4,695 matches
-
până când aș sesiza diferența dintre valurile astea și cele de ieri sau de săptămâna trecută. Tapú Tetuanúi încerca să găsească cuvintele prin care să-i arate cât de mult îi mulțumea pentru interesul pe care i-l dovedea, insă cineva murmura cu o voce aproape șoptita, dar și foarte grăbita: Teatea Maó! Teatea Maó! Tapú Tetuanúi întinse brațul aproape instinctiv, prinse femeia de dupa gât și o trânti pe punte, aruncându-se la rândul lui lângă ea, luptând pentru a-și stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți căpitanul Mararei. N-am simțit decât un gol uriaș și o dorință disperată de a muri. De-a lungul întregii zile m-am gândit să mă arunc în apă și să termin o dată pentru totdeauna, dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de Rapa-Nui, unde am rămas încă o lună, isprăvindu-mi reparațiile și aprovizionându-mă cu ouă. Apoi am pornit din nou în larg, iar patru luni mai târziu am debarcat în Bora Bora. — Îmi amintesc foarte bine ziua întoarcerii tale, murmura Omul-Memorie, și îmi amintesc foarte bine și cântecul cu care ai fost întâmpinat. Haide, te rog! protesta Miti Matái, care păru să-i înțeleagă intenția. Era o prostie cât toate zilele! Doar n-o să te-apuci să-l cânți! —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
loc lângă Navigatorul Căpitan al insulei Bora Bora și, după ce cugeta câteva clipe, ca și cum ar fi vrut să-și descopere motivele cele mai ascunse, sfârși prin a ridica din umeri cu un aer plictisit: Deja nu mă mai iubea nimeni, murmura în cele din urmă. —Cum adică? — Toți se uitau la mine ca si cum m-ar fi urât. Făcu un semn către Tapú Tetuanúi, care se află la prova, cercetând cu atenție orizontul. Cred că până și el, care a fost mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți dintre ceilalți îl auziră și ei: —Taifun. —Taifun? repeta, alarmata, Vahíne Auté, ridicându-se dintr-un salt. Unde? Când? Navigatorul-Căpitan clatină din cap și schița un zâmbet, cu intenția clară de a o liniști. —Nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-l reprezintă. Cei din Sectă se considera aleșii zeilor, dar eu sunt de părere că zeii sunt prea ocupați ca să-și piardă timpul alegând pe cineva. —Eu, pe zi ce trece, mă gândesc tot mai serios să mă alătur lor, murmura Vetéa Pitó, aproape printre dinți. —Tu?... întreba Chimé din Farepíti, cu un hohot de râs zgomotos. Tu, Arioi?... Fii serios! Tu esti ultimul om din lumea asta care ar putea fi Arioi. De ce? se ofensa vizibil scufundatorul. Pentru că, așa cum bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mea, Purúa, provocându-i moartea, și aproape că ne-a omorât și pe noi. Făcu o pauză scurtă și adaugă, cu un gest de scârba: E un monstru burtos și împuțit, dar ei îi place. —Octar o să-ți smulgă limba, murmura Anuanúa, în cuvintele căreia se citea furia. Și-o să-ți scoată inima ca să ți-o mănânce. — N-ar fi prima lui isprava de felul ăsta... răspunse scurt Ihona. Ba chiar sunt convinsă că ai luat și tu parte la petrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
simțit ridicoli. —Așa te simți? Ridicol? —Tu nu? —E posibil, recunoscu Tapú Tetuanúi, deși, mai degrabă, aș spune că mă simt neputincios... Ar trebui să facem ceva ca să scăpăm de ea, dar nu-mi vine nici o idee. — O să ne vină, murmura Vetéa Pitó cu subînțeles. Mai avem mult timp și mult ocean în față. —Octar!!... Strigatul sfâșietor îi făcu să tresară și, pentru o clipă, chiar si vâslașii își pierdură cadența, căci, de fiecare dată când acel urlet inuman răsună peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau aceeași întrebare, ca și cum și lui i-ar fi fost imposibil să accepte gândul că fetița pe care o văzuse crescând, alergând printre picioarele lui, a putut să cadă victima unei pasiuni atât de bolnave. A trebuit s-o calc! murmura el dintr-odată. Tané să mă ierte! Am călcat pe regina mea!... Se întoarse către discipolul sau, care simți, cât se poate de limpede, frământarea care-i cuprinsese sufletul. Ce pedeapsă mi-o fi rezervat Taaroa pentru ziua când o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
putu să nu se întrebe dacă plăcerea pe care o simțise ticălosul de Octar atunci cand violase câteva fete nevinovate compensa toate suferințele pe care aceste violuri le atrăseseră după sine. — Poate că și el se căiește pentru ce-a făcut, murmura pentru sine. Sau poate că e doar furios fiindcă lucrurile i-au ieșit pe dos... Cele două nave uriașe și cei aproape o sută de ocupanți ai lor se apropiau tot mai mult, iar cei aflați pe insulița erau perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noastre a încetat să mai bată. N-a vrut, cu nici un chip, s-o însoțească la înmormântare. L-a sunat pe Bariu și-a cerut o săptămână de concediu. A stat ghemuită, ore în șir, cu obrajii prinși în palme, murmurând în neștire: "Bica! Săraca Bica!" I-a trebuit mult timp să accepte gândul că n-o va mai vedea niciodată. Și-a făcut nenumărate mustrări că a tot amânat să-și facă timp s-o viziteze, uitând că e bătrână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mod scăpă de prezența Fanei și a fratelui ei căruia îi purta o afecțiune ce amenința să ia proporții. În tot cazul, Carmina nu mai avea timp de pierdut cu nimicurile liniștitoare debitate de-a lungul sorbirii cafelelor în timp ce magnetofonul murmura în surdină acordurile vreunui șlagăr la modă. Se săturase de vorbele pline de aluzii amare despre vânzătoarele cu degetele încărcate de ghiuluri, privind acrite din dosul tejghelelor goale. Ce rost avea să mai pună atâta accent pe niște fleacuri lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu prea se fac așa cum ar trebui să se facă. Ninei îi jucau ochii în cap și păreau a fi plini de roua recunoștinței, atât de mult apreciase expunerea lui Alexe. Acum, dacă era să se gândească la soții Alexe, murmura împietrită CÂRTITORII și își masca ușorul sentiment de jenă, o oarecare alterare a propriului său cuget, o dereglare de-o clipă numai, după care totul reintra în normal, se scutura de ei ca de o conștiință prea sâcâitoare ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doctor fusese lovită de o mașină pe trecere de pietoni, în față la...Era pierdut, pierdut, Alexe clipea egal și albastru de la biroul său. Nu-și aprinsese nici o țigară. Culoarea ochilor devenise din nou albastru-cer, inexpresiv. Ce-a trecut timpul, murmură oaspetele, consultându-și îngrijorat ceasul. Fantastic, domnule. Am uitat cu totul de antrenament. Se bătu peste frunte, nu reușea să intre in rol. Se smulse de pe canapea propulsat de niște arcuri invizibile. Vă salut! Privi nedumerit la cele trei statuete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de primăvară, înainta împreună cu Elena pe cărăruia din vie năpădită din loc în loc de iarbă, cerul era plin, plin de stele, un fast ceremonios, bătea vântul cald, unduios, parfumat, se auzeau vibrând frunzele. Într-o noapte ca asta poți să înnebunești, murmurase Elena cu atâta seriozitate încât Carminei i se contractaseră porii... Elena avea atunci 15 ani, seara se pieptăna îndelung privindu-se în oglinda comodei, avea un păr viguros, roșcat, lung până aproape de brâu, ședea în cămașa de noapte, aceeași cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Elenei și nu se stabilise de fapt nimic, când, cum se căsătorește Elena, cum plecau așa cu lucrurile Elenei în geantă, fără să ajungă la o înțelegere anume? O apucase năduful, respira agitat, să-mi facă ea una ca asta, murmură și o apucă plânsul, își scoase din buzunarul capotului batista și se șterse la ochi, dar lacrimile-i izvorau mereu. Nu te mai cârâi atâta, țipă în urmă, la bărbatul ei, spune și tu ceva că doar om ești. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apărătorul, vizite protocolare, pline de ceva fals, ea apărea mereu cu piese vestimentare noi, micile-mari câștiguri pe care încerca să le expună cu multă naturalețe. Carmina o studia înciudată, părea la fel de nevinovată și asta o scotea din minți. Prefăcuta, prefăcuta, murmura pentru sine și nu reușea să-și desprindă privirea din ochii Elenei. Abia în primăvară se împăcă sufletește, cumpără un buchet de toporași din mica piațetă aflată în centrul orașului. Până ajunse la Elena privi florile de un albastru delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceartă. Da, apăr-o, apăr-o, că am să vă văd eu pe voi la vară pe unde vă scoateți căciula. Ai să ne vezi și la vară, dacă o fi să trăim, de ce să nu ne vezi? Bine, bine, murmură el spumegând de furie și plecă târând papucii către cotineața de păsări. Spre seară începea să miroase a fiertură de pasăre. La masă tatăl observă paloarea Carminei, cearcănele de sub ochi, avu impresia că mâna în care ținea pulpa de pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altele când se întorcea din deplasare și inspecta secția, ei, spune-mi, ce mai pune la cale Sfântu Petru, asculta relatarea amănunțită și complicată a aceluia, plină de poticneli, cu propoziții rău formulate, o asculta cu infinită atenție, așa, așa, murmura din când în când. Marcu nu voia să creadă că purtarea sa e un fel de a unelti, de a săpa o funcție, de-a semăna din timp, gospodărește, ca să poată culege roadele, când o veni timpul, nu, nu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de scăpare. Înmărmurită, cu degetele împietrite pe brațele fotoliului, trecând de la admirație și claritate la o stare de confuzie totală, la panică, abia îndrăznind să respire, asista neputincioasă la acel măcel verbal, devastator. Într-un târziu, cu porii contractați, tremurând, murmură mai mult pentru ea. Nu se poate, nu se poate așa. După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întrevede adevărul: nu, controversa ei nu avea nici un suport sigur, cuvintele ei înverșunate erau mici balonașe de săpun ce se puteau sparge la orice mică atingere și atunci siguranța îi pieri, sângele i se scurse încetișor din obraji și ea murmură pierită: Dar citesc, asta fac mereu. Aiurea, explodă Alexe și o privi cu aerul cel mai nevinovat de pe lume. Și țața Floarea citește câte un romanț din când în când dar vezi că ea are atâta bun simț ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-ți spun, domnișoară, ar fi în stare să-și rateze viața de dragul unei pălărioare albe. O privi apoi pe Carmina cu nădejde, parcă-i trăgea cu insistență vorbele, i le capta înainte de a fi rostite. Omul se mai schimbă, murmură Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de riduri. Unde n-ar da Domnul, drăguță. Dar n-am eu inima aia, nu am, ce să fac? Poate sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunt năzuințele și dacă până aici se mărginește, cum s-o faci să sară cu de-a sila peste prag? Din nou o expresie de suferință îi văluri ridurile. Își cuprinse între palme genunchii. Poate îi este suficient și atât, murmură cu ochii plecați și numai mie îmi displace ideea ca ea, ea, fata mea, să ude zarzavaturile din grădină, să facă zacuscă, cine ar fi putut crede, Dumnezeului că o să se împotmolească aici și n-o să mai vrea cu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cursurile și folosea orice prilej, la masă, pe terasă sau oriunde se încrucișau, ca să-i mai plaseze câteva fraze folositoare, picături acide de știință în circumferințele dezinteresate ale creierului său, Dumnezeule, ce tremurase și-și frânsese mâinile în camera hotelului, murmurând cursurile învățate de ea ca și cum l-ar fi putut influența de la distanță și cum simțise că turbează când vedea cum treceau orele și el nu avea de gând să se întoarcă, cum ieșise din cameră și rătăcise la întâmplare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]