475 matches
-
centru e pretutindeni, iar circumferința nicăieri» (...) constituie astfel de repere” (Ioan Pop, Nichita Stănescu, Spațiul și măștile poeziei, Ed. Albatros, București, 1980). Mircea Martin (1969) merge pe scenariul unui „itinerar hegelian”, atunci când afirmă că „se închipuie aici o existență ideală, nebuloasă, bogată în conținut nemanifestat (...), poate chiar ideea în sine...” (vol. "Generație și creație", EPL, Buc., 1969, p. 11 - 23, cf. Nichita Stănescu interpretat de..., 1983, p. 75). Alex. Ștefănescu (1986) apropie preexistența descrisă în acest poem cu „increatul” lui Ion
Elegia întâia () [Corola-website/Science/309930_a_311259]
-
din 1832 le-a lipsit un program clar de unificare. La Hambach, pozițiile numeroșilor oratori ilustrau agendele lor disparate. Uniți doar de ideea unificării, niciunul dintre ei nu avea un plan specific despre realizarea acesteia, bazându-se doar pe ideea nebuloasă că "Volk" (poporul), dacă este bine educat, va aduce singur unificarea. Discursurile fulminante, drapelurile, studenții exuberanți și picnicurile nu s-au tradus într-un nou aparat politic, birocratic și administrativ; nu a apărut ca prin minune nicio constituție, deși s-
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
de 1.348 de ani-lumină de Terra. Numele tradițional este foarte asemănător cu cel al unei stele vecine, "Aspidiske" (Iota Carinae), cu care nu trebuie să fie confundată. Pupa se găsește pe Calea Lactee și conține mai multe roiuri stelare și nebuloase, cea mai mare parte dintre aceste corpuri fiind vizibile cu instrumente optice mici, între care roiurile deschise M46, M47, 10° la est și un pic la nord de Sirius, M93, NGC 2451, NGC 2467 și NGC 2477, și nebuloasele planetare
Pupa (constelație) () [Corola-website/Science/306255_a_307584]
-
și nebuloase, cea mai mare parte dintre aceste corpuri fiind vizibile cu instrumente optice mici, între care roiurile deschise M46, M47, 10° la est și un pic la nord de Sirius, M93, NGC 2451, NGC 2467 și NGC 2477, și nebuloasele planetare NGC 2438 și NGC 2440. O parte din nebuloasa Gum se întinde în constelația Pupa (cea mai mare parte din ea găsindu-se în constelația Velele). Este un reziduu al unei supernove, în parte iluminată de Naos.
Pupa (constelație) () [Corola-website/Science/306255_a_307584]
-
sperând chiar că poate iubi și fi iubit așa cum iubesc oamenii în modalitatea lor încarnată”. Mircea Eliade a avut întotdeauna o înclinație către fantastic, existând antecedente de acest fel („mari simboluri confuze, mari elanuri lirice, exprimate cu o ciudată și nebuloasă forță”) încă de la primele manifestări literare ale sale. „Domnișoara Christina” este o experiență literară nouă, dar preia ecouri fantastice din scrierile mai vechi ale autorului, amplificându-le către alte orizonturi. Volumul "Domnișoara Christina" a fost publicat la sfârșitul toamnei anului
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
La fel ca și majoritatea norilor moleculari, acesta era constituit, în principal, din hidrogen, mai puțin heliu și cantități mici de elemente mai grele formate în generațiile anterioare de stele. Când regiunea care avea să devină sistemul solar, denumită și nebuloasă pre-solară, a suferit un colaps, conservarea momentului cinetic a determinat-o să se rotească mai repede. Centrul, unde s-a concentrat cea mai mare parte a masei, a devenit din ce în ce mai fierbinte în raport cu discul din jur. Nebuloasa în contracție, rotindu-se
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Cometele (latină: stella cometa, greacă: komē, „steaua cu păr”) sunt corpuri cerești mici, de aparență nebuloasă, care se rotesc în jurul unui Soare. De obicei, este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Simbolul astronomic pentru comete (☄) constă dintr-un disc cu o coadă formată din trei linii. Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori
Cometă () [Corola-website/Science/298255_a_299584]
-
publicate între anii 1780 și 1790. El sugerează că planetele au luat naștere mai întâi prin desprinderea din Soare a unor inele succesive de materie gazoasă, care au devenit apoi sfere solide. Această teorie, numită "ipoteza lui Laplace", sau "ipoteza nebuloaselor", se baza pe mecanica cerească ale cărei baze fuseseră puse de către Newton. A fost teoria predominantă în astronomia secolului al XIX-lea (sub numele de "teoria cosmogonică Kant-Laplace") și rămâne și astăzi una dintre ipotezele cosmogonice cele mai credibile. Laplace
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
în zona centrală a galaxiei noastre, și s-ar vedea și cu ochiul liber, dacă n-ar fi acoperită de către nebuloasa cu același nume. Distanța dintre Pământ și steaua Pistol este de aprox. 25.000 ani-lumină. Se mai apreciază că nebuloasa Pistol, care este formată dintr-o aglomerare enormă de stele, ar avea un diametru de aprox. 4 ani-lumină. Stelele sunt compuse din plasmă, compoziția lor fiind formată în mare parte din nuclee de hidrogen și heliu. În plasma stelară se
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă a modelului liniar rămâne nebuloasă și nu a fost niciodată documentată. Unii autori consideră că acest model provine direct din lucrarea lui V.Bush (1945) ""Science: The Endless Frontier". V.Bush a evidențiat legăturile cauzale dintre știință (și anume cercetarea de bază) și progresul socio-economic
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
specie 8472 din spațiul fluid, și, cel mai important, specia Borg, "Voyager" fiind nevoită în ultimele sezoane să traverseze regiuni întinse de spațiu aflate sub controlul acesteia. Ei se confruntă de asemenea și cu fenomene naturale primejdioase, precum o zonă nebuloasă numită Întinderea Nekrit, o vastă regiune de spațiu gol numită Vidul, găuri de vierme, nebuloase periculoase și alte anomalii. Totuși, "Voyager" nu se confruntă numai cu necunoscutul. Este a doua serie "Star Trek" în care personajul Q apare frecvent (Q
Star Trek: Voyager () [Corola-website/Science/321570_a_322899]
-
îl întâlnesc pe Autarhul din Lingane (care se dovedește a fi Sander Jonti, cel care îl trimisese pe Farrill de pe Pământ pe Rhodia), care pare a ști despre o lume pe care se desfășoară o revoltă. Cu toții călătoresc în inima nebuloasei cap de cal, deoarece cred că doar acolo se poate desfășura o revoltă desre care Tyrannii să nu aibă știință. Însă nava tyranniană furată de Farrill este urmărită de o flotă de nave tyranniene conduse de Simok Aratap, Comisarul tyrannian
Pulbere de stele () [Corola-website/Science/321426_a_322755]
-
apariție a termenului „deplasare spre roșu” a fost în 1908, când astronomul american Walter S. Adams menționa „Două metode de cercetare a acelei naturi a deplasării spre roșu nebulare”. Începând cu observațiile din 1912, Vesto Slipher a descoperit că majoritatea nebuloaselor spirale prezentau deplasări spre roșu considerabile. Ulterior, Edwin Hubble a descoperit o relație aproximativă între deplasarea spre roșu a unor astfel de „nebuloase” (despre care nu se știa încă faptul că sunt de fapt galaxii) și distanța până la ele cu
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
naturi a deplasării spre roșu nebulare”. Începând cu observațiile din 1912, Vesto Slipher a descoperit că majoritatea nebuloaselor spirale prezentau deplasări spre roșu considerabile. Ulterior, Edwin Hubble a descoperit o relație aproximativă între deplasarea spre roșu a unor astfel de „nebuloase” (despre care nu se știa încă faptul că sunt de fapt galaxii) și distanța până la ele cu formularea legii care îi poartă numele. Aceste observații, coroborate cu lucrările lui Alexander Friedman din 1922 în care a calculat celebrele sale ecuații
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
grea”. „Metzengerstein” a fost o sursă de inspirație a povestirii „The Phantom Rickshaw”, în care personajul principal este pedepsit de calul cuiva pe care l-a ucis. Scriind despre „Metzengerstein”, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera că această povestire „plutește într-o nebuloasă atmosferă de romantism german, cu castele medievale și crâncene dușmănii între diferite familii nobile. Visul apare aici ca simplă propensiune naturală, dar îndelung cultivată, ca o primă și destul de naivă modalitate a evadării din viață, dar și a pozei romantice
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
liceu. A studiat fizica și astronomia la universitățile din Brno și din Praga, studii terminate în 1958. Apoi a început să lucreze la "Institutul de Astronomie al Academiei Cehoslovace de Științe", unde a publicat un catalog, citat adesea: „Catalog al nebuloaselor planetare galactice” (1967) (titlul original, în engleză: "Catalogue of Galactic Planetary Nebulae", 1967). Kohoutek a obținut un post permanent la observatorul din Hamburg-Bergedorf. După înăbușirea Primăverii de la Praga de către trupele Tratatului de la Varșovia (cu excepția României), din august 1968, Kohoutek a
Luboš Kohoutek () [Corola-website/Science/329663_a_330992]
-
României), din august 1968, Kohoutek a hotărât să rămână în Republica Federală Germania (1970). Descoperirile sale din anii 1970 l-au făcut foarte cunoscut în Mass Media. Mai târziu, Kohoutek a lucrat în observatoare din Spania și în Chile, studiind nebuloasele planetare. S-a pensionat în 2001. Kohoutek a publicat 162 de articole științifice. Kohotek este cunoscut mai cu seamă pentru descoperirile sale comete, dintre care cometele periodice 75D/Kohoutek și 76P/West-Kohoutek-Ikemura, cât și celebra și tulburătoarea « Cometă Kouhotek » (C
Luboš Kohoutek () [Corola-website/Science/329663_a_330992]
-
realitate era vorba de „supernova SN1885A” !) în regiunea centrală a Messier 31, celebra Nebuloasă Andromeda, despre care se credea că face parte din Calea Lactee. Cercetările Ms. Henrietta Leavitt, Shapley, Slipher, Hubble ș.a. constau în punerea în evidență că aceste îndepărtate nebuloase erau în realitate „universuri-insule”. În 1929, Edwin Hubble, analizând spectrele câtorva „nebuloase” îndepărtate, a observat că spectrul lor (de hidrogen sau al altor elemente chimice) prezintă o deplasare spre roșu, prin comparație cu spectrul unei surse de referință; iar acest
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
celebra Nebuloasă Andromeda, despre care se credea că face parte din Calea Lactee. Cercetările Ms. Henrietta Leavitt, Shapley, Slipher, Hubble ș.a. constau în punerea în evidență că aceste îndepărtate nebuloase erau în realitate „universuri-insule”. În 1929, Edwin Hubble, analizând spectrele câtorva „nebuloase” îndepărtate, a observat că spectrul lor (de hidrogen sau al altor elemente chimice) prezintă o deplasare spre roșu, prin comparație cu spectrul unei surse de referință; iar acest decalaj era cu atât mai mare cu cât obiectul vizat era mai
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
servesc la observarea unui număr de vreo douăzeci de obiecte dispersate de la Pupa la Cassiopeia, admirarea unui număr de vreo cincizeci de obiecte, îndeosebi galaxii. Faza finală a maratonului constă în observarea unor zeci de roiuri deschise și globulare și nebuloase. În perioada desfășurării "maratonului", pe cerul de dimineață al teritoriului României, nu poate fi observat roiul globular M30. În consecință, cel puțin pentru observatorii aflați în România, Maratonul Messier se reduce la 109 obiecte. Un "Maraton Messier" incomplet poate fi
Maratonul Messier () [Corola-website/Science/329873_a_331202]
-
din trei stele strălucitoare, situate aparent pe o linie. În jurul celor trei stele, alte patru stele strălucitoare compun „corpul” vânătorului. Aparent, privind imediat sub „centură”, observăm o proeminență formată din mai multe stele micuțe (din care una este de fapt Nebuloasa Orion), cunoscută ca și „Sabia lui Orion”. Văzută de pe Terra, constelația Orion este una dintre cele mai vizibile formații de stele pe cerul nopții, ea fiind venerată de culturile antice peste tot în lume, mii de ani. Botezată după semizeul
Destinația: Orion () [Corola-website/Science/329204_a_330533]
-
Se poate găsi nebuloasa M78 la aproximativ 2 grade nord și la 1,5 grade est de aceeasi stea. Buclă lui Barnard, o mare nebuloasa de emisie făcând parte din Norul din Orion (un nor molecular gigant) care conține și Nebuloasa Cap de Cal și Nebuloasa din Orion, este situată tot în jurul centurii și poate fi observată cu ochiul liber în condiții foarte bune, fără nicio poluare luminoasă. Ea are o culoare roșie datorată cantității sale de hidrogen ionizat. Trasând o
Centura lui Orion () [Corola-website/Science/328702_a_330031]
-
neionizat. În cazul nebuloasei NGC 6543, emisia de hidrogen este mai intensă la limita interioară al haloului exterior. Asta se poate datora undelor de șoc care excită H-ul, ce se lovește de halou la diferite viteze. Aspectul general al Nebuloasei Ochi de Pisică în infraroșu (lungimi de undă de 2-8 μm) este similar cu cel al luminii vizibile. NGC 6543 a fost observată pe scară largă în lungimi de undă ultraviolete și optice. Observațiile spectroscopice la aceste lungimi de undă
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
X de flux ridicat, așadar prezența acestora este într-un fel un mister. Asta ar putea sugera prezența unui disc de acumulare cu temperaturi ridicate, ce ar putea face parte dintr-un sistem stelar binar. Un prim impediment în cadrul studiului nebuloaselor planetare este reprezentat de distanțele acestora, care sunt de obicei neclare. Multe metode pentru estimarea distanțelor până la unele nebuloase planetare are la bază lansarea unor ipoteze, ceea ce conferă inexactitate. Totuși, în perioadele recente, observațiile realizate utilizând Telescopul Spațial Hubble au
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
urmare, din gazul întunecat și din praful situat în fața părții strălucitoare a nebuloasei, apar pete întunecate peste gazul incandescent. face parte din complexul norului molecular din Orion, o regiune de formare a stelelor care cuprinde faimoasa Nebuloasă Cap de Cal. Nebuloasa Flacără a fost descoperită de astronomul William Herschel, în anul 1786.
Nebuloasa Flacără () [Corola-website/Science/332484_a_333813]