42,752 matches
-
necesară. Existența lor este garanția libertății, care se va pierde dacă lumea nu ar avea decât o lege și un stăpân". Așa cum notează H. Schulze 26, "națiunile au fost de la inceput entități ambigue, proteice, nefiind clar definite - ele erau sau națiuni universitare, sau categorii reprezentate politic. Totuși, națiunile au existat că sentiment colectiv de solidaritate încă înainte de a fi numite astfel, sub forma comunităților lingvistice, de tradiție și de luptă care aspirau la continuitate, dar o și asigurau totodată, si care
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
se va pierde dacă lumea nu ar avea decât o lege și un stăpân". Așa cum notează H. Schulze 26, "națiunile au fost de la inceput entități ambigue, proteice, nefiind clar definite - ele erau sau națiuni universitare, sau categorii reprezentate politic. Totuși, națiunile au existat că sentiment colectiv de solidaritate încă înainte de a fi numite astfel, sub forma comunităților lingvistice, de tradiție și de luptă care aspirau la continuitate, dar o și asigurau totodată, si care, datorită acestui fapt, au intrat într-un
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
continuitate, dar o și asigurau totodată, si care, datorită acestui fapt, au intrat într-un raport fructuos și dinamic cu statul, deci cu acea formă politică de organizare care a început să se dezvolte spre sfârșitul Evului Mediu simultan cu națiunile". Astfel de forme de solidaritate vizează și Hobsbawm 27 atunci când vorbește de "legături protonaționale" că "forme supralocale de identificare" (diferite culte și practici), "legături politice și vocabularul anumitor grupuri îndeaproape legate de instituții ale statului, capabile de eventuale generalizări, extensii
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
care ele sunt infirmate. De aceea, " Singurul, cel mai important criteriu pentru protonaționalism este conștiința apartenenței, trecute sau viitoare, la o entitate politică stabilă. Cel mai bun liant protonațional este să fii ceea ce jargonul secolul al XIX-lea a numit "națiunea istorică", mai ales dacă statul cadru pentru viitoarea națiune a fost asociat cu un Staatsvolk - popor al statului, că rușii, englezii sau castilienii"28. După cum apreciază Schulze 29, "aceste două idei naționale, cea subiectiv-politică a Revoluției franceze și cea obiectiv-culturală
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
important criteriu pentru protonaționalism este conștiința apartenenței, trecute sau viitoare, la o entitate politică stabilă. Cel mai bun liant protonațional este să fii ceea ce jargonul secolul al XIX-lea a numit "națiunea istorică", mai ales dacă statul cadru pentru viitoarea națiune a fost asociat cu un Staatsvolk - popor al statului, că rușii, englezii sau castilienii"28. După cum apreciază Schulze 29, "aceste două idei naționale, cea subiectiv-politică a Revoluției franceze și cea obiectiv-culturală a romantismului german, s-au hrănit reciproc, s-au
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
cea obiectiv-culturală a romantismului german, s-au hrănit reciproc, s-au intersectat și au constituit notă fundamentală a polifoniei modernismului european. Într-o perioadă caracterizată prin dezrădăcinare și criza a semnificațiilor, desconsiderare a trecutului și euforie față de viitor, ideea de națiune oferea orientare, apartenența și transcendență. Identificarea cu națiunea simplifica relațiile sociale și interstatale complicate și rezolva problema loialității...". Postmodernii nu mai vor să explice naționalismul printr-un model unic, ci construiesc modele limitate și abordări ale unor aspecte particulare. Smith
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
reciproc, s-au intersectat și au constituit notă fundamentală a polifoniei modernismului european. Într-o perioadă caracterizată prin dezrădăcinare și criza a semnificațiilor, desconsiderare a trecutului și euforie față de viitor, ideea de națiune oferea orientare, apartenența și transcendență. Identificarea cu națiunea simplifica relațiile sociale și interstatale complicate și rezolva problema loialității...". Postmodernii nu mai vor să explice naționalismul printr-un model unic, ci construiesc modele limitate și abordări ale unor aspecte particulare. Smith 30 identifica două paradigme ce s-au vrut
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
limitate și abordări ale unor aspecte particulare. Smith 30 identifica două paradigme ce s-au vrut a fi alternative la modernism: primordialismul și perenialismul. Un reprezentant al primordialismului în varianta să biologistă, sociobiologul Pierre van den Berghe 31, consideră că națiunile trebuie tratate că grupuri de descendentă la fel ca grupurile etnice. Sociabilitatea umană s-ar baza pe trei principii: selecție de înrudire, reciprocitate și coerciție. Cu cat societatea este mai mare, cu atat mai importante sunt ultimele două. Dar, etnicitatea
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
mai ales localizarea teritorială". Oamenii dau importantă acestor obiecte fiindcă "familia, localitatea și propriul "popor" poartă, transmit și protejează viață". De aceea le sacralizează și sunt dispuși să-și dea viața pentru ele. Așa cum am mai arătat, perenialiștii consideră că națiunea este o realitate existența din timpuri imemoriale, între națiune și etnie neexistând diferențe însemnate. În opinia lui Joshua Fishman 35, etnicitatea este un fel de a fi, a face și a ști: "Etnicitatea a fost întotdeauna trăită că un fenomen
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
fiindcă "familia, localitatea și propriul "popor" poartă, transmit și protejează viață". De aceea le sacralizează și sunt dispuși să-și dea viața pentru ele. Așa cum am mai arătat, perenialiștii consideră că națiunea este o realitate existența din timpuri imemoriale, între națiune și etnie neexistând diferențe însemnate. În opinia lui Joshua Fishman 35, etnicitatea este un fel de a fi, a face și a ști: "Etnicitatea a fost întotdeauna trăită că un fenomen de înrudire, o continuitate în cadrul sinelui și al acelora
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
corpul uman este privit ca o expresie a etnicității și etnicitatea este de obicei simțită ca fiind înrădăcinată în sânge, os sau carne". Și Walker Connor 36 susține că legătura națională este fundamental psihologică și nonrațională. În opinia sa, "o națiune este un grup de oameni ce simt că au legături de ascendentă. Acesta este grupul cel mai mare ce poate impune loialitate unei persoane pe baza sentimentului unor legături de rudenie; este, din această perspectivă, o familie extinsă". Analizând sursă
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
granițele dintre grupuri. Aceste simboluri sunt stabilite de către generațiile anterioare, comunicarea etnică fiind una în timp, între vii și morți. La fel că simbolurile sunt și miturile de legitimare. În opinia lui G. M. Tamás39, "definirea apartenenței comune la o națiune presupune trei factori incontestabili supraindividuali, dar nu universali: limba, sângele și teritoriul". Dar, o astfel de definire generează paradoxuri. În primul rând, dacă oamenii sunt beneficiarii primilor doi, al treilea le este impus sub forma granițelor statale, fapt pentru care
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
este impus sub forma granițelor statale, fapt pentru care ei trebuie să accepte aceste dimensiuni ca fiind ale lor, să și le asume, si sa consimtă că ele generează însușiri asemănătoare în semeni, printre care se vor ivi interese comune; națiunea este "un mod de reflecție": "Națiunea e necesară, fiindcă e natura, dar e neîncorsetată, fiindcă e reflecție". În al doilea rând, ea îl identifica, îl încorsetează pe om că natura și îl eliberează că reflecție cu prețul aruncării într-o
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
fapt pentru care ei trebuie să accepte aceste dimensiuni ca fiind ale lor, să și le asume, si sa consimtă că ele generează însușiri asemănătoare în semeni, printre care se vor ivi interese comune; națiunea este "un mod de reflecție": "Națiunea e necesară, fiindcă e natura, dar e neîncorsetată, fiindcă e reflecție". În al doilea rând, ea îl identifica, îl încorsetează pe om că natura și îl eliberează că reflecție cu prețul aruncării într-o dilemă: daca omul optează pentru stânga
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
prescripții (cum procedează, de altfel, șeful de trib), ci se plânge de alterarea perversa a naturii, sau suspectează că cineva a modificat cursul firesc al naturii, printr-o ingerință perfida". Și acel cineva este Străinul 40. În apartenența la o națiune se întâlnesc atât factori ce nu ne stau în putere (precum faptul de a ne naște într-o anumită comunitate), cât și factori ce stau în puterea fiecăruia (precum asumarea apartenenței la o comunitate). Consider că acceptarea ca elemente fundamentale
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
cel putin nu în sensul în care este înțeles destinul îndeobște, că forța exterioară și implacabila ce ne determină în totalitate existența. Așa cum am mai spus și cu altă ocazie 41, nu cred că "marca destinală" a apartenenței la o națiune îmi precede nașterea și nici nu susțin că îmi pot schimba apartenența culturală că pe haine, așa cum ar sugera adepții concepției ideologice. Pentru că după naștere puteam fi mutat în oricare alta comunitate, nu acest act, ci creșterea, formarea personalității mele
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
prima nu este redusă la etnie iar celei de-a doua nu i se uită caracterul de convenție. Ele sunt două modalități în care omul ultimelor două secole s-a recunoscut". Pătrunderea ideii naționale în conștiința maselor a făcut ca națiunea și democrația să devină "fete ale aceleiași monede", statul națiune dovedindu-se a fi "atât un cadru adecvat epocii respective, cât și o garanție de democrației și a sistemului parlamentar"42. Dar, din păcate, observă Hobsbawm 43, democratizarea a produs
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
doua nu i se uită caracterul de convenție. Ele sunt două modalități în care omul ultimelor două secole s-a recunoscut". Pătrunderea ideii naționale în conștiința maselor a făcut ca națiunea și democrația să devină "fete ale aceleiași monede", statul națiune dovedindu-se a fi "atât un cadru adecvat epocii respective, cât și o garanție de democrației și a sistemului parlamentar"42. Dar, din păcate, observă Hobsbawm 43, democratizarea a produs o conștiință populistă ce a dus spre șovinism. Apărătorii statului
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
sistemului parlamentar"42. Dar, din păcate, observă Hobsbawm 43, democratizarea a produs o conștiință populistă ce a dus spre șovinism. Apărătorii statului s-au înmulțit și au început să-și apere drepturile cetățenești ce au devenit, cu timpul semne ale națiunii. Astfel, la începutul secolului XX, statul nu va mai fi aparat doar de către cetățenii activ politic, ci de către toți civilii. Emanciparea a dus la mobilizarea generală în primul război. În Europa modernă, statul și națiunea au devenit realități ce s-
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
devenit, cu timpul semne ale națiunii. Astfel, la începutul secolului XX, statul nu va mai fi aparat doar de către cetățenii activ politic, ci de către toți civilii. Emanciparea a dus la mobilizarea generală în primul război. În Europa modernă, statul și națiunea au devenit realități ce s-au potentat reciproc: fie că statul a creat națiunea prin programe culturale și de educație în masă, fie că națiunile create de către elite pe un anumit teritoriu și-au creat un stat propriu. Acest proces
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
mai fi aparat doar de către cetățenii activ politic, ci de către toți civilii. Emanciparea a dus la mobilizarea generală în primul război. În Europa modernă, statul și națiunea au devenit realități ce s-au potentat reciproc: fie că statul a creat națiunea prin programe culturale și de educație în masă, fie că națiunile create de către elite pe un anumit teritoriu și-au creat un stat propriu. Acest proces ce a durat aproape două secole a avut ca finalitate Europa statelor naționale de
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
civilii. Emanciparea a dus la mobilizarea generală în primul război. În Europa modernă, statul și națiunea au devenit realități ce s-au potentat reciproc: fie că statul a creat națiunea prin programe culturale și de educație în masă, fie că națiunile create de către elite pe un anumit teritoriu și-au creat un stat propriu. Acest proces ce a durat aproape două secole a avut ca finalitate Europa statelor naționale de astăzi. Dar, pentru că sunt realități istorice, statele naționale se modifică, rolul
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
durat aproape două secole a avut ca finalitate Europa statelor naționale de astăzi. Dar, pentru că sunt realități istorice, statele naționale se modifică, rolul lor se redefinește. Concluzii Scurtă trecere în revistă a modurilor în care a fost și este înțeleasă națiunea și a felului în care operează naționalismul face posibilă înțelegerea fenomenelor ce se petrec în Uniunea Europeană în prezent. Liberă circulație a cetățenilor a făcut ca eterogenitatea populației din UE să crească. După o perioadă în care statele au cedat multe
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
Integrarea populațiilor alogene nu este doar problemă statelor sau doar a instituțiilor UE, ci o problemă comună. Se impune un efort concertat în această direcție. La fel cum se impun eforturi în sensul solidarității financiare. Invocarea vechilor practici ale statelor națiuni nu poate fi o soluție. Nici statele nu mai sunt aceleași ca acum 70 de ani, nici străinii nu mai sunt aceiași și nici contextul global nu mai este același. Naționalismele în formă perenialistă trebuie să rămână istorie. Sunt alte
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
solidaritatea ce i-ar putea ține la un loc pe europeni decât imaginatele descendente sau consangvinități. Dar, pentru asta, este nevoie de un nou și susținut efort ideologic, este nevoie de eficiență articulare a europenismului. Note 1 Eric J. Hobsbawm, Națiuni și naționalism din 1780 până în prezent: program, mit realitate, Editura ARC, Chișinău, 1997, p. 143. 2 Brian Barry, "Naționalism", în David Miller (coord.), Enciclopedia Blackewella gândirii politice, Editura Humanitas, București, 2000, p. 524. 3 Ernest Gellner, Națiuni și naționalism. Noi
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]