responsabil al colectivului care a realizat Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc (I-II, 1968-2002), în fine, aceea de editor. SCRIERI: Miorița
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
Ioan Slavici și Liviu Rebreanu, au surprins În proza lor pe țăranul ardelean, dornic să-și depășească simpla lui condiție de om sărac, ori lipsit de mijloace materiale. Marin Preda este creatorul unei opere În care a surprins lumea satului muntenesc. Și, plecând de la o asemenea percepție, oricărui poet, prozator sau dramaturg, i se poate pune În lumină specificul universului său uman care l-a inspirat. La un studiu mai amplu al operei fiecăruia dintre scriitorii amintiți mai sus, universul operei
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
loc suntu cu moldovénii și toți de la Râm să trag" (p. 124). Miron Costin preia și reafirmă în forță ideea originii comune. În "Predoslovie" la De neamul moldovenilor [1686-1691?], Miron Costin (1965) arată că "lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din țările ungurești [...] toți un neam și odată discălecați suntŭ" (p. 9). Tot Miron Costin este întâiul formulator al tezei- contrafort a doctrinei originii pur latine a românității sub forma tezei risipirii dacilor (pe care cărturarii Școlii Ardelene
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
New York; c) Stilul românesc al bisericilor ortodoxe Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au impus eclectismul cu cele două direcții de orientare: îmbinarea stilurilor din zone istorice diferite rezultând stilul național (îmbinarea stilurilor bizantin, moldovenesc, muntenesc); adăugarea la elementele specific naționale a unor elemente neortodoxe; 3. Pelerinajul Pelerinajul este călătoria pe care credincioșii o fac într-un loc sacru, ca formă de manifestare a credinței. Tipuri de pelerinaje: religioase (călătorii ale credincioșilor la un loc sacru
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]
-
1639. Domnitorul întărea niște stăpâniri de sate și moșii lui Ștefan, căpitanul de Tecuci, și altora, specificând că hotarele satelor Sineștii și Dumbrăvița „să fie precum din vechi au ținut din Bârloviță și din moara lui Crăciun Cioașcă până în Sirețelul muntenesc”, Bârlovița și moara lui Cioașcă identificându-se și localizându-se pe hotarul sudic al Umbrăreștilor, după cum aflăm din alte surse documentare scrise și orale. Acesta este perimetrul străbătut de hotarele umbrăreștene în ceea ce privește teritoriul pe care secole de-a rândul au
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
dimirlia de 34 litri (un litru de capacitate = 1 kg greutate), având în vedere că părinții noștri încă foloseau kila ca unitate de a aprecia cantitatea de cereale și pe care o aproximau la 800 kg, deci apropiată de kila muntenească, aceptându-o pe aceasta am obține pentru cifrele de mai sus următoarea situație: uium de la măciniș la morile din cele două sate umbrăreștene: 6.800 kg grâu; 5.440 kg mălai; 13.328 kg păpușoi la Umbrărești; 2.550 kg grâu
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
în hrisovul prin care Vasile Lupu întărește stăpâniri de sate și locuri, lui Ștefan căpitanul de Tecuci și alor săi, hotarul trebuie „să fie precum din vechi au ținut, din Bârloviță și din moara lui Crăciun Cioașcă pănă în Sirețelul muntenesc”. Prin urmare, moara era din vechi semn hotarnic, deci exista și se afla pe Bârloviță, la est de Siret. O altă moară era pe Dimaci, fapt ce rezultă tot din actul respectiv, când scrie să se continuie hotarul pe lîngă
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
de hotărnicie a moșiilor Iveștii și Torceștii din 1892, atât în text cât și pe harta întocmită găsim menționată „groapa lui Cioașcă”. În documente vechi aflate în fondul mănăstirii Adam, punctul acesta, „moara lui Cioașcă”, este localizat greșit pe „hotarul muntenesc unde se numește moara lui Cioașcă”, urmare a interpretării greșite a textului din 1639 și a faptului că moara și amintirea ei dispăruseră; or, oamenii chemați la hotărnicii ulterioare, fiind de la vest de Siret, nu cunoșteau așa cum trebuie reperele hotar
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
că ele existau și făceau parte integrantă din moșiile și satele aferente, deoarece, la puțin timp după ce Gavril Conachi intră în stăpânirea averii soției sale, sluga lor, Gheorghe Șanoiu, îl înștiințează despre situația morilor din satele „de margine dinspre țara Muntenească, la care s-au măcinat atâta mulțime de zaharea la morile dmmitale: trii suti optusprezeci kile s-au măcinat la morile ot Dimăceanca, douăzăci de kile s-au măcinat la morile cele vechi, patruzeci de kile s-au măcinat la
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
din problemele ce privesc economia Moldovei”. Relevând traseele principale ale drumurilor moldovenești, amintește și de cel „numit cu numele generic de «drum moldovenesc» față de un altul, care se numea «drumul tătărăsc», și cel de pe malul Siretului, ce se numea «drumul muntenesc»”. Primul, scrie autorul, „străbătea rând pe rând orașele Dorohoi-Botoșani-Hârlău-Iași-Vaslui-Bârlad-Tecuci și sfârșea pe uscat la Galați”. Pentru regiunea noastră indică drumul ce mergea „pe dreapta Bârladului, atingea Tecucii, ce exista ca punct de vamă [...] și, prin Torcești, Ivești, dădea pe stânga
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Pădureni Ibănești Plotonești Lălești Idrici Podu-Oprii Lunca Ivănești/Ivănești Poiana Petrei Lunca Veche Ivești Popești/ Dragomirești Mantu Leosti Protopopești Mălăiești Mânjești Racova Mălușteni Miclești/Miclești Racoviță Mânzați Mitoc Rafaila Mărășești Oltenești Rășcani Morăreni Oprișița Rediu/Hoceni Movileni Oșești Rediu/Roșiești Muntenești Parpanița Roșiori Pădureni/Oșești Pogana Rotari Păhna Pogonești Ruși Părvești Poiana lui Alexa Schineni Peicani Poienești Schinetea Petriș Pribești Slobozia Plopoasa Puiești Sofronești Pochidia Pungești Tatomirești Pogănești Putu Olarului Tăbălăiești Poiana Rateșu Cuzei Trohan Poienești Deal/ Rădăiești Poienești Tufeștii de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/218693_a_220022]