717 matches
-
New York, decembrie 1999 (Familia, nr. 1/2000) Post-scriptum tc "Post‑scriptum " În primăvara 2003, În biroul lui Ernest Wichner de la Literatur Haus din Berlin, am primit știrea năprasnică a morții Poetei. Înmărmurit, regăseam greu nefirescul firesc al zilei. Îl priveam, năuc, pe Ernest și vroiam să schimb cât mai repede vorba, să trecem la altceva, Într-atât de insuportabilă era imaginea lui Madi, moartă, În cada de baie. „Petrecuse cu niște prieteni, ascultase muzică și vecinii care târziu, către ziuă, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de fisuri și de uri regim hitlerist.” Secta din marele roman al Alejandrei poate fi Înțeleasă (și) ca simbol al regimului totalitar; potențialul malefic pe care Își construiește premisele tenebroasei utopii a terorii se află, virtual, În somnolența egoistă și năucă a oricui; pulsație fulgurantă, doar, adesea; patologică infirmitate, nu de puține ori, așteptând să fie activizată, manipulată, Încolonată În cazonele valorificări birocratice ale cruzimii și aservirii, ale duplicității, ale indiferenței abrutizante. Îngerul tenebrelor nu este doar cronica persecuțiilor la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
decât pisicile vagaboande. Dar învățase curând să-l iubească pe copilașul acela, cea mai grozavă jucărie la care putea visa o fetiță. Îl cărase după ea ca pe o păpușă timp de un an, până când reușise, în sfârșit, să facă năuc vreo câțiva pași fără ea. Îi vorbea stâlcit, îl lingușea și-l mituia, punea creioanele și mâncarea acolo unde el nu putea ajunge, până când i le cerea spunându-le pe nume. Își crescuse fratele, în timp ce mama ei era ocupată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
glonț spre mașină, o rachetă trasă spre capotă. Nici măcar n-au timp să țipe. Dar exact când animalul ajunge lângă ei, Rupp intră într-un derapaj care-i trece de două ori peste linia continuă și înapoi. Cerbul se oprește năuc pe banda suplimentară îndepărtată. Era atât de convins c-o să moară, încât nu știe cum să procedeze cu schimbarea de plan. Abia când animalul se scutură și o ia la fugă spre copaci, își revin și ei trei. Doamne, căcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ăsta? În sfârșit, ai luat-o pe arătură, doctore. Ai stat prea mult la soare. Nu-i bine pentru un tip cu meseria ta. Stătea ca un bâtlan, aplecat înainte, încremenit în stufăriș. Pescuia așa cum tasta Weber: într-un extaz năuc. Simțise nevoia să-l scoată pe Weber din oraș, să-l ducă într-un loc destul de liniștit ca să poată gândi și discuta, fără a risca să-i audă cineva. De ce crezi tu că-i preocupă atât de tare persoana mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
într-o geantă. O să se întoarcă și o s-o oprească, o să-i asculte explicația. Dar el e la fel de dus ca și fratele ei. Intră în bucătărie, pune mâncarea în cutii vechi de fasole și le vâră în frigider. Se așază năucă pe capacul toaletei, încercând să citească una dintre cărțile lui de meditație - un curs rapid de transcendență. Se așază în fața ușii, pe gențile pe care le-a umplut cu lucrurile ei. El e pe undeva pe afară, pândind, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
n-o poate atinge. Un râs întretăiat vine de prea aproape - ceva străin de corul din zori de pe Platte. Un țârâit de greieri, cu câteva luni prea devreme. Țârâie iar, din haina lui, aruncată la picioare. Se uită la ea, năuc. Expresia ei îi spune: telefonul tău. Bâjbâie ca să găsească buzunarul ce ascunde aparatul. Se uită la numărul de pe ecran, pentru prima oară în viața lui. Închide telefonul și se ghemuiește iar în ea. De acum încolo, totul va fi panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Lupte grele În tranșeele scormonite de soldați, scormonite de obuze. Prin ușa decupată fin În pânză treci din spatele ecranului, „afară”, În lumea celor din fața ecranului. Pe față Îți explodează un obuz, pe burtă ți se zvârcolesc soldații. În fața ecranului aristocrați năuci, absenți, tăioși, indiferenți, tembeli, privesc năprasnicele scene ce Încă Îți mai mânjesc pâlpâind fața cu umbrele lor apocaliptice. Te simți și tu aristocrat chiar dacă, decăzut și scăpătat, ești cel care face rafinate servicii. Lângă aparatul de proiecție stă lipit aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Întâmplat dacă ai fi fost Erou al Revoluției? Dar dacă te căsăpeau minerii? Acum erai mort. Mort de glonț și fără de medicamente. Așa, bine că trăiești. Mai scrii și tu, te mai plimbi... Cică plmbările fac bine la organism. Stai năuc, disperat, năpădit de gânduri. Televizorul, ca o damigeană albastră, se uită la tine cântând. Bună seara, iubito Un fel de Deșteaptă-te, române, acum În crucea nopții? Departe, cîinii Uranusului, la a nu știu câta generație, latră, păzind orașul. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Lisa cu un aer jignit. Nu cred că voiam să aflu. —O, îmi pare rău, Lisa. E nebunie mare aici. Deci i-ai spus lui Kieran despre copil? — Da, și a fost încântat. —Zău? —Ei, nu chiar încântat. Cred că „năuc“ este un cuvânt mai potrivit. Dar așa am fost și eu la început, iar acum sunt încântată, așa că probabil asta va fi și la el următoarea fază. Mi-am notat în minte să-l informez pe Kieran data viitoare când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
vadă pe sultan. Îi trecu prin minte alternativa de a se biciui cu urzici pe față pentru a motiva că i s-a întors brânca. Dacă n-ar fi fost înconjurat de trădători... și cu greu își stăpâni un râs năuc. Se redresă, i se părea că este copil la înmormântarea bunicului, postelnicul Constantin Cantacuzino, când toți plângeau, iar el se gândea că s-a închieat postul Crăciunului și că o să mănânce șorici de porc pârlit pe jar de paie. Așa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lungi și turuie întruna. Cine-i băiețelul cel cuminte al lui mămica? Cine-i cel mai cumințel băiețel pe care l-a avut vreodată o mămică? Pe cine iubește mămica cel mai mult pe lumea asta? Sunt de-a dreptul năuc de plăcere și, între timp, mă uit cum îi suie pe picioare strâmt, lent, chinuitor de delicios ciorapii transparenți care dau cărnii ei o nuanță de-a dreptul ațâțătoare. Mă trag mai aproape de ea, cât să prind în nări pudra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tot acest timp, n-a trecut o singură zi - ba chiar un singur ceas - în care să nu mă fi întrebat „De ce o mai lungesc cu persoana asta - cu femeia asta abrutizată! Cu această creatură vulgară, chinuită, scârbită de sine, năucă, pierdută, fără identitate“ - și așa mai departe. Lista era inepuizabilă, o tot reluam la nesfârșit. Și de câte ori îmi aduceam aminte de ușurința cu care o pescuisem de pe stradă (marele triumf sexual al vieții mele!), ei bine, mă apucam să bodogănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în nori! de această fidelitate imposibilă, absurdă față de trecutul îndepărtat! În 1950, la vârsta de numai șaptesprezece ani, la două luni și jumătate după ce lăsasem în urmă Newark-ul (ei, nu chiar „în urmă“: în fiecare dimineață, la trezire, mă uit năuc la pătura străină din mâinile mele și la dispariția uneia dintre ferestrele „mele“; rămân mâhnit și nedumerit clipe-n șir în fața acestei transformări la care mi-a supus maică-mea dormitorul) - comit fapta cea mai vădit sfidătoare a vieții mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de noapte, își trecea timpul cu altă distracție. Venea seara la școală cu o sacoșă de ziare din care citea toată noaptea, ca să aibă mai apoi la ce să mediteze, făcând și desfăcând pe cont propriu versiuni ale intrigii Revoluției, năuc și înfierbântat de lumea în schimbare despre care afla din ziare și de la televizor și-o remodela, la rându-i, încontinuu, până nu-i mai simțea forma și consistența. Praful și pulberea, da, sângele de consistența aerului umblându-i prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
burți grase și dungi maro pe gâturile lungi, pasc tacticos firele de iarbă de la marginea drumului îngust. Copitele calului le obligă să sară în lături cu aripile larg desfăcute și imediat încep să protesteze cu găgăiri stridente. Câteva găini zburătăcesc năuce peste drumul plin de gropi. Un nechezat subțire se rostogolește în ecouri lungi, ca o chemare repetată ce face armăsarul să fornăie zgomotos și agitat. Ușor Bălane, ușor...spune bătrânul în timp ce strânge puternic hățurile în mâini. A simțit iapă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tăcut și am crezut că se duce. Își lăsa capul pe covorul de paie, pieptul i se înmuia, genunchii i se fleșcăiau. Până la urmă se oprea cu totul, ca un motor rămas fără benzină. Rămânea așa o vreme, lăsându-mă năuc, după care robinetul cu combustibil i se răsucea cumva pe dinăuntru și iar începea să zbiere și să mă împroaște cu sânge. Nu mai știu cât timp a trecut până a apărut capul copilului. M-am speriat când l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fac inventare de obiecte: „O pânză/ O prăjitură, o țigară“ (Stemă). O poezie e o aglomerare de cuvinte ce dă totuși impresia că se povestește ceva: o iubire, o plimbare, un bal: „Umăr, blondă păr/ Apa natație,/ Pus și zahar/ Năuc apariție// La vale sub var/ Idol valuri bronzate,/ Sol vrăjit pozat/ Bar jumate salar“. E clar că întâmplarea cu idolul blond, cu care a și înotat, l-a costat jumate sala la bar! Cam asta era „comunicarea“! VERBA WOLANd Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
de câteva ori m-au uitat acolo și a trebuit să vin acasă pe jos, mergând câte trei ore, pe înserate, printre lanuri de grâu și floarea-soarelui. Serile, ajuns acasă, n-aveam absolut nimic de făcut, mă plictiseam îngrozitor, umblam năuc prin satul mort, un puști de 16 ani pe care nu-l băga nimeni în seamă. Fetele de vârsta mea din sat se uitau prin mine de parcă nici n-aș fi fost. Acasă - nici radio, nici televizor, absolut nimic. Ajunsesem
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
departe, poate chiar să scrii mai departe. Ruina unei utopii întotdeauna, în perioada ireală a sărbătorilor, când mă scol foarte devreme și geamurile sânt înghețate până sus, și prin sticla lor deformată ninge înverșunat și strâmb, și când stau încă năuc în bucătărie, cu lumina aprinsă - undeva în adâncul blocului sună un deșteptător - am aceeași viziune de cititor înrăit. Sorbind din cafeaua fierbinte, visez Cartea. Mai nebunească decât "Veacul de singurătate", mai profundă decât "Castelul", mai nesfârșită decât "Căutarea timpului pierdut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în sus și-n jos și mie mi se părea de fiecare dată că bucata aia de-o sută de metri, dintre Gambrinus și Casa Armatei, aduna toate cinematografele din lume și toți oamenii fericiți. Umblam mult, ca două furnici năuce, prin ditamai furnicarul, până mă stârneau un afiș, un titlu, un nume de actor. Atunci tata mă lăsa să-l aștept într-un loc mai ferit, se pierdea în mulțime, cred că sufla flăcări pe nări ori se dădea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de nebunie fericită, ca și când cerul intens albastru pâlpâind printre crengi, pânzele de păianjen umflate de vânt între trunchiuri și mai ales mirosurile, de sevă și coajă, de rășină și țărână, ar fi fost un halucinogen tare, injectat intravenos... Aceeași exaltare năucă am simțit-o și azi, pe traseul meu printre molizi, în susul culmii Cumpătului. Când m-am întors, ud de zăpadă și încălzit, uitasem de tot plictisul, de mediocritatea fără ieșire a vieții mele bucureștene. De lumea literară, de contractele cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
patului - și se smuci în sus, încruntându-se. Băiatul nu era acolo. Își azvârli picioarele peste marginea patului și se apucă să se încalțe cu ciorapii de cauciuc care-i serviseră drept pantofi, în tot acest timp simțindu-se cam năuc. Dar aceasta era - observă el - o reacție talamică. Văzu că pantofii erau curați. Și hainele, care erau frumos așezate pe un scaun, fuseseră de asemenea spălate timp cât dormise el. Se scurseseră câteva minute. Mai întâi, se duse la toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
scandalizat, au făcut careu, au scos câțiva copii în mijloc, dar fără să nimerească pe cei din grupul meu, ci, la întîmplare, pe capii răutăților care se petreceau în tabără. Livia era să fie trimisă acasă, iar Traian devenise complet năuc, gata să se încaiere cu oricine. Tabăra se termina, fără ca ura mea involuntară pentru orice fel de relații de amor să se fi epuizat; în ultimele două-trei zile însă am avut o surpriză mare și dureroasă. Era începutul lui august
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
simplu ca suflet și gândire și memorie de femeie coaptă, de femeie adevărată. Elevele sau studentele nu sânt de cele mai multe ori, decât niște mâțe închipuite, învăluite, e drept, în lumina de ambră a ochilor și într-un fel de nonconformism năuc. Fără trecut, sau fără să și-l conștientizeze încă, anexe de discotecă al căror erotism, când există, e unul pur social și estetic, ele strepezesc imaginația ca niște fructe încă necoapte. Cele mai multe nu se coc niciodată: le dispare șarmul și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]