910 matches
-
transmită mai departe, combătând astfel părerile greșite ale celor care îndrăznesc să ridice glasul „împotriva Cuvântului mântuitor”. Dat fiind caracterul său mai puțin obișnuit și în același timp foarte „delicat”, subiectul epistolei trebuie ținut la distanță de ochii și urechile necredincioșilor sau „rău‑credincioșilor”. Autorul trimite la 1Tim. 6,20‑21, unde Apostolul își îndeamnă tânărul discipol să păzească „comoara încredințată” ca aceasta să nu cadă în mâinile „gnosticilor cu nume mincinos”. În privința acestor lucruri „greu de cunoscut și de priceput
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care le va declanșa împotriva sfinților (Mt. 13,21); 7) se va face slăvit ca Dumnezeu (2Tes. 2,4); 8) moartea sa; 9) parusia lui Cristos; 10) distrugerea lumii; 11) cei o mie de ani; 12) osânda veșnică aplicată necredincioșilor (Mt. 25,46). În opinia lui Pricoco, Hipolit reușește să dezvolte absolut toate aceste puncte în tratatul său, fără însă a respecta ordinea propusă inițial. El face numeroase digresiuni de ordin metodologic, teologic sau politic, în funcție de provocările contextului. Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ΦϑΗ ar corespunde lui augustus). El „va ridica munți înalți, va încremeni marea” (3, 64), va țintui luna și soarele pe cer; va învia morții și va face tot felul de minuni; va amăgi deopotrivă credincioșii (creștinii), iudeii și necredincioșii (păgânii). Dar când puterea lui va ajunge la apogeu, o „putere mistuitoare” (∗β<∀:4Η ν8≅(γ¬Φ∀) va ieși din adâncurile mării, va veni pe pământ și‑l va răpune. Cartea a IV‑a (redactată în jurul anului 80 d.Cr.) relatează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑un iaz (stagnum) împreună cu profetul său mincinos, îndurând aici „pedeapsa focului” (ignea poena). Ceilalți conducători vor deveni sclavi ai poporului sfânt. Această confruntare umană constituie preludiul Judecății universale. Soarele, stelele, fulgerele, tunetele, toate fenomenele dezlănțuite vor participa la pedepsirea necredincioșilor. Creștinii, atât cei vii, cât și cei morți, vor fi ridicați pe norii cerului, de unde vor asista la judecarea celorlalți. Calamitățile eshatologice vor dura șapte luni. Singur, poporul celor drepți va continua să trăiască pe pământul înnoit (vv. 989‑1038
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apropiat, în mai puțin de două sute de ani (cap. 25). Timpul este reprezentat în formă ciclică. Apologetul rămâne în cadrul metafizicii păgâne, identificând millenium‑ul posteshatologic cu o a doua „vârstă de aur” (saeculum aureum). După ce lumea se va sfârși, iar necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemplu anticristologia. Lactanțiu cunoaște scenariul eshatologic al poemului lui Commodian. Ca dovadă, reluarea ca atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a‑i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
12,1‑6; Mt. 24,30; 25,6‑7; Zah. 12, 2; 1Tes. 4,16; Ps. 49,3; Dan. 7,9; Is. 1,8) (cap. 20-21); c) semnul crucii (Mt. 27) [cap. 22]; d) dublul avertisment: către credincioși și către necredincioși (cap. 23); e) mulțimea îngerilor care îl însoțesc pe Cristos la cea de‑a doua venire; f) Judecata de Apoi (cap. 25-26). Secțiunea a patra Erezia care neagă veșnicia împărăției lui Cristos (cap. 27-32): a) prezentarea ereziei (cap. 27); b
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În schimb, el are deplină putere de a pricinui neajunsuri sufletului fiecărui creștin din care este alcătuită Biserica. Credincioșii sunt, așadar, în continuare supuși ispitelor Răului. „Adâncul” în care zace diavolul înlănțuit de Cristos, „arată”, în viziunea lui Augustin, „mulțimea necredincioșilor, ale căror inimi sunt neguri adânci, din pricina răutății față de Biserica lui Dumnezeu”. Pe toată durata eshatonului diavolul va găsi refugiu în sufletele celor păcătoși. Biserica „predestinată” (20, 7, 4) rămâne neîntinată (ca ciuitas Dei), în timp ce fiecare suflet va fi supus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbolul unic a două segmente de timp, calitativ diferite unul de celălalt. După trei ani și jumătate diavolul va fi învins și aruncat „în iezerul de foc”, alături de „fiară și de proorocul mincinos”. În interpretarea lui Augustin, fiara închipuie Cetatea necredincioșilor, opusă Cetății lui Dumnezeu, în timp ce „profetul mincinos” este Anticristul. Cu toate acestea, soluția propusă nu pare a avea o importanță prea mare pentru exeget, care o prezintă fără prea mare atenție, dornic de a expedia subiectul cât mai repede cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
repede cu putință (20, 9, 3): Dar cine este această fiară? Problema aceasta ar avea nevoie de o cercetare atentă. Să spunem cel puțin că nu este împotriva dreptei credinței să vedem în aceasta însăși Cetatea cea nelegiuită și poporul necredincioșilor, dușmani ai poporului credincioșilor și ai Cetății lui Dumnezeu. Chipul său îmi pare a fi prefăcătoria lui, în oameni, vreau să spun, în cei care par credincioși, dar trăiesc necredincios. Ei se pretind, de fapt, a fi ceea ce nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din tot sufletul vostru” [traducere după Septuaginta, vol. 1, Colegiul Noua Europă/Polirom, 2004, trad. de Ioana Costa - n.t.]. Semnele și minunile nu conferă singure garanție autenticității unei profeții. Pe de altă parte, autorul epistolei susține ideea că cei necredincioși sau, mai degrabă, falșii credincioși vor fi înșelați cu voia lui Dumnezeu. Această tradiție este de asemenea prezentă în Vechiul Testament, de exemplu, în 3Rg. 22,19‑22, unde este relatată încercarea regelui Israelului, Achab, de a cuceri cetatea aramaică Ramot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nimănui, din moment ce tocmai eu fugeam de mine însumi, nu mă cunoșteam decât parțial și vrând-nevrând cea mai convenabilă parte din mine, adică cea adevărată, mi-o reprimam cu consecvență?” Romanul Fețele tăcerii (1974) complică perspectivele încrucișate: tânărul ziarist Dan Toma (necredinciosul care vrea să pună degetul pe rană), anchetatorul justițiar care trebuie să afle adevărul pentru a-și putea preciza o atitudine față de adevăr, primește confesiunile a doi foști adversari, unul călău, altul victimă: călăul este viitorul său socru, activistul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
te poți simți, posibil, asemeni lui Bartholomeus I: „ființă-în-joc-în-afara-jocului” (Improvizație la Alma), ființă aflată-ntre două universuri, cea de aici, „deopotrivăși în lumea de dincolo”. Ce poate fi mai emoționant decât această dezlegare de mister? „Eu însumi sunt, poate, un necredincios plin de credință. Credința necredinței, nădejdea deznădejdii”. și care ar fi soluția? „Desacralizarea” sau mărturisirea, cu emoție: „Doamne,... ridică-mă, / și fă-mă fericit...” (Ruga) Omul și creatorul Ionesco nu poate ignora o realitate: „Divinul se ascunde în adâncul absolut
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
a trimis direct la Coran. Iată cum sună pasajul în chestiune din Surata a IVa, în traducerea făcută de mine din franceză (arăbetele n-a vrut s-o facă pe textul sfânt, nu se atinge de el în prezența unui necredincios): "În Foc îi vom arde pe cei care Ne ponegresc semnele. Iar pe măsură ce focul i-a mistuit pielea, Noi alta îi vom da, astfel încât să-i facem să simtă pe deplin gustul pedepsei"108. Împelițate trebuie să fie colaboratoarele... Nici
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
cumpănă dintr-o bârnă din lemn. Mulțămesc deasemeni pentru fotografie, însă nu era necesară pentru cele afirmate, pentru că am toată încrederea în cuvântul matale. Cunosc și eu puțin la oameni, așa că îmi dau seama când s-o fac pe Toma necredinciosul și să procedez în consecință. Păstrează cu grijă epitaful până ce se va putea reface. Mă bucur că intenționați să veniți la Piatra și vom merge împreună la Dl. N. Milord 428. El se află bine, nu-i formalist și îl
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
sa reculegere, credinciosul își sustrage ființa spre propriul abis sufletesc dinspre care, apoi, se ridică întru revitalizarea conștiinței sale, la înălțimea întâlnirii cu templul. Dar actul reculegerii, adesea, nu se intersectează sau însoțește cu valențele experienței religioase. Astfel și un necredincios ne spune că se reculege la mormântul celor dispăruți, iubitorii artei se reculeg în fața unei capodopere iar mulți dintre semeni aleg, chiar dacă preț de câteva momente tranzitorii, retragerea în prospețimea tonifiantă a naturii pentru a se reculege. Cel care respinge
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un parcurs inserat temporalității ce poartă spre și întru moarte. Pentru el amintirea celor dispăruți și conținutul timpului consumat se instituie drept repere unice evoluția ființei individuale peste și în afara finalității indicate de imaginea sumbră a mormântului fiind respinsă. Așadar, necredinciosul nu comunică ritualic cu spiritul celui dispărut o astfel de comunicare fiind considerată aici absurdă, nu îl susține dincoace de moarte prin invocarea unui sprijin divin pentru el. Într-un astfel de context, reculegerea este orientată, în tensiunea concentrării și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de ani alături de starețul Sofronie, autorul a avut privilegiul și datoria de a cunoaște pe viu înțelesurile teologiei acestuia. Mai târziu, a putut aduna tot ceea ce starețul Sofronie, prin rugăciune, faptă, tăcere și cuvânt a semănat în inimile credincioșilor și necredincioșilor care îl căutau. Hristos, calea vieții noastre este o carte redactată într-un context monastic pentru un public care aștepta o recapitulare hermeneutică, în dialog cu Scriptura și cu tradiția patristică, a temelor cruciale care compun teologia starețului Sofronie. A
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
II își face publică intenția de a organiza recucerirea Pămîntului Sfînt de la păgîni. Cu cîteva luni mai devreme, cu prilejul altui conciliu ținut la Piacenza, în martie 1095, suveranul pontif primise o solie bizantină venită să-i ceară ajutorul împotriva necredincioșilor, "în numele apărării Sfintei Biserici". Trimisul Basileului nu se sfiește să zugrăvească tabloul în culori și mai sumbre, anume pentru a smulge Papei adeziunea, pe care acesta din urmă, puternic impresionat de cele relatate, i-o și acordă, emoționat, dar și
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
și toleranța sa nu au întîrziat însă să fie speculate de dușmanii săi și puse pe seama unei dereglări a spiritului care a făcut, din păcate, ca el să apară, în loc de prinț al Renașterii ivit în plin Ev Mediu, drept un necredincios și un imoral. Deși nu este cu totul necredincios, Frederic II nu este însă, fără îndoială, nici un catolic fervent și, de aceea, acest umanist înainte de vreme nu se simte deloc chemat să ducă un război sfînt în țară musulmană. În
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
speculate de dușmanii săi și puse pe seama unei dereglări a spiritului care a făcut, din păcate, ca el să apară, în loc de prinț al Renașterii ivit în plin Ev Mediu, drept un necredincios și un imoral. Deși nu este cu totul necredincios, Frederic II nu este însă, fără îndoială, nici un catolic fervent și, de aceea, acest umanist înainte de vreme nu se simte deloc chemat să ducă un război sfînt în țară musulmană. În 1227, în clipa îmbarcării sale, la Brindisi, pentru cruciadă
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
de un stil de viață penitențial, pe care, încă din anii de formare seminarială, candidatul la preoție și le poate impune. Alături de acestea, căutarea lui Cristos „în cei săraci, în cei mici, în cei bolnavi, în cei păcătoși și în necredincioși” îl va ajuta pe confesor să vadă în penitentul din fața sa chipul lui Cristos și să îl trateze cu respect și demnitate. Cea mai rodnică formare spirituală se realizează atunci când, începând cu anii de seminar, viitorul preot-confesor se lasă format
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
spusese mai înainte: „Fiilor, încă puțin timp sunt cu voi. Voi Mă vețicăuta, dar, după cum am spus iudeilor (s.n.) - că unde Mă duc Eu, voinu puteți veni - vă spun vouă acum”<footnote Ibidem, 13, 33. footnote>. Dar, dacă în cazul necredincioșilor, de orice neam, dificultatea constă în lipsa „încredințării” de cele anunțate ca făgăduințe ale lui Dumnezeu, în cazul credin cioșilor, dificultatea constă în a înțelege cum vor fi fiind împlinite făgăduințele făcute. Mântuitorul le mai spune Sfinților Apostoli:„Și unde Mă
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Ioan 20, 29. footnote>. Estevorba de faptul că acești fericiți, deși „n-au văzut” că El a murit și a Înviat atunci, în timpul acela, pot vedea aceasta în duh și adevăr. Evident, aici Apostolul se referă la faptul că Toma „Necredinciosul” aavut „privilegiul” de a fi văzut și faptul Învierii. Înălțarea la Cer aFiului Omului în Trup va fi temeiul fericirii celor care „n-au văzut,dar au crezut”, de aceea credința este „încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.Duhul
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
11, 4); „Luați sa-bia duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17). În Iisus acest Cuvânt a fost sfințit ca adevăr în El Însuși, în profunzimea acestui Cuvânt prin Întrupare, mai puternic decât orice„moralism” al Legii, când cei necredincioși se plângeau: „Pe cinevrea acesta să învețe cu vedenia? Și pe cine vrea să îndreptățeascăel cu propovăduirea? Poate pe cei înțărcați sau pe cei îndepărtațide curând de la sânul mamei lor? Căci: poruncă peste poruncă, re gulă peste regulă, când pe
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]