4,012 matches
-
pășesc în cameră, să-mi culeg răsplata, încă zbiară că am trișat. Ea stă în furou pe canapeaua din celălalt capăt al încăperii cu linoleum pe jos, are ca la vreo șapte’ș’cinci de chile și o mândrețe de mustață. Anthony Peruta e numele pe care mi l-am pregătit în caz că mă întreabă cum mă cheamă. Dar nu mă întreabă. — Uite care-i treaba, mă previne Bubbles, ești singurul pe care-l frec. Tu și-atât. — Cum zici tu, răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ceea ce visez eu zi și noapte de la vârsta de treisprezece ani. În sfârșit, nu un măr cu cotorul scos, nu o sticlă de lapte unsă cu vaselină, ci o fată în furou, cu două țâțe și o pizdă - și cu mustață, dar cine sunt eu ca să fac, la o adică, mofturi? Asta mi-am tot imaginat... Și asta-mi sugerează ce am de făcut. O să uit că pumnul care mi-o tot face praștie e al lui Bubbles - o să-mi imaginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la Roma sau Paris. Numai că aceste cafenele sunt înțesate de evrei. Taxiul depășește un autobuz. Privesc înăuntru pe ferestrele autobuzului. Alți evrei. Inclusiv șoferul. Inclusiv agenții de circulație din fața noastră! La hotel îi cer recepționerului o cameră. Are o mustață subțire și vorbește o engleză de zici că-i Ronald Colman. Și, cu toate astea, tot evreu e. Iar acum se-ngroașă gluma: E trecut e miezul nopții. Ceva mai devreme, seara, pe promenada de pe chei a fost o buluceală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fusese chelner În Londra și casierul nu rostea niciodată În franceză un cuvânt mai mult decât era necesar. — Evreul ăla, spuse el, ți-a lăsat un bacșiș ca lumea? — Ce crezi? Șase franci. — I-a fost rău? — Nu. Bătrânului cu mustață - lui i-a fost rău tot timpul. Și vreau zece franci - am câștigat pariul. Era englez. — Lasă-mă. Puteai să-i tai accentul cu cuțitul. — I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre o fisură dintre nori. Ceruse o gazetă, o gazetă de seară. Nici la Londra nu au apărut atât de devreme, Îi spusese casierul și când auzise răspunsul, rămăsese visător, mângâindu-și mustața lungă și cenușie. În timp ce-i turna stewardesei un pahar de bere Bass, Înainte să-și revizuiască socotelile, se gândi din nou la profesor și se Întrebă o clipă dacă nu cumva trecuse pe lângă ceva dramatic, pe lângă un personaj obosit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și șterse sticla cu degetele, la timp pentru a vedea o fată subțiratică, În balonzaid alb, dispărând În lungul coridorului, spre clasa a doua. O dată se deschise ușa și un bărbat mai În vârstă aruncă o privire Înăuntru. Avea o mustață căruntă, purta ochelari și o pălărie moale, ponosită. Myatt Îi spuse În franțuzește că acest compartiment era ocupat. — Un loc, spuse omul. — Doriți la clasa a doua? Întrebă Myatt, dar omul clătină din cap și trecu mai departe. Domnul Opie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acea impersonală și experimentată delicatețe a doctorilor. Puse mâna pentru a-i simți bătăile inimii, apoi Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile și-i atinse fața. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
față, se Întoarse și-i zâmbi larg, spunându-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea o mustață mică și arăta spre o femeie care ședea și cosea, cosea, cosea, și-l anunță: — Ți-o prezint pe doamna Eckman. Coral Musker Își scoase mâna de sub pătură ca să protesteze, În timp ce dansa și dansa și dansa sub reflector, iar producătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lângă una din mese și-și Îndepărta firimiturile de pe veșminte Înainte de-a pleca să prindă trenul. — Dumnezeule mare! spuse domnișoara Warren, acoperindu-și privirile cu mâna. M-am Îmbătat. Nu văd bine. Cine-i omul de-acolo? — Bărbatul cu mustață? — Da. — Nu l-am văzut În viața mea. — Eu da, spuse domnișoara Warren. Eu da. Dar unde? Ceva Îi șterse cu eficiență din minte gândurile legate de despărțire. Nasul ei adulmecase o urmă, și lăsând o jumătate de deget de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ridicată, ca să prindă lumina când va veni, asta și nimic mai puțin. Mugetul scăzu și lumina reveni brusc. Dr. Czinner se afla În ușă, cu un ziar sub braț. Purta iarăși balonzaidul și ea Îi privi disprețuitoare ochelarii, părul cărunt, mustața neîngrijită, cravata Îngustă și legată strâns. Lăsă harta jos și rânji În direcția lui: — Deci? Dr. Czinner intră și Închise ușa. Se așeză pe locul din fața ei fără nici un semn de ostilitate. Știe că-l am la mână, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
O locomotivă fluieră de trei ori și creierul lui Înregistră automat semnificația semnalului: un mărfar greu venea pe linie. Apoi se văzu În Încăpere. Femeia Închisese deja fereastra și zgomotul gării păli. Josef Își mătură zăpada de pe haină și din mustăți și se uită la ceas. Nouă și cinci. Trenul de Passau nu va pleca decât peste Încă patruzeci de minute și el avea biletul pregătit. Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi În trecere vocea arțăgoasă a unei femei: — Ce chiloți sunt ăia? Ascultă-mă pe mine! Ei, eu nu sunt fiica președintelui, așa că i-am spus „Dă-mi ceva respectabil. Subțire!“ N-ai văzut niciodată așa ceva... Josef Grünlich Își răsuci mustața groasă și sură și păși Îndrăzneț afară, În stradă, privind Încoace, privind Încolo, de parcă ar fi așteptat un prieten. Nu se vedea nici un polițist și, cum trotuarele fuseseră curățate de zăpadă, nu lăsă nici un fel de urme. Se Întoarse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Așteaptă, spuse ea. S-ar putea să nu mă vrei. — Ba da. Așteaptă până la micul dejun. Cere-mi-o la micul dejun. Sau pur și simplu nu mi-o cere. — Nu, crichet nu. Crichet nu, spuse Josef Grünlich, ștergându-și mustața. În Germania Învățăm să fugim. Ciudățenia acestei remarce Îl făcu pe domnul Opie să zâmbească. — Ați fost dumneavoastră Înșivă alergător? — La vremea mea, spuse Josef Grünlich, am fost un mare alergător. Nimeni nu alerga ca mine. Nimeni nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mare importator de stafide din Europa. Nu-și putu aminti momentul când trecuse de ușă, dar În clipa următoare stătea față-n față cu domnul Eckman. Între ei se afla un teanc mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu convingere că el n-ar fi așteptat-o. Dar nu ea era cea care se afla În mare pericol, ci el. Ea se opri, ezitând, aplecată să-i vadă fața palidă și bătrână. Observă că doctorul avea sânge pe mustață. De după colț se auzeau voci și fata constată că nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acum plângea. Coral Musker Îi așeză capul Într-o poziție mai confortabilă, dar Czinner și-l mișcă din nou, Întorcându-l fără Încetare și murmurând ritmic, În timp ce lacrimile i se scurgeau În jos pe obraji și de acolo ajungeau În mustăți. Ea renunță la orice tentativă de a-l mai ajuta și Încercă să se refugieze În trecut, fugind din fața propriilor temeri, astfel Încât dacă și-ar fi putut gândurile unul altuia, hala s-ar fi umplut cu un amestec foarte ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea, nu s-ar afla acum aici, În starea asta, nu ar fi luat lucrurile Într-atât de În serios, ar fi Învățat să nu se-agite fără rost, să lase lucrurile să treacă - e singura cale posibilă. Îi atinse mustățile lungi. Erau comice, erau patetice și nu l-au lăsat niciodată să aibă un aer tragic. Apoi făclia se stinse și, din cât putea vedea ea din el - și, curând, din cât se gândea ea la el -, doctorul era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
două femei: "Doamna Maria Săteanu și domnișoara Doinița, candidată la actorie..." Mihai a secerat-o pe fată cu o privire scurtă, un fel de "dacă și savarina asta ajunge actriță, mă las dracului de scris teatru!", în timp ce secretarul, netezindu-și mustața haiducească, a continuat prezentarea: "Mihai Vlădeanu, autorul piesei cu sînziene, de luna trecută, la T.V." Cînd Mihai și-a înclinat privirea în fața femeii, care n-a schițat intenția de a-și ridica mîna să i-o ofere, dar și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
replică la privirea lunecată pe trupul ei. Personajul principal s-a purtat ca un bădăran, sugerîndu-i prietenei sale, în final, că ușa e deschisă. O femeie nu poate fi dată afară chiar așa și-ncă într-o piesă la Televiziune. Mustața semeață i-a căzut secretarului literar peste gură, pleoștită, ca spuma laptelui încins peste buza oalei; fetița cu aer de frișcă bătută proaspăt a vrut să zică ceva în apărarea personajului, care i-a plăcut, dar a înghițit în sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
greutăți? Mi-o închipui goală, pe marginea patului meu, înainte de-a se răsturna a răspuns Mihai cu ciudă, amețit de vodca băută deja. Hm! a pufnit secretarul literar peste zece ani, cînd o să ai vîrsta mea, să-ți lași mustață, să ai pe sub ce rîde. Ca și hîrtia albă din fața scriitorilor de talent, paturile lor ar trebui să se răzvrătească, să nu suporte orice, nici ca divertisment și nici ca aventură a cunoașterii dacă asta implică pierdere de timp. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scurtă în stînga, spre recepție, apoi pornește în dreapta, oprindu-se la standul presei. Scoate din poșetă banii și cumpără o revistă, întorcîndu-se spre ieșire, preocupată de cumpărătura făcută. Asta-i poamă de-aici, din oraș bombăne secretarul literar, netezindu-și mustața, parcă vrînd s-o preseze mai bine pe buza de sus. Nu cred! Aș fi văzut-o pînă acum. Tu nu vezi decît femeile ce vin la teatru rîde secretarul literar. Mulțumesc de vodcă! Vezi că Doina voia neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
roumaines" aruncată pe marginea aleii, sub un arbust, pe care vîntul o răsfoiește nervos. I-o fi scăpat blondei de sub braț... Mihai se uită lung spre vecin, parcă să-l înțeleagă mai bine, dar nu observă decît o tresărire a mustății, trădînd surîsul. Pînă la intrarea în teatru, vîntul îi împiedică să mai poată vorbi. Vă dăm cinci invitații a cîte două locuri: rîndul trei, locurile doi-unsprezece spune directorul adjunct, începînd să aleagă dintre invitațiile din fața sa imediat ce-l vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dacă ea se simte bine, asigurînd-o că n-are de ce să-și facă griji în privința lui. Auzi, spune el răspicat în caz de..., dai telefon lui Simion, să vină să te asiste; dacă nu-i de găsit, dai telefon lui "mustață", e prieten cu familia Săteanu, o poate chema pe madam, că-i foarte bună. Ai grijă, plicul cu mia este în bibliotecă, sub Istoria... lui Călinescu, cartea aia imensă... Te sărut! Mîine dimineață sînt acasă. Cu telefonul în mînă, Lazăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
voi avea-o cu tovarășul Amariei, secretarul cu propaganda, care răspunde și de teatru. Am auzit că intenționează să se înscrie la doctorat. Tot la dumneavoastră? Șeful meu am impresia că deja face conspecte pentru el. Nu-i rău; dacă "mustață" avansează director, eu îi iau locul. Încă două-trei sute la salar... Profesorul tace, înfruntînd cu calm privirea lui Lazăr ridicată spre el. Oricum, trebuie să recunosc, te-ai descurcat de minune pe șosea. Vedeți ce bine a prins indicația dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]