5,468 matches
-
de foc și îți va lumina viața alungând umbrele îndoielii și frisonul spaimei de necunoscut...” Teodora a vorbit mai mult decât altădată. Ultimele cuvinte l-au pus pe gânduri pe Domnul R. S-ar putea ca tocmai această „spaimă de necunoscut” să fi dus la inventarea filosofiilor!... Țelul lor, mărturisit (sau nu) a fost „eliberarea rațiunii”. Eliberare de neștiință, de îndoială, de răul ascuns în „lutul adamic”. Iluminarea conștiinței prin raționament era socotită drept „salvarea” omului. Dar raționamentul nu-i decât
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în anii de rapidă creștere „ascultă” irepresibila chemare spre „mai sus”. Urcatul pe scaun, pe masă ori în pomii din grădină îi permite să vadă cât mai departe și cât mai multe; să fie pătruns de fiorul necuprinsului și al necunoscutului la orice „ieșire în spațiu”, la orice ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale Clarei, pe care tocmai a ridicat-o de subsuori până deasupra capului, îl trimit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică se află nealterată în fața sensurilor necunoscute ale existenței, a deschiderilor poetico-metafizice cosmice. Poezia este o experiență unică, poetul primind fulgurant un comandament absolut, o Bună Vestire care izbucnește din străfundurile necunoscutului sufletesc, de la dublura interioară. Acea dublură este vocea Naturii singura divinitate pe care o cunoaștem, afirmă Lucrețiu, Spinoza, Eminescu, Baudelaire ș.a. Poemul nu este autofania unui autor, ci epifania unei voci, a unei insuflări. Nemulțumită de existența dată, supusă destrămării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
e sete de nemărginire. Sufletul meu năzuiește spre neștiutele depărtări. O, Mare Dincolo, ... Sunt un străin în țară străină ! Tu murmuri la urechea mea o nădejde peste putință. Inima mea cunoaște glasul tău ca și cum ar fi al ei. O, Mare Necunoscut, O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
numai moartea, ce-i viață-i trecător. Și de-aceea beau păharul poeziei înfocate. Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate. Poezia este răspunsul omului la tragismul existenței, la antisensul suferinței, al răului, al morții. Omul este sieși un necunoscut, afirmă Kant. Prin poezie își el creează sinele o identitate și un sălaș al sinelui. Poezie și ambiguitate Timpul imaginea mobilă a veșniciei. Platon Ambiguitatea în literatură, în artă constituie un instrument curent de exprimare. În poezie, întâlnim ambiguitatea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic, aflat în raport nemijlocit cu marile dimensiuni al universului și cu marile întrebări. De aici, sublimitatea poeziei sale. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tainei. Dar neliniștea lui Leonardo răzbate în accente tragice în uimitoarele sale profeții, dintre care redăm câteva. Un nou Babel este prevestit pe toate planurile, precum ignorarea valorilor până la distrugerea lor: "Cel care va fi cel mai necesar, va rămâne necunoscut, iar dacă este cunoscut va fi ignorat... Cei care vor lucra cel mai bine vor fi cei mai loviți". Despre cei care proferează îndemnuri malefice: "Trupuri fără suflet ne furnizează precepte care ne vor ajuta cum să murim". Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
contopire cu Divinitatea, așa cum scrie în finalul poemului Mai înaltul și foarte înaltul: "Liberi, în zbor arzător/ Vom sui fără hotare/ Și în vecinica Iubire/ Ne vom soarbe, vom dispare." În poezia Le Voyage, Baudelaire năzuiește irepresibil către Nou, către Necunoscut: Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe? Au fond de l'Inconnu pour trouver du Nouveau! Iar în poezia Elévation, deschiderea însemnează eliberarea din miasmele otrăvite din spațiul teluric prin zborul către "purele tării", fapt care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
va scrâșni (nu, ăsta e un loc comun!). În curând trenul va icni (sec). În curând trenul va porni (așa rău am ajuns...). În curând trenul se va încorda, ca animalele care se arcuiesc de spate, înainte să muște din necunoscutul clipei următoare (lasă, că merge...). Și eu cu el. (Ca și cum m-ar duce în Antarctica trenul ăsta...) Alex. Portret online. Save as... ema: te cheamă alex, pe bune? alx: yap ema: mi-a plăcut faza cu trenul alx: merci ema
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din casa noastră o eternă cantină publică, dublată de o spălătorie universală și de veșnica disponibilitate a sufrageriei, devenită un fel de no man’s land, pentru sacii de dormit în care se îngrămădeau, seara, direct pe podea, mereu alți necunoscuți, neplătitori de chirie. Așa am crescut eu. Împrumutând ceva de la fiecare. Fumându-mi prima țigară, la 12 ani, în compania unui mașinist de la teatrul din colțul străzii și a unei balerine pe jumătate bete, cu fractură de menisc. Făcându-mi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ochiului și clipește des, scurt. Să o sufoce, ar vrea. S-o usuce de-acolo, din colțul ochiului stâng, unde-a adus-o vocea unui frate antipatic și absent, absent și antipatic, mă rog, nu contează, contează că e un necunoscut, un străin, unul care i-a luat-o mereu înainte de acolo, de unde o fi fost el, în umbră, în pla nul doi, mereu gata să țâșnească, să sprinteze, să strige spotlight ! și toți ochii să fie pe el, cortina să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe ea, acolo, pentru prima oară adevărată, vie, reală, la capătul atâtor nopți în care marea i-a sunat, poate, a gene de femeie tânără care alunecă, ușor, peste el, peste pleoapă. Brusc, Dominique se îndepărtează de fereastră. Poate că necunoscutul cu umeri lați va trece pe lângă poarta lor (s-a obișnuit să-l includă și pe Alexandre într-un plural care nu vorbește, în fond, decât despre faptul că ea, Dominique, nu mai există în afara tandemului pe care-l formează
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
miracolul meu. După moartea lui Evgheni, heringul nu l-a mai vizitat în vis. Nu și-a luat alt valet. Bătrânul lăsase în urmă multă liniște, pe care i s-ar fi părut nepoliticos s-o tulbure cu trăncăneala unui necunoscut. Îl mai auzea, din când în când, spunând „Da, domnule!“ și, la ora 3, își îndrepta automat ochii spre tavan, unde, în aburul de ceai, se aștepta să-i întâlnească privirea ușor panicată, perciunii stufoși și îngrijiți, părul sur și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Lupino. Gîndurile noastre bune te vor însoți, oriunde-ți vei purta pașii. Am încredere în tine. Mergi sănătos; o să fie bine, ai să vezi, îl încurajă Arus. Ce va fi, va fi", își zise Lupino, gata să dea piept cu necunoscutul; și, grăbit, se pierdu în noapte, printre copaci. CAPITOLUL 5 Istoria se repet\. P\rin]ii C u mult înainte ca toate acestea să se întîmple, într-o vreme în care Lupino nici nu era născut, un alt lup tînăr
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
curînd. Se dovedise potrivită oprirea lor acolo, în vizuina de la marginea pădurii. Unde să mai înainteze, cu micuțul după ei? S-ar fi expus unor riscuri inutile; așa că a trebuit să se mulțumească cu spațiul acela limitat de la lizieră, expus necunoscutului cîmpiei, dar și primejdiilor dinspre pădure. Dar tocmai aceste motive făceau ca zona să nu prezinte interes pentru alte viețuitoare. Era mai mult decît speraseră: aveau unde să pună capul jos, fără să se teamă că vor fi alungați; puteau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
momentul bilanțului. De la început vreau să te avertizez, prietene, să nu speri prea mult. Răspunsul la întrebările tale nu-i de găsit aici. O, nu! aproape că strigă Lupino, înspăimîntat. Dacă nici acum nu reușea să înlăture negrura care acoperea necunoscutul... Stai, nu te grăbi să tragi concluzii! Ascultă-mă pînă la capăt. Privirea lupului căpătă culoare. Mulți dintre noi și-au amintit de tine. Tu trebuie să fii micuțul care cutreiera fără de țintă prin pădure, cu doi ani în urmă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Nici un rezultat. Se vârî sub duș și se săpuni până reuși să-și dea sângele. Petele roșii încetară să-l mai mănânce. Acum îl usturau. Întors la televizor, trase o înjurătură printre dinți, din care reieșea ceva de mama unui necunoscut, înjură tură care, deși nu-i mai ușură starea fizică, îi mobilă destul de confortabil psihicul pentru câteva minute. Peste noapte se trezi de patru ori sub diverse pretexte și spre disperarea nevestei. Se răsuci și se suci, își făcu un
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
căsuța mică și primitoare. Ordonară puțin lucrurile pe care le folosise Karina, luară bagajul și urcară vesele în mașină. Pe drumul de întoarcere Karina îi povesti Anei despre cum își petrecuse timpul cât fusese singură, omițând însă întâlnirea cu acel necunoscut și gândurile sumbre care o bântuiseră în noaptea de după întâlnire. Se strecurară ușor prin traficul care nu era foarte aglomerat la ora aceea și ajunseră repede la apartamentul Karinei. Ana o ajută pe Karina să despacheteze, îi pregăti un ceai
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care continua să joace un rol în viața ei. Același rol al personajului necunoscut, mereu în umbră, mereu doar la un pas de a fi deconspirat și apoi o nouă mască. Prezent, dar intangibil. Ce poveste ciudată. O atrăgea misterul, necunoscutul, la fel ca în filmele polițiste în care trebuia să descopere infractorul. Erau mici detalii care-l demascau, detalii care erau adesea trecute cu vederea de alții, nu și de ea. Dar detaliile din povestea ei duceau spre uși închise
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
și coate. Speranțele și disperările vin mai târziu. Rătăcirile prin hățișurile vieții încarcă sufletul, înarmează spiritul, pune temelii solide ființei, întruneființă. Speranța-i virtute, dragostea servitute. Știința adevărată duce la progres. Mânuită cu nepricepere și rele credințe ucide omenirea. Neștiința, necunoscutul naște vise. Când visele se împlinesc și toate cele devin limpezi, vine rândul tainelor.. Nu dispera când te-a părăsit o iluzie. Vine alta cât de curând, că viața-ntreagă nu-i așa, este și ea o iluzie. Depănând amintiri
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
mergi mai departe, până la urmă vei ajunge undeva! Doi ochi privitori înainte și unul iscodind în urma ta , sunt suficienți pentru a-ți liniști sufletul. Orice se poate porni și opri, numai timpul nu... nu și nu... El este marele nostru necunoscut ( și el!). Născut dintr-o tulburătoare speranță de viață, omul trăiește într-o lungă așteptare (aproape) fără de speranță. Clipele frumoase durează extrem de puțin dar lasă urme pe viață! Copiii se maturizează, în vreme ce părinții se copilăresc. Unii se plâng de ceilalți
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
a-ți îmbogăți mintea cu lucruri noi, de a-ți lărgi orizontul cunoașterii; în cazul acesta, curiozitatea nu mai este boală, doar o virtute a speciei umane! Lumina și culoarea către care zboară atât de fericit fluturele, este pentru om necunoscutul, taina de dincolo... Legendele dăinuie peste timp numai dacă ascund în lăuntrul „istoriei” lor, un sâmbure de adevăr. Când greșim, am vrea să ne întoarcem în trecut spre a reface calea pe care ne-am rătăcit bunele intenții, dar... ne
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]