491 matches
-
Răspunsul ar fi: la fel cum astăzi cheltuim tot atîta timp pentru a ne închina sufletul exact acelorași stihii, atîta doar că le dăm alte nume: nu le mai spunem intelect unic sau cer inteligibil, ci Sfîntul Duh sau energii necreate. Mai mult, medievalii par să fi fost mult mai consecvenți decît noi, sau cel puțini mai logici, căci măcar se străduiau să gîndească necontradictoriu o doctrină flagrant ilogică, așa cum este învățătura creștină. Astăzi, teoria creștină nu mai stîrnește ambiții de
Cerul filozofiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7401_a_8726]
-
costumul lui autentic, în haine de doc. Doar câteva rezervații, constituite din comunități mici, neînsemnate, de la munte, ca în cartea lui Ramuz, mai rezistă, cu obstinație, la dinamismul și presiunile istoriei. Acolo încă mai sunt pure și necontaminate precum lumina necreată: teama, curajul, credința, îmbrăcămintea, cinstea, dragostea, moartea, munca, petrecerea ,mânia, iertarea. Acolo virtuțile și păcatele au greutatea de început și cu nici un chip nu pot fi dislocate încă din înțeles și înțelepciune. Lumea aceasta, pe care am cunoscut-o bine
Marea spaimă by Ioan Pintea () [Corola-journal/Journalistic/8301_a_9626]
-
limbaj, pentru că nu sînt mulți care înțeleg lucrurile astea, era un limbaj paradisiac, un limbaj al începuturilor noastre edenice, însemnele pure ale comunicării nemijlocite cu Dumnezeu. De aici firul strălucitor, acea disponibilitate de a capta în materie lumina ingenuă și necreată, de aici infinitele cîmpuri de aur în care nu se vede nimic din afară, în care nu se oglindește nimic accidental sau definit, dar din care răzbate și adie energia nemăsurată a unei existențe fără început și fără de sfîrșit. Vezi
Silviu Oravitzan sau o poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6831_a_8156]
-
o definiție destul de dinamică. Deocamdată este suficient să înțelegem că infinitatea spiritului creat se opune inevitabil infinității materiei, care reprezintă infinitatea numărului, a goliciunii (κένωμα καὶ οὐδέν), a timpului și, prin acestea, a finitului însuși, așa cum se opune el infinitului necreat, „care este etern, întotdeauna egal cu el însuși, deasupra întregii creșteri și întregului declin, incapabil de a primi o nouă bunătate”<footnote In Canticum canticorum, 6, P. G. XLIV, col. 885D. footnote>. Soluția la paradoxul Sfântului Grigorie rezidă în următoarele
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
să-mi aud văzul Cu aripile și gâtlejul vostru să-l pipăi Ca mângâierea nepierdută Și regăsindu-și puterea. Se așează totul în genunchi și în văzduh, Preaplinul râde ciobului de stea Ce i-a căzut în palmă. Dinspre lucrurile necreate contemplă Viul cuvintele. Grădina se visează acoperită De fulgi primăvăratici. Luciul de pe podoabe se cojește Și din nou intră în coaja sa Cu o strălucire mai arsă ce în gândul Lui Dumnezeu clocotește. 2 Fereastra se uită la universul căzut
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
plâns între suspine; Așa, viață fără moarte, Se risipesc adunate vis peste vis florile. Și altceva ce mai pot să spun în afara cuvintelor de nimeni sprijinite, Căzut, ridicat de cădere? Că am existat întâmplător, Nor devorat de alt nor, Creat necreat rut Prin sinea sa ce piere. Privesc anticele popoare, Mă las privit de ele. Lacrima învață să zboare Cu sarea ca piele. Cuvintele fericirii îmi stau pe buze, Spune-mi o dată și încă o dată Minunile ascunse. Mă voi preface Că
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
istorie. Sultana Maitec nu negociază cu lumina aceea barocă, fastuoasă și generatoare de efecte, cu acel lumen spectaculos și tranzitoriu, ci încearcă, în continuarea experiențelor bizantine, medievale și postbizantine, să consacre, într-o imagine pură și antiretorică, lumina adevărului, cea necreată, lumina spirituală, acel lux care vine dinlăuntru, care nu descrie efemerul, nu se erodează și nu se risipește. Chiar și acele imagini care par ușor de recunoscut în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum
Ovidiu și Sultana Maitec by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12817_a_14142]
-
ușa în nas, ca unei tentații frivole. Știam că pot fi un diapazon, că pot vibra, că pot avea orgasme peste orgasme și că pot scrie bine tot felul de tâmpenii. Așteptam însă să mă nasc într-o lume nouă, necreată, pentru că lumea expresiei îmi devenise îngustă. Agitate de nesfârșitul du-te-vino, fără nici o supapă de ieșire, cuvintele se umflau și se zbăteau în piept mai-mai să-l spargă, precum o sticlă de Pepsi aflată pe bancheta din spate a unui taxi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
putea să asigure saltul de la improba bilitatea maximă la certitudine? Doar credința însăși, când sar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau ale unei hermeneutici neutre. Nu cred că e nevoie să aruncăm în joc o altă interpretare, cumva mai potrivită decât cele două
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
saloanele în care putea fi întâlnit Voltaire. Ca să evite asemenea capcane inutile, Tertulian revine la un mod de înțelegere care se lasă orientat de ceea ce el însuși invocă. Experiența trăită a unor contraste tari - precum între cele create și cele necreate - pregătește acest drum. Căci una e să spui despre cele create că au și nu au un început în timp, și cu totul altceva să spui că Fiul 162 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 159. lui Dumnezeu Sa născut și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din urmă are un statut subordonat de ființare, printr-un fel de adopție anexată, ca orfanul căruia i se atribuie un tată ca să aibă un statut reglementat. Și atunci, pentru ca spiritualitatea lumii să nu fie negată, apare în mod neștiut, necreat și fără proveniență, situația a treia, experiența spiritului ca spirit, cea în care dumnezeirea nu mai există „dincolo“, nici patern, nici prin înfiere, ci printr-o îndumnezeire în care tot ce e „lumesc“ apare el însuși sfințit providențial de suflul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
categorie pe care o cunoaștem noi. Aceeași problemă se manifestă și în discuția îndelungată asupra timpului și eternității în critică Sfanțului Grigorie la Eunomiu. Ce este creat există conform unei ordini secvențiale și este măsurată prin „extensia eonilor”; ce este necreat nu are nici „succesiuni temporale” (chronikē akolouthia), nici nu aparține categoriei extensiunii (διαστηματικον νόημα). Nu începe de la un astfel de început, nu ajunge la un astfel de capăt și nu utilizează o modalitate care să poată fi înțeleasă în termenii
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
trebuie să o recite permanent de-a lungul călătoriei sale cerești: „Veșnic, Puternic, Sfânt, El/ Dumnezeu Unul Stăpânitor/ Născut din Tine Însuți, Incoruptibil, fără pată/ Nenăscut, Neîntinat, Nemuritor/ Desăvârșit în Tine Însuți, prin Tine Însuți iluminat/ fără mamă, fără tată, Necreat/ Preaînalt, din foc ș...ț. Primește-mi rugăciunea și sacrificiul pe care Tu Însuți Ți l-ai oferit prin mijlocirea celui care Te caută/ Primește-mă cu bunăvoință, arată-mi ștoate celeț, învață-mă și dezvăluie robului Tău cele pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lumina dumnezeiască de care este capabilă creațiunea”199; 2. un studiu „despre ierarhie și sinodalitate”200, care actualizează învățăturile Areopagitului asupra sfințeniei credinței și a ierarhiei preoțești; 3. paginile din Teologia dogmatică ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201. Stăniloae îl citează aproape întotdeauna pe Pseudo-Dionisie în compania lui Maxim Mărturisitorul, marele său interpret din secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre „energiile necreate” ar fi fost prefigurată de către Pseudo-Dionisie. Introducerea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201. Stăniloae îl citează aproape întotdeauna pe Pseudo-Dionisie în compania lui Maxim Mărturisitorul, marele său interpret din secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre „energiile necreate” ar fi fost prefigurată de către Pseudo-Dionisie. Introducerea lui Stăniloae la Operele complete reprezintă, cred, ultima încercare importantă - și cât de donquichotescă! - de a demonstra autenticitatea corpusului areopagit și de a-l situa pe autor (scris în mod deliberat fără Pseudo-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care cei trei ucenici ai lui Cristos - Ioan, Petru și Iacob - au văzut-o pe Muntele Tabor (cf. Matei 17,1-8; Marcu 9,2-8; Luca 9,28-36). Ceea ce-l interesează însă cel mai mult pe Dumitru Stăniloae este teoria „energiilor necreate”. Foarte pe scurt, în opinia lui Palamas, Dumnezeu incognoscibil și de nepătruns în esența Sa se face cunoscut omului prin „energiile” sau „lucrările” Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L exprimă în întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu esența Sa. Ele au un statut absolut paradoxal: pe de o parte, ele sunt necreate (existând din veci), întrucât aparțin lui Dumnezeu; pe de altă parte, sunt diferite de esența divină, ce rămâne intangibilă, de nepătruns și transcendentă. Lumina contemplată de isihaști în inimă ar fi tocmai lumina concretă a acestor „energii necreate”. Datorită acestei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ele sunt necreate (existând din veci), întrucât aparțin lui Dumnezeu; pe de altă parte, sunt diferite de esența divină, ce rămâne intangibilă, de nepătruns și transcendentă. Lumina contemplată de isihaști în inimă ar fi tocmai lumina concretă a acestor „energii necreate”. Datorită acestei teorii, Palamas păstrează neatinsă ideea transcendenței lui Dumnezeu și aduce argumente în favoarea unei mistici creștine de natură practică, și nu doar rațională (ca la Origen și Evagrie). În replică, adversarii săi l-au acuzat că primejduiește unitatea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și nu doar rațională (ca la Origen și Evagrie). În replică, adversarii săi l-au acuzat că primejduiește unitatea lui Dumnezeu, caracterul Său simplu și transcendența Sa absolută. Ei chiar fac aluzie la diteism și chiar politeism, pentru că, postulând caracterul necreat al energiilor divine, aceasta înseamnă a nu mai recunoaște o delimitare clară între Creator și creație. În Introducerea sa la tratatele lui Palamas, traduse în volumul al VII-lea din Filocalie 225, Stăniloae reia subiectul în cadrul unei întinse polemici declanșate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să asigure saltul de la improba bilitatea maximă la certitudine? Doar credința însăși, când s-ar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau ale unei hermeneutici neutre. Nu cred că e nevoie să aruncăm în joc o altă interpretare, cumva mai potrivită decât cele două
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
saloanele în care putea fi întâlnit Voltaire. Ca să evite asemenea capcane inutile, Tertulian revine la un mod de înțelegere care se lasă orientat de ceea ce el însuși invocă. Experiența trăită a unor contraste tari - precum între cele create și cele necreate - pregătește acest drum. Căci una e să spui despre cele create că au și nu au un început în timp, și cu totul altceva să spui că Fiul 162 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 159. lui Dumnezeu s-a născut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semnele vreunui intrus, un marcaj al teritoriului altcuiva. De fapt, mă ocolisem pe mine, ignorând oprirea, ocolind ceea ce mă putea capta sau alunga. O experiență la care renunțasem și, datorită personajului meu, Mioara, m-am reîntors în tărâmul fără umbră, necreat, dar existând, pentru că era ascuns orbilor. Fusesem orb. De-acum înainte, chiar dacă uit, Mioara, oprește-mă! Dacă refuzi, transformă-te în acel loc de niciunde, ca să pot vedea. Ca-n basmele lui Ispirescu, fii fântână, lac, pădure de fier, munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se apropia și mai tare... Și nu erau cețuri. Lipsită de legăturile sale cu toate Dimensiunile înrudite, lumea muntelui Calf se destrăma încet, moleculele și atomii i se sfărâmau, i se dizolvau, dispăreau lent, pierzându-se în energia primordială, cea necreată. Materia brută a ființării își cerea drepturile. Așa se face că, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media se zvârcoleau laolaltă în pat, muntele lui Grimus dansă Dansul Neputinței până la capăt. Cuprins Partea întâi - TIMPURI PREZENTE 1.Vultur-în-zbor 2. Prepelicarul 3. Domnul Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
însă, a posibilei destrămări a lumii, neînstare să mai citească: Scriu poeme cu Îngeri / pe care nu le mai citește nimeni - / alfabetul e vechi, mâna e singură, / prea înceată, / parcă nimeni n-ar mai vrea să mai știe / lumina dintâi, necreată!..., neputința venind dintr-o vădită îndepărtare de credință. Firește, aplecarea spre sacru, presupunând o legătură străveche, de generații, poate fi, ceea ce se și întâmplă uneori, asociată cu folclorul, cel puțin la nivel prozodic și la cel al imaginarului artistic, unde
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ortodoxe. Este mistica paradoxală a întunericului dumnezeiesc, rază a luminii sale. De la stadiul cunoașterii umane, Sfântul Duh trece ființa, prin participare, la stadiul cunoașterii divine. În plus, aceasta este Teognozia Sfântului Apostol Ioan prin inhabitarea Cuvântului și iluminare prin lumina necreată. Experiența mistică trăiește întreagă această teologie de la palierul fanic până la strălucirea sa exterioară: aura Sfinților, luminozitatea trupului lor, lumina taborică și cea a Învierii, lumina percepută cu ajutorul ochilor transfigurați. Cunoașterea religioasă autentică este cunoașterea revelată, trinitară, în descendența tradiției capadociene
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]