4,723 matches
-
ori. Acum galeria era goală, iar el putea să se poziționeze în diferite unghiuri și puncte de delimitare. A mers cu spatele, menținându-și mereu privirea pe ecran. Înțelegea prea bine de ce filmul era proiectat fără sunet. Trebuia să fie mut. Trebuia să angajeze individul într-o profunzime aflată dincolo de limitele presupunerilor obișnuite, de lucrurile pe care le intuiește, le bănuiește și le ia de-a gata. S-a întors la peretele din capătul nordic, trecând pe lângă paznicul de la ușă. Paznicul
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
naște din slăbiciunile mele, în ele locuiește nimicul/ sau ceva atît de dezinteresat de semnificație/ încît seamănă cu nimicul, dar el îmi iubește/ nimicul...” Și sentința finală: „el știe că nimicul meu e sămînța nimicitorului care vrea să mă știe mut”, locuind o patrie necuvîntătoare. Negru pe negru și Nimicitorul aduc sau, mai bine zis, accentuează în literatura română contemporană o altă tedință poetică decît cea ludică, practicată de o parte dintre poeții, începînd, să zicem, cu Petru Romoșan, Florin Iaru
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
acesta este un pseudonim și în spate se ascunde fondatorul revistei, inchizitorul sever Gavriliu care, dacă nu mă înșel, în urmă cu vreo 20 de ani scria în „România Mare”. Ce face domnia sa? Ia în tărbacă un roman al meu Mut publicat în 2006 la Editura Cartea Româneacă. Eu nu am nici o putere împotriva judecăților sale, că doar de aia trăim în democrație, dar ceea ce el face acolo nu este cronică literară - cum ar vrea să lase impresia - ci denunț în
Cam ce poate păți scriitorul român by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/4465_a_5790]
-
mă cheamă la ea. Ziua stau aici și la cimitir... Acum cred că ești mulțumit, ai aflat totul despre mine. Nu ai fost la înmormântarea Elvirei, în schimb, ai venit acum... Îți mulțumesc, parcă ziua a trecut altfel... Gheorghe rămase mut. Ar fi vrut, parcă, să spună ceva, dar oricât ar fi dorit, nu fu în stare să zică nimic. Doar îl strânse pe Victor de mână, ferindu-se să-l privească în ochi. Într-un târziu, Tălparu vru să se
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
un autoturism de teren, erau Gheorghe, Elena și Petrache, a cărui colegă de cameră și de pat, cum o numea în glumă acesta pe Sonia, a refuzat să vină; în schimb, i-a dat mașina cu tot cu șofer, un tânăr voinic, mut ca peștele și ras în cap. La plecare, îi spusese în glumă: ,,Să ai grijă, nu de mașină, că o să mai primim și altele, ci de el, de băiat, să nu-l ții flămând...” Petrache, înainte de a se urca în
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
rog îmi iese fără să vreau printre buze și mă rog să nu-l oripileze vocea pe care nu mi-o pot auzi pentru a o controla. Casc ochii mai tare: începe să-mi vorbească prin semne. S-a născut mut. Mâinile i se mișcă febril în timp ce-mi povestește despre copilăria lui, despre pasiunea pentru muzică, despre cum a învățat să cânte la tobe. Vine lângă mine. Îmi arată bețele pentru tobe pe care le plimbă peste tot. Cu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Nu apuc decât să zăresc cu coada ochiului cum, dintr-o zmucitură, o îndepărtează pe Lulu de lângă mine și-o ia la fugă. Se oprește. Încep să respir din nou. Te-am mințit, îi citesc pe buze, amețită. Nu sunt mut. Bețele i le-am furat călugărului după ce l-am îmbătat în tren. Nici nu știi că te urmăresc de trei luni, n-am vrut decât broasca ta. E ultima femelă din rasa ei. Îmi face cu ochiul și fuge mai
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
în secunda lui care încet se diluează, devine guturală și scrâșnește ca un pas apăsat pe zapada proaspătă. Înaintez greu și picioarele ascultă de o voință a lor, străină mie. Pământul se deschide sub mine și cad într-o avalanșă mută de lumini. Tresar și mă trezesc pentru o clipă. Maria își împleticește brațele și picioarele în jurul meu. Adorm cu gândul că, la primăvară, există o șansă infimă să-mi găsesc rucsacul prin prăpăstii și poate chiar să recuperez câte ceva de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
zgâriau pielea, nici remușcarea născută de gândul că nu am fugit atunci când aș fi putut. Auzeam în depărtare zgomotul făcut de mașinile care treceau doar la câteva zeci de metri de noi, jos pe șosea. Am avut orgasm. Un orgasm mut, chinuit, distorsionat, camuflat de zbaterea mea prefăcută și de mișcările lui convulsive. O vreme a fost liniște. Apoi s-a ridicat, și-a tras pantalonii, a smuls cuțitul din pământul unde îl înfipsese, aproape de tâmpla mea stângă, mi-a aruncat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
portarului cine este. Portarul un bătrânel impozant în uniforma lui veche, dar atât de curată încât părea nouă, cu dungă la pantaloni și caschetă pe cap îi arătă scările albe de marmură fără a o vorbă, parcă ar fi fost mut. Urcă și, sus, un domn gras, c-un teanc de dosare în brațe, la întrebarea ei unde-l poate găsi pe domnul prefect, o informă că s-a deschis o nouă cantină a Crucii Roșii, și domnul prefect e acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dar de fiecare dată, reptila se lipea de el, mușcându-l până la sânge. Se trezea cu trupul plin de răni. Vindecabile. Doar sufletul îi supura, indiferent ce ar fi făcut. Atunci se întorcea tot către buna prietenă, cu un reproș mut: De ce? FLASH 9 (Cine sunt eu, fără tine?) fiicei mele, Miruna - Cine sunt eu, fără tine? Cine am fost și cine aș fi, dacă tu n-ai exista acum, în viața mea? Te privesc cum dormi, ascultându-ți respirația. Îți
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Hotărât, trebuia să o facă. Neapărat, cu orice preț. Să-și vadă de drum. Viața ce îi fusese dăruită este unică, iar rostul ei trebuie să fie bucuria, nu durerea. Iar Timpul nu iartă. Niciodată. Pe nimeni. FLASH 12 (Țipăt mut) Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, indolență, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Tineri debusolați, copii abandonați, bătrâni îngropați în mizerie și singurătate. Se plâng guvernului, celor de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mai scot, în fiecare zi, ceva din tine, la mezat? Pentru indiferența cu care, sub impulsul lăcomiei, ți-au știrbit farmecul și ți-au călcat în picioare, de atâtea ori, puritatea? Ție cine îți vede lacrimile, cine îți ascultă țipătul mut? Cine îți alină rănile lăsate pe chip de propriii tăi copii? Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, ignoranță, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Se plâng guvernului, celor
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
redundant și umilitor. A fi mult mai mult decât trebuie, dar și mult mai puțin, fără ca un calcul exact să fie vreodată posibil, a fi lujerul care se ignoră și umbra lui în continuă mișcare, în agitată prefacere, în dialog mut și pervertitor, iată o poveste care se vrea amuzantă, pentru a nu deveni ridicolă prin candoare, și alunecă în tragic. Sau invers. Parcă de teamă să nu se facă de râs, prosternarea poetului câștigă o funcție euristică. Prin gesturi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
gură, altcineva le-a tras peste ochi obloanele pleoapelor grele. Și cu asta, basta. (Râsul tăcut) Dar dincolo de trupul care simula, în haine de seară, o anumită modernitate, de mâna care iscălea, cu o inocență de vierme, atâtea contracte sociale, mut, închis în propria mea ocnă, sufeream. (Meridian) Însăși libertatea, de neimaginat decât teoretic, "e mai teribilă decât orice constrângere și decât orice carceră". (Cel mai tare) Din dorința de a umple cumva aceste spații închise, de a nu mai suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă nu aud nimic. Eu am auzit ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă nu aud nimic. Eu am auzit ca o copleșire, ca o nimicire, ca o prăvălire din munți cărunți, peste creștet, peste umeri încovoindu-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care doar aplauzele se năpustesc asurzitoare pe scenă, pe scena unde nu s-a întâmplat nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care doar aplauzele se năpustesc asurzitoare pe scenă, pe scena unde nu s-a întâmplat nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel mai tare) Râsul tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire, potența amenință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a găsit pe cei doi Feodor și Letiția, cununați În fața tuturor, dar mai ales Înaintea lui Dumnezeu, bucurându-se unul de compania celuilalt. Destinul i-a despărțit În adolescență dar, tot el, destinul i-a făcut să se regăsească după muți ani. Să se sprijine unul pe altul. Este știut că singurătatea este mai greu de suportat decât boala Însăși. Puterea credinței Eram În vara anului 2009 În concediu la Techirghiol. Ocolisem o parte bună, din lacul plin de mătasea broaștei
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
arate fața lunii, să destrame lent ceața groasă a nopții, tristețile lăutelor să mă mai cheme dement. De ce a rămas agenda goală în acești ani? Fără semne banale sau tăinuite; prin gemurile albe și insipide, se văd ierburile înrourate și mute. Un ochi de lup stă la pândă 2013, vremea cade flămândă în trup! Ce mulți ani au trecut ... 1966, cifre grele de grimase, de cântec și somn au coborât, ori au urcat în stele? Nirvana? Nuntașii pleacă de pe pământ, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mai vorbească subțire, elevat în galbena lumină a vocilor ce n-au mai cântat. Bijuterii de familie Prea târziu m-am întors la poezie, nu mai pot spune ca altădată lucrurilor pe nume și sentimentele s-au așezat în trecut; mut a rămas cântecul de nestemate, pentru Cumbria, mătușa mea adunate în cutia cu bijuterii alese, cine să le mai poarte? Și ele sunt petale moarte. S-au aburit de vreme, și-au pierdut strălucirea gleznelor de la mână, a gâtului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de frustrare! Știa să mă ducă în lumea ei veselă și fără griji; cât soare aducea viața ei de vis! Un întreg paradis cobora: stea lângă stea acopereau tavanul și peretele din dreapta mea. Am jelit plecarea ei în necunoscut. Cântecul mut se auzea într-un mare concert cu viori, cu flautul fermecat, cu pianul orgolios înălțând la cer spaimele noastre de azi și de ieri? 3. Viața ca reprezentare. Vecinii au fost cei mai apropiați * * * Viața ca reprezentare. Din poem s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
venit târziu, mi-a rănit gândul și inima și nu mai știu! Fără muzică, fără linii secrete redarea directă sună a pustiu. Îi lipsește furtuna și largul, malul abrupt și catargul chemând întâmplarea lacrima și marea. Legenda cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]