1,005 matches
-
e? a întrebat Mitch. Vecinul de sus. — Prima întrebare! a zis Costum Sclipitor. Cine a zis: „Ori de câte ori aud cuvântul cultură, întind mâna după revolver“? — Știi? l-am întrebat pe Mitch. Nu. Tu? — Nu. Am stat, uitându-ne unul la altul, neajutorați, în timp ce, în jurul nostru, grupuri de câte patru persoane se consultau frenetic. —Goering, i-am șoptit lui Mitch. Hermann Goering. De... de unde știi? I-am auzit pe ei. Am arătat cu coada ochiului spre grupul de lângă noi. —Grozav. Scrie-l. — Următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se aventurară în pădurea de cercetare a universității, sătule de zgomotul pe care îl făceau oamenii sau poate sătule de livadă, spiritul lor sălbatic purtându-le din ce în ce mai departe, înspre celălalt deal, unde familia le văzu continuându-și atacul asupra reliefului neajutorat, distrugând fiecare copac, scoțând din rădăcini fiecare tufiș, canalizându-și energia asupra tuturor lucrurilor care le ieșeau în cale, lăsând porțiuni întregi de pădure parcă devastate de tornadă. În ziua următoare, înainte de răsărit, domnul Chawla era treaz și îmbrăcat, îndreptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de derviș, iar sentimentul de calm, atât de puternic cu o clipă în urmă, dispăru ca un abur. Aceeași influență irezistibilă pe care o simțise în goana sa turbată ultima oară când îl văzuse în bazar o cuprinse din nou. Neajutorată în fața ei, știind că trebuia să facă rapid ceva, ridică o piatră de jos, cu nervii la pământ din pricina emoției, legă bilețelul de piatră cu un elastic de păr și-l aruncă, cu o precizie criminală, drept spre Hungry Hop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
spre ele. Și-apoi, trebuia să mă concentrez asupra fetei mele, să-i cântăresc propriile sentimente în materie. Sunt alături de tine, fata mea, nu-ți face probleme. O să mă faci fericit. A început să-mi zâmbescă. Un zâmbet atât de neajutorat și nesigur. Da, zâmbetul era așa de rușinat. — Mai doriți un scotch? m-a întrebat cucoana din spatele barului - bătrâna damă cu părul cănit și glas strident. Purta un tutu de un maro închis sau caramel antipatic. Mie îmi amintea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cât de tare puteau. Nu ne puteau goni; nu comiseserăm nici o infracțiune. Dar nu erau obligați să ne placă și, prin urmare, nici nu ne plăceau. — Ei bine, mi-a zis Prepelicarul când am împlinit șaisprezece ani își ce adolescent neajutorat eram la șaisprezece ani!), dacă nu ne vor, ne putem descurca și fără ei. — Da, am răspuns, ne putem descurca și fără ei. Am spus-o cu tristețe, pentru că, deși eram ușor influențabil de către Prepelicar, simțeam nevoia latentă a adolescentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ascunsă în cufăr când Virgil intră în colibă - singur, la sugestia lui Vultur-în-Zbor. în momentul când el intră se ridică, scoțând un strigăt de bucurie. — Virgil, zise ea. Mi-a fost atât de frică! — Hai, zău așa, Dolores, rosti el neajutorat, simțindu-se de-a dreptul ipocrit. Femeia ieși din cufăr, veni spre el și se opri în fața lui ca un cimpanzeu vulnerabil. Nimic nu se va schimba, nu-i așa Virgil? repetă ea. Virgil Jones închise ochii. — Dolores, rosti el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
trezit pe deplin, zguduindu-i. I-a lovit ca un șoc electric. Existența nici unei ființe vii nu putea fi întreruptă și apoi reluată fără ca efectele ei să fie simțite. A trecut. Elfrida l-a privit pe Vultur-în-Zbor ca un copil neajutorat, cuprins de frică. El a luat-o în brațe și apoi s-au ținut strâns unul pe altul, dovedindu-și că totul era în regulă, că erau acolo, solizi, vii. Chiar părea normal să se sărute. în casă, în biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
asupra celor din jurul lui atinsese o nouă culme. Egoist, spusese Iocasta. Era eufemismul secolului. — O să am grijă de tine, spuse Elfrida. Promit. O să am mereu grijă de tine. Numai să ai și tu grijă de mine. — Elfrida... a rostit el neajutorat, dar vocea i-a fost înghițită de tăcere. Nu găsea nimic de spus. — Vezi tu, eu te iubesc, a spus ea. Nu ai nevoie de nimeni altcineva. Nu ai nevoie, nu-i așa? Lumina pătrunse în cameră. Contele Aleksandr Cerkasov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mândrie care-i mai rămăsese. Bărbatul ridică ochii spre Valkiria impunătoare, care-l fixa cu toată forța urii ei, strânsă de-a lungul secolelor, iar trupul i se cutremură incontrolabil și el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fusese până la Incident. — Pentru ce să te ierte? întrebă Janey surprinsă. — A, nu ți-am spus!? Am înghițit ultimul ravioli și am luat o gură de vin roșu. — Știi că mereu i-au plăcut fetele blonde, genul Bambi, fragile și neajutorate, nu? Ei bine, eram la o petrecere și i-am spus una dintre glumele mele cu blonde și, în loc să crape de râs, așa cum face de obicei, s-a arătat sobru și mi-a spus că nu i se pare teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată în neștiutul lor, te trezești neputincios, neajutorat, aruncat în voia unor neînțelesuri cu care nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
te influențează Elisa?“ I-am ignorat zâmbetul palid și am schimbat subiectul. Tu și Avery sunteți bine? am Întrebat pe tonul cel mai Înțelegător, dorindu-mi foarte mult s-o fac să vorbească și nu să par critică. Îi urmărisem neajutorată cum ieșiseră din Sanctuary, știind cât de tristă era, dar simțind că nu pot face altceva decât să mă uit. Când mă sunase azi-dimineață devreme, renunțasem imediat la Întâlnirea mea de duminică cu Will și Simon și sărisem Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
în care îmi dau seama că talentul meu este nu de a conduce, ci de a simți. Un astfel de talent îmi îmbogățește viața, dar în același timp distruge fiecare moment de pace pe care l-am câștigat. Mă simt neajutorată față de ceea ce mi se întâmplă - sunt peștele de pe platoul de aur, legat cu panglică roșie. Și totuși, nimeni nu mă va duce înapoi în lacul căruia îi aparțin. Încercarea de a păstra aparențele mă epuizează, și Yung Lu simte asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îl implor să termine de semnat, dar el nu rostește nici un cuvânt. Am ajuns într-un mare impas - împăratul refuză să ia pensula de scris. Eu pregătesc întruna cerneala. Mi-aș dori ca prințul Kung să fie aici. Simțindu-mă neajutorată, încep să plâng. — Orhideea... se aude vocea Majestății Sale: Nu voi putea să mor în pace dacă semnez. Înțeleg. Nici eu nu aș vrea s-o fac dacă aș fi în locul lui. Însă prințul Kung are nevoie de semnătură pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
confucianiste ale familiei, și am avut amândoi de câștigat din asta. Mi-am jucat rolul, deși aveam să fiu tot mai obosită pentru a-mi pune în fiecare zi o mască de teatru. Trebuia să mă prefac că sunt complet neajutorată fără Curte. Miniștrii mei lucrau doar atunci când credeau că ei sunt salvatorii mei. Ideile mele nu ar fi ajuns prea departe dacă nu le-aș fi prezentat lor ca fiind „dorințele stăpânului lor în vârstă de cinci ani“. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
era adresată: „Ajutor! Mi s-a prăbușit cerul În cap! Oamenii ăștia Îmi vor pielea! O vor avea curând, foarte curând!”. Repetentu Înțelesese că maestrul nu obținuse hârtia de care avea nevoie. Pusese câteva bancnote Într-un plic, Îl Înmânase neajutoratului și, cu toate amenințările celorlalți, Îl Împinsese din nou În cabinet. Urmase așteptarea nesfârșită de la Inspectoratul Școlar. Coada Începea pe aleile betonate, Între straturile de flori vesele, continua până la etaj, mai traversa un hol și se oprea În fața unei uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și cu fămeia lui, Irina și cu fata lui Măgdălina” El este. Ne-am oprit în loc și privim la forfota târgului. Unii urcă în susul uliței, alții coboară. Fiecare cu treburile lui. O bătrână s-a oprit în colțul uliței privind neajutorată când într-o parte când în alta. Parcă îi este frică să treacă în cealaltă parte...Un târgoveț - la rugămintea ei - o trece peste uliță. Glasuri în limbi diferite se întretaie în văzduhul care începe să se încingă, potopit de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
acesta să nu se mai ridice. În acest scop, a hotărât să acționeze pentru crearea unui front al opoziției, care să împiedice falsificarea alegerilor de către guvern (ehei, pe atunci când nu apăruse Băsescu, falsificatorii alegerilor se comportau ca niște mici copii neajutorați, față de zilele noastre). De aici, începe dansul madonei travestite, numite Iuliu Maniu și să vezi dumneata, ce piruete a putut face babalâcul acesta, de i-a lăsat mască pe toți. Imediat ce a redevenit președintele PNȚ, Maniu a luat legătura cu
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Și nu numai atât, Tolstoi a încercat să își trăiască filozofia, luptând pentru sprijinirea victimelor foametei, donând bani pentru protejarea celor oprimați, și susținând prin alte mijloace recucerirea păcii. Contele Tolstoi, neam de mari prinți ruși, tăia lemne la cei neajutorați, cosea cizme la nevoiași, mergea la coasă pe terenurile văduvelor. Tolstoi a fost excomunicat, adepții lui prigoniți și băgați la închisoare, tolstoismul declarat religie eretică, interzisă prin lege sub amenințarea cu pedepse aspre. Deci biserica, s-a văzut din nou
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
cu tălpile înspinate, chiar nu te puteai opri? Spre seară ne întorceam acasă. Cu mâna mică pipăiam florile parfumate Găseam sandalele, și tata era mulțumit că nu m-am înspinat. După două trei zile șchiopătam ca o vietate mică și neajutorată. Tata mă lua în brațe. A câta oară îmi căuta și-mi mângâia tălpile rănite? Acum, simt uneori spinii, în inimă. Aș vrea să fie lângă mine.Tălpile mă ajutau să merg mai departe, inima m-ar ajuta să o
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
surprins. Poți să-l iei dacă vrei. L-am apucat nesigură, Îndoindu-l cu blândețe și l-am pus În geantă. ― De ce? Întrebă el. M-am uitat la el derutată. Chiar, oare de ce? ― Îmi place, am spus. Eu... Am ridicat neajutorată din umeri. ― Nu contează, mormăi Damian și veni spre mine. Mă strânse În brațe, mai tare decât de obicei. ― Te iubesc, Îmi șopti. ― Te urăsc, spuse Bianca Înghiontindu-mă. Ai cel mai drăguț iubit de pe planetă. ― Mulțumesc, am zâmbit eu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
alt chip să nu fie”. Iaca și o treabă făcută gospodărește, părinte. Astfel bieții țigani robi sunt puși la adăpost de abuzurile celor care jinduiau la munca lor supusă. Cu toate daniile primite de „svânta Mitropolie”, aceasta continuă să pară neajutorată. Așa se face că la 29 septembrie 1759 Ioan Theodor Calimah voievod îi pune pe marii boieri ai țării să se gândească la mijloace prin care Mitropolia să iasă din încurcătură... Boierii au gândit, au socotit și au găsit cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
spre marea mea surpriză, Misty O’Malley spăla o cratiță uriașă. Pentru asta, fusese nevoită să se cațăre pe un scaun. Deși eram convinsă că nu era de fapt nici o nevoie și că o făcuse doar ca să pară dulce și neajutorată. Am regretat imediat că nu insistasem să-i ajut și eu la curățenie. întotdeauna am avut sentimentul că făceam totul taman pe dos. Dacă i-aș fi ajutat eu și nu Misty O’Malley, aș fi avut impresia că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
devenise o rană deschisă, o masă supurândă de materie cenușie împrăștiată, neuroni explodați și impulsuri electrice scurtcircuitate? Unde mai era rațiunea când persoana adorată din viața ta tocmai te-a insultat cu un pomelnic de acuzații monstruoase, despicându-ți ființa neajutorată cu lovituri ale securii disprețului său? Unde mai era echilibrul mental, când aceeași persoană și noul său acolit și-au declarat intenția de a te jefui de tot ce ai, iar tu simți că nu ai puterea să îi împiedici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dryer încercase să i le fure lui Harry. Contrastul era prea crud, prea copleșitor ca să nu te simți impresionat de diferențele dintre cei doi. Și totuși Harry îi iubise pe amândoi, îl susținuse pe fiecare în parte cu aceeași patimă neajutorată, cu același devotament neșovăielnic. Cum era posibil așa ceva? m-am întrebat. Cum putea cineva să se înșele atât de profund în privința unui om și, în același timp, să pătrundă atât de corect adevăratul caracter al altuia? Rufus avea doar douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]