681 matches
-
dispară sau să scoată flăcări pe nas sau șerpi din buzunare. - Să nu mori, să reziști... Am citit lăturile alea aruncate asupra ta. Să nu-ți pese. Să reziști, bătrâne, trebuie să reziști. Eu nu mai pot! O, la acest năduf previzibil merita să fiu totuși atent. Lungile monologuri ale Poetului aveau, până cu doar câțiva ani În urmă, altă candoare și altă tematică. Tăcerea mea prelungită traducea scepticism și Nichita sesizase. Reflexele sale de până mai ieri erau ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Maastricht, În Olanda, În primăvara 1989. Faptul că eram singurii români la acel congres nu ne-a apropiat. Vara fierbinte a anului 1989, când Europa de Est scrâșnea din toate Încheieturile, adusese România pe prima pagină a presei internaționale. Ajuns la limită, năduful românesc primise un brusc stimulent dinspre țările din jur și explodase prin vocea câtorva scriitori și ziariști. Eram autorul, la acel congres, al unei moțiuni de solidaritate, propusă de delegația americană, cu intelectualii români arestați sau tracasați de Securitate. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
acoperiș până la biroul tatei la scara A. Formau un șuvoi de oameni în două direcții, ca și curenții marini de la geografie, calzi sus și reci jos. Ajunși în sfârșit la tata, chiriașii înjurau „blestematele de lifturi”, după care își vărsau năduful pe automobile, tramvaie, frigidere și așa mai departe. Era clar că, în statul nostru socialist, toate astea nu funcționau, iar dacă funcționau, erau exportate. Cine inventase mașinăriile acelea trebuie să fi uitat câte înjurături există în limba noastră. Țineam ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
reușit niciodată să-l conving să-mi explice. Domnul Petrea a aruncat sticle de la fereastră în stradă când echipa orașului nostru a câștigat meciul contra „celor din capitală”. „Mă tâmpitule, nătărău impotent, cel mai măgar dintre toți bărbații”, striga cu năduf doamna Petrea. „Eu dorm și tu mă lași să tot dorm, eu dorm și tu uiți de mine. Precis cu intenție, lua-te-ar naiba. Ca să-mi cadă blocul în cap și să mă îngropi dărâmată.” „Dumnezeule, chiar am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu. Era o vară fierbinte. Orașul era mai prăfos ca de obicei și oamenii umblau pe străzi, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Între vagoane și se Întorcea de la ștrandul Lacul Tei. Jetul flăcării, Întâi roșie și apoi albastră, aproape invizibilă, lovește vâjâind peretele rece. Scântei mici, ca niște funigei incandescenți, apar din când În când În trupul cărămizii sfărâmicioase. Instalatorul apasă cu năduf pistonul mașinii de lipit. Mașina funcționează cu benzină. De obicei cu mașina asta lipește țevile de plumb de prin casele oamenilor sau În canal. Acolo, lângă ceasul de apă, umed și mereu plin de limacși. Întâi Încinge țeava, lasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
momit pe Duca și l-a lăsat pe Iordache să plece ca să-l aducă pe Șerban și i-a dat să fie însoțit de Constantin al meu. Cum a murit Barbu? După voi, acu e rândul lui Constantin? oftă cu năduf Stanca. — Taci, femeie! Asta e viața. Așa este prin părțile astea. Cum a fost când l-au ucis pe Drăghici? Cu tată-tău credeam că am să-l văd uns domn și mi l-au adus otrăvit de la Stambul, de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
auzit într-o noapte răcnind chestiile astea în dormitorul conjugal) - împiedicându-l astfel pe el, vezi bine, să devină un erou în ochii nevesti-sii și ai copiilor. Câtă mânie! Câtă obidă! Și nici măcar n-avea pe cine să-și verse năduful - în afara propriei lui persoane. „De ce nu-mi pot deșerta mațele - sunt îndopat cu prune până-n cur! De ce m-o durea capu-n halul ăsta? Unde mi-s ochelarii? Cine mi-a luat pălăria?“ Asemenea atâtor bărbați evrei din generația lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
războiului, când Bund1-ul o ținea tot într-o voioșie, naziștii își organizau picnicurile la o grădină de vară situată la numai câteva străzi de blocul nostru. Când se-ntâmpla să trecem duminicile pe-acolo cu mașina, tata îi înjura cu năduf, destul de tare ca să-l aud eu, dar nu destul de tare ca să-l audă și ei. Apoi, într-o seară, pe fațada blocului nostru am găsit pictată o zvastică. Pe urmă, a fost găsită o zvastică încrustată pe banca unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la ușa ei și să-l ia dracu’ de golan nenorocit care i-a mâncat sufletu’ și tinerețea... Își mai treceau vremea și bălăcărindu-se-n felul ăsta când îi ajungeau plictiseala și urâtul mai ceva ca într-o căsnicie. Își vărsau năduful și-și scoteau ochii unul altuia. Velicu se aprindea și se învinețea la față și i se bulbucau ochii-n cap cât cepele. Arăta mai mult ca oricând ca un cocoș țopăind și umflându-se-n pene pe o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și lor câte ceva de la masa colonelului. Păi, bineînțeles că nu era chiar de colea un bănuț, un salam, un cașcaval, o sticlă de băutură mai acătării... N-avea decât să se bucure Mirela, să uite pe moment de oful și năduful ei, că atârnă la unul care atârnă și el la rându-i - o slugă, un bărbat care nici măcar în pat nu e-n stare... Deloc și de tot, Mirelo, încă-i bine. E bine pe dracu’. Zvâcnetul ăla de mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o slugă, un bărbat care nici măcar în pat nu e-n stare... Deloc și de tot, Mirelo, încă-i bine. E bine pe dracu’. Zvâcnetul ăla de mândrie care se răsucea în ea și o umplea de venin... Oful și năduful, Mirelo, ai fi meritat mai mult decât cocoșul ăla împielițat care cânta cucurigu la comandă, hlizindu-se și gudurându-se pe lângă prietenii stăpâni, făcând pe valetul și pe chelnerul, păi, nu te gândi, Mirelo, că mai mult pentru asta îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
N-ai decât să primești. Iarba verde de acasă e o tăvălitură de paie, dar n-ai unde să te duci... Cică să vinzi și să pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum se alege praful de pescuitul lui. Peste două minute tăcu. Ostenise probabil. Ostenise și Rafael, fără să se epuizeze însă. Ar mai fi ținut-o o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu peștele și s-ar putea să nu-l mai lase-n pace până nu și-o cere iertare moșului cu dinți de tablă, care se lasă escrocat cu tichet și chitanță de găinarul ăla, pentru ca apoi să-și verse năduful pe el, pe Rafael... Cât s-a mai lăsat bătrânul prostit și îmbrobodit din toate părțile, de șefi, la slujbă, de nevastă, de poliție, de registratură, de Oficiul de pensii, de dentistul care i-a pus dinții ăia de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pus dinții ăia de fier în gură, și uite că a strâns cureaua și a plătit. A fost mereu cu datoriile la zi. Asta i-a întărit mândria și credința și l-a golit de vlagă, umplându-l de un năduf care trebuie vărsat pe cine se nimerește... Rafael stătea nemișcat, lungit cu mâinile sub cap, cu ochii larg deschiși spre albastrul incandescent - transparența adâncă, impenetrabilă, care pleacă din tine și se întoarce și o simți ca un abur, o mireasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu s-ar mai fi dezlipit de la fereastră, uitându-se după mașina lui, și nu-i mai venea să iasă din casă fără el. Ce ușurare mare când apărea, în sfârșit, și avea pe cine să-și verse oful și năduful, spaimele și obsesiile ei de doi bani, pe care de bună seamă că Velicu le știa de-a fir a păr, nu doar pentru că îi împuia capul cu ele, ci și pentru că el le sădise în ea, și tocmai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din nas, dar în pofida durerii și a umilinței, rămăsese țeapăn în loc. Încăpățânat ca un catâr ca să-și apere dreptatea, poate și unde-l simțea pe Rafael în coastă, gata să-l susțină, și uite-l deja cum protestează plin de năduf: ce-aveți, bă, cu el?! ’Ți-ai dracului de jegoși! L-ați văzut mai pricăjit și v-ați pus cu bătuta pă el?! Ai?! Zbiera de parc-ar fi scos foc pe gură. Toți de la mese îl măsurau cu priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
patul unei arme și puștile puse în piramidă se prăbușesc cu zgomot metalic, înfundat. Caporalul urlă către recrutul ghinionist: Grijania mătii de răcan împuțit, nu vezi unde calci? Ostașul se oprește și în timp ce încasează stoic înjurăturile și afuriseniile pline de năduf ale gradatului, continuă cu un aer tâmp să mănânce din gamela plină pe jumătate cu fasole. Căprarul numai că nu ia foc. Roșu de enervare la față, țipă și mai tare la el: Paștele și dumnezeii tăi de mocofan, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
echipele de salvare. A murit multă lume... Unde mergem? Pe Griviței. Am înțeles că a fost rasă de pe suprafața pământului. Sunt morți cu miile. Mașina înaintează cu greu. Prin fața lor trece cu viteză nebună o mașină a salvării. Înjurând cu năduf, șoferul camionului o evită în ultimul moment, apoi pornește din nou, hurducăindu-se puternic, atent la gropile bombelor sau mormanele de cărămizi din mijlocul străzii înguste. Pe parbriz se depune un praf cenușiu, grăunțos pe care ștergătoarele încearcă cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vizibilă pe pielea măslinie a umărului moartei. Cu coada ochiului caută spre seful său, dar acesta scormonește cu ochi neliniștiți palierul. Rapid, prinde mica bijuterie ascunzând-o imediat în buzunarul său. Nimeni șefu! Paștele și dumnezeii lor! înjură celălalt cu năduf. Au dat-o cotită. Dar pe unde? Pe cerul orașului se încrucișează reflectoarele mânuite febril de către cei de la antiaeriană. O explozie puternică zguduie imobilul. Nu durează mult și lumina se stinge, iar întunericul învăluie etajul într-o beznă adâncă. Bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și un pic bombată a lui Licavkin. Nici chiar propria lui mamă pe care a denunțat-o N.K.V.D.-ului din Chișinău pentru comentarii defăimătoare la adresa partidului. Biata femei nu găsise în tot orașul ouă pentru tortul aniversar și își vărsase năduful acasă, în fața băiatului ei. "Așa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă era administrație românească." Ridicată chiar în ziua când el împlinea douăzeci și șase de ani, unicul lui comentariu a fost: "O merita. Și-a făcut-o cu mâna ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ușor a lehamite. Își dorește să fie departe de toate aceste mizerii și complicații, în fața șemineului din bibliotecă, cu un pahar de conic într-o mână și un trabuc în cealaltă, având alături pe Bubi, ogarul lui credincios. Înjură cu năduf în sinea lui, aducându-și aminte de entuziasmul care a cuprins vechea aristocrație germană odată cu venirea la putere a lui Hitler. La fel ca toți ceilalți și el crezuse că noul cancelar va fi liderul carismatic așteptat ce va reda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Sublocotenent Novăceanu, pregătește oamenii. Formația de marș este aceeași. Dă-i bice, iute! Iovuț se ridică fără chef de pe trunchiul prăbușit al unui copac unde stătuse până atunci, scuturându-și turul pantalonilor de zăpadă. Scuipă chiștocul țigării și înjură cu năduf în timp ce își îndeasă mai bine căciula pe cap: Cum măsa-n cur a picat măgăreața asta pe noi? Ofițerul politic ne iubește tare, spune Romulus ironic, în timp ce coase cu degete înțepenite de ger un nasture la cojocul scurt, până în talie, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pat, și poate că va înțelege și va sta cuminte. Unii copii sunt foarte cuminți când le explici, alții nu. Lasă, că am lucrat și pe secții de adulți și unii au fost mai răi decât copiii, adăugă ea cu năduf. O bătaie în ușă și Crăița își băgă puțin capul pe ușă. Aș dori să-i dau mamei mele lucrurile pe care i le am adus, dar dacă nu e voie să intru... Asistenta îi făcu un semn aprobator și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
îți este de greu, pentru că am trecut prin asta. Eu consideram fiecare minut de exercițiu o declarație de dragoste pentru fetele mele, pentru soțul meu, pentru Dumnezeu, pentru viață. Și eu pentru cine ai vrea să lupt, Arm?! obiectă cu năduf bărbatul. Și smucindu-se de pe dușumele, începu să se miște agitat prin încăpere, fără să-și dea seama că făcea acest lucru fără să aibă nici cârjele, nici căruciorul. Femeia tresări văzând miracolul, dar se abținu să-i atragă atenția
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]